Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 7201/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7201/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 29-07-2015 în dosarul nr. 7023/193/2015
Dosar nr._ - acțiune în răsp. contr. -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința Publică din data de 29.07.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - B. P.
GREFIER - C. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7201
Pe rol judecata cererii având ca obiect „acțiune în răspundere contractuală”, formulată de reclamanta Asociația de P. nr. 45 în contradictoriu cu pârâtul D. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată că nu a fost formulată întâmpinare de către pârât.
Fiind primul termen de judecată, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial.
Instanța constată că la dosar s-a primit o cerere de renunțare la judecată, cu precizarea că a debitorul a achitat suma pretinsă, înțelegând să renunțe la judecata în contradictoriu cu acesta, iar în temeiul art. 406 C.pr.civ., urmează să se ia act de această cerere.
INSTANȚA,
Având în vedere cererea de renunțare la judecată trimisă la dosar de către reclamantă, în temeiul art. 406 C.pr.civ. se va lua act de renunțarea la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 406 alin. 1 C.pr.civ. instanța ia act de renunțarea la judecată a reclamantei Asociația de P. nr. 45, cu sediul în mun. B., .. 1, parter, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul D. I., cu domiciliul în ., jud. B., în acțiunea având ca obiect „acțiune în răspundere contractuală”.
Cu drept de recurs, ce se va depune la Judecătoria B. în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, data de 29.07.2015.
Președinte,Grefier,
Red. B.P./ Tehnored. C.A./ 4 ex./03.08.2015
Dosar nr._ - acțiune în răsp. contr. -
HOT.
29.07.2015
În temeiul art. 406 alin. 1 C.pr.civ. instanța ia act de renunțarea la judecată a reclamantei Asociația de P. nr. 45, cu sediul în mun. B., .. 1, parter, jud. B., în contradictoriu cu pârâtul D. I., cu domiciliul în ., jud. B., în acțiunea având ca obiect „acțiune în răspundere contractuală”.
Cu drept de recurs, ce se va depune la Judecătoria B. în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, data de 29.07.2015.
Președinte,
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 7140/2015. Judecătoria... | Partaj judiciar. Sentința nr. 6977/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








