Plângere contravenţională. Sentința nr. 407/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 407/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-01-2013 în dosarul nr. 3488/193/2012
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
SEDINȚA PUBLICĂ DIN 16 IANUARIE 2013
PREȘEDINTE – I. M.
GREFIER – V. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 407
La ordine judecarea cauzei civile, având ca obiect - plângere contravențională formulată de petentul Ț. V., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței s-a depus din partea petentului un punct de vedere cu privire la excepția invocată de instanță.
În temeiul art. 137 C.proc.civ., se socotește lămurită, declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe excepție.
J U D E C A T A ,
Asupra excepției de față;
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 08.03.2012, petentul Ț. V., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., în termen legal a contestat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 25.02.2012, ca netemeinic și nelegal, în subsidiar solicitând înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, petentul a arătat că în fapt la data de 25.02.2012, în jurul orei 19,00 în timp ce conducea autoutilitara societății cu nr. de înmatriculare SV-82/83-DGD cu masă lemnoasă pe ruta H.-Rădăuți a fost oprit în trafic de un echipaj rutier care a constatat că a utilizat incorect diagrama tahografului timp de 2 zile, fiind sancționat cu amendă în cuantum de 4000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de disp. art. 8 alin. 1 pct. 23 din O.G. 37/2007 și sancționată potrivit disp. art. 9 al. 1 lit. e) din același act normativ.
Petentul recunoaște contravenția reținută în sarcina sa de organul constatator motivând că din cauza gerului de – 22 grade a fost nevoit să oprească să încălzească motorul cu flacără deschisă ceea ce l-a împiedicat să completeze diagrama tahograf și având în vedere că transportul se efectua pe o rută de sub 100 km pericolul de oboseală excesivă era redus.
În dovedire, petentul a depus la dosar procesul verbal contestat.
Organul constatator legal citat, a formulat întâmpinare (fila 9 dosar) prin care a solicitat respingerea plângerii, menținerea procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta, depunând la dosar materialul de verificare întocmit cu ocazia constatării contravenției.
Analizând actele și dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat la data de 25.02.2012, petentul Ț. Valentinn a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 4000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 pct. 23 din O.G. 37/2007 și sancționată potrivit disp. art. 9 al. 1 lit. e) din același act normativ, reținându-se ca la data de 25.02.2012 în jurul orei 18,45 agentul constatator aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN-29 pe raza localității Vârfu Câmpului a oprit pentru control autotractorul cu nr. de înmatriculare_ cu semiremorcă SV-8-DGD, a constatat că diagrama a fost folosită necorespunzător pe perioada de 2 zile, suprapunându-se înregistrările.
Verificându-și competența, instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. în soluționarea plângerii întrucât potrivit prevederilor H. G. nr. 337/09.07.1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, instanța competentă să soluționeze plângerea contravențională este cea în a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, ori în speță contravenția a fost săvârșită pe raza localității Vârfu Câmpului, județul B., localitate arondată în circumscripția Judecătoriei D..
Văzând și dispozițiile art. 31 și art. 32, alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 potrivit căruia ”plângerile se soluționează de judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția”, și având în vedere că în speță contravenția a fost săvârșită în localitatea Vârfu Câmpului județul B., instanța va admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei B., iar în temeiul art.158 alin. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 32 al. 2 din O.G. nr. 2/2001, va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei D., județul B..
Văzând că plângerea este scutită de plata taxei de timbru,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
În temeiul disp. art. 158 alin. 3 Cod proc. civ. raportat la disp. art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, declină competența de soluționare a cauzei, având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul Ț. V., domiciliat în . Moldovei, județul Suceava, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în municipiul B. .. 56, județul B., în favoarea Judecătoriei D., județul B..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. I.M.
Tehnored./V.M.
Ex.3/27.01.2013
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3831/2013. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 9833/2013. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








