Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1279/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1279/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 1279/2015
Dosar nr._ - cerere de valoare redusă -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
HOTĂRÂRE
Ședința Camerei de Consiliu din data de 03.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - P. A. - M.
Grefier - Terțis G.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1279
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect cerere de valoare redusă, privind pe reclamanta EOS KSI ROMÂNIA SRL, în contradictoriu cu pârâta C. D..
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, fiind primul termen de judecată, având în vedere dispozițiile art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial, potrivit art.1027 Cod procedură civilă raportat la art. 94 alin. 1 lit. „j” raportat la art. 107 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisuri.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 24.11.2014 pe rolul Judecătoriei B., în procedura cu privire la cererile de valoare redusă prevăzută de Noul Cod procedură civilă, reclamanta E. K. România SRL a chemat în judecată pe pârâta C. D., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să oblige pe aceasta din urmă la plata următoarelor sume: 378,33 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de telefonie prestate în perioada noiembrie - decembrie 2011, 378,33 lei, reprezentând penalități de întârziere, 54,30 lei, reprezentând dobânda legală și 578,46 lei, cu titlu de daune - interese (taxa de reziliere în conformitate cu clauzele contractuale) si cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că între Orange România SA și pârâtă a intervenit contractul de servicii de telecomunicații integrate_/04.11.2011 pentru codul de abonat_, contract în baza căruia s-a facturat un consum în valoare de 378,33 lei, sumă pe care pârâta avea obligația să o achite, la termenul indicat în fiecare factură, respectiv în termen de 14 zile de la data emiterii acestora. În temeiul prevederilor contractuale, s-au calculat penalități de întârziere până la concurența cu debitul principal, iar apoi s-au calculat dobânzi legale, conform OG 9/2000 și, ulterior, conform OG 13/2011.
Se mai arată că dreptul de creanță al Orange România SA față de debitoarea C. D., provenind din contractul de abonament încheiat, a fost cesionat către E. K. România SRL, aceasta din urmă acționând în calitate de comisionar, achiziționând în nume propriu, dar pe seama E. International Beteiligunsverwaltungsgesellschaft MBH și Next Capital Investments Limited. Astfel, dreptul la acțiune pentru obținerea îndeplinirii obligației de plată corelative poate fi exercitat de E. K. România SRL. Se mai susține, în cele din urmă, că reclamanta deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, constatată printr-un înscris însușit de părți prin semnătură, creanță ce poate fi valorificată în procedura cererii de valoare redusă.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1025 și urm. din Noul Cod de procedură civilă ale art. 1073, 1084 NCC și vechiul Cod civil.
În dovedire, reclamanta a depus înscrisuri (filele 10 - 53).
Cererea reclamantei a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei (fila 3).
Pârâta C. D. nu a înaintat formularul de răspuns comunicat de instanță și nici nu a depus la dosar întâmpinare.
Instanța, pentru justa soluționare a cauzei, a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând cererea reclamantei, prin prisma ansamblului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 04.11.2011, între Orange România SA și pârâta C. D., a intervenit contractul de telefonie nr._, având ca obiect furnizarea de servicii de telecomunicații integrate, numărul Orange atribuit pârâtului fiind_ (fila 22), la data de 04.11.2011.
Prin aceste contracte s-au stabilit, între altele, drepturile și obligațiile părților, prețul serviciilor furnizate și modalitățile de plată, răspunderea contractuală în caz de neexecutare a obligațiilor asumate. Instanța reține astfel că, potrivit art.10.4 din contract, pârâtul s-a obligat să achite contravaloarea serviciilor furnizate în termen de 14 de zile calendaristice de la data emiterii facturii, iar potrivit art.1.9 din contract, achitarea cu întârziere a facturiiatrage aplicarea unor penalități de întârziere în cuantum de 0,5 % pe zi calendaristică, calculate asupra contravalorii facturii, până la data achitării integrale a debitului.
Potrivit mențiuni inserate în partea specială a contractelor, perioada minimă contractuală de abonament a fost de 24 luni de la încheierea acestora, respectiv 04.11._13.
În baza contractelor menționate, societatea furnizoare și-a îndeplinit partea sa de obligație – prestarea serviciilor de telecomunicații, emițând, ca urmare, și facturile corespunzătoare, respectiv nr. JAEO_/12.12.2011, JAE_/12.11.2011, (filele 17 - 53), pentru cuantumul total de 378,33 lei.
Pârâta nu a contestat facturile în discuție, dar nici nu a achitat, anterior promovării prezentei acțiuni sau pe parcursul judecății, debitul principal menționat.
Având în vedere elementele de fapt precizate, precum și documentele doveditoare depuse la dosar, cu privire la contravaloarea serviciilor furnizate pârâtului, în temeiul art. 969 Cod civil, instanța urmează a admite în parte cererea reclamantei și a obliga pârâtul la plata sumei de 378,33 lei reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada noiembrie - decembrie 2011.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă în cuantum de 378,33 lei, calculate la valoarea de 0,5% pe zi întârziere conform clauzei inserate la art.1.9 din contract, instanța reține următoarele:
În cauză sunt aplicabile dispozițiile Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive încheiate cu consumatorii, care a fost transpusă în dreptul intern prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, având în vedere calitatea părților (comerciant, respectiv consumator, astfel cum sunt definite noțiunile prin Legea nr. 193/2000).
Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Comunității Europene nr. 93/13 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, acela de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora.
În cauza C. vs. Enel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a consacrat principiul supremației dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre. Pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, obiectivul integrării pe care îl urmărește Comunitatea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat și interpretat uniform în toate statele membre. S-a decis astfel că, decurgând din natura proprie a Comunității, supremația dreptului comunitar asupra celui național este o condiție sine qua non a integrării. De aceea, normele comunitare primează asupra tuturor normelor naționale, chiar ulterioare și - aspect deosebit de important -, indiferent de natura sau rangul textului național în cauză (constituție, lege, decret, hotărâre) ori ale textului comunitar (tratat, regulament, directivă, decizie).
În consecință, aplicarea jurisprudenței Curtea de Justiție a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul național.
În cauza C 243/08 (Pannon GSM Zrt.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărât:
„Articolul 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză abuzivă nu creează obligații pentru consumator și că nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză.
Instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest sens. Atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă, instanța nu o aplică, exceptând cazul în care consumatorul nu se opune.
Revine instanței naționale obligația de a determina dacă o clauză contractuală precum cea care face obiectul acțiunii principale întrunește criteriile necesare pentru a fi calificată drept abuzivă în sensul art. 3 alin. 1 din Directiva 93/13.”
De asemenea, în cauzele reunite C-240/98 – C-244/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit obligativitatea instanței naționale de a examina din oficiu caracterul abuziv al clauzelor din contractele încheiate între consumatori și comercianți.
În ceea ce privește clauza penală stipulată în cuprinsul condițiilor generale ce fac parte din contractul încheiat între părți, respectiv la punctul 1.9, instanța reține că stipularea unei penalități de 0,5% pe zi de întârziere, echivalând cu o penalitate cumulată de 182,5% pe an, este abuzivă, contravenind dispozițiilor imperative ale Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, modificată prin Legea nr. 65/2002, pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În cazul de față se constată că art. 1.9 nu a fost negociat direct cu consumatorul, contractul încheiat între părți fiind un contract standard preformulat. Semnarea contractului de consumator nu implică dovada faptului că respectiva clauză a fost negociată, căci în măsura în care dorește să beneficieze de servicii de telefonie pe o piață dominată de câțiva operatori ce practică în esență condiții generale similare, consumatorul trebuie să accepte în . acesta, încheind astfel un contract eminamente de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză. Caracterul impus, iar nu negociat al clauzei rezultă de altfel din prezumția instituită de art. 4 alin.2 din Legea nr. 193/2000, pe care reclamanta nu a răsturnat-o, sarcina probei privind negocierea clauzei penale revenind acesteia, potrivit art. 4 alin. 3 final din aceeași lege.
Clauza penală de 0,5% pe zi de întârziere obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari (respectiv o penalizare de 182,5% pe an) față de pagubele suferite de creditoare. Astfel, se observă că penalitatea impusă se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus, incluzând cheltuielile pentru recuperarea creanței. Această disproporție creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.
Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage consecința constatării caracterului abuziv al clauzei penale, ce are ca efect lipsirea de efecte a clauzei, conform art. 6 din Legea nr. 193/2000 și art. 6 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 05.04.1993.
Prin urmare, în acest caz nu este incidentă sancțiunea nulității, ci sancțiunea ineficacității, specifică dreptului consumatorului.
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța, constatând caracterul abuziv al clauzei penale inserate la punctul 1.9 din condițiile generale ale contractului de abonament pentru serviciile Orange, va constata ineficacitatea acestei clauze și drept consecință va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata penalităților convenționale.
In ceea ce privește creanța accesorie constând în dobânda legala, instanța reține că, potrivit art. 1082 și art.1088 cod civil (în vigoare la momentul încheierii contractului), neexecutarea obligației de plată a unei sume de bani la scadență, atrage obligația pentru debitor de a achita daune-interese care se cuvin creditorului fără a fi ținut a justifica vreun prejudiciu, motiv pentru care instanța va admite capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 54,30 lei cu titlu de dobândă legală.
Cu privire la capătul de cerere de obligare a debitoarei la plata sumei de 578,45 lei cu titlu de taxă de reziliere, instanța apreciază că este întemeiat, justificat de faptul că, datorită neexecutării culpabile de către pârât a obligației de plată a serviciilor de telefonie prestate de reclamantă în baza contractului nr._/04.11.2011, reclamanta a optat pentru activarea pactului comisoriu de gradul IV inserat în contract la art.1.16 și cum neexecutarea obligației de către pârâtă a determinat producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei cuantificat de părți printr-o clauză penală încă din momentul încheierii convenției, instanța apreciază că aceasta este îndreptățită la plata unor daune-interese astfel cum au fost evaluate de părțile contractante, respectiv contravaloarea abonamentului aferentă perioadei rămase până la expirarea perioadei minime de contractare.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 969 și 1073 Cod civil, instanța urmează să admită in parte pretențiile reclamantei și să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 378,33 lei reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada noiembrie - decembrie 2011, a sumei de 54,30 lei reprezentând dobânda legală și a sumei de 578,46 lei cu titlu de daune - interese.
În temeiul art.453 Cod procedură civilă (potrivit cărora, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată), instanța va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea cu valoare redusă, formulată de reclamanta EOS KSI ROMÂNIA SRL, cu sediul în București, str. .. 10 A, sector 2, Nr. înregistrare la Oficiul Comerțului J40/_/2002, cod unic de înregistrare_, cont bancar R009BRDE445SV_ deschis la BRD - GSG D., în contradictoriu cu pârâta C. D., CNP_, domiciliată în satul Vlădeni, ., având ca obiect pretenții.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 378,33 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în perioada noiembrie - decembrie 2011, suma de 54,30 lei reprezentând dobânda legală și suma de 578,46 lei cu titlu de daune - interese.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică din data de 03.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A. - M. Terțis G.
Red. Jud. P.A.M.
Tehnoredact. T.G.
4 ex. - 2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1283/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2205/2015.... → |
|---|
