Plângere contravenţională. Sentința nr. 6850/2013. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6850/2013 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 06-06-2013 în dosarul nr. 20883/193/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința publică din data de 14.06.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - P. A.
Grefier - H. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6850
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul A. G. A. în contradictoriu cu intimatul IPJ B. și intervenientul A. I. I..
La apelul nominal făcut în ședința publică, răspunde intervenientul și reprezentantul intimatului. Sunt prezenți și martorii M. N. și M. V. - I. .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată căla dosar s-a depus, prin serviciul registratură al instanței o notă de probe din partea petentului.
Se constată că la dosar s-a depus, prin serviciul registratură al instanței,
Instanța procedează la audierea martorilor M. N. și M. V. –I., conform regulilor procedurale, declarațiile fiind consemnate și atașate la dosar.
Intervenientul solicită prelungirea probatoriului cu un martor prin nota de probe depusă la dosar prin serviciul registratură al instanței.
Instanța respinge solicitarea intervenientului deoarece nu sunt situații noi care trebuie dovedite, iar propunerea de probe s-a efectuat la un termen anterior.
Nefiind excepții de ridicat și alte cereri instanța acordă cuvântul asupra fondului.
Intervenientul solicită respingerea plângerii. Arată că petentul fiind plecat mai mult în Anglia și-a format deprinderea de a conduce mașini cu volanul pe dreapta, în speța de față el neasigurându-se.
Reprezentantul intimatului solicită respingerea plângerii și menținerea procesului verbal. Arată acesta că manevra petentului a fost total incorectă, a fost bruscă și neasigurată.
Instanța reține cauza spre deliberare.
INSTANȚA,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
La data de 27.12.2012, pe rolul Judecătoriei B. – Secția Civilă a fost înregistrată, sub nr._, plângerea contravențională formulată de petentul A. G. A., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 13.12.2012, prin care a solicitat în principal anularea/constatarea nulității absolute a procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 13.12.2012, deoarece lipsește vinovăția iar în subsidiar înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment, înlăturarea punctelor amendă și suspendarea dreptului de a conduce.
În motivare, petentul arată că înțelege să solicite nulitatea procesului verbal de contravenție motivat de faptul că lipsește unul din elementele principale ale contravenției și anume vinovăția. Petentul arată că încadrarea juridică a faptei contravenționale nu corespunde realității de fapt și cu ceea ce s-a consemnat în procesul verbal contestat . Precizează petentul că nu este real faptul că ar fi virat brusc la stânga, ci auto_ a efectuat o depășire a trei autovehicule și s-a izbit direct în autovehiculul său. Arată petentul că, coliziunea s-a realizat prin intrarea autovehiculului_ în spatele autoturismului petentului și avarierea portierelor autoturismului acestuia .
Petentul învederează că fapta contravențională are un grad redus de pericol social.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O:G. nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2001.
În susținerea plângerii, petentul a depus copia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/13.12.2012 .
Potrivit art.36 O.G. nr.2/2001, art.15 alin.1 lit.i Legea nr.146/1997 și art.1 alin.2 O.G. nr.32/1995, plângerea petentului este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. a formulat întâmpinare (fila 9), prin care a solicitat respingerea plângerii petentului ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul susține că, la data de 13.12.. 2012 în jurul orelor 16:00 petentul, fiind în trafic în timp ce conducea autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_ pe . la stânga pe . B., nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga față de autoturismul cu nr._ care se afla deja în depășire regulamentară, ceea ce a dus la coliziune între cele două autoturisme, fără a rezulta victime. Arată intimatul că petentul era obligat să se asigure la schimbarea direcției de mers pentru efectuarea virajului la stânga deoarece un alt autoturism se afla deja angajat în manevra de depășire. Intimatul nu a indicat temeiul de drept al întâmpinării formulate.
În susținerea apărării, intimatul a depus următoarele înscrisuri: raportul agentului din data de 23.01.2013 (fila 11), originalul procesului verbal de contravenție . nr._ /13.12.2012, fișa de evidență auto a petentului, copiile de pe declarația dată de petent și de intervenientul forțat A. I. I. .
În temeiul art.119 din O.U.G.nr.195/2002 s-a dispus introducerea în cauză a persoanei implicate în accident A. I. I. și a asigurătorului S.C. O. I. Group S.A. .
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către ambele părți și proba cu martorii M. N. pentru petent și M. V.-I. pentru intervenientul forțat.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.12.2012, intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B. a reținut faptul că petentul în timp ce conducea autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_ pe . la stânga pe . B., nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga față de autoturismul cu nr._ care se afla deja în depășire regulamentară, ceea ce a dus la coliziunea între cele două autoturisme fără a rezulta victime.
Pentru această faptă, petentul a fost sancționat contravențional cu suma de 420 lei pentru fapta prevăzută de art.101 al. 3, lit. a din OUG 195/2002 .
În drept, instanța, în temeiul art.34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002, cu modificările și completările ulterioare, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunilor aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art.34 O.G. nr.2/2001.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr.2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art.17 O.G.nr.2/2001, iar petentul nu a invocat nici un motiv de nulitate relativă care să poată fi analizat de instanță.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/13.12.2012 a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.
Cu toate acestea, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că în raport de materialul probator administrat în prezenta cauză reiese faptul că actul de constatare a fost întocmit corect întocmit . Examinând declarațiile martorilor audiați coroborate cu susținerile părților și cu documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de contravenție, instanța reține că situația de fapt consemnată în procesul verbal de contravenție nu corespunde realității. Din declarația persoanei implicate în fapta contravențională, respectiv A. I. –I., a rezultat că în data de 13 decembrie 2012, în jurul orelor 16,00, conducând auto_ pe . sensul său de mers dinspre Calea Națională, în intersecția cu . brusc un viraj la stânga, fără se semnalizeze intenția sa. Din cuprinsul aceleiași declarații reiese faptul că acesta conducea autoturismul_ pe aceeași direcție de mers, semnalizând din timp, angajându-se în depășirea autoturismului_ în zona marcajului discontinuu.
În privința faptelor consemnate în procesul verbal de contravenție, instanța reține în prezenta cauză că, petentul nu a dovedit contrariul celor consemnate de către agent, iar din depozițiile martorilor audiați nu rezultă cele susținute prin plângerea formulată, și anume că autovehiculul condus de intervenient ar fi depășit neregulamentar . Astfel, martorul propus de petent nu a perceput în mod direct impactul, însă știe din spusele tatălui petentului că acesta ar fi semnalizat stânga, moment în care un autoturism din spate depășind un număr de 2-3 mașini pe marcajul continuu ar fi intrat în coliziune cu autoturismul condus de Aluculusei. Același martor cunoaște tot din spusele tatălui petentului că acesta din urmă a suferit avarii privind aripa față, farul, semnalizare față și portiera față și nu cunoaște dacă marcajul era continuu. Ori chiar din cele relatate de către petent reiese faptul că toate avariile au fost suferite de petent pe partea lateral stânga a autovehiculului.
Martorul M. V.-I., propus de persoana implicată în accident, prezent în momentul impactului, relatează împrejurarea că manevra efectuată de petent care a virat stânga a fost foarte bruscă, persoana implicată în accident a efectuat corect manevra de depășire, pe acea porțiune de drum fiind linie continuă.
În privința faptelor consemnate în procesul verbal de contravenție, instanța reține în prezenta cauză petentul nu a dovedit contrariul celor consemnate de către agent, drept pentru care văzând prevederile art.34 alin.1 din O.G.2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională, ca neîntemeiată și va menține procesul verbal de contravenție . nr._/13.12.2012 ca legal întocmit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul A. G. A., domiciliat în B., .. 55, județul B., împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/13.12.2012, în contradictoriu cu I. Județean de Poliție B., cu sediul în B., Bulevardul M. E., nr. 57, județul B., persoana implicată în accident A. I.-I. domiciliat în B., .. B., nr. 46, județul B., și asigurătorul . B., ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.06.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A. H. A.
Red. PjA
Tehnored. PjA
Ex.4 ex. /03.12.2013
| ← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 20-12-2013,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9161/2013.... → |
|---|








