Contestaţie la executare. Sentința nr. 726/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 726/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 15778/193/2014

Dosar nr._ contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 22.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE –P. S.

GREFIER - M. M.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 726

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatoarea B. G. M., în contradictoriu cu intimații B. S. S., . și terțul poprit S. DE R. SF. G. B..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 08.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 15.01.2015, apoi pentru data de astăzi, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra contestației la executare de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.10.2014, sub nr._, contestatoarea B. G. M. a solicitat în contradictoriu cu intimații B. S. S., . și terțul poprit S. DE R. SF. G. B., ca prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată să se dispună anularea adresei de înființare a popririi prin care s-a solicitat indisponibilizarea sumei de 2853,61 lei, din care suma de 2161,69 lei debit actualizat și 691,22 lei onorariu executor, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatoarea a arătat se arată că ordonanța nr. 2702 pronunțată în dosarul_/193/2012 al Judecătoriei B. a mai fost pusă în executare o dată în același mod de executare prin care s-a solicitat suma de 588 lei cu titlu de onorariu executor judecătoresc și cheltuieli de procedură, plus suma de 570 euro și 42 lei cheltuieli de judecată, executarea având loc tot prin poprire la terțul poprit.

Contestatoarea a considerat că pe lângă debitul de 570 euro, la acea executare, executorul judecătoresc trebuia să solicite și debitul actualizat, nu să mai pornească o nouă executare în care să mai solicite o dată cheltuieli de executare și onorariu executor.

De assemenea, a arătat că se impune ca executorul judecătoresc să prezinte modalitatea de calcul a debitului actualizat, având în vedere că executarea titlului executoriu a fost pusă de îndată în executare și nu s-a oprit din salariu sume mari de bani.

În drept, au fost invocate disp. art. 711 Cod pr. Civilă.

În dovedire, a depus înscrisuri la dosar.

Intimații au fost legal citați.

Terțul poprit a formulat întâmpinare la dosar, prin care a arătat că, în calitate de terț poprit s-a conformat dispozițiilor art. 782 și urm. Cod pr. Civilă, în sensul reținerii și efectuării viramentelor lunare în contul indicat de executorul judecătoresc, a sumei de 400 lei din veniturile debitoarei B. G. M..

Terțul poprit a arătat că înțelege să achieseze la contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei B. deoarece debitoarea nu deține o hotărâre judecătorească de suspendare a executării silite. Mai mult, se precizează că titlul executoriu prezentat de Ordonanța nr. 2702/12.03.2012, pronunțată în ds._/193/2013, a mai făcut obiectul unei executări silite începând cu luna ianuarie 2014, a reținut și virat în contul executorului judecătoresc sumele solicitate inclusiv cheltuielile de executare. La data prezentei, în temeiul aceluiași titlu executoriu și în același dosar de executare se mai solicită o nouă sumă reprezentând debit actualizat, fără a se atașa un calcul privind proveniența/componența acestei sume la care se adiționează, din nou, alte cheltuieli de executare și nu este corect ca B. G. M. să suporte din nou alte cheltuieli de executare.

Astfel, terțul poprit solicită admiterea contestației la executare și anularea actelor de executare, cu exonerarea debitoarei de la plata repetată a cheltuielilor de executare și procedură.

Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasivea intimatului Biroul Executor Judecătoresc S. S. invocată din oficiu, conform dispozițiilor art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța amintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege identitatea între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. De asemenea, contestatorul, fiind cel care declanșează acțiunea civilă, trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și calitatea procesuală pasivă a persoanei pe care a chemat-o în judecată.

Instanța reține însă că executorul judecătoresc nu este parte a executării silite, în sensul că acesta nu realizează acte de executare silită în considerarea vreunui drept personal, ci acționează ca o instituție special abilitată prin Legea nr. 188/2000 a executorilor judecătorești care, prin art. 1 și 2 prevede că executarea silită a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii se efectuează de către executorii judecătorești, dacă legea nu prevede altfel.

Ca urmare, executorul judecătoresc nu poate fi chemat în judecată în calitate de intimat în cadrul contestației la executare, întrucât recunoașterea dreptului ori interesului dedus judecății de către contestator nu poate fi opus acestuia.

Instanța, pe calea contestației la executare, nu poate fi învestită decât să verifice legalitatea și temeinicia actelor de executare efectuate în cadrul executării silite instrumentate de către executorul judecătoresc, calitatea de părți neputând-o avea în cazul de față decât creditoareași debitoarea.

Pentru aceste motive, instanța urmează a admite excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului Biroului Executorului Judecătoresc S. S. și a respinge contestația formulată în contradictoriu cu Biroul Executorilului Judecătoresc S. S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanța reține următoarele:

În dosarul de executare silită nr. 1044/2013 al B. S. S. a fost emisă somația din 25.11.2014 către contestatoarea B. G. M., cu privire la debitul de 2671,96 lei, din care suma de 1938,04 lei reprezintă diferență debit, 42 lei cheltuieli de judecată, 258 lei onorariu executor judecătoresc, 300 lei cheltuieli de procedură și 133,92 lei TVA.

Această somație a fost emisă ca urmare a actualizării debitului de către executorul judecătoresc, la solicitarea intimatei creditoare .., în dosarul de executare nr. 1044/2013 al B. S. S., deschis în baza titlului executoriu reprezentat de Ordonanța nr. 2702 din data de 12.03.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr,_/193/2012, prin care pe lângă debitul principal în cuantum de 285 Euro și a despăgubirilor în cuantum de 285 Euro, contestatoarea a fost obligată și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, aferente debitului principal.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 711 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.

Potrivit art. 712 alin. 2 din Cod de procedură civilă, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu.

De asemenea, conform art. 628 alin. 2 din Codul de procedură civilă, ,,în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalități sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii”.

Prin urmare, având în vedere că prin Ordonanța nr. 2702 din data de 12.03.2013, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/193/2012, contestatoarea a fost obligată și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, aferente debitului principal, penalități ce urmau a fi calculate până la data achitării integrale a debitului, în mod corect a procedat executorul judecătoresc la actualizarea debitului prin aplicarea penalităților de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, în măsura în care debitul principal a fost achitat prin reținerile efectuate de terțul poprit S. DE R. SF. G. B..

De asemenea, având în vedere că executorul judecătoresc a efectuat noi demersuri în cursul executării silite, procedând la actualizarea debitului datorat și la emiterea unor noi somații și adrese de înființare a popririi, în mod corect a stabilit un onorariu și cheltuieli de executare suplimentare.

Pe cale de consecință, ținând seama că titlul executoriu în baza căruia a fost pornită executarea silită este o hotărâre judecătorească și contestatoarea nu a invocat motive de fapt și de drept ce nu țin de fondul drepturilor cuprinse în aceste titluri executorii, iar din calculul efectuat de executor nu rezultă deficiențe în actualizarea debitului datorat, instanța apreciază că acțiunea formulată având ca obiect ,,contestație la executare” este neîntemeiată, drept pentru care o va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Executorilului Judecătoresc S. S..

Respinge contestația formulată în contradictoriu cu Biroul Executorului Judecătoresc S. S., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea B. G. M., cu domiciliul în B., Al. Eliberării nr. 1, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata .., cu sediul în B., ., . și terțul poprit S. de R. ,,Sfântul G.”, cu sediul în B., Calea Națională nr. 2, jud. B., ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

Red. S.P.

Tehnodact. M.M.

x. 4/13.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 726/2015. Judecătoria BOTOŞANI