Plângere contravenţională. Sentința nr. 6099/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6099/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 512/193/2013
Dosar nr._ Plângere contravențională
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 23.05.2013
Completul compus din :
PREȘEDINTE – B. P.
GREFIER – H. O. - D.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6099
Pe rol, judecata cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul S. R., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic G. G. pentru intimat lipsă fiind petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S–a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, constatându-se că s-a depus la dosarul cauzei din partea S.D.N B. adresă de răspuns la relațiile solicitate de instanță.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul pe fond consilierului juridic al intimatului.
Pe fond, consilier juridic G. G. pentru intimat solicită instanței să dispună respingerea plângerii formulată de petent și menținerea procesului verbal de contravenție iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.
În temeiul disp. art.150 Cod. pr. civ. instanța se socotește lămurită, constată cauza în stare de judecată și reține cauza în vederea pronunțării.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.01.2013 sub numărul_ petentul S. R. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.07.2012 emis de Inspectoratul de Poliție Județean B..
A anexat: procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.07.2012 emis de Inspectoratul de Poliție Județean B..
Legal citată intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată motivat de constatarea nemijlocită a faptei de către agentul constatator. De asemenea se arată că fapta a fost înregistrată cu mijloace tehnice omologate și avizate metrologic.
Instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probatoriu administrat instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.07.2012 emis de Inspectoratul de Poliție Județean B. petentul a fost sancționat în baza art. 120 lit. h, din OUG 195/2002. În sarcina acestuia s-a reținut că la data de 11.07.2012 în jurul orelor 19:22 petentul a fost depistat în trafic în timp ce conducea autoturismul marca VW cu numărul de înmatriculare_ pe raza localității Hudum, jud. B., în timp ce efectua în mod neregulamentar manevra de depășire în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea interzisă” fiind înregistrat de aparatul radar.
Procesului verbal de contravenție face dovada celor menționate în cuprinsul său până la proba contrară, bucurându-se de prezumția de legalitate și de temeinicie ca act administrativ. Această prezumție, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești, astfel că putem afirma că este o prezumție prevăzută de lege, în sensul pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului îl dă acestui concept.
Raportat la garanțiile prevăzute de art.6 CEDO și înțelesul sintagmei "prezumția de nevinovăție", reglementată de paragraful 2 al articolului 6 din Convenție trebuie relevat faptul că judecătorii nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că inculpatul/petentul a săvârșit fapta de care este acuzat. Apoi, sarcina probei aparține celui ce acuză, iar orice îndoială trebuie să profite celui acuzat [Barbera, Messegue si Jabardo c. Spaniei,]. Totodată, el trebuie informat din timp asupra acuzației ce i se aduce, pentru a avea posibilitatea de a-și pregăti apărarea, singur sau asistat de un avocat.
În sistemul nostru, după cum arătam procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie. Curtea precizează că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar, în materie penala, obligă statele să nu depășească o anumita limită. Astfel, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera o prezumție, totodată, asigurându-se respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele.
In acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie să o depășească în folosirea lor, este întemeiat a se aprecia ca una din limitele până la care să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personala a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatata personal, procesul verbal, legal întocmit, se bucură de prezumția de temeinicie și, în absența altor probe, propuse de către petent pentru răsturnarea acesteia, plângerea va fi respinsa.
Această soluție este în acord cu articolul 6 din Convenție, din moment ce instanța va verifica, oricum, din oficiu, legalitatea procesului verbal, în raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absoluta a acestuia. Totodată, în situația în care procesul verbal mai cuprinde alte elemente, spre exemplu este indicat un martor sau un alt mijloc de proba, instanța va dispune din oficiu, independent de cererea petentului în acest sens, administrarea și a acestor probe. Astfel, deși plecând de la prezumția de temeinicie a procesului verbal, soluția cauzei nu se va baza doar pe aceasta, fapt pe care reprezintă o limită rezonabilă în aplicarea prezumției.
Din punctul de vedere al legalității procesului verbal de contravenție instanța constată că acesta îndeplinește toate condițiile prevăzute de art. 16 din OG 2/2001. De asemenea în cauză nu se poate reține nici unul din motivele de nulitate absolută a procesului verbal potrivit art. 17 OG 2/2001.
Raportat la încadrarea juridică a faptei, consultând procesul verbal, instanța constată că acesta cuprinde o încadrare completă cu privire la fapta incriminată și norma de sancționare.
Procesul verbal de contravenție a fost comunicat în termenul de o lună prevăzut de art. 14 din OG nr.2/2001.
Plângere scutită de taxă judiciară de timbru conform art.36 din OG 2/2001. Plângerea a fost introdusă în termenul legal.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție acesta face dovada celor menționate în cuprinsul său până la proba contrară.
Din probele administrate nu rezultă o altă situație de fapt planșele foto și adresa Companiei naționale de autostrăzi (fila 20) confirmând temeinicia celor consemnate în procesul verbal de contravenție.
În aceste condiții operează prezumția stabilită în favoarea procesului verbal de contravenție.
Raportat la sancțiunea principală și complementară, acestea respectă prevederile legale iar petentul nu a prezentat nici un motiv de natură să determine înlăturarea acestora.
În ce privește înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului instanța o apreciază ca neîntemeiată. Cuantumul amenzii este scăzut și indiferent de modul de desfășurarea a traficului rutier și inexistența pietonilor, legea dar și regulile conduitei preventive impun necesitatea respectării regulilor de conduită stabilite pentru sectorul de drum pe care se circula.
Față de cele expuse mai sus plângerea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată urmând a fi menținut ca temeinic și legal procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 11.07.2012 emis de intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulata de petentul S. R. domiciliat în mun. Suceava, ., ., . în contradictoriu cu organul constatator IPJ – B. cu sediul în mun. B., .. 57, jud. B..
Menține ca fiind temeinic și legal procesul verbal de contravenție . nr._/11.07.2012 emis de intimată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9810/2013. Judecătoria BOTOŞANI | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 6172/2013.... → |
|---|








