Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1584/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1584/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 17518/193/2014

Dosar nr._ Cerere cu valoare redusă

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Secția civilă

SENTINȚA nr. 1584

Ședința camerei de consiliu din data de 11 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – M. R.-R.

GREFIER – C. A.

Pe rol se află judecarea cererii cu valoare redusa formulată de reclamantul S.C. apa grup S.A., societate în faliment, în contradictoriu cu pârâta HRIȚCUȘOR M..

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima strigare a cauzei, lipsesc părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că judecata are loc fără citarea părților, întrucât instanța nu a dispus înfățișarea acestora.

Instanța a procedat din oficiu la verificarea competenței sale, stabilind că este competentă general și material să soluționeze cererea, potrivit art. 1.027 Cod procedură civilă, cererea fiind introdusă la instanța de la domiciliul pârâtei, cu respectarea competenței teritoriale prevăzute de art. 107 alin. (1) Cod procedură civilă.

Constatând că judecata cauzei se află în etapa scrisă și că reclamantul a depus cerere de renunțare la judecată, după ce s-a comunicat cererea de chemare în judecată către pârâta Hrițcușor M., instanța a rămas în pronunțare cu privire la cererea de renunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 09.12.2014 sub nr._, pe calea procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă, reclamantul S.C. A. G. S.A., societate în faliment, în contradictoriu cu pârâta Hrițcușor M., a solicitat instanței să oblige pârâta la plata sumei de 8,27 lei, reprezentând contravaloarea facturilor pentru serviciile de furnizare apă prestate și neachitate în perioada 28.12._12 și a sumei de 7,23 lei reprezentând penalități de întârziere, calculate conform art. 43 Cod comercial, pentru debitul restant perioada aferent perioadei 28.12._12, fără cheltuieli de judecată.

În fapt, reclamantul a arătat că pârâta a beneficiat de serviciile de alimentare cu apă în perioada sus amintită, fără a achita contravaloarea acestora. Pentru serviciul prestat societatea reclamantă a emis lunar facturi care nu au fost respinse la plată, ceea ce dovedește indirect că acestea au fost recunoscute și acceptate de către pârâtă. Facturile cuprind contravaloarea serviciului prestat, cât și penalitățile de întârziere pentru întregul debit restant existent în evidența contabilă la data facturării. Faptul că pârâta este un utilizator al serviciilor prestate de către societate rezultă și din inexistența unei solicitări scrise de debranșare, a arătat reclamantul.

Întrucât pârâta nu a înțeles să achite contravaloarea serviciului prestat, aceasta a fost invitată la mediere, potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 192/2006, în vederea concilierii și pentru găsirea, de comun acord, a unor modalități de plată a debitului restant, fără ca pârâta să se prezinte la data invitației la mediere.

Reclamantul a învederat că penalitățile de întârziere legale au fost calculate în baza art. 42 alin. (10) din Legea nr. 51/2006 și art. 30 alin. (4) din Legea nr. 241/2006, fiind egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, după cum urmează: de 0,1% pe zi începând cu data de 01.01.2007, când a fost înlocuit termenul „dobândă” cu termenul „majorări de întârziere”; de 0,05% pe zi, începând cu data de 01.07.2010, când s-a înlocuit noțiunea „majorări de întârziere” cu noțiunea „dobânzi de întârziere la plată”; de 0,04% pe zi, începând cu data de 04.04.2011, conform art. 120 alin. (7) din O.G. nr. 92/2003.

În drept, au fost invocate: art. 1177, art. 1178, art. 1522 și art. 1526 din Codul civil, art. 43 Cod comercial, Ordinul ANRSC nr. 88/2007, Ordinul ANRSC nr. 90/2007, Legea nr. 51/2006 și Legea nr. 241/2006.

În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată.

Reclamantul a precizat că nu dorește să aibă loc o dezbatere orală și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Pârâta Hrițcușor M. nu a transmis formularul de răspuns la cererea reclamantului sau alt înscris, pentru a-și exprima poziția și a propune probe în apărare.

La data de 21.01.2015, prin cerere scrisă, reclamantul S.C. A. G. S.A., societate în faliment, a solicitat instanței ca, în baza art. 246 Cod procedură civilă, să ia act de renunțarea acestuia la judecată întrucât pârâta a achitat în totalitate sumele solicitate.

Analizând cererea de renunțare la judecată, reține următoarele:

Reclamantul S.C. A. G. S.A., societate în faliment, a formulat cerere de renunțare la judecata cauzei, motivat de faptul că pârâta a achitat în totalitate sumele solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Potrivit art. 406 alin. (1) Cod procedură civilă, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă (Reclamantul a făcut trimitere la art. 246 Cod procedură civilă din 1865, reglementarea anterioară a instituției renunțării la judecată.).

În cauză, renunțarea a fost făcută prin cerere scrisă, după comunicarea cererii de chemare în judecată către pârâta Hrițcușor M., dar înainte de fixarea primului termen de judecată, astfel că, potrivit art. 406 alin. (4) Cod procedură civilă, nu este necesar acordul expres sau tacit al pârâtei pentru renunțare.

Față de cele expuse, în baza art. 406 alin. (6) Cod procedură civilă, instanța va lua act că reclamantul S.C. A. G. S.A., societate în faliment, a renunțat la judecata cererii formulată în contradictoriu cu pârâta Hrițcușor M..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Ia act de renunțarea la judecata cererii cu valoare redusă formulată de reclamantul S.C. A. G. S.A., societate în faliment, CUI_, cu sediul în mun. B., .. 3, jud. B., în contradictoriu cu pârâta Hrițcușor M., cu domiciliul în B., ., ..

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din data de 11 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.R.R./Tehnored. C.A.

4 ex./12.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1584/2015. Judecătoria BOTOŞANI