Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3345/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3345/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 3345/2015
Dosar nr._ Cerere cu valoare redusă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 31 martie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – T. C. N.
GREFIER – N. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3345
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect pretenții-cerere cu valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. N. A. S.A. B., în contradictoriu cu pârâtul M. I..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fără citare părți.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care,
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 24.11.2014, sub nr._ reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M. I., pronunțarea unei sentințe prin care acesta să fie obligat la plata sumei de: 2975,39 lei reprezentând debit, suma de 429,59 lei cu titlu de penalități de întârziere la plată și suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat pârâtului servicii de alimentare cu apă/canal, nefiind încheiat însă un contract de furnizare/prestare. Mai arată reclamanta că referitor la debitul principal și penalități obligația pârâtului izvorăște din lege. Prin derogare de la prevederile art.42 alin.9 din LG nr.51/2006 utilizatorii sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciului de care au beneficiat în termenul de scadență de 15 zile de la data emiterii facturilor.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 241/2006 și Legea nr. 51/2006.
În probațiune, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie înscrisuri.
Instanța a solicitat reclamantei, în procedura de regularizare a cererii prevăzută de art.200 C.proc.civ., să precizeze perioada pentru care se solicită debitul și penalitățile.
Reclamanta a precizat că perioada pentru care se solicită contravaloarea serviciilor de apă prestate și neachitate este octombrie 2010 - ianuarie 2014 (fila 40 dosar).
Pârâtul nu a înțeles să formuleze întâmpinare față de acțiunea comunicată.
La termenul de judecată din data de 10.03.2015, instanța, din oficiu, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru debitul și penalitățile aferente perioadei octombrie 2010 – 1 noiembrie 2011.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de reclamantă.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între părți s-au desfășurat relații comerciale concretizate în furnizarea de servicii de apă/canal, pentru care s-au emis o . facturi, astfel cum rezultă din centralizatorul depus la din dosar. Pârâtul nu a achitat debitul, astfel cum rezultă din situația facturilor, rămânând astfel o sumă neachitată de 2975,39 lei din facturi fiscale emise în perioada 27.10.2010 - 17.01.2014.
Instanța reține că, potrivit art. 1270 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar conform art. 1535 cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la despăgubire.
În prezenta cauză, instanța apreciază că, astfel cum impun prevederile art. 249 Cod proc.civilă, reclamantul a făcut dovada că deține împotriva pârâtului o creanță certă, lichidă și exigibilă pentru următoarele motive: reclamanta a furnizat pârâtului servicii de alimentare cu apă și canalizare, iar pârâtul, proprietatea unui imobil dintr-un condominiu nu a solicitat debranșarea sau sistarea furnizării de servicii. Pentru serviciile prestate reclamanta a emis facturi ce au fost comunicate pârâtului. Aceasta nu a achitat facturile restante și nici nu a contestat cele înscrise, acceptând astfel la plată respectivele facturi.
Instanța reține că sunt incidente dispozițiile art. 1 alin 1 ale Ordinului Ministerului Finanțelor nr.1077/2003, în temeiul cărora reclamanta este îndreptățită să emită facturi fiscale cu regim special de tipărire, înseriere și numerotare într-un singur exemplar, situație în care acceptarea facturilor se poate face și tacit, prin necontestarea acestora.
Instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru debitul și penalitățile aferente perioadei octombrie 2010 – noiembrie 2011, excepție ce a fost comunicată părților pentru a-și spune punctul de vedere.
Reclamanta a solicitat respingerea excepției invocând dispozițiile art.1522-1523 Cod civil, arătând că prescripția este întreruptă prin punerea în întârziere a celui în folosul căruia curge prescripția, iar pârâtul era de drept în întârziere, la data formulării cererii de valoare redusă, motivat de faptul că obligația este cu executare succesivă și pârâtul a neglijat să își execute lunar obligația.
În soluționarea excepției prescrierii dreptului material la acțiune pentru debitul și penalitățile aferente perioadei octombrie 2010 – noiembrie 2011, se reține următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata sumei 379,77 lei reprezentând debit, aferent perioadei 27.10.2010 – 20.10.2011 și suma de 142,56 reprezentând penalități, aferente perioadei 28.10.2010 – 1.10.2011.
Conform tabelului centralizator, de la filele 16-18 dosar, aceste penalități sunt calculate prin facturi emise în perioada arătată.
Pentru penalitățile de întârziere înscrise în facturile emise în perioada octombrie 2010 – noiembrie 2011 curge un termen propriu de prescripție, respectiv de la momentul facturării lor, fiind de reținut, în acest sens, dispozițiile exprese ale art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 – odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind accesorii.
Astfel, instanța, față de situația prezentată, apreciază că dreptul reclamantei la obținerea în justiție a debitului menționat, s-a prescris pentru perioada 27.10.2010 – 20.10.2011, dat fiind termenul general de 3 ani, concluzie ce impune admiterea excepției analizate și, pe cale de consecință, constatarea prescripției dreptului material la acțiune pentru debitul și penalitățile aferente perioadei octombrie 2010 – noiembrie 2011.
Se mai reține că, deși noul Cod civil a reglementat prescripția extinctivă ca și excepție relativă, aflată la dispoziția exclusivă a celui în folosul căruia curge (art. 2512), în cauză se impune a fi reținute prevederile art. 6 din același cod, referitoare la aplicarea în timp a legii civile, prevederi potrivit cărora, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi, sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Or, conform art. 18 din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la momentul nașterii dreptului la acțiune pentru debitele facturate în speță, instanța judecătoreasca si organul arbitral sunt obligate ca, din oficiu sa cerceteze, daca dreptul la acțiune sau la executarea silita este prescris.
În ceea ce privește condiția lichidității creanței aferente perioadei 20.10.2011 – 17.01.2014, raportat la cauza dedusă judecății, instanța reține că lichiditatea creanței rezultă din facturile fiscale emise, în valoare totală de 2610,04 lei, care atestă obligația pârâtului de plată a serviciilor prestate.
Și condiția exigibilității creanței este îndeplinită, având în vedere că, în cuprinsul fiecărei facturi se precizează momentul împlinirii scadenței obligației, iar termenele scadente s-au împlinit.
Potrivit dispozițiilor art.1025 C.proc.civ. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. În cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1025 C.proc.civ., cererea fiind printre cele ce pot fi soluționate prin această procedură simplificată.
Pentru aceste motive instanța, în temeiul art.1030 C.proc.civ. va admite în parte cererea și va dispune obligarea pârâtului la plata sumei de 2610,04 lei, reprezentând contravaloare servicii apă, în baza facturilor fiscale emise în perioada 20.10.2011 – 23.01.2014.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, izvorâte din disp. art. 30 alineat 4 din Legea 241/2006, precum și disp. art. 42 alineat 10 din Legea 51/2006, potrivit cărora “neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, acestea fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor în vigoare, fiind datorate începând cu prima zi după data scadenței, valoarea totală a acestora neputând depăși cuantumul debitului. Astfel, nivelul penalităților este stabilit prin raportare la nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, prev. de art. 120 alineat 7 din OG 92/2003, modificată prin Legea 46/2011, privind aprobarea OUG 39/2010.
Prin urmare, față de dispozițiile legale sus-arătate, instanța va obliga pârâtul și la plata penalităților de întârziere în sumă de 287,03 lei, aferente perioadei 20.10.2011 – 17.01.2014, conform desfășurătorului de la fila 16-18 dosar.
În temeiul art.1030 C.proc.civ. hotărârea este executorie de drept.
Față de dispozițiile art. 1031 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată și având în vedere cererea expresă a reclamantei în acest sens, instanța constată culpa pârâtului în declanșarea prezentului litigiu, motiv pentru care o va obliga la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu avocat. Instanța a dispus reducerea onorariului avocațial solicitat, de la 300 lei la 150 lei, dat fiind faptul că acțiunea formulată este una tip, iar valoarea onorariului solicitat este disproporționată în raport de valoarea cererii și complexitatea acesteia.
Văzând că cererea a fost legal timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada octombrie 2010 – noiembrie 2011.
Admite, în parte, cererea având ca obiect “pretenții – cerere cu valoare redusă”, formulată de reclamanta S.C. N. A. SA, cu sediul în municipiul B., .. 34, județul B., nr. de înmatriculare în Registrul Comerțului: JO_, CUI_/2009, cod IBAN RO79RNCB_0001, cu domiciliul procesual ales în municipiul B., .. 3, județul B. în contradictoriu cu pârâtul M. I., cu domiciliul în municipiul B., .. 23, ., jud. B..
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 2610,04 lei reprezentând debit facturi emise în perioada 20.10.2010 – 17.01.2014 și suma de 287,03 lei reprezentând penalități de întârziere la plată, aferente aceleiași perioade.
Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie de drept.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Cercetată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică din data de 31.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.T.C./Tehnored.N.M../ex.4/07.05.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3355/2015. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 1048/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|
