Anulare act. Sentința nr. 9429/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9429/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 9429/2015
Dosar nr._ anulare act
R.
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din data de 19.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. N.-E.
GREFIER – C. I. V.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9429
Pe rol cauza civilă având ca obiect anulare act, privind pe reclamanta S.C. GOLD SILVER AMANAT IFN S.R.L. - prin administrator T. C., în contradictoriu cu pârâta E-ON E. R. SA.
La apelul realizat în ședință publică, la prima strigare a cauzei, a răspuns administratorul reclamantei, lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că pârâta a invocat, prin întâmpinare, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., în soluționare prezentului litigiu, sens în care pune în discuția părții prezente această excepție.
Reclamanta solicită respingerea excepției, învederând că instanța este competentă, din punct de vedere teritorial, să soluționeze prezenta cauză.
În temeiul dispozițiilor art. 237 alin. 2 pct.1 și art. 248 alin. 1 C.pr.civ., instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale, excepție invocată de pârâtă, din oficiu.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față instanța constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 19.06.2015 înregistrată sub nr._ reclamanta T. C. în calitate de asociat al S.C. GOLD SOLVER AMANENT IFN S.R.L. B. a solicitat în contradictoriu cu pârâta E-ON E. ROMANIA S.A. ca instanța să dispună stornarea facturii fiscale . EON nr._ din 26.09.2014 în valoare de 2.464,46 lei și a facturii fiscale . EON nr._ din 19.09.2014 și ca instanța să oblige pârâta la plata daunelor materiale și morale.
În motivare reclamanta a arătat că la data de 28.05.2014 s-au prezentat la sediul societății două persoane din partea E-ON E. Romania S.A care schimbat contorul de energie electrică iar ulterior în luna august au primit procesul-verbal de stabilire a abaterilor și procesul-verbal al despăgubirilor de la pâtâră precum și facturi fiscale pentru plata acestora.
A mai arătat reclamanta că pârâta a sesizat organele de poliție cu plângerea penală nr.8/_ împotriva societății, s-au făcut cercetări la fața locului și s-a constata că nu există diferențe semnificative între consumuri și de asemenea toate acțiunile întreprinse de organele de poliție și parchet au dus la concluzia că fapta nu există. Cererea nu a fost motivată în drept. În dovedire au fost depuse înscrisuri. În dovedire au fost depuse înscrisuri. Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 233 lei. La data de 02.07.2015 reclamanta a depus precizări prin care a solicitat anularea notei de constatare nr._/28.05.2014 și renunță la capătul de cerere având ca obiect plata daunelor materiale și morale. În motivare reclamanta a arătat că fapta de furt de energie electrică nu există. În dovedire au fost depuse înscrisuri. Pârâta a depus întâmpinare, cerere reconvențională și cerere de introducere în cauză a E.ON DISTRIBUTIE ROMANIA S.A. prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității de reprezentant al reclamantei T. C., admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a E.ON E. ROMANIA S.A. privind înscrisurile întocmite de E.ON M. DISTRIBUTIE S.A., excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată iar prin cererea reconvențională a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 2.624,96 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivare pârâta a arătat că sediul său este în Târgu M., județul M., numita T. C. nu a precizat calitatea sa de asociat al S.C. GOLD SOLVER AMANENT IFN S.R.L. B., iar calitatea de furnizor a energiei electrice este o persoană distinctă de distribuitorul de energie electrică E.ON M. DISTRIBUTIE S.A. A mai precizat pârâta că nu se poate cere pe calea acțiuni în justiție constatarea nulității documentelor justificative ale consumului, eventuale deficiențe privind conținutul lor putând fi invocate ca apărări vizând forța probantă a acestora pentru pretențiile înscrise în cuprinsul lor de emitentul documentelor. Pe fond pârâta a arătat că la data de 28.05.2014 o echipă de control a operatorului de distribuție a făcut o verificare la locul de consum a reclamantului, ocazie cu care s-a constatat că plombele metrologice sunt neconforme, acestea prezentând urme de intervenție asupra lor iar șuruburile carcasei contorului era zgâriate, aceste prezentând multiple zgârieturi iar prin procesul-verbal de analiză s-a dispus recalcularea consumului de energie respectiv, perioada de reclaculare a consumului de energie electrică, consumată și neînregistrată, fiind 28.11._14. Pârâta a mai afirmat că prin procesul-verbal de stabilire a despăgubirilor nr._/23.07.2014 a fost stabilită cantitatea de energie electrică consumată și neînregistrată anume 4100 kwh precum și obligația de plată a taxei de prestări servicii efectuate de operatorul de distribuție În motivarea cererii reconvenționale pârâtul-reclamant a arătat că solicită obligarea reclamantei la plata sumei de 2.624,96 lei din care 2.569,57 lei contravaloare facturi fiscale emise în perioada 09.2014 iar suma de 55,39 lei reprezentând dobânzi penalizatoare calculate până la data de 18.08.2015, cu cheltuieli de judecată.
În drept au fost invocate prevederile Codului de procedură civilă, H.G. NR.1007/2004 și Legea nr.123/2012. Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei. În dovedire au fost depuse înscrisuri. Reclamanta a depus precizări prin care a arătat că este de acord cu introducerea în cauză a S.C. EON DISTRIBUTIE ROMANIA S.A. iar la referitor la competența teritorială a solicitat respingerea acesteia ca neîntemeiată.
În dovedire au fost depuse înscrisuri. Analizând cererile părților și înscrisurile aflate la dosar în vederea soluționării excepției necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:
Excepția necompetenței teritoriale este o excepție de procedură întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularități procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanțe de a judeca un anumit litigiu și dilatorie deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond prin declinarea acesteia în favoarea instanței competente. De asemenea, instanța reține că potrivit Cod procedură civilă, necompetența teritorială este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura. Conform art.107 Cod procedură civilăcererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Din analiza înscrisurilor depuse la dosar înstanța constată că sediul pârâtului se află în municipiul Târgu M., județul M..
Pentru considerentele expuse anterior, instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. și va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Târgu M..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. invocată de pârâtă.
Declină competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. GOLD SILVER AMANAT IFN S.R.L., cu sediul în municipiul B., ., ., ., prin administrator T. C. în contradictoriu cu pârâta S.C. E-ON E. R. S.A., cu sediul în municipiul Târgu M., ., județul M., în favoarea Judecătoriei Târgu M..
Dispune trimiterea dosarului la această instanță. Fără cale de atac.
Data in camera de consiliu si pronunțată în ședință publică azi, 19.10.2015.
PREȘEDINTEGREFIER B. N.-E. C. I. V.
Red.B.N.E./Tehnored.B.N.E./C.I.V.
4 ex./30.10.2015
..
| ← Fond funciar. Sentința nr. 9447/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 6728/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








