Pretenţii. Hotărâre din 12-03-2013, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 11886/193/2012

Dosar Nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B., SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 27.02.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – P. A.

GREFIER – N. A.

ÎNCHEIERE INIȚIALĂ DE AMÂNARE A PRONUNȚĂRII

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamantul R. C. în contradictoriu cu pârâta S. Județean de Urgentă „Mavromati” B..

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă mandatarul R. M., lipsă fiind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mandatar R. M. depune la dosar chitanța nr._ in cuantum de 218,83 șei reprezentand taxă judiciară de timbru, timbru judiciar de 0, 3 lei și precizează instanței că are asigurare și primește medicamente.

Având in vedere precizarea mandatarului care arată că nu mai are alte cereri de formulat, în afară de înscrisurile depuse la dosar pe care instanța le încuviințează, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului.

Având cuvantul pe fond, contestatorul solicită recuperarea sumei din cererea de chemare in judecată, fără cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 150 C.proc.civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

Notă: După strigarea cauzei, dar inainte de terminarea sedinței se prezintă pentru pârâtă c.j. B. A., in baza delegației pe care o depune la dosar, și, având cuvatul pe fond, solicită respingerea cererii.

INSTANTA,

Având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, urmează a aplica dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Amână pronunțarea cauzei la data de 04.03.2013

Pronunțată în ședința publică din data de 27.02.2013

P., GREFIER,

Dosar Nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B., SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 04.03.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – P. A.

GREFIER – N. A.

ÎNCHEIERE ULTERIOARĂ DE AMÂNARE A PRONUNȚĂRII

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamantul R. C. în contradictoriu cu pârâta S. Județean de Urgentă „Mavromati” B..

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc la termenul din data de 27.02.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință corespunzătoare, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi, când:

În temeiul art. 150 C.proc.civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANTA,

Având nevoie de timp mai îndelungat pentru deliberare, urmează a aplica dispozițiile art. 260 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Amână pronunțarea cauzei la data de 12.03.2013

Pronunțată în ședința publică de la 04.03.2013

P., GREFIER,

Dosar Nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B., SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din 12.03.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – P. A.

GREFIER – N. A.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2709

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții formulată de reclamantul R. C. în contradictoriu cu pârâta S. Județean de Urgentă „Mavromati” B..

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc la termenul din data de 04.03.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință corespunzătoare, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul de astăzi, când:

În temeiul art. 150 C.proc.civ., instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 06.08.2012 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamantul R. C. M. a chemat în judecată pe pârâta S. Județean de Urgență „ Mavromati” B. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pe aceasta din urmă la plata sumei de 25.452 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor cumpărate din afara Spitalului Județean de Urgență “Mavromati “ B. .

În motivare reclamantul arată că în data de 03.06.2012 a fost internat de urgență, transportat fiind cu salvarea la S. Judțean, secția medicală doi cu diagnosticul: ciroză hepatică virală C, insuficiență hepatică cronică, encefalopatie hepatică, hipersplenism hematologic, ascita de gradul 3 . Precizează reclamantul că urmare a situației foarte grave, medicul curant i-a recomandat să cumpere medicamente care nu existau în farmacii, ulterior când a slicitat contravaloarea acestora, reclamantul a fost refuzat.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 218 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

În temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.

În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: adresă nr._/27.07.2012, bilet de ieșire din spital, factura nr. 318/04.06.2012, bonuri fiscale, factura nr. 319/07.06.2012, factura nr._/08.06.2012, factura fiscală nr._/09.06.2012, factura nr._/08.06.2012, factura nr._/11.06.2012, factura nr. 321/13.06.2012, factura nr. 320/10.06.2012.

În ședința din data de 24.01.2013, reclamantul prin mandatar precizează că pretențiile solicitate sunt în cuantum de 2597, 88 lei iar ulterior prin cererea depusă la termenul din data de 19 februarie 2013, reclamantul își diminuează pretențiile înțelegând să indice valoarea medicamentelor cumpărate, în sumă de 2545,25 lei.

Acțiunea a fost legal taxată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 218, 83 lei și timbru judiciar în cuantum de 3 lei.

Pârâtul S. Județean de Urgență „ Mavromati” B., legal citat nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În data de 03.06.2012, numitul R. C.-M. a fost internat în S. Județean de Urgență „Mavromati” B. cu diagnosticul „ciroză hepatică virală C, insuficiență hepatică cronică, encefalopatie hepatică, hipersplenism hematologic, ascita de gradul 3, fiind externat în data de 18.06.2012 și beneficiind în acest interval de timp de îngrijiri medicale. Îngrijirile medicale acordate acesteia în perioada de internare au antrenat cheltuieli care s-au ridicat la suma de 3919,899 lei, așa cum rezultă decontul de cheltuieli emis de reclamanta (fila 63).

Reclamantul solicită recuperarea sumei de 2545,26 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor cumpărate din afara spitalului, la solicitarea medicului curant.

În drept, potrivit prevederilor art. 218 al. 1din Legea nr.95/2006 (1) Asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului și până la vindecare, în condițiile stabilite de prezenta lege. Asigurații au următoarele drepturi să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare și investigațiile paraclinice la care ar fi fost îndreptățiți fără contribuție personală, în condițiile impuse de contractul cadru.

Reclamantul R. C.- M. este salariat la S.C. Univers . de asigurat iar în perioada 03.06._12 a fost internat în S. Județean de Urgență „Mavromati” B.. Deoarece pentru ameliorarea bolilor de care suferă, erau necesare anumite medicamente, reclamantul a fost nevoit să și le procure pe cheltuiala lui proprie, valoarea acestor medicamente ajungând la suma de 2545,25 lei potrivit facturilor și chitanțelor depuse la dosar.

Astfel, potrivit art. 217 din Legea nr. 95/2006, asigurații au dreptul la un pachet de servicii de bază în condițiile acestei legi. Asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului și până la vindecare, în condițiile stabilite de prezenta lege, având dreptul de a beneficia de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare și dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu, în condițiile legii; de a beneficia de servicii medicale în ambulatorii și în spitale aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, de a beneficia de servicii medicale de urgență.98

Având în vedere că reclamantul în calitate de asigurat avea dreptul la rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării și cum din materialul probator administrat în prezenta cauză reiese faptul că medicamentele în cuantum de 2545,25 lei au fost procurate pe cheltuiala lui proprie în timpul internării în spital, instanța va admite cererea reclamantului și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 2545,25 lei, reprezentând contravaloare medicamente.

Instanța va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea precizată, formulată de reclamantul R. C. M., domiciliat în B., .. 5, ., ., în contradictoriu cu pârâta S. Județean de Urgență „ Mavromati” B., având ca obiect „ pretenții”.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 2545, 25 lei contravaloare medicamente .

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 martie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Redactat BLI

Tehnoredactat BLI

Ex. 4 / 05.10.2010

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 12-03-2013, Judecătoria BOTOŞANI