Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 7884/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 7884/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 15-09-2015 în dosarul nr. 7884/2015

Dosar nr._ anulare somație plată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința Publică din data de 15.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – B. N.-E.

JUDECĂTOR – B. A. E.

GREFIER – C. M. A.

SENTINȚA NR. 7884

Pe rol cauza civilă având ca obiect anulare somație plată privind pe reclamanta creditoarea A. DE S. FINANCIARĂ, în contradictoriu cu debitoarea S.C. F. S.A. B. .

Procedura legal îndeplinită.

La apelul realizat în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare, lipsă sunt părțile.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Văzând că nu sunt alte cereri ori probe de administrat, în temeiul art. 244 NCPC, instanța declară încheiată cercetarea procesului și, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre deliberare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea având ca obiect anulare somație de plată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 06.08.2015 sub nr._ creditoarea A. DE S. FINANCIARĂ a solicitat în contradictoriu cu debitoarea S.C. F. S.A. B. ca instanța să admită cererea de emitere a ordonanței de plată și să oblige debitoarea la plata sumei de 2091 lei debit restant. În motivare creditoarea a arătat că în susținerea cererii a depus înscrisuri din care să rezulte obligația de plată a debitoarei a sumei de 2091 lei reprezentând tariful de menținere în evidențele CNVM datorat pentru anul 2014 conform Regulamentului nr.7/2006 privind veniturile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. A mai arătat creditoarea că prin încheierea din 24.06.2014 pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria B. a respins cererea de emitere a ordonanței de plată formulată ca nefondată însă obligația de plată a tarifelor de menținere a valorilor mobiliare incumbă debitoarei în baza legislației speciale a pieței de capital și a statutului de societate ale cărei valori mobiliare au fost admise la tranzacționare. În drept au fost invocate prevederile art.1024 alin.2 Cod procedură civilă. În dovedire au fost depuse înscrisuri. Debitoarea a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. În motivare debitoarea a arătat că pretențiile creditoarei nu intră în sfera de reglementare a ordonanței de plată întrucât aceasta nu a făcut dovada că Regulamentul CNVM nr.7/2006 a fost însușit prin semnătură sau alt mod stabilit de lege.

A fost atașat dosarul nr._ al Judecătoriei B.. Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 09.05.2015 sub nr._ creditoarea A. DE S. FINANCIARĂ a solicitat în contradictoriu cu debitoarea S.C. F. S.A. B. ca instanța să emită ordonanța de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata în termen de 15 zile de la comunicare, a sumei de 2091 lei reprezentând tariful de menținere a valorilor mobiliare la A.S.F. pentru anul 2014, cu cheltuieli de judecată.

Prin Încheierea civilă din data de 24.06.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._, instanța a respins cererea de emitere a ordonanței de plată ca neîntemeiată.

În motivare instanța a reținut că debitoarea nu și-a însușit Regulamentul nr.7/2006 prin semnătură și nici nu se poate susține că acesta a fost însușit prin alt mod prevăzut de lege. Împotriva acestei ordonanțe, creditoarea a formulat cerere în anulare, în conformitate cu dispozițiile art.1023 alin.3 Cod procedură civilă, solicitând admiterea cererii de emitere a ordonanței de plată. Instanța apreciază drept neîntemeiată cererea în anulare, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică, prin raportare la probele administrate în cauză.

Astfel, pe fondul cauzei, instanța reține că potrivit certificatului de înregistrare a valorilor mobiliare emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare debitoarea S.C. F. S.A. B. s-a înregistrat cu un număr de 927.165 acțiuni cu o valoare nominală de 11.600 lei. În conformitate cu prevederile art.1013 Cod pr.civ., procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușite de părți prin semnătură sau în alt mod admis de lege. Instanța mai constată că o creanță este certă atunci când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, conform art.662 alin.2 Cod procedură civilă. Creanța este lichidă când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui potrivit art.662 alin.3 Cod procedură civilă iar creanța este exigibilă, conform art.662 alin.4 Cod procedură civilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plata. Analizând înscrisurile depuse la dosar instanța constată că nu a fost depus de către creditoare actul de însușire a obligației de plată care să conțină semnătura sau ștampila societății debitoare.

Astfel instanța apreciază că Încheierea civilă din data de 24.06.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ este temeinică si legală, fiind dată cu reținerea corectă a situației de fapt și de drept dintre părți.

Pentru aceste considerente, instanța, în temeiul art.1023 Cod procedură civilă, va respinge acțiunea în anulare ca neîntemeiată și va menține ca legală și temeinică Încheierea civilă din data de 24.06.2015, pronunțată de Judecătoria B. în dosar nr._ .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE: Respinge cererea în anulare formulată de creditoarea A. DE S. FINANCIARĂ, cu sediul în municipiul București, Spl. Independenței nr.15, sector 5, în contradictoriu cu debitoarea S.C. F. S.A. B., cu sediul în municipiul B., Calea Națională nr.3, județul B., ca neîntemeiată. Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, 15.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

JUDECĂTOR,

Red. BNE /tehnored. BNE/CMA

4 ex., 28.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 7884/2015. Judecătoria BOTOŞANI