Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 220/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 220/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 12-01-2015 în dosarul nr. 15120/193/2014

Dosar nr._ Înlocuire amendă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 12.01.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. L.

GREFIER: R. R.

SENTINȚA CIVILĂ NR.220

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petentul U. R. în contradictoriu cu intimatul N. M., având ca obiect „înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei părțile au lipsit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța conform dispozițiilor art. 131 alin1 Noul Cod procedură civilă a procedat din oficiu la verificarea competenței sale, potrivit prevederilor art. 94 alin. (1), art. 107 alin.1 Cod procedură civilă și constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Instanța, în temeiul art. 258 Noul Cod procedură civilă încuviințează administrarea probei cu înscrisurile depuse de reclamantă, apreciind probele ca fiind admisibile și conducând la soluționarea procesului.

Instanța constată cercetarea judecătorească terminată iar în temeiul art. 394 C.pr.civ. se socotește lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sesizarea înregistrată în data de 17.10.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., petentul U. R., a solicitat înlocuirea sancțiunii de 25 lei amendă contravențională ce a fost aplicată contravenientului N. M., prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.02.2014 încheiat de Postul de Poliție R., cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 9 OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/20.09.2010 pronunțată în dosarul nr. 6/2010.

În dovedire petentul a depus la dosar înscrisuri (filele 4-12 ds.).

În temeiul art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă s-a solicitat judecata sesizării și în lipsa reprezentantului inspectoratului.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 36 din OG nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995.

Legal citat, intimatul, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt si de drept:

Petentul U. R., prin reprezentant a solicitat înlocuirea sancțiuni de 25 lei amendă contravențională ce a fost aplicată contravenientului N. M., prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.02.2014 încheiat de Postul de Poliție R., cu sancțiunea obligării acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.02.2014 încheiat de Postul de Poliție R., intimatul N. M. fost sancționat contravențional cu 25 lei amendă contravențională, pentru săvârșirea contravențiilor prev. de art. 23 alin.1 din OG 97/2005.

Procesul verbal de constatare și sancționare, nedesființat în instanță, a fost trimise spre executare Direcției Impozite și Taxe a localității de domiciliu a contravenientului.

Cum însă acesta nu deține bunuri executabile și nu realizează venituri, organul fiscal a constat imposibilitatea efectuării executării silite, conform Adeverinței nr. 2218/31.03.2014 a Primăriei ..

Potrivit art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată, măsură ce va fi dispusă cu acordul contravenientului.

Prin decizia nr. 1354/2008 a Curții Constituționale s-a constatat că sintagma „cu acordul acestuia” este neconstituțională și, în consecință, nu mai este condiționată înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității de acordul contravenientului.

Întrucât contravenientul nu a achitat amenda în termenul stabilit de lege și nici nu există posibilitatea executării silite astfel cum rezultă din Adeverința nr. 2218/31.03.2014 a Primăriei ., instanța urmează să procedeze la înlocuirea amenzii de 25 lei aplicată contravenientului N. M., prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.02.2014 încheiat de Postul de Poliție R., cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe raza Primăriei ., apreciind că 1 ore sunt suficiente, ținându-se seama de cuantumul amenzii aplicate și având în vedere și dispozițiile art. 9 alin. 1 din OG nr. 2/2001, conform cărora durata maximă a activității în folosul comunității nu poate depăși 300 ore.

Sancțiunea va fi executată prin serviciul specializat al Primăriei ., în domeniile stabilite de către primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul U. R., cu sediul la primăria comunei R., .. B. în contradictoriu cu intimatul N. M., cu domiciliul în com. R., ..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată intimatului, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Obligă intimatul să efectueze 1 oră de activitate în folosul comunității.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2015.

P., GREFIER

L. C. R. R.

Red./L.C./tehnored RR/4 ex/19.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 220/2015. Judecătoria BOTOŞANI