Acţiune în constatare. Sentința nr. 9549/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 9549/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 9549/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9549/2015

Ședința publică de la 22 octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. N. T.

Grefier L. L.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . și pe pârât S. T. INSOLVENCY SPRL în calitate de lichidator judiciar al ., având ca obiect „acțiune în constatare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul pârâtei – avocat F. V. V., lipsă fiind reclamanta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Apărătorul pârâtei depune la dosar împuternicirea avocațială .

Instanța dispune emiterea unei adrese către reclamantă pentru a depune la dosar dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii de chemare în judecată.

Apărătorul pârâtei se opune acordării unui nou termen de judecată pentru depunerea dovezii calității de reprezentant având în vedere că instanța a stabilit această obligație, în sarcina reclamantei, prin adresa emisă la data de 18.06.2015 și comunicată acesteia la data de 23.06.2015. Reclamanta, prin avocat, a răspuns doar parțial și a depus, la data de 29.06.2015, taxa de timbru aferentă cererii, termenul maxim pentru complinirea lipsurilor cererii de chemare în judecată, până la care reclamanta avea posibilitatea să depună dovada calității de reprezentant, pentru semnatarul cererii sau să–și însușească cererea, a fost 09.07.2015, condiții în care înțelege să invoce nulitatea cererii de chemare în judecată, conform dispozițiilor art. 196 alin.1 N.C.P.C. care prevede că „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.” În situația în care instanța va trece peste această excepție solicită admiterea excepției lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Instanța reține cauza în vederea pronunțării asupra excepțiilor invocate de apărătorul pârâtei, respectiv excepția nulității cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 9.06.2015, sub nr._ reclamanta ., prin avocat A. P. și C. D., a solicitat în contradictoriu cu S. T. Insolvency SPRL, constatarea calității de proprietar asupra imobilelor denumite ”extindere spațiu comercial cu suprafața construită de 82 mp și rampă acces persoane cu handicap cu suprafața de 22,50 mp” identificate prin nr. cad._ – C1, înscris în CF_ – C1 a Municipiului B., situate în Calea Națională, nr. 86, B..

În subsidiar, se solicită constatarea calității de proprietar în virtutea accesiunii imobiliare artificiale conform art. 494 V.C.C.

În fapt, se arată că între părți a fost încheiat un contract de vânzare – cumpărare asupra spațiului comercial situat în Calea Națională, nr. 86, B., în care funcționa un magazin de desfacere bunuri cu amănuntul. La data cumpărării, reclamanta a cumpărat inclusiv stocul de marfă existent în magazin, continuând activitatea de comercializare bunuri exact în aceleași condiții ca ., proprietarul anterior.

Astfel, arată că nu se poate admite că a fost de acord să achite suma de 1.400.000 lei pentru un magazin fără a cumpăra și .>

În motivare, se arată că după . faliment, lichidatorul judiciar solicită evacuarea reclamantei din spațiul arătat, fapt ce echivalează cu închiderea magazinului întrucât extinderea reprezintă fațada magazinului.

În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul și s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale și interogatoriul administratorului special al reclamantei.

În termen legal, pârâta a depus întâmpinare – fila nr. 28 și următoarele dosar, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, se arată că proprietatea imobiliară ce face obiectul prezentei cauze, aparține cu drept deplin de proprietate societății comerciale Aldi Livi SRL conform autorizației de construire nr. 573/15.11.2005 și procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 3443/08.02.2011. Acest activ figurează în continuare în proprietatea . conform extraselor de carte funciară, valorificarea acestui activ fiind îngreunată din cauza ocupării abuzive a spațiului de către reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 6532/23.06.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. s-a dispus evacuarea reclamantei și a fost respinsă cererea reconvențională formulată de către pârâtă.

În privința capătului de cerere subsidiar, pârâta arată că nu a fost susținută această cerere ci doar s-a invocat un temei de drept.

În dovedire au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.

Reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care arată că își menține apărările expuse prin cererea de chemare în judecată și menționează că este proprietarul terenului pe care se află situată construcția respectivă, pârâta nefăcând dovada contrarie.

La acest termen de judecată, instanța a pus în discuția părților excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii și excepția nulității invocate de către pârâtă.

Analizând cu prioritate excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii formulate de către reclamantă, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 237 al. 2 și art. 248 al. 1 NCPC., instanța se pronunță mai întâi asupra ex-cepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în totul sau în parte, administrarea de probe ori cercetarea în fond a cauzei.

Conform art. 194 lit. b C.proc.civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde pe lângă alte mențiuni obligatorii și numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii;

De asemenea, potrivit art. 82 C.proc.civ., când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

Astfel, prin rezoluția din data de 18.06.2015, instanța a pus în vedere reclamantei pe lângă obligația achitării taxei judiciare de timbru și obligația de a depune dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii, sub sancțiunea anulării cererii, fiind emisă adresă în acest sens la data de 18.06.2015 (fila nr. 23 dosar).

Reclamanta, prin avocat D. C., a depus la dosarul cauzei la data de 29.06.2015 dovada achitării taxei judiciare de timbru, însă nu și dovada calității de reprezentant, termenul pentru complinirea lipsurilor cererii fiind împlinit. De altfel, nici până la termenul de astăzi nu a fost depusă la dosar dovada calității de reprezentant a semnatarului cererii.

Astfel, față de cele expuse în precedent, instanța urmează să admită excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului cererii și pe cale de consecință, va dispune anularea cererii formulate.

Văzând că cererea a fost legal timbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii.

Dispune anularea acțiunii în constatare formulată de O. SRL, cu sediul în ., nr. 61, județul B. și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la sediul „P., D. și Asociații”, cu sediul în Municipiul B., .. 101, ., județul B., în contradictoriu cu pârâta S. T. Insolvency SPRL Iași, în calitate de lichidator judiciar al . B., cu sediul în Municipiul Iași, .. 4, . Iași.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică, azi, data de 22 octombrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. T.C./Tehnored.N.M./ex.4/24.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 9549/2015. Judecătoria BOTOŞANI