Acţiune în constatare. Sentința nr. 7140/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7140/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 17-07-2015 în dosarul nr. 9882/193/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Completul constituit din :
Președinte – N. M. A.
Grefier – A. M.
Ședința publică din data de 17.07.2015
Sentința civilă nr. 7140
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect acțiune in constatare, formulată de reclamanta C. A., în contradictoriu cu pârâții . . B..
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc la termenul de judecata din 24.06.2015, concluziile părților fiind consemnate in încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea inițial pentru 03.07.2015 și ulterior pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată în data de 07.07.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta C. A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta . prin hotărârea ce o va pronunța, instanța să dispună anularea clauzelor abuzive prevăzute Contractul de credit nr. 070CSF_/22.08.2007, referitoare la indicele de referință al băncii, a clauzelor abuzive inserate la art. 2.7.3, 2.8.1, 2.8.2, 3.1, 3.2, 3.3 din actul adițional la contract; obligarea pârâtei să restituie sumele reprezentând diferența dintre dobânda stabilită în primul an și dobânda lunara percepută de bancă după primul an de creditare, încasate începând cu data de 22.09.2007, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlul de comision de administrare începând cu data de 22.08.2007 și eliminarea acestui comision din contractul de credit, obligarea pârâtelor să perceapă o dobânda fixă, cum era prevăzută in convenția inițială de credit, obligarea pârâtelor la restituirea sumelor reprezentând diferența de dobândă plătită și valoarea dobânzii in funcție de fluctuația libor, la cursul valutar al zilei; cu obligarea pârâtelor la plata daunelor morale de 1000 CHF, la cursul valutar al zilei.
În motivare se arată că, la data de 22.08.2007 a încheiat cu pârâta Contractul de credit nr. 070CSF_, pentru suma de 5.100 CHF, pe o perioadă de 120 luni. Că urmare a discuțiilor avute cu banca i s-a comunicat că trebuie să semneze actul adițional, in vederea aplicării dispozitiilor OG nr. 50/2010, în caz contrar, chiar si in lipsa sa, actul adițional urmând a fi considerat acceptat tacit, că, prin impunerea actului adițional, comisionul de risc a fost redenumit comision de administrare, în condițiile in care la momentul încheierii convenției de credit a achitat un comision de credit. Arată reclamanta că contractul conține clauze standard preformulate, prin care creditorul, profitând de poziția sa economică și socială și speculând interesul si starea de nevoie materială si socială, a introdus clauze abuzive, asupra cărora clienții nu pot să intervină pentru a le schimba natura acestora in concordanță cu voința internă, voință care trebuie analizată la încheierea oricărui contract și ale cărui clauze produc un dezechilibru semnificativ în ce privește drepturile și obligațiile părților. Că în accepțiunea art. 4 din legea nr.193/2000, clauza abuzivă este acea clauză inserată în contract și care, nefiind negociată direct cu consumatorul prin ea însăși, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Lipsa negocierii directe cu consumatorul este echivalentă cu stabilirea clauzei în mod unilateral de către comerciant și imposibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei.
Pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind dobânda, arată reclamanta că aceste clauze contravin și art. 75 din Legea nr. 296/2004, care prevede un drept fundamental al consumatorilor, respectiv dreptul de a nu fi incluse în contracte decât clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Că dezechilibrul generat de aceasta clauză este evident, întrucât cuantumul dobânzii de referință este lăsat la discreția băncii. Aceasta componentă permite băncii ca in mod arbitrar să modifice cuantumul dobânzii, afectând interesul legitim al reclamantei care nu poate ști cu precizie prețul produsului cumpărat, acesta nefiind predictibil, că nu se poate previziona că acest cuantum al dobânzii va fi calculat ., lipsind orice legătură cu indicatori verificabili, drept pentru care clauza in sine generează un drept discreționar ce profită băncii, de a modifica acordul de voință format la momentul semnării contractelor de credit., clauză ce contravine dispozițiilor legislației protecției consumatorilor.
În dovedire au fost depuse la dosar înscrisuri.
În drept au fost invocate disp. Legii nr. 193/2000, ale OG 21/1992, OUG nr. 50/2010, Legea nr. 193/2000, art. 1270 alin. 1 și art. 1341 alin. 1 C.civil.
Prin întâmpinarea formulată (f. 33-37 ds.), pârâta S.C. B. SA, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivare arată pârâta că anterior semnării contractului de credit, reclamanta a putut consulta clauzele acestuia, a avut posibilitatea de a analiza și studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia dacă corespund sau nu intereselor sale, a beneficiat de consultanță cu privire la aspectele neclare din contract, anterior semnării acestuia, a avut la dispoziție elemente necesare pentru a cunoaște costurile și condițiile contractuale, astfel încât să își poată exprima consimțământul în deplină cunoștință de cauză. Referitor la art. 4 din legea nr. 193/2000, se arată că la momentul încheierii contractului de credit exista pe piața bancară o varietate de produse de creditare, selecția aparținând consumatorului, în funcție de varianta cea mai avantajoasă. Existența unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit tip de comisioane și nici nu poate duce la concluzia caracterului nenegociabil al clauzei, opțiunea clientului fiind liber exprimată. Că prin completarea cererii de credit reclamanta a optat pentru produsul care corespundea intereselor proprii iar contractele de credit prevăd care sunt condițiile și consecințele tipului de dobândă și de comision și totodată modul în care sunt calculate, acestea fiind analizate de către împrumutat. Mai arată pârâta că dobânda indicată în contract se modifică pe parcursul derulării ca si consecință a caracterului variabil al dobânzii, astfel cum aceasta a fost stipulată la momentul încheierii contractului de credit. Arată pârâta că prin semnarea contractului de credit reclamanta confirmă că a citit, înteles și acceptat termenii si toate condițiile prevăzute în clauzele contractuale, că aceasta a beneficiat de o ofertă personalizată de diminuare a ratei lunare de plată, iar urmare a solicitării reclamantei, în data de 20.09.2011 creditul de consum a fost restructurat prin implementarea contractului de credit nr. 070RES_.
Reclamanta a optat pentru un anumit tip de dobândă, aceasta opțiune fiind liber exprimată, prin urmare, nu se poate considera că ar fi îndeplinită condiția prev. de art. 4 din legea nr. 193/2000, în sensul că dobânda variabilă ar fi impusă, deoarece aceasta avea posibilitatea de a opta pentru un produs de creditare cu dobândă fixă sau. Nu se poate retine faptul că în materie de creditare, clauza privind dobânda variabilă care cuprinde si aceasta marjă ar fi o clauză abuzivă, în sensul că ar crea un dezechilibru semnificativ intre părțile contractante. Pe de altă parte, chiar noile modificări intervenite la sfârșitului anului 2008 permiteau in continuare comercianților folosirea unor dobânzi variabile, astfel că, clauza privind dobânda variabilă nu numai că nu poate fi considerată în sine drept o clauză abuzivă, fiind recunoscută de legislația in vigoare și reglementările comunitare ca fiind o clauză valabilă, frecvent utilizată în practica bancară.
Arată pârâta că clauza privind dobânda variabilă nu poate fi considerată că ar crea un dezechilibru semnificativ între părțile contractante, deoarece prin natura ei, ea nu acționează doar în mod unilateral, în favoarea băncii, ci in mod bilateral, în sensul că dobânda poate să crească, fie să scadă. Dobânda variabilă are, pe de o parte, avantajul de a oferi pe întreg parcursul creditării cea mai bună dobânda in funcție de condițiile pieței, permițând consumatorilor să beneficieze de scăderi de dobândă și, pe de altă parte, de a preîntâmpina pierderile inerente unei modificări intempestive a costurilor de finanțare, o dobândă fixă prezentând in mod cert avantajul plății unei rate fixe pe toată durata contractului, dar are dezavantajul de a nu putea fi modificată în funcție de evoluția viitoare a condițiilor de plată. Așadar, în sine, dobânda variabilă nu poate fi considerată ca fiind o clauză abuzivă. În ce privește structura dobânzii variabile, aceasta poate să varieze in funcție de un singur indice (Euribor, Libor, Robor), sau in funcție de mai mulți factori care influențează costurile resurselor băncii, precum condițiile pieții monetare, costurile generate de prevederi legale/administrative, care derivă din nivelul și remunerarea rezervelor minime obligatorii, costul cu provizionarea obligatorie și costurile de refinanțare pe piețe și nivelul mediu al dobanzii aferente depozitelor atrase de bancă. Concret, aceste modificări au respectat mecanismul agreat prin contract, fiind determinate de modificarea factorilor care influențează modificarea costurilor resurselor B.. În acest ultim caz, în care sunt luați în calcul mai mulți factori, pe lângă indicele monetar Euribor, Libor, sau după caz, Robor, în practica bancară anterioară OUG nr. 50/2010, dobânda variabilă se stabilea în funcție de indicele de referință al băncii (sau dobânda de referință a băncii). Precizează pârâta că aceasta este o practică unitară bancară, generalizată și permisă, în condițiile în care nu există nici o dispoziție legală de natură să limiteze sau să interzică un asemenea mod de calcul al dobânzii variabile în raport cu mai mulți factori. În concluzie, nu se poate reține faptul că, prin clauza referitoare la dobânda variabilă s-ar crea un de echilibru semnificativ intre drepturile părților.
Arată pârâta că banca nu a perceput niciodată comision de administrare lunară a creditului, ci doar un comision de administrare a contului curent prin care se face plata ratelor, că comisionul de administrare cont curent reprezintă costul cu întreținerea și administrarea contului dedicat operațiunilor de plată și tragere a sumelor din credit, precum și a altor servicii efectuate prin intermediul acestuia, dacă este cazul, costul acestuia fiind in prezent de 2,5 Ron (echivalentul în CHF)/lună.
Se arată că toate modificările care au apărut pe parcursul derulării contractului in raporturile dintre părți sunt exclusiv rezultatul aplicării efective a clauzelor contractuale, astfel cum acestea au fost convenite si asumate de către cele doua părți contractante iar in ce privește clauza referitoare la dreptul unilateral al băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor, arată pârâta că prevederile pct. 1 lit. a), b) si g) nu sunt incidente, iar art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 nu este aplicabil, nefiind vorba de un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile părților.
În ce priveste cererea de acordare a daunelor morale, se arată că reclamanta este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta autorității.
La data de 15.09.2014 reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (f. 44 -46) prin care a reiterat apărările invocate in cererea de chemare in judecata, arătând că contractul de credit a fost încheiat cu nesocotirea normelor care interesează ordinea publică și cu încălcarea prevederilor legale in materia protecției consumatorilor. În ce privește suma de 1000 CHF solicitată cu titlu de daune morale, arată reclamanta că aceasta suma este solicitată pentru suferințele de ordin moral ce i-au fost cauzate prin afectarea prestigiului social,profesional si a demnității, datorită creării de către bancă a posibilității de a putea cere executarea silită chiar si in situația in care se folosea de practici comerciale incorecte și abuzive, mai ales că de la contractarea creditului a fost grav afectată de criza economică prin scăderea salariilor și prin creșterea cu 50% a valutei în care plătește ratele, aspect ce a dus la tensionarea relațiilor in familie și la crearea unui climat de compătimire din partea colegilor de muncă și a cunoscuților, ambele aducând prejudicii de ordin psihic, dificil de depășit.
Prin precizările depuse la data de 01.10.2014 (f. 47-50 ds.) reclamanta a arătat că la data încheierii contractului de credit a fost asigurată că francul elvețian este si va rămâne cea mai stabilă monedă europeană, insă pe tot parcursul derulării contractului francul elvețian si-a dublat cursul de schimb. Că pentru nivelul său de pregătire, contractul conține clauze ascunse, ce nu sunt pe înțelesul său, că practica băncii a fost de a atrage noi clienți prin promovarea unor produse la costuri mici, iar ulterior încheierii contractului de credit, de a majora dobânda creditelor utilizate pentru a acoperi costul noilor credite pe care le ofereau pe piață, tot în condiții favorabile, pentru păstrarea sau creșterea cotei de piață.
Arată reclamanta că modificarea tipului de dobânda prin acte adiționale arata in primul rând faptul că însăși banca a considerat la momentul respectiv dobânda din convenții ca fiind fixă, considerând necesar să încheie un act adițional pentru a putea considera rata dobânzii variabile. Că creșterea dobânzii anterioare actului adițional nu a fost impusă de evoluția pieței și scăderea dobânzii prin acest act adițional a fost o practică comercială incorectă a băncii, inducând in eroare consumatorul. Astfel, fără a informa consumatorul despre evoluția pieței monetare, banca a oferit in schimbul dobânzii variabile o mică scădere a ratei dobânzii, de la un nivel ce fusese crescut ilegal in trecut. Că reaua credință a băncii este cu atât mai evidentă in condițiile în care a impus trecerea la o dobândă variabilă . care acesta atingea un minim istoric, astfel că si-a asigurat in următorii ani o creștere a încasărilor, consumatorul nerealizând ce i s-a pregătit.
La solicitarea instanței, pârâta a depus la dosar precizări cu privire la dobânda și comisioanele percepute (f. 80 – 81), arătând că atât contractul de credit, cat si actul adițional au fost însușite de reclamantă prin semnare, că anterior semnării contractului, reclamanta a avut posibilitatea de a analiza si studia cu atenție fiecare dintre clauze, pentru a aprecia dacă acestea corespund sau nu intereselor sale si a beneficiat de consultanță cu privire la aspectele neclare din contract, anterior semnării acestuia. că ofertele băncii variază în fiecare an in funcție de evoluția pieței bancare, tarifele practicate de bancă fiind influențate de mai mulți factori, dar in special de costul fondurilor, precum și de marja de risc a țării.
Reclamanta a depus la dosar precizări (f. 141-143) prin care a arătat că solicită a se constatat ca fiind abuzive clauzele prevăzute în contractul de credit nr. 070CSF_/22.08.2007, referitoare la indicele de referință al băncii, ca modalitate de calcul a formulei dobânzii și implicit nulitatea acestora; a se constata nulitatea clauzelor abuzive inserate la art. 2.7.3, 2.8.1, 28.2, 31,3.2, 3.3 din actul adițional încheiat la contractul de credit, privind comisionul de administrarea de 0,3%,obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare, începând cu data de 22.08.2007, eliminarea acestui comision din contractul de credit, anularea clauzelor abuzive si obligarea pârâtei să perceapă o dobândă fixă de 4% pe an, astfel cum era prevăzut in convenția inițială de credit, obligarea pârâtelor la convertirea in lei a creditului acordat, la cursul valutar de la data acordării creditului și restituirea sumelor plătite in plus, reprezentând diferența de dobândă plătită și valoarea dobânzii in funcție de fluctuația libor, la cursul valutar al zilei, începând cu data de 22.08.2007 și până la restituirea efectivă a sumei; obligarea pârâtei să emită un nou grafic de rambursare a creditului, cu respectarea dobânzii contractuale de 4%/an si fără perceperea comisionului de administrare, cu obligarea pârâtei la plata daunelor morale in cuantum de 1.000 CHF.
Arată reclamanta că respectivele clauze contractuale nu sunt redactate . si precis, ușor inteligibil, dând posibilitatea doar băncii de a interpreta, in interes propriu, acest clauze, creând astfel un dezechilibru intre drepturile și obligațiile părților, contractul conține clauze standard preformulate, clauzele fiind prestabilite de către bancă, fără să se fi dat posibilitatea clientului de a modifica sau înlătura vreuna dintre clauze, iar eventualele diferențe dintre ele nu se datorează negocierii cu clienții, ci particularităților fiecărui client in parte. În ce privește aprecierea bunei credințe, deși aceasta nu constituie o condiție in sine a stabilirii caracterului abuziv al unor clauze, trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de negociere ale părților pentru a se constata dacă profesionistul a acționat in mod corect și echitabil față de consumator, de ale cărui interese legitime trebuie să țină seama.
Prin concluziile scrise depuse la termenul de judecata din 24.06.2015, reclamanta a reiterat, în principal, susținerile din acțiune și din răspunsul la întâmpinare.
Pentru justa soluționare a cauzei s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba cu expertiza contabilă (fila 121 - 133, 155 - 162 ds.).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:
La data de 22.08.2007 între reclamanta C. A. și parata . B. s-a încheiat contractul de credit bancar nr. 070CSF_HL (fila 92), prin care reclamanta a beneficiat de un împrumut de 5100 CHF pe o perioadă de 120 luni. Potrivit art. 4.1 din contract creditul a fost convenit pentru o dobanda variabila de 7.95 % pe an si un comision de administrare lunara de 0,3 %, iar potrivit art. 4.3 din contract banca isi rezerva dreptul de a modifica dobanzile, comisioanele si taxele bancare.
Prin actul aditional la contractul de credit, nr. 0070RES_ din 20.09.2011 (fila 97), s-a convenit o dobanda fixa de 4 %/an pentru 1 an in intervalul octombrie 2011 – septembrie 2012, iar ulterior o dobanda variabila calculata in functie de LIBOR la 3 luni si marja fixa de 9,27 % (rata anula la data actului dfiind de 9,45 %/an). Totodata, s-a mentinut un comision de administrare de 0,3 % la fel ca in contractul initial.
Cu privire la dispozitiile mai sus amintite cuprinse in conventia initiala de credit, reclamanta solicita in prezenta cauza – inlaturarea ca fiind abuzive a dispozitiilor privind revizuirea dobanzii din contract in functie de indicele de referinta a bancii, si obligarea paratei la perceperea unei dobanzi fixe ca si in primul an de creditare, inlaturarea ca abuziva a dispozitiei privind comisionul de administrare, si restuirea diferentelor corespunzatoare relative la dobanda si comision administrare, iar cu privire la actul aditional, inlaturarea dispozitiilor 2.7.3, 2.8.1, 2.8.2, 3.1, 3.2, 3.3, de percepere a comisionului de administrare ca fiind abuzive, obligarea la emiterea unui nou grafic de rambursare si convertirea in lei a creditului, la valoarea CHF de la data incheierii contractului.
Analizand cererea reclamantei, instanta retine, in primul rand, faptul ca, convenția încheiate între părți, intră sub incidența Legii nr. 193/2000, întrucât împrumutații au calitatea de consumatori, iar banca pe aceea de comerciant.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193 din 6 noiembrie 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. In caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 prevede: O clauză contractuală care nu a fost negociată direcți cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. S-a realizat astfel, prin dispozițiile legale mai sus citate, transpunerea dispozițiilor Directivei nr. 93/13/CEE din 5 aprilie 1993. Potrivit reglementării comunitare, pentru a putea fi calificată drept abuzivă o clauză trebuie să îndeplinească trei condiții, două negative și una pozitivă: să nu fi fost negociată, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și să nu se refere la obiectul principal al contractului.
Din definitia data clauzelor abuzive, rezulta conditile ce trebuie indeplinite pentru stabilirea caracterului abuziv: clauza sa nu fie rezultatul unei negocieri, clauza sa creeze un dezechilibru semnificativ intre drepturile si.obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei – credinte in detrimentul consumatorului.
In ce priveste prima conditie, potrivit dispozitiilor legale, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsură în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
In ce priveste cea de-a doua conditie, dezechilibrul contractual reprezinta o nepotrivire, o discrepanta intre elementele continutului contractului, adica alterarea globala a armoniei sale, inclinarea . alta a balantei justului contractual. Libertatea de vointa constituie, de asemenea, un criteriu util in aprecierea dezechilibrului, clauza urmand a fi apreciata ca dezechilibrata in cazul in care consumatorul nu ar fi acceptat-o daca ar fi avut posibilitatea de alegere efectiva. Totodata, potrivit art. 4, la aprecierea caracterului semnificativ al dezechilibrului, trebuie avute in vedere, pe langa criteriile ideale, toate circumstantele de fapt legate de incheierea contractului, cum ar fi natura bunurilor sau serviciilor care fac obiectul contractului, imprejurarile existente la incjeirea lui, celelalte clauze ale contractului sau clauzele unui alt contract de care este legala clauza respectiva.
Legea nr. 193/2000 ofera doua modalitati de determinare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale, una principala, conturata in criteriile generale prevazute de art. 4 alin. 1 si una suplimentara, reprezentata prin lista indicativa a clauzelor abuzive din anexa la lege, fara insa ca, clauzele ce pot fi apreciate ca abuzive sa se reduca la cele indicate in aceasta lista, revenind doctrinei si practicii judecatoresti sarcina de a califica ca abuzive si alte tipuri de clauze, in masura in care se constata indeplinirea criteiilor de evaluare reglementate in lege.
Astfel, potrivit legii, printre clauzele considerate de plano abuzive sunt cele care dau dreptul profesionistului sa modifice unilateral clauzele contractului, fara a avea un motiv intemeiat care sa fie precizat in contract. Pentru a nu fi apreciata ca fiind abuziva, legea stabileste doua obligatii exprese in sarcina profesionistului care ar dori sa introduca o clauza care sa contina un astfel de mecanism, in contractul cu un consumator: interdictia de a introduce o prevedere care sa dea posibilitatea profesionistului sa modifice unilateral clauzele contractului fara a avea un motiv intemeiat, motivul intemeiat care ar da posibilitatea introducerii unei astfel de clauze trebuie sa fie precizat in cuprinsul contractului. Evaluarea motivului intemeiat este lasata in caz de litigiu la aprecierea instantei de judecata.
In materia contractelor de credit, OUG 50/2010 aprobata prin Legea nr. 288/2010 reglementeaza posibilitatea includerii unor clauze de modificare unilaterala a conditiilor contractuale. Aceasta posibilitate este insa, stict reglementata de actul normativ, pentru a se evita introducerea unor clauze care sa afecteze pe consumator. Astfel, contractul de credit trebuie sa cuprinda obligatoriu rata dobanzii aferente creditului si tipul acesteia, fixa sau variabila, de asemenea, trebuie prevazute expres conditiile care guverneaza aplicarea ratei dobanzii aferente creditului, formula de calcul a acesteia, precum si termenele, conditiile si procedura pentru modificarea ratei dobanzii aferente creditului si, in cazul in care se aplica rate diferite ale dobanzii aferente creditului in circumstante diferite, informatiile privind toate ratele dobanzii aplicabile (art. 46 alin.1, lit. f si g).
In cazul in care consumatorul a optat pentru un credit cu dobanda variabila, ordonanta stabileste regulile ce urmeaza a fi aplicate pentru calcularea acesteia: dobanda urmeaza a fi compusa dintr-un indice de referinta Euribor/Robor/Libor, la o anumita perioada sau din rata dobanzii de referinta a BNR, in functie de valuta creditului, la care institutia bancara adauga o anumita marja fixa pe toata perioada derularii contractului. Se acorda asadar, o atentie deosebita modului de stabilire a ratei dobanzii datorate de consumator in baza unui contract de credit bancar. Se observa ca prin aceasta reglementare a fost exclusa posibilitatea pentru institutia bancara de a introduce criterii greu de verificat sau care sa de a posibilitatea unei interpretari unilaterale din partea institutiei de credit, care nu are dreptul de a interveni asupra nivelului marjei in sensul majorarii acesteia.
De asemenea, pot fi apreciate ca abuzive, clauzele care obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist. Prin OUG 50/2010, legiuitorul a intervenit in acest sens si in materia penalitatilor, stabilind reguli stricte in aceasta privinta, pentru a asigura o protectie corespunzatoare consumatorilor, in fata pozitiei dominante a institutiilor de credit, care ar putea impune penalizari disproportionate in raport cu prejudiciul suferit. Astfel, potrivit OUG 50/2010, dobanda penalizatoare se calculeaza pe baza de procent fix si se aplica la sumele restante, in conformitate cu prevedrile contractului de credit, cu exceptia sumelor provenite din calculaul dobanzii. Practic legiuitorul a stabilit ca dobanda penalizatoare se datoreaza numai pentru suma efectiv imprumutata si inregistrata ca restanta, ea neputand fi calculata si aplicata asupra dobanzii calculate pentru creditul acordat.
Or, in cauza, in primul rand, instanța constată că în momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca. Contractul încheiat este de adeziune, clauzele cuprinse relative la dobanda, fiind prestabilite de către împrumutător, fără a da posibilitatea reclamantei de a modifica sau înlătura vreuna dintre aceste clauze, actul juridic fiind impus, în forma respectivă, de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct clauzele contractuale cu împrumutații, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză. Instanța reține că, deși legea nu interzice încheierea de contracte preformulate, pentru a nu fi abuzive, clauzele ce nu au fost negociate trebuie să nu creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
In al doilea rand, instanta apreciaza ca atari dispozitii nu au fost respectate de profesionist la incheierea contractului de credit, stipulandu-se o dobanda variabila, dar nu .. Astfel, potrivit art. 4.1 din contract, creditul a fost convenit pentru o dobanda variabila de 7.95 % pe an, iar potrivit art. 4.3 din contract banca isi rezerva dreptul de a modifica dobanzile, comisioanele si taxele bancare, fara alte mentiuni privind modalitatea de revizuire.
Or, in aceasta modalitate, cat timp dobanda depinde de simpla vointa a bancii, atat in ce priveste momentul cat mai ales in ce priveste cuantumul majorarii, este generat dezechilibru contractual, determinat de faptul ca intervine abuzul de pozitie dominanta, intrucat cuatumul dobanzii este lasat la discretia acesteia. Aceasta componenta a dobanzii permite institutiei de credit sa modifice in mod arbitrar cuantumul dobanzii, afectand astfel interesele legitime ale consumatorilor, intrucat acestia nu pot sti cu precizie pretul produsului final, care nu este unul predictibil. Or, obiectul unui contract trebuie sa fie determinat si licit, sub sanctiunea nulitatii absolute. De asemenea, obiectul unei obligatii trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil si licit.
Din aceasta perspectiva, contractele de credit cu dobanda variabila ar trebui sa contina clauze care sa confere dobanzii cel putin un caracter determinabil, iar acest caracter presupune ca partile contractante sa poata, la momentul exigibilitatii obligatiei ce reprezinta obiectul contractului, sa determine in mod obiectiv intinderea acesteia, cuantumul dobanzii. Or, in cauza, prin aceasta modalitate de concepere a dobanzii, consumatorul este lipsit de posibilitatea de verificare a intinderii obligatiei sale, neputand estima care este valoarea dobanzii ce urmeaza sa o achite, ceea ce face practic din acea clauza o clauza ce cuprinde o conditie pur potestativa pentru institutia de credit, in calitatea sa de debitor al obligatiei de a calcula corect si transparent cuantumul dobanzii. De asemenea, acest aspect rezulta si din neprecizarea in contract a unor intervale de timp determinate in raport de care institutia de credit se obliga sa recalculeze dobanda ce trebuia achitata de consumator.
Astfel ca, chiar daca fata de aplicarea legii in timp, dispozitiile OUG 50/2010 nu au aplicabilitate in speta, la concluzia dezechilibrului intre parti, prin aceasta clauza, se ajunge si in cadrul dreptului comun civil general si special in materia clauzelor abuzive, cat timp este vorba de o clauza conceputa astfel incat depinde exclusiv sau aproape exclusiv de vointa viitoare a bancii.
Instanța reține că motivul legat de revizuirea dobânzii, care conferă dreptul băncii de a modifica unilateral structura ratei dobânzii, fără prezentarea altor elemente de identificare, nu este redactat în termeni clari și neechivoci, iar redactarea mai sus citata nu permite identificarea unui ‚motiv’ în înțelesul Legii nr. 193/2000. Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv de natură a conduce la revizuirea ratei dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitate de a cunoaște, din momentul încheierii contractului, aspectul majorării ratei dobânzii, în ipoteza producerii situației vizate. Necesitatea unei asemenea prezentări se impune cu atât mai mult în eventualitate unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze pentru ca instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs.
Ca urmare, instanta va admite cererea reclamantei si va constata ca abuziva clauza prevazuta la art. 4.1 coroborat cu art. 4.3 in ce priveste dreptul bancii de a modifica dobanda unilateral.
In ce priveste comisionul de administrare, instanta apreciaza ca acesta a fost instituit in cuprinsul unor clauze abuzive, prin raportare la prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000, atat in cuprinsul contractului initial cat si in cuprinsul actului aditional.
Astfel, este de observat ca acest comision se percepe lunar, la valoarea initiala a creditului acordat, astfel ca in timp acest comision are perspectiva de a fi practic, superior dobanzii. Or, o astfel de clauza disimuleaza de fapt, un procent consistent de dobanda, marind artificial costul efectiv al creditului. Dezechilibrul generat de atari clauze este dat de faptul ca asemenea comision nu reprezinta un cost actual al creditului ci o asigurare pe care banca si-o ia impotriva riscului intrarii consumatorului in incapacitate de plata.
Prin urmare, prin perceperea comisionului se creează un dezechilibru în privința contraprestațiilor părților, deoarece acest comision nu are o justificare obiectivă, el neavând un corespondent într-o contraprestație a împrumutătorului. Suma retinuta cu acest titlu este incasata lunar de banca si nu este restituita la finalul perioadei de creditare, chiar daca clientul este bun platnic. De altfel, potrivit regulilor generale din materia obligatiilor, riscul deprecierii garantiilor si al neincasarii valorii este suportat de catre consumatorul imprumutat, care raspunde cu toate bunurile sale.
Este de retinut si faptul ca ulterior OUG 50/2010 a statuat expres necesitatea unui nivel rezonabil, aratand ca comisionul de administrare poate fi stabilit in suma fixa sau procent, fiind justificat pentru monitorizarea/inregistrarea/efectuarea de operatiuni de catre creditor in scopul utilizarii/rambursarii, creditului acordat consumatorului, insa in cazul stabilirii acestui comision in procent, el se raporteaza la soldul curent al creditului.
Nu în ultimul rând, sub aspectul verificării existenței caracterului abuziv al clauzelor referitoare la comisionul de administrare, instanța reține că acest comision nu face parte nici din preț și nici din obiectul principal al contractului: pentru suma împrumutată clientul restituie împrumutul la care se adaugă prețul cerut de bancă, adică dobânda, și dobânda penalizatoare aferentă. Toate celelalte comisioane sau tarife stabilite în contract trebuie să aibă ca și corespondent prestarea unui serviciu (conform OG 21/1992), ceea ce nu este cazul în speță.
Ca urmare, relativ la comisionul de administrare, instanta va admite cererea reclamantei si va constata ca abuzive clauzele din contractul initial 4.1 relativ la comisionul de administrare, precum si prevederea din actul aditional de la punctul 2.7.3 cu acelasi continut.
Nu se va retine un exercitiu abuziv in ce priveste clauzele prevazute la art. 2.8.1 si 2.82 din actul aditional, acestea cuprinzand prevederi relativ la costuri pentru transferuri bancare. Or, reclamanta desi a indicat aceste texte din conventie in petitul actiunii, a aratat totodata ca are in vedere, cu privire la ele, tot comisionul de administrare – care insa nu este prevazut prin aceste dispozitii, si, in plus, nu a facut nici o motivare relativ la altceva decat comsionul de administrare.
Aceeasi situatie se releva si referitor la dispozitiile art. 3.1, 3.2 si 3.3, care cuprind dispozitii relativ la costul total al contractului, de asemenea criticate de reclamanta doar prin prisma comisionului de administrare. Relativ la acestea din urma, mai retine instanta ca prevederile contractuale in cauza cuprind dispozitii de natura generala, care nu adauga cu nimic privind costul total al contractului, care nu sunt in neregula prin ele insele, ci ceea ce ar putea fi in neregula este faptul ca pe parcursul contractului s-au prevazut, de exemplu costuri aditionale cum este comisionul de administrare, care se adauga la costul total, dar calea de urmat este cea a atacarii acestor prevederi speciale (asa cum de altfel, reclamanta a facut, criticand clauza privind comisionul de administrare). Or, nu dispozitia generala privind costul total creeaza obligatiile accesorii, ci prevederile speciale din cuprinsul conventiei, care acestea trebuie puse in acord cu legea (asa cum s-a procedat deja, conventia in urma prevzentei hotarari, nu va mai cuprinde acel comision).
Se mai retine, cu privire la caracterul abuziv al clauzelor mai sus mentionate ca, potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000, dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. În schimb, în cauză pârâta nu a probat în nici un mod că ar fi negociat în vreun fel cu reclamanta clauzele dobanzii din conventia de împrumut ceea ce face ca, în privința clauzelor contestate, să fie aplicabile dispozițiile art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000.
Ca urmare a celor mai sus aratate, avand in vedere si concluziile raportului de expertiza (fila 115), instanta va dispune obligarea paratei la plata catre reclamanta a sumei totale de 1045,57 CHF, percepute in mod nelegal cu titlu de comision administrare si comision administrare cont de activitate.
In ce priveste restituirea diferentei de dobanda, in primul rand, se retine o imprejurare esentiala: contractul initial (in care se prevdea o dobanda variabila de 7,95 % modificabila prin simpla vointa a bancii), a functionat in perioada 22.08.2007 – 20.09.2011. De la data de 20.09.2011 s-a incheiat actul aditional care a prevazut o dobanda fixa de 4 % pentru 1 an, si o dobanda variabila in anii urmatori formata din LIBor la 3 luni + marja fixa.
De la inceput, punandu-se problema dobanzii, trebuie subliniat ca pentru actul aditional, reclamanta a atacat doar comisionul de administrare, nu si modul de formare a dobanzii (fila 3 actiunea introductiva, fila 141 precizari) – sens in care instanta, in cele mai sus cuprinse, a aratat retinerea clazuei abuzive pe dobanda doar relativ la conventia initiala din 2007 – privind posibilitatea modificarii cu de la sine putere a dobanzii, de catre banca. De altfel, in actul aditional din 2011, se releva formularea dobanzii dupa o modalitate transparenta, fixa initial 1 an, si apoi LIBOR 3 luni si marja fixa, in acord cu legislatia in materie, dispozitii care nu pot fi apreciate ca abuzive. Prin urmare, nu se pune problema, de plano, a restituirii de dobanda in baza actului aditional.
Relativ la restituirea diferentei de dobanda din contractul initial, in perioada de actiune a acestuia, subliniaza instanța ca anularea dispozițiilor respective relativ la dobanda variabila reglementata netransparent de catre parat in contractul initial din 2007, se impune cu atat mai mult cu cat pârâta la încheierea convenției cunostea că aceste clauze anulate sunt în favoarea băncii și în detrimentul reclamantei, astfel încât pârâta a acționat cu bună știință, încât a prevăzut sau putea să prevadă efectul nulității clauzelor în sensul repunerii părților în situația anterioară, cu toate consecințele, inclusiv rămânerea dobânzii valabil negociate cu caracter fix de 7,95% pe an in perioada contractului initial (2007 – 2011).
Apoi, faptul ca banca a majorat dobanda in mod abuziv, asa cum s-a expus mai sus, instanta apreciaza ca se impune restituirea catre reclamanta a sumelor incasate incepand cu 27.08.2007, si care reprezinta diferenta dintre dobanda stabilita initial de 7,95 % si dobanda lunara majorata efectiv perceputa de banca in timpul contractului initial in perioada 22.08.2007 – 20.09.2011.
Asupra cererii de restituire a diferentei de dobanda incasate in baza contractului initial, se mai retine ca orice plata presupune o datorie; ceea ce s-a plătit fără sa fie debit este supus repetitiunii. In consecinta, față de caracterul retroactiv al efectelor nulității clauzelor care au stabilit modalitatea variabilă a dobânzii curente percepută de bancă precum și al celor care au prevăzut comisioane ilegale, si fata de repunerea în situația anterioară a părților în aceste privințe, plata acestor sume de apare ca și o plată pe care părțile nu o datorau la acel moment, tocmai datorită înlăturării acestora prin mecanismul și considerentele explicate mai sus, având drept urmare ca, ceea ce s-a plătit fără să fie debit, să fie supus repetitiunii, adică restituirii.
Apoi, relativ la cuantumul pana la care se cuvine restituirea diferentei de dobanda perceputa ca urmare a dispozitiei din contractul initial declarate abuzive – cea privind modificarea unilaterala de catre banca, aceasta trebuie sa se raporteze la dispozitiile contractului initial - cele care prevedeau ca baza de plecare o dobanda initiala de 7,95 %, nefiind admisibil a se retine in calcul, o dobanda de 4 % (cum solicita reclamanta prin precizarile de la fila 141) - acest cuantum nu a fost prevazut niciodata in contractul initial, este dobanda fixa inserata in actul aditional din 2011, care evident, nu poate dispune si nu poate servi ca baza de calcul decat pentru viitor, nu si pentru trecut, unde, raportarea trebuie sa se faca la elementele contractului de la acea data – 2007, si care doar vorbesc de o dobanda de 7,95%.
Se retine ca potrivit raportului de expertiza efectuat in cauza, in perioada 28.08.2007 – 20.09.2011, reclamanta a achitat cu titlu de dobanda variabila (majorata dupa initiativa bancii) suma de 1814,32 CHF (anexa 2 raport, fila 131), in vreme ce la dobanda potrivit unei rate de 7,95 % (peste care banca a majorat dobanda din proprie initiativa), s-ar fi ridicat la suma de 1451,07 CHF (anexa 1 la supliment, fila 159), sens in care instanta va dispune obligarea bancii la restituirea diferentei perceputa peste aceasta din urma suma, de 363,25 CHF (1814,32 perceput – 1451,07 CHF).
Reclamanta a mai solicitat instantei obligarea ca pe viitor reclamanta sa perceapa o dobanda fixa de 4 %, si emiterea unui nou grafic de rambursare cu 4 % dobanda. Relativ la aceste din urma pretentii, instanta apreciaza atari cereri nu pot fi primite, deoarece acest aspect ar presupune o incalcare a principiului libertatii contractuale.
Aceasta intrucat, in cazul constatarii caracterului abuziv al unei clauze contractuale sanctiunea pe care instanta o poate dispune este numai aceea de a inlatura aceasta clauza din contract, potrivit art. 6 si 13 alin. 1 teza a doua din Legea nr. 193/2000, ci nu de a adapta contractul prin modificarea clauzelor, impotriva si peste vointa ambelor parti. Astfel, cu privire la soarta contractului, privit ca întreg, legea insasi stabilește că un contract afectat de existența unor clauze abuzive se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, dacă după eliminarea acestor clauze, mai poate continua.
Acest aspect s-a retinut si in practica judicara ( decizia 40/2014 a Trbunalului Timis in dosar nr._ ), precum si in practica ICCJ, care prin decizia nr. 3234/23.10.2014 pronuntata in dosar nr._/3/2012 de Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca este gresita interpretarea ca o data constatata ca abuziva o clauza contractuala, instanta ar putea interveni asupra continutului ei, in sensul modificarii ei, in forma solicitata de reclamanti, adica de a interpreta dobanda de referinta variabila ca fiind data de valoarea indicelui de referinta Euribor plus marja fixa de o anume cota procentuala; instanta poate interveni asupra contractului doar in sensul anularii acelei clauze sau parti din clauza care este gasita ca abuziva, contractul urmand sa continue doar daca partile accepta acest lucru. Arata Inalta Curte ca, aceasta concluzie rezulta si din jurisprudenta CJUE, care, in cauza C618/10, a statuat ca instanta nationala nu poate modifica continutl unei clauze abuzive care fugureaza . intre un vanzator sau un furnizor si un consumator; atunci cand constata existenta unei astfel de clauze, instanta nationala trebuie sa dispuna ca aceasta nu se aplica.
Mai mult decat atat insa, in cazul de fata se retine un aspect particular: de fapt intre parti, ulterior conventiei din 2007 (cu privire la care reclamanta invoca clauzele abuzive relative la dobanda), in 2011 intre parti a intervenit un act aditional, ce este perfect valabil si nedesfiintat, pentru care reclamanta nu a atacat dobanda ca abuziva si care de altfel cuprinde, asa cum s-a aratat mai sus, dispozitii transparente si un mod de reglementare a dobanzii, de data aceasta, transparent si in acord cu legea (fixa in primul an si apoi variabila dupa formula LIbor 3 luni + marja fixa). Astfel ca, in prezent, raporturile dintre parti continua in prezent in conditiile acestei noi conventii, valabile si nedesfiintate, iar in ce priveste dispozitiile relative la dobanda din conventia initiala – cele atacate, acestea pot privi doar perioada 28.08.2007 – 20.09.2011, deci pana la . actului aditional care a modificat dispozitiile referitoare la dobanda, care este valabil si nedesfiintat, si in acord cu legea.
Cu alte cuvinte, cererea de revizuire a dobanzii si un nou grafic de rambursare, grefata pe clauzele atacate din contractul initial, nici nu s-ar putea analiza, mai departe de 20.09.2011, iar pentru perioada de actiune a contractului in forma initiala de pana la 20.09.2011, oricum s-a dispus restituirea pana la cota fixa de 7,95 %.
Instanta va respinge in cauza si cererea reclamantei de obligare a paratei la plata daunelor morale, apreciind ca in cauza, admiterea insasi a prezentei actiuni, astfel cum s-a aratat mai sus, este de natura a constitui o satisfactie suficienta si o reparatie corespunzatoare a oricarui prejudiciu moral invocat.
In speta suntem in situatia unui imprumut in franci elvetieni, reclamanta primind o suma in aceasta valuta si fiind obligat sa o restituie in aceeasi valuta, sens in care i s-a emis la data incheierii contractului, un grafic de rambursare in aceasta moneda. Contractul de credit valutar contine asadar un element de risc valutar, insa aceasta nu il transforma automat .. Dimpotriva, semnificativ este faptul ca atat Codul civil din 1864 (art. 1578) cat si noul cod civil (art. 2164), consacra in materia imprumutului principiul nominalismului, traditional in contractele de imprumut, potrivit caruia imprumutatul trebuie sa inapoieze suma nominal primita, oricare ar fi variatia acesteia.
In realitate, in cazul creditelor acordate in valuta, nu suntem in prezenta niciunei clauze abuzive, pentru ca nu banca a instituit printr-o clauza in contract regula nominalismului, ci insusi legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu inseamna negarea unor principii sau a unei reguli traditionale de functionare ale unor institutii juridice. Chiar daca in contractul de credit sau in graficul de rambursare figureaza o asemenea clauza de risc valutar, aceasta nu este altceva decat reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege.
De altfel, si Curtea Europeana de Justitie s-a pronuntat in sensul ca nu intra sub incidenta evaluarii caracterului abuziv decat clauzele din contractele incheiate cu consumatorii, iar nu si dispozitiile legale. Astfel, prin Hotararea Curtii Europene de Justitie din 30 aprilie 2014, pronuntata in procedura C280/l, Barclays Bank contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a retinut ca Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protectia consumatorilor si la echilibrul contractual, trebuie interpretate in sensul ca sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administative ale unui stat membru, precum cele in discutie in litigiul principal, in lipsa unei clauze contractuale de modificare a continutului sau a domeniului de aplicare al acestora.
In al doilea rand, protectia consumatorilor poate sa se realizeze si in contractele de credit in moneda straina. Calea nu este insa aceea a actiunilor intemeiate pe Legea nr. 193/2000, ci intrucat principul nominalismului este unul legal, exceptiile de la acest principiu nu pot fi instituite pe cale jurisprudentiala, ci doar pe cale legala. De altfel, transpunera in legislatia romana a Directivei 17/2014 reprezinta prin ea insasi o ocazie de a legifera in acest domeniu, avand in vedere faptul ca aceasta directiva reglementeaza in Capitolul 9, art.23 imprumuturile in moneda straina si impune statelor membre sa adopte un cadru de reglementare corespunzator care sa permita limitarea riscului ratei de shimb valutar careia i se expune consumatorul in temeiul contractului de credit, prin convertirea creditului . sau instituirea unui alt mecanism de adaptare a contractului. Rezulta ca insasi Directiva nr. 17/2014 are ca premisa aplicarea principiului nominalismului (imprumutatul suporta riscul valutar), dar obliga statele membre sa adopte o reglementare speciala, derogatorie, de natura sa asigure protectia consumatorilor, cu aplicabilitate numai pentru viitor, adica pentru contractele care vor fi incheiate sub imperiul unei asemenea reglementari.
Este adevarat ca prevederile Regulamentului BNR nr.4/2005 privind regimul valutar, instituie prin art. 3, principiul platilor in moneda nationala intre rezidenti, insa alin.3 al aceluiasi articol, permite realizarea de operatiuni si in valuta, pe baza acordului de vointa al partilor. Astfel, odata incheiata conventia de credit prin care s-a acordat un imprumut in valuta si s-a convenit achitarea ratelor in aceeasi moneda, reclamanta nu mai poate invoca regulile care guverneaza regimul valutar de la care a inteles sa excepteze contractul pe care l-a incheiat cu banca.
Se mai retine, referitor la criticarea de catre reclamanta, a acestei dispozitii, din perspectiva unei clauze abuzive, ca nu pot fi primite afirmatiile reclamantei in sensul ca suntem in prezenta unei clauze abuzive intrucat reclamanta, in calitate de consumator, nu ar fi avut posibilitatea reala de a negocia continutul acestei clauze, si ar fi fost constransa, prin natura redactarii contractului de credit, la acceptarea acestuia asfel cum a fost prestabilit.
Astfel, semnarea unui contract de credit . este o chestiune care tine exclusiv de dorinta imprumutatului, cat timp pe piata erau si oferte de credite in lei, reclamanta optand pentru un astfel de credit, si, in plus, inclusiv prin actul aditional din 2011, asumandu-si in continuare aceasta obligatie.
Iar odata ce s-a contractat un credit ., atat imprumutatul cat si banca pot suporta o . consecinte negative rezultate din riscul valutar. In cauza de fata, moneda in care reclamanta a contractat creditul s-a apreciat, consumatorul fiind cel care a avut de suportat riscul valutar, insa evolutia cursului valutar nu este influentata de niciuna dintre partile contractante. Obligatia bancii de informare a clientului la momentul acordarii creditului vizeaza conditiile de creditare, adica dobanzile, comisioanele ori garantiile puse in sarcina imprumutatului, posibilitatea deprecierii ori aprecierii unei monede straine neputand fi inclusa in aceasta obligatie.
Prin urmare, in materia creditelor in valuta, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibila de a fi solutionata pe calea unor actiuni intemeiate pe Legea nr.193/2000 si nu este data in cauza, o clauza abuziva referitor la aceasta obligatie, iar riscul valutar nu este suportat de consumator in temeiul unei pretinse clauze abuzive din contractul de credit, ci este consecinta aplicarii nominalismului consacrat de lege, sens in care cererea reclamantei in acest sens va fi respinsa.
Întrucat parata este in culpa procesuala, instanta va dispune obligarea acesteia la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata in suma de 1000 lei, reprezentand onorariu expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte acțiunea formulată de reclamanta C. A., cu domiciliul în B., . nr.14, jud. B., în contradictoriu cu pârâtii .>cu sediul în București, .. 6A și . B., cu sediul în B., .. 95, jud. B..
Constata ca fiind abuzive clauzele 4.1 si 4.3 din contractul de credit 070CSF_/22.08.2007 incheiat intre reclamanta si parata, in ce priveste prevederea comisionului de administrare si dreptul bancii de modificare a dobanzii, precum si clauza abuziva prevazuta la pct. 2.7.3 din actul aditional nr. 070RES_/20.09.2011, si implicit nulitatea si inlaturarea acestora.
Respinge cererea in ce priveste clauzele prevazute la pct. 2.8.1, 2.8.2, 3.1, 3.2, 3.3 din actul aditional nr. 070RES_/20.09.2011.
Respinge cererea de obligarea a paratei la o dobanda in contract de 4 %, de emitere a unui nou grafic de rambursare, de convertire in lei a creditului acordat, la cursul de schimb de la data creditului si de obligare la plata daunelor morale.
Obliga parata la restituirea catre reclamanta a sumelor percepute in baza clauzelor abuzive cu titlu de diferenta dobanda din contractul initial, in suma de 363,25 CHF, si comision de administrare din contractul initial si act aditional, in suma de 1045,57 CHF.
Obliga parata la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata in suma de 1000 lei.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 17.07.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red./ Tehnored NMA
5 ex./17.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 7122/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7201/2015.... → |
|---|
