Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1303/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1303/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 1303/2015

Dosar nr._ /2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința publică din data de 04.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – T. C.

GREFIER – C. C. M.

SENTINȚA NR. 1303

Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect sesizare OG 2/2001 formulată de petentul POLIȚIA L. B. în contradictoriu cu intimatul C. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile, atât la prima, cât și la a doua strigare a cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

În temeiul art. 131 C. proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform prevederilor art. 39 indice 1 din OG nr. 2/2001 rap. la art. 7 alin. 1 din OG nr. 55/2002.

În temeiul art. 258 C. proc.civ. instanța încuviințează pentru petent proba cu înscrisuri, apreciind-o utilă, pertinentă și concludentă cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cercetarea judecătorească terminată și acordă părților cuvântul în dezbateri.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 26.09.2014 sub nr._, petenta Poliția L. B. a solicitat instanței in contradictoriu cu intimatul C. I. să dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate acestuia din urmă prin procesul - verbal de contravenție . nr._/22.06.2013 și nr._/22.06.2013 cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

În drept, s-au invocat prevederile art. 9 și art. 39 indice 1 din OG nr. 2/2001 și Decizia ICCJ nr. 7/2010.

În dovedirea cererii, petentul a depus la dosar înscrisuri ( filele 4-11).

Intimatul, căruia i s-au comunicat cererea petentului și copii de pe înscrisurile doveditoare anexate, nu a depus întâmpinare și nici nu a fost reprezentat.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/22.06.2013 și nr._/22.06.2013, intimatului i-a fost aplicata sancțiunea contravențională a amenzii in cuantum total de 300 lei pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 73 alin. 1, lit. d din OG nr. 99/2000 și art. 5, alin. 2 din HCL nr. 355/2011.

Prin adresele nr. 178,179/3211/20.08.2014, Primăria . a înștiințat petentul că nu exista posibilitatea executării silite întrucât intimatul nu deține bunuri mobile și imobile.

Conform art.9 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, măsură ce va fi dispusă cu acordul contravenientului. Prin decizia nr. 1354/2008 a Curții Constituționale, s-a constatat că sintagma “ cu acordul acestuia” este neconstituțională și, în consecință, nu mai este condiționată înlocuirea amenzii cu sancțiunii obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității de acordul contravenientului.

Întrucât contravenientul nu a achitat amenzile în termenul stabilit de lege și nici nu există posibilitatea executării silite astfel cum rezultă din adresele nr. 178,179/3211/20.08.2014 ale Primăria ., fata de decizia nr. 7/2010 a ICCJ pronuntata in interesul legii ce stabileste ca dispozițiile art. 9 alin. 3 – 5 din O.G. nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, precum si avand in vedere dispozitiile art. 39 indice 1 alin. 2 din O.G. nr.2/2001 conform cărora instanța are posibilitatea de a dispune înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, instanța urmează să admită cererea formulata si sa procedeze la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, apreciind că 52 ore de muncă în folosul comunității sunt suficiente, ținând cont de cuantumul total al amenzii aplicate, respectiv 300 lei și având în vedere și dispozițiile art. 391 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 mai sus menționate.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea având ca obiect sesizare OG 2/2001 formulată de petentul POLIȚIA L. B., cu sediul în mun. B., .. 16, jud. B. în contradictoriu cu intimatul C. I., CNP_, domiciliat în ., jud. B..

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei, aplicată prin procesul - verbal de contravenție . nr._ din data de 22.06.2013, cu un număr de 17 ore de muncă în folosul comunității și a amenzii contravenționale în cuantum de 200 lei, aplicată prin procesul - verbal de contravenție . nr._ din data de 22.06.2013, cu un număr de 35 ore de muncă în folosul comunității, sub coordonarea Primăriei ., în funcție de aptitudinile fizice și psihice ale intimatului.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.Jud.T.T../Tehnored.Gref.C.C.M./4ex/10.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1303/2015. Judecătoria BOTOŞANI