Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 552/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 552/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 13824/193/2014
Dosar nr._ cerere cu valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința Camerei de consiliu data de 19.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. C.
GREFIER – C. C. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 552
Pe rol, judecata cauzei civile având ca obiect cerere cu valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. T. S.A. B., prin lichidator judiciar C.I.I. D. C., în contradictoriu cu pârâtul B. V..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu – lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită, fără citare.
Potrivit art. 131 din Noul Cod de Procedură Civilă, instanța procedează la verificarea competenței, constatând că este competentă general, material și teritorial, să soluționeze prezenta cauză.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri, instanța, în tem. art. 244 din NCPC declară încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
La data de 26.09.2014, pe rolul Judecătoriei B. s-a înregistrat sub nr._, cererea cu valoare redusă formulată de către reclamanta ., prin reprezentant, prin care s-a solicitat obligarea pârâtului B. V. la plata sumei de 281,27 lei reprezentând preț cheltuieli comune asociație a debitorului aferente perioadei 09.2011 – 05.2012, suma de 34,64 lei reprezentând dobândă legală, aferentă perioadei 16.07._14. Se solicită și suma de 25 lei reprezentând cheltuieli de judecată, contravaloarea notificării.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că în data de 28.06.2012 s-a perfectat contractul de cesiune de creanță nr._ cu Asociația de proprietari nr. 62 B., prin care S.C. T. SA a cumpărat creanța pârâtei, între . existând contractul nr. 62T din 2003, de furnizare a energiei termice. Pentru opozabilitate, contractul de cesiune i-a fost remis debitoarei, prin intermediul executorului judecătoresc, fiind stabilite condițiile de plată și data la care a fost chemat în vederea efectuării procedurii de conciliere directă, pârâtul neprezentându-se, sens în care s-a încheiat un proces-verbal de neprezentare.
Referitor la capătul de cerere privind dobânda legală, se arată că, potrivit art. 43 din Codul comercial, datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobânda de drept din ziua când devin exigibile și cum, articolul sus-menționat nu condiționează acordarea dobânzii comerciale de existența unui contract, iar creanțele comerciale nu izvorăsc întotdeauna din contracte comerciale, consideră reclamanta că, de la data notificării și până la data plății efective, debitorul cedat, chiar dacă este terț față de contractul de cesiune, este obligat la plată în termen a datoriei cesionate, în caz contrar găsindu-se aplicabile dispozițiile art. 43 din Codul comercial.
În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1178, 1270, 1272, 1522, 1526, 1568, 1573 – 1578, 1586 Cod civil, art. 109 – 1141, art. 3 lit. j, art. 46 și 49 alin. 1 din Legea nr. 230/2007, art. 12 lit. d, art. 25 și 32 din H.G. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.
În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, reclamanta depunând la dosar, în copie, contractul de cesiune de creanță nr._/28.06.2012, fișa analitică a debitorului, notificarea precum și procesul-verbal de conciliere, situația cu modul de calcul a dobânzii legale, listele de cheltuieli aferente perioadei menționate în acțiune.
Reclamanta a solicitat judecata în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. alin. 3 Cod procedură civilă, nu a solicitat să aibă loc o dezbatere orală.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Pârâtul B. V. este membru al Asociației de proprietari nr. 62 B.. În această calitate, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. i și art. 10 din Anexa nr. 2 a Legii locuinței nr. 114/1996 republicată și cu modificările ulterioare (actualmente - art. 3 lit. j și art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, și art. 32 din Normele Metodologice de aplicarea a Legii nr. 230/2007), are obligația de a achita cheltuielile efectuate pentru plata unor servicii legate de proprietățile individuale sau pentru servicii legate de exploatarea, reparația sau întreținerea proprietății comune.
Așa cum rezultă din fișa analitică a debitorului, emisă de Asociația de Proprietari nr. 62 și depusă la dosarul cauzei, în perioada 09._, în sarcina pârâtului a fost calculată, cu titlu de preț cheltuieli comune asociație a debitorului – suma de 281,27 lei.
Instanța reține, așadar, existența unei creanțe în favoarea Asociației de Proprietari nr.62 B. și în sarcina pârâtului, în suma și cu titlul sus-menționate, creanță care, potrivit probelor din dosar, nu a fost achitată de către pârât până la data cesiunii de creanță intervenite între reclamantă și asociație.
Se mai reține că prin contractul de cesiune de creanță nr._ din 28.06.2012 încheiat între Asociația de proprietari nr. 62 B. și ., a intervenit cesionarea creanței sus-menționate. Având în vedere că cesiunea a fost notificată debitorului prin executor judecătoresc, reclamanta dobândind prin efectele cesiunii dreptul de a obține executarea creanței împotriva pârâtei..
Pârâtul nu a contestat debitul astfel preluat de societatea reclamantă, iar potrivit procesului verbal de conciliere aflat la dosarul cauzei, pârâtul nu s-a prezentat la conciliere.
În ce privește cererea constând în obligarea pârâtului la plata dobânzii legale datorate reclamantei ca urmare a întârzierii la plată, instanța retine că, în materia neexecutării obligațiilor având ca obiect o suma de bani, în lipsa unei evaluări convenționale a prejudiciului cauzat prin întârzierea la executare, evaluarea prejudiciului se face de către legiuitor. Astfel legea prezumă în mod absolut că lipsa de folosință a unei sume de bani este de natură a cauza un prejudiciu egal cu dobânda legală de la data punerii în întârziere.
În conformitate cu dispozițiile OG nr.13/2011, instanța urmează să admită și acest capăt accesoriu al acțiunii și să oblige pârâtul la plata sumei de 34,64 lei reprezentând dobânda legală din perioada 16.07._14.
Potrivit dispozițiilor art.1025 C.proc.civ. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. În cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1025 C.proc.civ., cererea fiind printre cele ce pot fi soluționate prin această procedură simplificată.
În concluzie, în temeiul art. 38 alin.2 din LG nr.325/2006, art.52 alin.1 din HG nr.1588/2007 și art.1030 C.proc.civ., instanța urmează să admită acțiunea și să oblige pârâtul la plata sumei de 281,27 lei reprezentând preț cheltuieli comune asociație a debitorului aferente perioadei 09._, precum și suma de 34,64 lei cu titlu de dobândă legală, calculată pentru perioada 16.07._14.
În temeiul art.1030 C.proc.civ. hotărârea este executorie de drept.
Pârâtul va fi ținută, potrivit dispozițiilor art. 1031 Cod procedură civilă și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 25 lei reprezentând contravaloarea notificării contractului de cesiune de creanță.
Văzând că acțiunea este scutită de plata taxelor de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea având ca obiect pretenții - cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. T. S.A. B., reprezentată legal prin lichidator judiciar, av. D. C., cu sediul în mun. B., .. 3, jud. B., nr. de înregistrare în R.C. J_, Cod unic_, C. RO 35BRDE 070S VO13 2249 0700, în contradictoriu cu pârâtul B. V., cu domiciliul în municipiul B., ., ., ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 281,27 lei reprezentând cheltuieli comune asociație, aferente perioadei 09.2011/05.2012, precum și a sumei de 34,64 lei cu titlu de dobândă legală calculată pentru perioada 16.07.2012/15.09.2014 .
Obligă pârâtul la plata sumei de 25 lei cheltuieli de judecată reprezentând cheltuieli de notificare .
Executorie.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică azi 19.01.2015 .
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. T.T./Tehnored. C.C../ex.4/26.01.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 547/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 239/2015. Judecătoria... → |
|---|








