Fond funciar. Sentința nr. 981/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 981/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 28-01-2015 în dosarul nr. 27289/193/2013
Dosar nr._ fond funciar
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – SECȚIA CIVILĂ
Ședința Publică din data de 28.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. N.-E.
GREFIER – V. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 981
Pe rol se află judecarea acțiunii civile formulată petenții C. M., C. E. F. și P. M. în contradictoriu cu intimații G. E., C. L. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR A COMUNEI PRĂJENI și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR B., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc în ședința publică din data de 14.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsa de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea la data de 28.01.2015, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.12.2013 sub nr._, reclamanții C. M., C. E.-F., P. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar Prăjeni, C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor B. și G. E., ca instanța să dispună modificarea Titlului de Proprietate nr._ din 06.04.1994 emis pe numele defunctului G. A. M., în sensul modificării amplasamentului suprafeței de 5.400 m.p. teren extravilan, situat în sola 5, . și situat în sola 12, parcala cadastrală 96/3, de pe raza satului Lupăria, . în sola 13, . motivare reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.521/16.03.1999 C. M. împreună cu soțul său, C. D., au cumpărat suprafața de teren de 2.700 m.p. situată în extravilanul satului Lupăria, ., în sola 5, . și în sola 12, .. Se mai învederează de către reclamanți că prin contractul de întreținere autentificat sub nr.522 din 16.03.1999 Ghidearsa M. a primit suprafața de 2.700 m.p. teren situat în extravilanul satului Lupăria, ., în sola 5, . și în sola 12, .. Mai arată reclamanții că au stăpânit aceste suprafețe de teren fără să fie tulburați însă în anul 2013 au descoperit că terenul este ampasat de fapt în sola 13, . nu cum figurează în actul de vânzare cumpărare și titlul de proprietate. În drept au fost invocate prevederile art.55 și urm. din Legea nr.18/1991. În dovedire a depus înscrisuri. În temeiul art.223 alin.3 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în conformitate cu prevederile art.42 din Legea nr.1/2000. Instanța a dispus din oficiu efectuarea unei adrese către O.C.P.I. B., fiind depusă adresa nr.4927 din 28.07.2014. La dosar a fost depus și raportul de expertiză tehnică în specialitatea topografie întocmit de domnul expert G. I.. Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele: La data de 06.04.1994 C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor B., la propunerea Comisiei Locale de Aplicare a Legii nr.18/1991 Prăjeni, de validare a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de numitul Ghidearsa A. M., a eliberat pe numele acestuia Titlul de Proprietate nr._ din06.04.1994, având ca obiect suprafața totală de 1 ha și 7097 m.p. pe teritoriul satului Lupăria, ., din care suprafața de 3.000 m.p. în sola 5, . iar 2.400 m.p. în sola 12, .. Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.521/16.03.1999 C. M. împreună cu soțul său, C. D., au cumpărat suprafața de teren de 2.700 m.p. situată în extravilanul satului Lupăria, ., în sola 5, . și în sola 12, . iar prin contractul de întreținere autentificat sub nr.522 din 16.03.1999 Ghidearsa M. a dobândit suprafața de 2.700 m.p. teren situat în extravilanul satului Lupăria, .. Potrivit art.27 din Legea nr.18/1991 raportate la dispozițiile art.5 lit. i din HG 890/2005, comisiile locale pun în posesie prin delimitare în teren persoanele îndreptățite să primească terenul, completează fișele de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute și înmânează titlul de proprietate. Conform art.36 alin.1 din HG nr.890/2005 pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr.20. În titlul de proprietate menționat a fost în mod incorect consemnată suprafața de 5.400 m.p. teren extravilan, din care suprafața de 3.000 m.p. în sola 5, . iar 2.400 m.p. în sola 12, ., în loc de ., situația reală a amplasamentului rezultând din raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie. Astfel, prin raportul de expertiză s-a concluzionat că suprafața totală de 5.400 m.p. teren este deținută de reclamantele C. M. și P. M. doar în . iar identificare topo-cadastrală menționată în Titlul de Proprietate nr._ din 06.04.1994 nu este corectă, iar . un rest de 1,2060 ha și de asemenea suprafața totală de 5.400 m.p. nu se suprapune peste alte terenuri intabulate în cartea funciară. Având în vedere aceste considerente instanța în temeiul art.58 din Legea nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare, va admite cererea formulată de către reclamanții C. M., C. E.-F., P. M. în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar Prăjeni, C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor B. și G. E. și va dispune modificarea Titlului de Proprietate nr._ din 06.04.1994 emis pe numele defunctului G. A. M., în sensul că în loc de suprafața de 3.000 m.p. teren situată în în sola 5, . și suprafața de 2.400 m.p. teren situată în sola 12, . se va menționa suprafața de 5.400 m.p. teren situat în . și va obliga intimata C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor B. să efectueze această modificare. În temeiul art.453 alin.1 Cod pr. civ potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE: Admite cererea de chemare în judecată având ca obiect fond funciar, formulată de reclamanții C. M., C. E.-F., ambii cu domiciliul în municipiul B., ., et.3, ., județul B., P. M., cu domiciliul în ., județul B., în contradictoriu cu pârâtele C. L. de Aplicare a Legii Fondului Funciar Prăjeni, C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor B. și G. E., cu domiciliul în ., județul B.. Dispune modificarea Titlului de Proprietate nr._ din 06.04.1994 emis pe numele defunctului G. A. M., în sensul că în loc de suprafața de 3.000 m.p. teren situată în în sola 5, . și suprafața de 2.400 m.p. teren situată în sola 12, . se va menționa suprafața de 5.400 m.p. teren situat în .. Obliga pârâta C. Județeană Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor B. să opereze această modificare în Titlului de Proprietate nr._ din 06.04.1994. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B.. Pronunțată în ședință publică, azi 28.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. N.-E. V. A.
Red. BNE /tehnored. BNE/ VA
6 ex., 10.02.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 550/2015. Judecătoria... → |
|---|








