Uzucapiune. Sentința nr. 1967/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1967/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 1967/2015

Dosar nr._ - uzucapiune -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. - JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 23.02.2015

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE – B. P.

GREFIER – C. A.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1967

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții A. M. și A. F. și pe pârâtele S. V. și . Primar, având ca obiect „uzucapiune”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă reclamanții, prin avocat G. D. și pârâta . avocat P. A., lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus răspunsul de la OCPI B., după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului.

Reclamanții, prin avocat, având cuvântul, solicită instanței admiterea acțiunii arătând că, așa cum rezultă din relațiile depuse de OCPI B., . punct de vedere juridic și există un contract de vânzare – cumpărare prin care reclamanții au vândut fiicei lor, solicită să se constate dreptul de proprietate al reclamanților asupra terenului de 750 mp situat în . anul 1978 aceștia exercită o posesie utilă, publică, sunt îndeplinite condițiile pentru a opera uzucapiunea, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pârâta prezentă prin avocat, având cuvântul, arată că este de acord cu acțiunea întrucât aceasta este îndreptățită, așa cum reiese din probele existente la dosar și nu este cazul ca pârâții să fie obligați la cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 394 NCPC, socotindu-se lămurită, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță în data de 17.11.2013 sub nr._, reclamanții A. M. și A. F. au chemat în judecată pe pârâtele S. V. și . Primar, pentru ca pe baza probelor administrate, prin sentința ce se va pronunța să se constate că au dobândit, prin uzucapiune achizitivă dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 634 m.p. situați în . E., jud. B..

În motivarea acțiunii, reclamanții arată că în anul 1978 s-au mutat în . E., jud. B. într-un imobil format din casă și 634 m.p. teren primit de la S. V. (sora reclamantei A. F.)

De atunci, dețin casa și suprafața de teren împrejmuită cu gard și care se învecinează cu DS 320 și M. M..

Au continuat să stăpânească terenul primit de la sora sa, comportându-se ca și aceasta ca un bun proprietar asupra terenului aferent casei, fără să modifice linia de hotar, împrejmuirea și fară să fie tulburați de niciun terț.

În anii care au urmat, au exercitat asupra întregii suprafețe de teren o posesie continuă, publică, neîntreruptă, comportându-se ca adevărați proprietari. Au înființat livada, au plantat viță de vie, o gradină de flori, de legume și zarzavat, au construit un grajd.

Exercită astfel din 1978 personal o posesie utilă, publică și sub nume de proprietar.

Totodată, plătesc impozite legale pentru suprafața de 634 m.p.

Întrucât dețin de peste 30 ani suprafața de 634 m.p. fară a avea act de proprietate, solicită a se pronunța o hotărâre prin care să se constate dreptul nostru de proprietate pentru suprafața de 634 m.p. dobândită prin acte de posesie continuă, publică, netulburata și sub nume de proprietar.

În drept au invocat dispozițiile art. 82, teza a Il-a din Legea 71/2011 privind punerea în aplicare a Noului Cod Civil, raportat la art. 1837, art. 1846 și art. 1890 cod civil anterior și art. 933 din Noul Cod Civil.

În dovedire, au solicitat proba cu înscrisuri, martori și expertiză tehnică-cadastrală.

La termenul din data de 13.05.2014 reclamanții au precizat oral acțiunea, instanța introducând în cauză în calitate de pârât . Primar iar, la termenul din data de 24.10.2014 și-au majorat câtimea pretențiilor de la suprafața de 634 mp la suprafața de 750 mp.

Pârâta S. V. nu s-a prezentat în fața instanței de judecată, dar a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a arătat că este de acord cu acțiunea.

Pârâta ., prin Primar, a depus întâmpinare la cererea de chemare formulată de reclamanți, prin care au arătat faptul că, în măsura în care din probatoriul administrat în cauză rezultă că aceștia au exercitat o posesie utilă,, publică și sub nume de proprietar, din anul 1978, nu se opune dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului format din casă și teren, în suprafață de 634 m.p., prin uzucapiune.

T. nu a depus întâmpinare la dosar și nu a trimis reprezentant în instanță pentru a

Pentru soluționarea cauzei, instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii M. N. (f. 76), A. D. (f. 77) și proba cu expertiza de specialitate.

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei instanța reține următoarele:

Reclamanții A. M. și A. F. au chemat în judecată pe pârâtele S. V. și . Primar pentru ca pe baza probelor administrate, prin sentința ce se va pronunța să se constate că au dobândit, prin uzucapiune achizitivă dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 750 mp, teren situat în intravilanul satului Cucorăni, corn. M. E., jud. B..

Astfel, în anul 1978 reclamanții s-au mutat în . E., jud. B. într-un imobil format din casă și 750 m.p. teren primit de la S. V. (sora reclamantei A. F.) dar nu au reușit să facă acte pentru că nici aceasta nu avea definitivată situația dar, din acel an și până în prezent, au exercitat asupra acestui teren o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar, vecinii știind că sunt proprietarii acestei suprafețe de teren și neexistând litigii cu privire la hotărâre sau posesia exercitată de-a lungul timpului.

Martorii audiati în cauză, M. N. (f. 76) și A. D. (f. 77), confirmă faptul că reclamanții a ținut nestingheriți terenul, fiind practic gospodăria acesteia amplasată pe acest teren.

Uzucapiunea este un mod originar de dobândire a proprietății unui bun imobil ca efect al exercitării posesiei utile asupra acestui bun în interval de timp determinat de lege.

Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliară prin uzucapiunea de 30 de ani, astfel cum este reglementată de art.1890 Cod civil, este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiții: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată și să fie exercitată neîntrerupt 30 ani.

Din probatoriul administrat rezultă fără echivoc că din anul 1978 terenul a fost în posesie continuă, neîntreruptă și sub nume de proprietari al reclamantei, iar în tot cursul judecății nu s-a dovedit o cauză de tulburare întrerupere sau clandestinitate a posesiunii exercitate de reclamanți, cauză prev. de art.1848, 1849, 1851, 1852 Cod civil.

În cauză s-a efectuat un raport de expertiză întocmit de expert C. M., raport de expertiză care confirmă faptul că reclamanta posedă în suprafața de 1000 m.p. într-un trup comun, situat în p.c. 323, dar pentru 250 mp. reclamanții dețin acte și suprafața a fost înscrisă în CF nr._ și delimitată în schița întocmită la Anexa nr. 1 între punctele 1-2-3-9 (f. 84) și doar pentru suprafața de 750 mp. delimitată în schița întocmită la Anexa nr. 1 între punctele 3-4-5-6-7-8-9 (f. 84).

De asemenea, conform adresei OCPI – B. din verificarea evidențelor de fond funciar deținute de instituție a rezultat că în p.c. 323 intravilan . suprafață de 0,1000 ha nu sunt emise titluri de proprietate; verificând baza de date deținută de Serviciul de Publicitate Imobiliară s-a identificat CF_ M. E. în care este înscris imobilul în suprafață de 250 mp din p.c. 323 intravilan .. E.; din mențiunile înregistrate în CF_ se relevă faptul că imobilul a fost dobândit de S. V. în baza Ordinului Prefectului nr. 32 din 18.03.2012, act notarial nr. 3493/1 din 1978 și act notarial nr. 14 din 2011 și înstrăinat către A. C. și M..

Prin urmare instanța constată că posesiunea terenului a fost transmisă reclamantei de către sora acesteia și că reclamanții au exercitat posesia în condițiile dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de lungă durată. În această situație, instanța va admite acțiunea și va constata dobândirea dreptului de proprietate de către reclamanți prin intermediul uzucapiunii de 30 ani asupra imobilului teren în suprafața de 750 mp., situat în . a fost identificat și delimitat prin intermediul raportului de expertiză întocmit în cauză de expert C. M., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, cuprins între punctele 3-4-5-6-7-8-9 (f. 84) din Anexa nr. 1.

Văzând că acțiunea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 119,96 lei,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea precizată având ca obiect „uzucapiune”, formulată de reclamanții A. M. CNP_ și A. F. CNP_, ambii cu domiciliul în . E., jud. B., în contradictoriu cu pârâtele UAT . Primar, cu sediul în .. B. și S. V. CNP_ cu domiciliul în . E., jud. B..

Constată că reclamanții au dobândit pe calea prescripției achizitive de 30 ani dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafața de 750 mp., situat în pc 323, astfel cum a fost identificat și delimitat prin intermediul raportului de expertiză întocmit în cauză de expert C. M., expertiză ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, cuprins între punctele 3-4-5-6-7-8-9 din Anexa nr. 1.

Cu drept de apel, ce se va depune la Judecătoria B. în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, data de 23.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. B.P./ Tehnored. C.A./ 6 ex./ 15.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Sentința nr. 1967/2015. Judecătoria BOTOŞANI