Contestaţie la executare. Sentința nr. 2034/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2034/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 24-02-2015 în dosarul nr. 2034/2015
Dosar nr._ contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 24.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – P. S.
GREFIER – M. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2034
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul H. Ș., în contradictoriu cu intimata S.C. B. de A. Desfacere B. B..
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 11.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 17.02.2015, apoi pentru data de astăzi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.10.2014, contestatorul H. Ș. a formulat în contradictoriu cu intimata . Desfacere B. B., contestație împotriva actelor de executare silita emise de Biroul Executori judecătorești asociați S. C. - G. S. in dosarul nr.245/2014, solicitând ca prin hotărârea ce o veti pronunța ca dispuneți anularea tuturor actelor de executare din dosarul mai sus amintit ca fiind nelegale;anularea încheierii pronunțata in dosarul nr._/193/2014; anularea Biletului la Ordin; suspendarea executării silite;obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, contetstatorul a arătat că s-a pornit executarea silita pentru titlu executor pentru care s-a încuviințat executarea respectiv BO . 3AA nr._ ,emis in data de 22.11.2011 cu scadenta în data de 22.06.2014, că în mod eronat BO a fost avalizat de către contestatorul H. Ș., avalizat in favoarea lui . DESFACERE B. Botosani, si nu în favoarea lui .. În aceste condiții, se învederează că titlul executor emis este lovit de nulitate absoluta in ceea ce privește calitatea de avalist cf. art.34 aliniat 4 coroborat cu art. 106 aliniat 3 din legea 58/.1934 „avalul trebuie să arate pentru cine este dat „si avalul său este in favoarea Iui . DESFACERE B. Botosani, care pentru a putea folosi calitatea sa de avalist trebuia sa gireze acest BO ,astfel încat el sa-1 garanteze necondiționat pe . DESFACERE B. B..
De asemenea, contestatorul a arătat că, în fapt, a fost somat de către executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare silita nr.245/2014 pentru a achita suma de 40.000 lei reprezintă c/valoare BO sena OTPV 3AA ni ._, emis in data de 22.11.2011 cu scadenta in data de 22.06.2014, învederând faptul că, creanța pentru care s-a pornit executarea silita nu este o creanța certa, suma nefiind datorata societatea care a emis BO respectiv . nu are nici o obligație de plata neonorata către petenta, ea fiind in procedura prevăzuta de legea 86/2014 si .> A. DESFACERE B. nu s-a înscris pe tabloul creditorilor rezulta ca . nu are nici o obligație de plata fata de . DESFACERE B. B.. Astfel, se solicită anularea actelor de executare pentru ca nu s-a respectat procedura speciala prevăzuta de art.61 si 62 din Legea 58/1934 in sensul ca nu s-a emis somatia de executare, fără de care nu se poate trece la executare.
Contestatorul solicită anularea biletului mai sus amintit si anume BO . 3AA nr._, emis in data de 22.11.2011 cu scadenta in data de 22.06.2014. Consideră că titlul este nul pentru că nu a fost completat de către societate și nici nu a fost înștiințat că se va folosi biletul la ordin care a fost depus cu titlu de garanție. Se arată că s-a folosit biletul la ordin în mod eronat fără a fi girat la altă societate astfel încât obligația contestatorului, ca avalist să subziste.
Contestatorul invocă doua excepții si anume: excepția dobândirii titlului cu rea-credinta sau printr-o greșeala grava (art. 12 alin.l si art.18 alin.ultim) si s-a lucrat cu știința in paguba debitorului (art.l9)cat si Pct. 326 din Normele cadru 6/1994 BNR . La punctul 496 din norma cadru 6 a BNR este definit biletul la ordin ca fiind „ un titlu formal care, pentru a fi valabil, trebuie sa satisfacă anumite condiții exprimate în formule consacrate de redactare a textului, care exprima clauze cu valoare juridica stricta. în toate redactările biletul la ordin trebuie sa cuprindă mențiunile obligatorii prevăzute de lege care sa satisfacă cerințele suficientei informații care decurge din titlu, precum si cerințele certitudinii reflectării obligațiilor asumate de către parti prin titlu respectiv. Iar la punctul 509.din aceleași norme se prevede ca: datorita caracterului formal al biletului la ordin, daca titlului îi lipsește vreuna din condițiile obligatorii menționate în art. 104 din Legea asupra cambiei si biletului la ordin, titlul este nul.
Intimata a fost legal citată, formulând întâmpinare în cauză.
Intimata solicită respingerea contestației și opoziției, cu toate capetele de cerere. Totodată, solicităm obligarea contestatorului/oponentului la plata cheltuielilor noastre de judecată.
Se răspunde mai întâi cererii de suspendare a executării silite întrucât această cerere va fi analizată cu prioritate de către instanță, arătând că este de observat că, deși cererea cu care a fost sesizată instanța este denumită contestație la executare silită și opoziție cambială, în cuprinsul cererii nu au fost invocate motive concrete de contestație la executare de drept comun ( întemeiate în drept pe codul de procedură civilă ), ci numai motive de opoziție la executare prevăzute de legea specială și anume de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin și de Norma - cadru nr. 6 / 1994 a BNR . În prima pane a cererii, se invocă formal încălcarea disp.art. 656 CMC . dar acest text se referă la încheierile executorului judecătoresc . In motivare nu se face nici o referire concretă la aceste încheieri, iar toate susținerile făcute sunt întemeiate in drept pe dispozițiile legii speciale . Se mai arată faptul că, debitorul nu invocă nimic legat de semnăturile sale executate pe biletul la ordin in calitate de emitent la data de 22.11.2011, în calitate de emitent căruia i s-a prezentat BO pentru avizare și in calitate de avalist. In aceste condiții, arată că sunt aplicabile disp.art. 62 alin. (4) clin Legea nr. 58/1934 și cele ale pct. 320 lit. o) din Norma-cadru nr.6/1994 a BNR potrivit cărora instanța va putea suspenda executarea numai dacă oponentul nu recunoaște semnătura de pe titlu, înscriindu-se în fals. In consecință, ne fiind invocate asemenea motive de opoziție la executare, solicităm respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
Cu privire la prima susținere potrivit căreia s-a pornit executarea silită
pentru un titlu executoriu pentru care s-a încuviințat executarea silită în
mod eronat, intimata arată că - potrivit art. 640 NCPC, biletul la ordin este un titlu de credit care constituie titlu executoriu dacă îndeplinește condițiile din legea specială, iar biletul la ordin în litigiu îndeplinește toate condițiile formale prevăzute de art. 104 din Legea nr. 58/1934, astfel încât în mod corect instanța a încuviințat executarea lui silită. Modul cum a fost completai BO corespunde întrutotul modelului prezentat în Anexa nr.3 din Norma nr.7/2008 a BNR pentru modificarea si completarea Normelor - cadru nr.6/1994, în mod firesc, avalistul HATMANII Ș. a garantat obligația de plată a emitentului S.C. UTIL CON SKI B. în favoarea sau pentru societatea noastră creditoare S.C. B. DE A. - DESFACERE B.A.D. S.A . B. .Contestatorul/oponentul creează confuzie între aval și gir, între prevederile art. 34 aliniat ultim, teza finală din Legea nr. 58/1934 referitoare la cambie și prevederile art. 106 alin. Ultim, teza finală referitoare la biletul la ordin .
Cu privire la susținerea potrivit căreia creanța pentru care s-a pornit executarea silită nu este o creanță certă, suma nefiind datorata de societatea care a emis BO, aceasta neavând nici o obligație de plată neonorată de plată, arătă următoarele:
S.C. UTIL CON SRL B. al cărei administrator este
contestatorul, oponentul HATMANII Ș., este o societate caic arc ca
obiect de activitate construcții, iar societatea S.C. B. DE
APROVIZIONĂRIDESFACERE B. S.A B., comercializează printre altele, materiale de construcții. Intre societăți există relații comerciale vechi care au la bază contractul de vânzare-cumpărare nr. 498/ 3.07.2009, contract ce a fost prelungit succesiv până la dala de 31.12.2014 prin actele adiționale depuse. De la dala încheierii acestui contract au avut loc numeroase operațiuni de v c pentru care s-au întocmit facturi fiscale, societatea contestatorului/oponentului obișnuind să efectueze plăți o dată la 4-5 luni fie prin virament, fie înmânându-ne instrumente de plată, respectiv bilete la ordin. La data de 22.11.2011, societatea S.C. Util CON SUL B. avea datorii la societatea intimată, motiv pentru care, așa cum a procedat și anterior, a emis B() in litigiu pentru suma de 40.000 lei . Nu au pus în plată acest BO întrucât, așa cum am convenit cu contestatorul, acesta a efectuat plăți parțiale în mod eșalonat atât în 2011, cât și in 2012 ( după emiterea BO în litigiu ) fie prin virament, fie cu alte BO.
Începând însă cu anul 2011, deși a cumpărat marfă în valoare loială de 26.142. 84 Iei, fiind întocmite un nr. de 46 de facturi fiscale, acesta nu a mai făcui nici o plată, deși scadența fiecărei facturi era la 30 de zile de la dala emiterii. In aceste condiții, la data de 12.08.2013 a discutat cu contestatorul oponentul despre punerea în plată a BO în litigiu, iar acesta a rugat să nu se procedeze la punerea în plată a acestui BO, întrucât oricum nu avea disponibil în cont și a înmânat alte două BO, aceste BO fiind emise de S.C. M. UNIVERSAL SRL la data de 8.08.2013 cu dala scadenței la 31.03.2014 și respectiv la 30.04.2014 . Așa cum rezultă din cuprinsul acestor BO, obligațiile de plată ale emitentei de câte 10.000 lei fiecare erau girate de . SUL către S.C. Util CON SRL (la data de 9.08.2013) și apoi de S.C. Util CON SUI către S.C. B.) S.A. B. ( la data de 12.08.2013 ).
Față de situația de fapt descrisă mai sus, rezultă în mod evident că există o creanță certă, lichidă și exigibilă care la data de 9.06.2014 era de 61.498, 72 lei fiind compusă din 26.142,84 Iei debit si 35.355,88 lei penalități contractuale de întârziere potrivit art . 16 din contract . Această creanță este dovedită cu facturile fiscale anexate și cu adresa de confirmare a soldului la dala de 30.1 1.2013 . De asemenea, faptul că lichidatorul societății debitoare ne-a comunicai notificarea de deschidere a procedurii de insolvență în vederea înscrierii pe tabloul creditorilor se explică prin aceea că au fost identificați ca și creditori în evidența contabilă a debitoarei .
Cu privire la susținerea că actele de executare sunt nule întrucât somațiunea de executare nu cuprinde transcrierea exactă a BO, intimata răspunde că executorul judecătoresc a comunicat contestatorului / oponent 3 somații datate 30.09.2014, 28.1 1.2014 și 3.12.2014, somații în cuprinsul cărora a redat elementele esențiale ale BO și ,în plus, a anexei de fiecare dată copia BO contestația cu care a fost sesizată instanța a fost formulată în termenul legal numai eu privire la prima somație . Ulterior, la solicitarea intimatei, executorul judecătoresc a refăcut somația de executor, comunicând contestatorului / oponent somația datată 10.12.2014, care îndeplinește toate condițiile de formă prevăzute de ari 61 din Legea nr. 58- 1934.
Cu privire la susținerile din ultima parte a cererii introductive ( expuse la lit.B ), solicită respingerea acestora ca neîntemeiate.
În cauză, în temeiul art. 258 din Codul de procedură civilă, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în temeiul titlului executoriu reprezentat de biletul la ordin . nr._, emis la data de 22.11.2011 de către .. în favoarea creditoarei S.C. B. de A. – Desfacere B. S.A. B., pentru suma de 40.000 lei, avalizat de contestatorul H. Ș., în dosarul de executare nr. 245/2014 al Biroului Executorilor Judecătorești Asociați Ș. C. – G. S. s-a pornit executarea silită împotriva contestatorului, în calitate de avalist.
În drept, potrivit art. 63 din Legea nr. 58/1934, în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiunilor art. 2, precum si cele care nu sunt oprite de art. 19. Excepțiunile personale vor trebui sa fie grabnică soluțiune și întotdeauna întemeiate pe o proba scrisă.
Conform art. 19 din Legea nr. 58/1934, persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune cambială nu pot opune posesorului excepțiunile întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu știință în paguba debitorului.
În Normele cadru BNR nr. 6/1994, modificate prin legea nr. 83/1994, la pct. 321 sunt reglementate excepțiile pe care un debitor cambial le poate opune posesorului cambial și care sunt:
- excepții privitoare la nulitatea titlului;
- excepții decurgând din raporturile personale dintre posesorul și debitorul cambiei (excepții personale);
- excepții privitoare la condițiile de exercitare ale acțiunii sau execuției cambiale (excepții procedurale).
Potrivit pct. 328 alin.2 lit.a)-c) din Normele cadru BNR nr. 6/1994, excepțiile personale sunt excepții referitoare la raportul fundamental care a determinat crearea sau circulația cambiei, excepții referitoare la viciile de consimțământ excepții izvorând din raporturi ulterioare creației cambiale.
Pct. 329 din norme prevede că excepțiile personale pot fi dovedite numai prin acte scrise "de grabnică soluțiune", iar prin "acte scrise de grabnică soluțiune" se înțeleg acele acte prin care excepția se dovedește completă, adică fără a mai fi necesară administrarea unor probe suplimentare deosebite care ar temporiza soluționarea procesului cambial.
Față de criticile contestatoarei, precum și față de dispozițiile legale de mai sus, instanța constată că ceea ce s-a invocat reprezintă o excepție cambială subiectivă referitoare la raportul fundamental care a generat emiterea biletelor la ordine, care nu ar avea corespondent în raportul obligațional dintre emitent și beneficiar.
Or, această excepție nu putea fi invocată decât de emitentul biletelor la ordin, respectiv .., iar nu și de către avalist.
Mai constată instanța și faptul că garanția dată prin aval are caracter autonom, astfel încât avalistul poate invoca împotriva posesorului cambial doar excepțiile sale, iar nu și pe cele ale persoanei pe care a avalizat-o.
Mai mult, analizând dispozițiile pct. 328 din Norma nr. 6/1994, referitoare la excepțiile personale, instanța reține că prin cerere nu s-a invocat o excepție referitoare la viciile de consimțământ ori o excepție izvorând din raporturi ulterioare creației cambiale, ci o excepție referitoare la raportul fundamental care a determinat crearea sau circulația cambiei, mai exact, inexistența acestui raport.
Cu privire la acest aspect, instanța arată că, prin prisma caracterului formal, abstract al biletului la ordin, acesta are o existență de sine-stătătoare, generând drepturi și obligații independente de cauza juridică din care s-au născut.
O soluție contrară ar nesocoti însăși finalitatea dispozițiilor legale referitoare la titlurile de valoare, printre care se numără biletul la ordin. Nevoile circuitului civil, care presupun uneori o desfășurare rapidă a anumitor operații juridice, impun eliminarea posibilității permanente de a pune în discuție valabilitatea unui bilet la ordin din punctul de vedere al cauzei.
Totodată, instanța constată și faptul că între contestator și intimat există un raport fundamental derivat din contractul de vânzare-cumpărare nr. 498/ 3.07.2009, contract ce a fost prelungit succesiv până la dala de 31.12.2014 prin actele adiționale existente în dosarul de executare silită.
În temeiul art. 453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, ca parte căzută în pretenții, instanța urmează a obliga contestatorul la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea având ca obiect ,,contestație la executare”, formulată de contestatorul H. Ș., cu domiciliul în B., . nr. 44, jud. B., în contradictoriu cu intimata B. de A. și Desfacere B. B., cu sediul în B., .. 67, jud. B., prin av. M. M., la cabinetul avocațial din B., ., jud. B., ca neîntemeiată.
Obligă contestatorul la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a se depune la Judecătoria B..
Pronuntata in sedinta publica astăzi, 24.02.2015.
Președinte, Grefier,
Red. S.P.
Tehnodact. M.M.
Ex. 4/05.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1963/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2026/2015.... → |
|---|








