Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1556/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1556/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 14097/193/2014
Dosar nr._ Sesizare O.G. nr. 2/2001
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Secția civilă
SENTINȚA nr. 1556
Ședința publică din data de 11 februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. R.-R.
GREFIER – C. A.
Pe rol se află judecarea cererii formulată de petentul P. C. DUMBRĂVENI, prin primar, în contradictoriu cu intimatul S. D., având ca obiect sesizare în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima și la a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederând că procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța a constatat că este primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și a procedat, din oficiu, la verificarea competenței sale, potrivit art. 131 alin. (1) Cod procedură civilă.
După ce a stabilit că este competentă general și material să soluționeze cererea, instanța a ridicat excepția de necompetență teritorială cu privire la soluționarea acesteia, raportat la art. 130 alin. (2) Cod procedură civilă și art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În baza art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 30.09.2014 sub nr._, petentul P. ., în contradictoriu cu intimatul S. D., a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale în sumă de 510 lei aplicate intimatului prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/21.02.2014, cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Petentul a arătat că amenda nu a fost achitată în termenul legal, motiv pentru care exemplarul nr. 1 al actului de constatare a fost trimis în debit la primăria . fost înregistrat și că unitatea fiscală a constatat că debitorul nu a achitat amenda și că nu există posibilități de executare silită, neavând bunuri urmăribile.
În drept, a fost invocat art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.
Conform art. 411 alin. (2) Cod procedură civilă, s-a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
În susținerea cererii, au fost depuse următoarele înscrisuri: procesul-verbal . nr._/21.02.2014 și dosarul de executare silită.
Intimatul S. D. nu s-a prezentat la dezbateri și nu a formulat întâmpinare.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse de către petent.
Din oficiu, instanța a invocat excepția de necompetență teritorială a instanței pentru soluționarea cererii, excepție asupra căreia urmează a se pronunța cu prioritate.
Analizând excepția de necompetență teritorială, reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/21.02.2014, intimatul S. D. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 510 lei.
Întrucât amenda nu a fost achitată de către intimat, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost trimis spre executare organului de specialitate al comunei Dumbrăveni, de care aparține localitatea de domiciliu a intimatului, satul Dumbrăveni.
P. C. Dumbrăveni, prin primar, a sesizat instanța în vederea înlocuirii sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.
Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să judece o astfel de cerere este judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul contravenientul.
Prin aceste dispoziții se instituie un caz particular de competență teritorială exclusivă de la care părțile nu pot deroga, constituind norme de ordine publică în baza art. 129 alin. (2) pct. 3 Cod procedură civilă, astfel că excepția de necompetență teritorială poate fi ridicată de părți sau de instanță din oficiu, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
Văzând că domiciliul contravenientului, intimat în cauză, se află în ., care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Suceava, instanța va admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B. și, în baza art. 132 alin. (1) și (3) Cod procedură civilă, va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Suceava, jud. Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei B., excepție invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii privind înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale formulată de petentul P. C. Dumbrăveni, prin primar, cu sediul în ., în contradictoriu cu intimatul S. D., CNP_, cu domiciliul în ., jud. Suceava, în favoarea Judecătoriei Suceava.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data 11 februarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./Tehnored./jud. M.R.R.
Ex. 4/17.02.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2012/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1584/2015. Judecătoria... → |
|---|








