Contestaţie la executare. Sentința nr. 5388/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5388/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 5388/2015
Dosar nr._ - contestație la executare -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 26.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. C. C.
GREFIER – P. M. - E.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5388
Pe rol, judecata cauzei civile având ca obiect „contestație la executare”, formulată de contestatorul A. A. S., în contradictoriu cu intimata E. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul A. A. S., asistat de avocat G. A., și intimata E. M., asistată de avocat A. T. A..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul contestatorului arată că a luat la cunoștință de conținutul întâmpinării.
În temeiul art. 224, 237 alin. 2 pct. 7 și 254 alin 5 NCPC, instanța pune în discuție probatoriul.
Reprezentanții părților solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.
În temeiul art. 258 raportat la art. 255 NCPC, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, probă pe care o apreciază utilă soluționării cauzei.
Interpelate, părțile, prin apărători, declară că nu au alte cereri de formulat.
Văzând că nu sunt alte cereri ori probe de administrat, în temeiul art. 244 NCPC, instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul părților, pentru dezbaterea fondului (reținând, în acest ultim sens, prevederile art. XII alin. 1 din Legea nr. 2/2013, relative la cercetarea și la dezbaterea procesului în ședință publică).
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației la executare, în temeiul disp. art. 712 al. 2 rap. la art. 909 și urm. C., anularea în întregime a tuturor actelor de executare din dosarul nr. 71/2015 al B.E.J. M. V.. Fără cheltuieli de judecată. Arată d-l avocat că stabilirea locuinței minorului nu poate fi efectuată peste înțelegerea consfințită prin convenția încheiată între părți în procedura divorțului cu copii minori, prin care s-a stabilit că minorul urma să locuiască la mama sa; între timp, intimata a formulat cerere de executare silită, apreciind că minorul trebuie să doarmă pe timpul nopții la noua adresă la care ea s-a mutat.
De asemenea, reprezentantul contestatorului arată că ambii foști soți au contribuit la creșterea și educarea minorului, de la data desfacerii căsătoriei, astfel încât executarea silită este neîntemeiată.
Reprezentanta intimatei solicită respingerea ca nefondată a contestației, pentru motivele arătate în scris, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat. Susține intimata că nu este necesar a fi promovată o nouă acțiune pentru stabilirea domiciliului minorului la adresa la care s-a mutat intimata, singurul motiv de contestație la executare invocat fiind că nu s-ar fi putut pune în executare acea convenție matrimonială încheiată între părți. Mai arată că, în urma cercetărilor efectuate, DGASPC B. a introdus acțiune, prin care se solicită desemnarea unui psiholog și stabilirea unui program de consiliere psihologică pentru minor, dosarul fiind înregistrat sub nr._ .
Reprezentantul contestatorului arată că izvorul obligațiilor este convenția, la momentul încheierii acesteia la notar, fiind efectuată anchetă socială la domiciliul de atunci al mamei. Susține d-l avocat că este necesar să se efectueze o nouă anchetă socială la locuința actuală a intimatei, pentru a se stabili dacă aceasta corespunde. Mai arată că executarea silită este făcută printr-o interpretare foarte extensivă a convenției încheiate între părți.
De asemenea, arată reprezentantul contestatorului că va promova acțiune în stabilirea domiciliului minorului.
Arată instanța că aspectele invocate de reprezentantul contestatorului, referitoare la ancheta socială la domiciliul intimatei, exced obiectul prezentei acțiuni.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 30.03.2015, contestatorul A. A. S. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată, în contradictoriu cu intimata E. M., să dispună anularea Somației emisă de B. M. V. în dosarul nr. 71/20.03.2015, a Încheierii nr. 71/18.03.2015 privind stabilirea cheltuielilor de executare silită în dosarul menționat, a Încheierii de încuviințare a executării silite nr. 71/19.03.2015 privind convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori nr. 318/10.03.2014 la BNP N. A., în ce privește executarea silită a pensiei de întreținere, anularea tuturor formelor de executare, și a Încheierii de investire cu formulă executorie pronunțată în dosarul nr._/193/2014, întrucât contravin dispozițiilor din convenția încheiată între părți în cadrul divorțului.
A arătat contestatorul, în motivare, că, în fapt, în data de 10.03.2014, a încheiat convenția în procedura divorțului cu copii minori la BNP N. A., prin care a hotărât cu intimata asupra tuturor aspectelor privind desfacerea căsătoriei. În fapt, fosta soție a solicitat punerea în executare a convenției, în sensul că dorește să schimbe locuința minorului de la cea prevăzută în textul acesteia, la o altă locuință unde domiciliază aceasta. A mai arătat că înțelegerea a fost ca minorul A. A. să locuiască în apartamentul de pe ., împreună cu mama sa, și, întrucât aceasta a părăsit domiciliul respectiv, a solicitat pe baza executării silite schimbarea și a locuinței fiului lor.
A mai arătat contestatorul că, de la data la care s-au despărțit, iar soția sa a părăsit domiciliul comun, fiul acestora a locuit alternativ atât la domiciliul său, cât și la al intimatei, însă a optat să doarmă doar la domiciliul său. Astfel, când se întoarce de la școală, uneori merge la locuința mamei, pentru a mânca, apoi vine la locuința sa, unde își face lecțiile și doarme. A arătat contestatorul că, întrucât situația aceasta nu au fost pe placul intimatei, aceasta a încercat să-l ia pe minor de la el în cursul nopții, încercând să-l convingă să o urmeze, ajungând să apeleze și nr. de urgență 112, iar, poliția, în urma cercetărilor efectuate, nu a stabilit culpa sa, întrucât, în urma audierii minorului, acesta și-a manifestat voința de a locui cu acesta.
Susține contestatorul că schimbarea locuinței minorului nu poate fi efectuată peste înțelegerea consfințită prin convenție, putând avea loc doar prin promovarea unei cereri de stabilire domiciliu minor, pe drept comun, în baza disp. Cod civil, iar nu pe calea executării silite. A mai arătat că, în ce privește Încheierea de încuviințare a executării silite privind poprirea sumei de 850 lei cu titlu de pensie de întreținere, minorul a locuit efectiv doar cu acesta, suportând în cea mai mare parte cheltuielile cu întreținerea sa, chiar mai mult decât ce s-a prevăzut în convenție. De fiecare dată când intimata a făcut cheltuieli pentru îmbrăcăminte, obiecte necesare pentru educația acestuia și altele, a suportat 50% din aceste costuri.
În drept, s-au invocat disp. art. 712 al. 2 rap. la art. 909 și urm. C..
În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri – somație, titlu executoriu, alte acte.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca nefondată a contestației. Cu cheltuieli de judecată. S-a arătat, în motivare, că, în convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori autentificată sub nr. 318/10.03.2014, este prevăzut ca minorul A. A. să locuiască la fostul domiciliu comun, în această convenție prevăzându-se în primul rând că minorul va locui cu mama sa. În sprijinul interpretării respective este și avizul CSM din data de 03.07.2012 privitor la modificarea Legii 272/2004, în care se stipulează că locuința minorului trebuie identificată la o adresă fizică. Întrucât la acea dată blocul în care mama urma să locuiască efectiv după divorț nu era finalizat, fiind intabulat abia în data de 24.07.2014, nu a fost posibilă trecerea în convenția respectivă a adresei la care mama urma să se mute și de care tatăl copilului avea cunoștință.
Susține intimata că, în ceea ce privește susținerea contestatorului referitoare la promovarea unei cereri de stabilire domiciliu minor, ar fi absurd a accepta introducerea unei acțiuni de fiecare dată când s-ar schimba locuința mamei sau a părintelui la care a fost stabilit domiciliul minorului, în condițiile în care această locuință este în raza de competență a aceleiași instanțe, cu atât mai mult, cu cât, urmare a partajului amiabil realizat asupra comunității de bunuri dobândite în timpul căsătoriei, contestatorul știa unde urma să locuiască împreună cu copilul.
A mai arătat intimata că domiciliul actual al său, situat în ., . la o distanță mai mică de 5 km de locul în care foștii soți au avut domiciliul comun, respectiv .. 1, ., și că reclamantul a avut cunoștință că după divorț se va muta la această adresă. A mai arătat pârâta că s-a mutat de la fosta locuință comună în data de 04.06.2014, neputând vorba de o părăsire a domiciliului comun la o dată anterioară divorțului, întrucât blocul în care s-a mutat este un . intabulat în data de 24.07.2014.
De asemenea, a precizat intimata că minorul vine zilnic la domiciliul său, își face temele cu aceasta, ea este cea care are grijă de igiena minorului, tatăl său fiind foarte tolerant cu acesta, destabilizându-i universul. A mai arătat că a sesizat DGASPC B. cu privire la faptul că minorul refuză să doarmă la locuința sa, fiind influențat de tatăl acestuia, DGASPC B. a propus un program de consiliere pentru minor, contestatorul refuzând să urmeze programul respectiv sub diferite motive. Din oficiu, în urma cercetărilor efectuate, DGASPC B. a introdus o cerere prin care se solicită desemnarea unui psiholog și stabilirea unui program de consiliere psihologică pentru minor, dosarul fiind înregistrat sub nr._, cu termen de judecată în data de 15.05.2015.
Susține intimata că, prin acțiunile întreprinse de tată, autoritatea sa a avut de suferit, în sensul că, dacă ceva nu îi este pe plac, copilul pleacă la tată, care îi permite orice, ceea ce nu este în interesul copilului. Mai arată că tatăl este o persoană agresivă fizic și verbal, dovadă fiind certificatele medico-legale nr. 22/08.01.2004 și 611/D/30.06.2014. Cheltuielile de creștere, educare a minorului au fost suportate în egală măsură de ambii părinți, tatăl minorului neplătind până în prezent pensia de întreținere, așa cum s-a stabilit prin convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori nr. 318/10.03.2014, care constituie titlu executoriu, convenție care este interpretată eronat de contestator, în sensul că nu trebuie să plătească nicio sumă de bani. Astfel, contestatorul nu indică ce acte de executare contestă, care sunt motivele de nelegalitate a acestora, individualizate în fapt și în drept.
În dovedire, s-au depus la dosar înscrisuri.
Analizând actele dosarului precum și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, titlul executoriu în baza căruia au fost efectuate acte de executare silită în dosarul nr. 71/2015 al B.E.J. M. V. este reprezentat de convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori autentificată sub nr. 318/10.03.2014 de B.I.N. N. A..
Dată fiind împrejurarea că debitorul contestator nu s-a conformat de bună voie dispozițiilor din titlul executoriu, creditorul a apelat la concursul forței coercitive a statului pentru punerea în executare a acestuia. Astfel, în baza convenției încheiate în procedura divorțului cu copii minori a fost demarată procedura de executare silită împotriva contestatorului prin întocmirea dosarului de executare nr. 71/2015 de către B.E.J. M. V..
Executarea silită este definită ca fiind procedura prin mijlocirea căreia creditorul (titularul dreptului subiectiv) poate constrânge - cu concursul organelor de stat competente - pe debitorul său, care nu-și execută de bună voie obligațiile, de a și le aduce la îndeplinire în mod silit. (V.M. C. - Tratat de executare silită, pag. 23) Actul juridic cu forță obligatorie, în temeiul căruia creditorul poate recurge la procedura executării silite, este „titlul executoriu”.
Contestația la executare este mijlocul procedural creat de legiuitor pentru înlăturarea neregularităților săvârșite cu ocazia desfășurării activității de executare silită, prin care părțile, sau terțele persoane vătămate prin executare se pot plânge instanței competente. Contestația la executare este practic o cale de atac specială pentru înlăturarea, în anumite condiții stabilite de lege, a unor acte procesuale îndeplinite în mod nelegal de către organele de executare, un mijloc procedural special creat pentru procedura de executare silită, reprezentând de fapt o plângere specifică acestei proceduri, prin care se poate obține anularea sau îndreptarea unor acte sau chiar anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu. (S. Zilberstein, V.M. C., I. B., D. procesual civil. Executarea silită, vol. II, pag. 230)
În drept, dispozițiile art. 711 alin. 1 C.pr.civ. prevăd principiul general potrivit căruia orice executare poate fi contestată de cei interesați sau vătămați prin executare: Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. În speță, contestatorul a invocat faptul că fosta soție a schimbat locuința minorului fără acordul său și contrar celor stabilite în convenția încheiată în procedura divorțului cu copii minori autentificată sub nr. 318/10.03.2014 de B.I.N. N. A..
Potrivit art. 712 alin. 2 C.pr.civ.: În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Analizând actele efectuate de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare nr. 71/2015, instanța nu constată regularități procedurale în întocmirea actelor de executare contestate.
Practic, contestatorul nu a invocat nici o neregularitate a actelor de executare silită, singurele obiecțiuni fiind cu privire la faptul că schimbarea locuinței minorului nu poate fi efectuată peste înțelegerea consfințită prin convenție și cu privire la faptul că poprirea sumei de 850 lei cu titlu de pensie de întreținere este neavenită, în condițiile în care minorul a locuit efectiv doar cu acesta, suportând în cea mai mare parte cheltuielile cu întreținerea sa, chiar mai mult decât ce s-a prevăzut în convenție.
1. Cu privire la locuința minorului, instanța constată că potrivit convenției încheiate în procedura divorțului cu copii minori autentificată sub nr. 318/10.03.2014 de B.I.N. N. A.: după divorț locuința minorului este stabilită să fie la A. M., locuință situată în mun. B., ., ., jud. B..
Potrivit art. 400 C.civ.:
(1) În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.
(2) Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior.
Totodată, instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 497 C.civ. (schimbarea locuinței copilului), potrivit căruia:
(1) Dacă afectează exercițiul autorității sau al unor drepturi părintești, schimbarea locuinței copilului, împreună cu părintele la care locuiește, nu poate avea loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte.
(2) În caz de neînțelegere între părinți, hotărăște instanța de tutelă potrivit interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozițiile art. 264 fiind aplicabile.
Instanța apreciază că dispozițiile art. 497 C.civ., care reglementează schimbarea locuinței minorului, nu au în vedere situația în care copilul continuă să locuiască cu părintele la care i s-a stabilit locuința, dar la adrese diferite, ci numai ipoteza în care se impune schimbarea locuinței minorului de la un părinte la altul ori de la părinte la rude, persoane de încredere, instituții de ocrotire, justificat de faptul că locuința minorului stabilită la un părinte afectează exercițiul autorității părintești ori al unor drepturi părintești.
În interpretarea dispozițiilor amintite, acordul celuilalt părinte este solicitat numai atunci când schimbarea este justificată pe considerentul că situația actuală a copilului afectează exercițiul autorității sau al unor drepturi părintești. Or, schimbarea unei locuințe cu alta de părintele la care s-a stabilit locuința copilului poate să nu afecteze exercițiul autorității părintești sau al unor drepturi părintești, caz în care acordul celuilalt părinte nu se impune.
În cazul de față nu s-a dovedit, în accepțiunea art. 497 C.civ. că schimbarea locuinței minorului de la adresa din B., ., . la adresa din B., . C, . afectează exercițiul autorității părintești sau al unor drepturi părintești.
În plus, era obligația contestatorului de a dovedi aceste aspecte, raportat la dispozițiile art. 249 C.pr.civ.: Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
2. Cu privire la pensia de întreținere, instanța constată că potrivit convenției încheiate în procedura divorțului cu copii minori autentificată sub nr. 318/10.03.2014 de B.I.N. N. A.: obligația de întreținere se efectuează în natură de către mamă și este echivalentă cu suma de 850 lei lunar sau 25 % din veniturile nete și obligația de întreținere se efectuează în bani de către tată și este echivalentă cu suma de 850 lei lunar sau cu 25 % din veniturile nete începând cu data desfacerii căsătoriei și până la majoratul minorului. În perioada vacanțelor, cât minorul va locui cu tatăl său, mama va datora obligația de întreținere în bani și tatăl în natură.
Contestatorul a susținut că minorul a locuit efectiv doar cu acesta, suportând în cea mai mare parte cheltuielile cu întreținerea sa, chiar mai mult decât ce s-a prevăzut în convenție.
Așa cum s-a arătat mai sus, potrivit dispozițiilor art. 249 C.pr.civ., contestatorul era ținut să-și dovedească afirmațiile, însă acesta nu a solicitat administrarea de probe în acest sens.
În plus, așa cum rezultă din convenția încheiată la notar, contestatorul urma să presteze obligația de întreținere în natură doar în perioada vacanțelor, cât minorul locuia cu acesta. Faptul că, în afara acestor perioade, contestatorul a înțeles să ia minorul la locuința mamei și să nu îl mai înapoieze intimatei, nu poate echivala cu o sustragere de la îndeplinirea obligațiilor asumate prin convenție.
Totodată, instanța observă că actul ce constată creanța este reprezentat de un act autentificat la un notar public, iar în temeiul art. 100 din lg. nr. 36 din 1995: Înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu la data exigibilității acesteia.
Având în vedere aceste aspecte instanța va respinge acțiunea având ca obiect contestație la executare, urmând a dispune menținerea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 71/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc M. V..
Instanța, în temeiul art. 453 C.pr.civ., având în vedere soluția ce se va pronunța, va obliga contestatorul A. A. S. să plătească intimatei E. M. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Văzând că acțiunea a fost legal timbrată, conform dispozițiilor art. 10 alin. 2 din O.U.G. nr. 80/2013,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul A. A. S., CNP_, cu domiciliul în mun. B., .. 1, ., jud. B., în contradictoriu cu intimata E. M., CNP_, cu domiciliul în mun. B., .. 2, ., jud. B., ca neîntemeiată.
Menține actele de executare efectuate față de contestator în dosarul nr. 71/2015 al B.E.J. M. V..
Obligă contestatorul A. A. S. să plătească intimatei E. M. suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, data de 26.05.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. MCC/Tehnored. PME,
4 ex.,09.07.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5311/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5134/2015. Judecătoria... → |
|---|
