Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 6250/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6250/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 2630/193/2015
Dosar Nr._ Pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința publică din data de 16.06.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - P. A. - M.
Grefier - Terțis G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6250
Pe rol judecata acțiunii civile având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C. „N. A.” SA B., în contradictoriu cu pârâtul F. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților la ambele strigări ale cauzei..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, fiind primul termen de judecată, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial, potrivit art. 94 alin. 1 lit. „j” raportat la art. 107 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri și interogatoriul civil al pârâtului, care a fost citat cu această mențiune.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2015, sub nr._, reclamanta S.C. „N. A.” SA B. a solicitat obligarea pârâtului F. C. la plata sumei de 999,50 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate din perioada 01.11._14 și 252,06 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că și-a început activitatea înregistrând o producție proprie, începând cu data de 01.10.2010, începerea activității și prestarea serviciilor de apă și canalizare s-a făcut în baza licenței emisă de A.N.R.S.C. București, eliberată în baza Ordinului Nr. 459/21.09.2010 emis de către președintele A.N.R.S.C. București, concomitent cu retragerea licenței fostului operator S.C. Apa G. SA B., activitatea de furnizare a serviciilor de apă și canalizare fiind preluată și continuată de către S.C. N. A. SA B., conform HCJ B. nr. 27/28.01.2010, act prin care s-a aprobat delegarea gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare către S.C. N. A. SA B., începerea activității noului operator fiind însă condiționată de asigurarea continuității serviciilor prestate utilizatorilor, astfel încât aceștia să nu fie afectați de o perioadă de tranziție care să implice sistarea serviciilor, astfel, până la data de 01.10.2010, furnizarea serviciilor de apă - canal a fost realizată și facturată de S.C. Apa G. S.A., dată după care serviciile au fost asigurate și facturate de către noul operator - S.C. N. A. SA, care a preluat de la vechiul operator baza de date clienți în ceea ce privește toate informațiile referitoare la aceștia (adresă, număr persoane, diverse codificări, contoare, indexuri), cu excepția restanțelor de plată, astfel că la noul operator soldul a fost „0” pentru toți clienții.
Mai arată reclamanta că, referitor la încheierea/neîncheierea contractelor cu noul operator, deși încheierea contractelor a fost posibilă, începând chiar cu data de 01.10.2010 și, cu toate că utilizatorii au fost informați în prealabil atât prin mass-media, cât și prin notificările trimise, să se prezinte la sediul societății, începând cu data de 01.10.2010 pentru încheierea contractului de furnizare-prestare cu noua societate, o parte din utilizatori, printre care și pârâții F. C., nu au avut nicio atitudine în acest sens, nesemnând încă un contract de furnizare cu reclamanta, contrar dispozițiilor art. 47 lit. c) din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice: „utilizarea fără contract de furnizare/prestare a serviciilor de utilități publice constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei”, iar pârâtul F. C. locuiește efectiv în apartamentul sus-menționat, fiind utilizator permanent al serviciilor prestate de reclamantă, locuind într-un condominiu, dotat din construcții cu instalații interioare de distribuție a apei, iar din punct de vedere tehnic, societatea nici nu ar avea posibilitatea sistării individuale a serviciilor, decât prin accesul în interiorul proprietății beneficiarului și numai cu acordul acestuia, pentru blindarea coloanelor interne, și, cu toate că pârâtul nu a încheiat un contract, acesta a beneficiat în tot acest timp de serviciile de apă și canalizare furnizate, lucru care a fost posibil datorită faptului că legiuitorul a fost mai „permisiv”, incluzând în lege mai multe modalități alternative, în acest sens, art. 42 alin. 1 lit. b din Legea nr. 51/2006 prevede, în esență, că furnizarea/prestarea unui serviciu de utilități publice se realizează fie, în baza unui contract de furnizare/prestare servicii, fie prin achitarea unui tarif către operator, fie prin alte modalități.
Așadar, lipsa contractului între părți pentru perioada în litigiu nu a avut ca efect schimbarea condițiilor de furnizare a apei de către S.C. N. A. SA B. către pârât, iar temeiul juridic al pretențiilor reclamantei rezidă în obligația impusă de lege pârâtului de a achita reclamantei contravaloarea serviciilor furnizate/prestate, precum și dreptul corelativ al reclamantei, izvorât tot din lege, de a încasa contravaloarea serviciilor prestate, în acest sens, art. 41 alin. 4 lit. c) din Legea nr. 51/2006 prevede că: „Membrii comunităților locale, persoane fizice sau juridice au, în calitatea lor de utilizatori ai serviciilor de utilități publice”, printre altele: „obligația de a achita, în termenele stabilite, contravaloarea serviciilor furnizate sau prestate”, iar art. 32 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 241/2006, privind serviciul de alimentare cu apă și de canalizare, prevede: „dreptul operatorului de a încasa prețurile și tarifele aferente serviciului public furnizat/prestat”, de altfel, acest drept corelativ al reclamantei este consacrat și în art. 226 alin. 1 lit. l) și m) din Regulamentul consolidat al serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare din județul B.”, aprobat prin Hotărârea Consiliului Județean B. nr. 226/22.12.2009: „Operatorul are obligația să factureze cantitățile de apă furnizate și serviciile de canalizare prestate, la valorile măsurate prin intermediul contoarelor, (…) și să emită factura pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată”.
Arată reclamanta că, în fapt, așa după cum a arătat, pârâtul a beneficiat de serviciile de alimentare cu apă prestate în perioada 1 noiembrie 2011 - 30 septembrie 2014, fără a achita contravaloarea acestora, fiind emise și distribuite lunar facturile care fac obiectul litigiului și care cuprindeau, în înștiințarea de plată, atât suma aferentă lunii curente, cât și debitul restant, iar facturile emise lunar nu au fost contestate de către pârât.
În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 51/2006 și Legii nr. 241/2006.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (filele 8 - 43).
Cererea a fost legal timbrată cu o taxă judiciară de timbru în cuantum de 156,41 lei.
Pârâtul F. C. nu a înaintat formularul de răspuns comunicat de către instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând cererea reclamantei, prin prisma ansamblului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, între părțile în litigiu s-au desfășurat relații comerciale în virtutea cărora societatea reclamantă a furnizat pârâților servicii de alimentare cu apă, cu obligația pentru aceștia din urmă de a achita la scadență contravaloarea serviciilor furnizate. Existența raporturilor contractuale dintre cele două părți s-au întemeiat pe dispozițiile art.35-36 Cod comercial (reclamanta nu a făcut dovada încheierii unui contract sub forma unui instrumentum probationis) care, pentru motive de celeritate, permit desfășurarea unor relații comerciale fără a fi concretizate într-un înscris.
În executarea acestor relații comerciale, reclamanta a furnizat pârâților în perioada 01.11._14 serviciile contractate, aspect ce rezultă din facturile fiscale depuse la dosar și care însumează valoarea de 999,50 lei, conform centralizatorului, penalitățile de întârziere percepute asupra acestor debite fiind în cuantum de 252,06 lei.
Pârâtul nu a contestat aceste debite și nici nu a formulat întâmpinare prin care să invoce apărări cu privire la acestea.
În drept, având în vedere situație de fapt reținută, instanța apreciază că îi sunt aplicabile dispozițiile în vigoare la momentul încheierii contractului, față de dispozițiile art.102 alin.1 din Legea nr.71/2011, conform cărora „contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”.
Instanța reține că potrivit art.36 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, raporturile juridice dintre operatorii și utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt raporturi juridice de natură contractuală și sunt supuse normelor de drept privat, iar potrivit art.41 alin.4 lit. c din Legea nr.51/2006, utilizatorii au obligația să achite în termenele stabilite contravaloarea serviciilor prestate.
Totodată, conform art.42 alin.9 din Legea nr.51/2006, factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii.
Conform art.30 alin.1 din Legea nr.241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și canalizare, utilizatorul are obligația să achite la termen facturile emise de operatorul care are și calitatea de furnizor; factura se emite, cel mai târziu, până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Prin derogare de la prevederile art.42 alin.9 din Legea nr. 51/2006, utilizatorii de energie termică sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor; data emiterii facturii și termenul de scadență se înscriu pe factură. Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage dobânzi de întârziere, conform prevederilor art.42 alin.10 din Legea nr. 51/2006.
Pârâtul a beneficiat constant de servicii de furnizare cu apă, întocmindu-se fișa abonatului privind contravaloarea apei furnizate. Conform înscrisurilor, pârâtul are o datorie către reclamantă în suma de 999,50 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare cu apă, prestate și neachitate.
În ce privește împrejurarea neachitării acestei datorii, aceasta este confirmată în cauză de probele administrate. Astfel, potrivit art. 1082 Cod civil, sub aspect probatoriu, creditorul este obligat sa facă dovada creanței sale iar apoi, odată dovedită existența creanței, îi revine debitorului obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. Cum în cauză pârâții nu au făcut nicio dovadă în acest sens, neexecutarea obligației de către aceștia rezultă cu certitudine și le este imputabilă.
Instanța reține așadar existența unei creanțe principale în favoarea reclamantei, S.C.N. A. SA B. și în sarcina pârâtului, în sumă de 999,50 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare cu apă, prestate și neachitate din perioada 01.11._14.
În ceea ce privește capătul accesoriu referitor la penalitățile de întârziere, instanța reține că potrivit art.42 alin.10 din Legea nr.51/2006 neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage dobânzi de întârziere stabilite conform reglementărilor legale în vigoare, respectiv dobânzile se datorează începând cu prima zi după data scadenței; dobânzile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare și valoarea totală a dobânzilor nu va depăși valoarea facturii și se constituie în venit al operatorului. În cazul de față, penalitățile de întârziere aferente debitului principal totalizează suma de 252,06 lei.
Având în vedere situație de fapt reținută, instanța în drept, arată că potrivit art.969 Cod civil, contractul încheiat cu respectarea dispozițiile legale are forță obligatorie între părți, potrivit principiului pacta sunt servanda, acestea fiind ținute să-și exercite drepturile, respectiv să-și îndeplinească obligațiile întocmai cum au fost prevăzute în contract, iar în temeiul art. 1073 Cod civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea întocmai a obligației asumate de către debitor prin contract.
În ce privește împrejurarea neachitării acestei datorii, aceasta este confirmată în cauză de probele administrate. Astfel, potrivit art. 1082 Cod civil, sub aspect probatoriu, creditorul este obligat sa facă dovada creanței sale iar apoi, odată dovedită existența creanței, îi revine debitorului obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. Cum în cauză debitorii nu au făcut nicio dovadă în acest sens, neexecutarea obligației de către aceștia rezultă cu certitudine și le este imputabilă.
Instanța reține așadar existența unei creanțe principale în favoarea reclamantei și în sarcina pârâților, în sumă de 999,50 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de furnizare cu apă, prestate și neachitate din perioada 01.11._14, precum și în sumă de 252,06 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal.
Având în vedere aceste considerente, instanța va admite acțiunea, formulată de reclamanta S.C. N. A. SA B. în contradictoriu cu pârâtul F. C. și îl va obliga pe acesta la plata către reclamantă a sumei de 999,50 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate din perioada 01.11._14 și a sumei de 252,06 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal.
În temeiul art.1031 Cod procedură civilă, instanța va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 142,57 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând taxă judiciară de timbru), având în vedere că sunt îndeplinite cerințele textului legal menționat, și anume, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. „N. A.” SA B., cu sediul în mun. B., .. 34, județul B., înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J/_, Cod CAEN 3600, CUI_/2009, Cod IBAN RO79RNCB_0001 deschis la BCR Sucursala B., în contradictoriu cu pârâtul F. C., CNP_, domiciliat în mun. B., ., scara B, ., având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 999,50 lei reprezentând contravaloarea facturilor neachitate din perioada 01.11._14 și 252,06 lei reprezentând penalități de întârziere aferente debitului principal, calculate pentru perioada decembrie 2011 - septembrie 2014.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 142,57 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 16.06.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
P. A.-MihaelaTerțis G.
Red./Tehnored. Jud. P.A.M.
Redact. T.G.
5 ex. - 25. 06..2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6370/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5716/2015.... → |
|---|
