Fond funciar. Sentința nr. 9447/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 9447/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 9447/2015

Dosar nr._ - fond funciar -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 19.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – T. C.

GREFIER – C. C. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9447

Pe rol judecata cauzei civile formulată de petenții I. I., S. I. G., S. GH. GHEOGHE și S. Gh. I. în contradictoriu cu intimații C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR A . C. VORONA-A. Ș., având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința de judecată din 05.10.2015, când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.04.2015 sub nr._, petenții I. I., S. I. G., S. GH. GHEOGHE și S. Gh. I. au solicitat în contradictoriu cu intimații C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR A . C. VORONA-A. Ș., ca instanța să dispună obligarea intimaților la punerea efectivă în posesie cu suprafața de 9000 m.p. situată în pc 397/459, sola 33 din titlul de proprietate nr._/13.08.2003, teren situat pe raza satului Poiana, ., precum și plata daunelor cominatorii în sumă de 100 lei pe zi de întârziere până la punerea în posesie.

În motivare, petenții au arătat că sunt moștenitorii defunctei S. Gh. C. și, cu toate acestea nu au stăpânit terenul de 9000 m.p., solicitând acest teren și în anul 2011 dar pentru că restul persoanelor înscrise în titlu nu au dorit să se judece, reclamanții doresc să stăpânească terenul efectiv întrucât provine de la fratele lor, M. G..

În drept au fost invocate disp. art. 64 din Legea nr. 18/1991.

În dovedire a depus înscrisuri.

Intimata C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar a C. Vorona, jud. B. - prin primar a formulat întâmpinare prin care a arătat că reclamantul nu dorește decât tracasarea autorităților locale în obținerea unor sume de bani în mod necuvenit, acestora li s-au delimitat terenurile, îl dețin și le cultivă, eliberându-li-se și titlu de proprietate. Aceștia profită de faptul că în tarlaua în cauză nu există încă întocmit planul parcelar, urmărind obținerea unei sentințe judecătorești care să justifice stăpânirea unor suprafețe mai mari decât cele la care sunt îndreptățiți.

La termenul de judecată din data de 05.10.2015, instanța, a invocat din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a pus în discuția părților această excepție.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța va analiza cu prioritate excepția lipsei calității procesuală active a reclamanților:

Potrivit art. 248 alin. 1 C. proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată, petenții I. I., S. I. G., S. GH. GHEOGHE și S. Gh. I. au solicitat în contradictoriu cu intimații C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR A . C. VORONA-A. Ș., ca instanța să dispună obligarea intimaților la punerea efectivă în posesie cu suprafața de 9000 m.p. situată în pc 397/459, sola 33 din titlul de proprietate nr._/13.08.2003, teren situat pe raza satului Poiana, ., precum și plata daunelor cominatorii în sumă de 100 lei pe zi de întârziere până la punerea în posesie.

Pentru a-și proba calitatea procesuală activă, instanța a pus în vedere reclamanților să depună la dosar înscrisuri doveditoare din care să rezulte că au calitate procesuală în cauză, obligație căreia reclamanții nu s-au conformat.

Reclamanții au depus la dosar titlul de proprietate nr._/13.08.2003 emis pe numele lui H. I. D., M. D. D., H. G., S. C., având ca moștenitori pe H. V., Brehuiescu N., H. I. și M. I. Vastica, reclam,anții din prezenta cauză nefigurând în calitate de moștenitori ai persoanelor aflate pe titlul de proprietate în care este înscrisă suprafața de 9000 m.p. teren solicitată de reclamanți.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, invocată de instanță, din oficiu, se constată că, în sens procedural, prin calitate procesuală activă se întelege identitatea dintre persoana reclamantului si titularul dreptului subiectiv pretins, justificându-se astfel îndreptatirea unei persoane de a reclama in justitie. Cu alte cuvinte, este absolut necesar ca cel care actioneaza in instanta trebuie sa se prevaleze de un drept subiectiv sau cel putin de un interes legitim si protejat juridic.

Calitatea procesuală este una din condițiile esențiale pentru ca o persoană să exercite acțiunea civilă sau să devină parte în procesul civil.

Termenul de calitate desemnează poziția în care părțile participă într-un proces, poziție determinată de raportul de drept material dedus judecății. În această accepție, numită și materială, se vorbește de calitatea de creditor, debitor, uzufructuar, comodatar, comodant, etc. de asemenea termenul de calitate procesuală desemnează modul de participare a părților în procesul civil. Din acest punct de vedere, o persoană poate participa în cadrul procesului civil în nume propriu, atunci când persoana titulară a dreptului la acțiune promovează ea însăși cererea de chemare în judecată și în calitate de reprezentant, atunci când acționează în numele și în interesul altei persoane.

Din punct de vedere procesual, termenul de calitate se referă la îndreptățirea unei persoane de a participa la activitatea judiciară, adică de a avea calitate de reclamant sau pârât, îndreptățire care în dreptul procesual civil este numită și legitimare procesuală (legitimatio ad causam).

În procesul civil, reclamantul este obligat să își justifice chiar prin cererea de chemare în judecată calitatea procesuală activă. În majoritatea cazurilor, reclamantul este sau pretinde a fi titularul unui drept subiectiv.

Într-o asemenea situație, reclamantul va arăta împrejurările de fapt din care rezultă pretinsa încălcare a dreptului subiectiv, precum și împrejurările din care rezultă îndreptățirea de a-l chema în judecată pe pârât. Reclamantul, prin aceiași cerere de chemare în judecată este obligat să justifice și calitatea procesuală pasivă a pârâtului.

Sarcina justificării calității procesuale, active și pasive, aparține neîndoielnic persoanei care sesizează instanța cu o pretenție, adică reclamantului.

Această condiție este elementară și se află în strânsă legătură cu scopul procesului civil, acela de soluționare a conflictelor sociale, în acest sens fiind evidentă conexiunea dintre calitatea procesuală și accesul liber la justiție.

În speță, reclamanții nu au făcut dovada că au legătură cu titlul de proprietate nr._/2003 pe care solicită a fi valorificat, motiv pentru care având în vedere sarcina reclamantului de a-și proba calitatea procesuală activă, va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și va respinge cererea pentru lipsa calității procesuale active .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților S. I. G., I. I., S. Gh. G. și S. Gh. I..

Respinge acțiunea având ca obiect modificare titlu de proprietate formulată de reclamanții S. I. G., CNP_, I. I., CNP_, S. Gh. G., CNP_ și S. Gh. I., CNP_, domiciliați în ., jud. B. în contradictoriu cu pârâții C. L. de aplicare a legii fondului funciar a . ., ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 19.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. T.T./Tehnored.C.C.

7 ex/21.12.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 9447/2015. Judecătoria BOTOŞANI