Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 9973/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 9973/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 9973/2015

Dosar nr._ - înlocuire amendă -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 29 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. A.

GREFIER – L.-M. V.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9973

Pe rol, pronunțarea asupra sesizării formulate în baza O.G.2/2001 de către petenta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A COMUNEI R. în contradictoriu cu intimatul D. V..

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 15 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când:

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin adresa nr. 6883/11.08.2015, petenta Unitatea Administrativ Teritorială a . instanței înlocuirea sancțiunii amenzii aplicate contravenientului D. V., prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 3.07.2015, încheiat de IPJ – SPR 1 B., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 14.08.2015, sub numărul_/193/2015.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar conform art. 36 din O.G. nr. 2/2001 și art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

Petenta a depus la dosar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 3.07.2015 (fila 7), în original, precum și somația nr. 6883/11.08.2015, confirmare de primire și nota de constatare, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

Legal citat, intimatul nu s-a prezentat în instanță și nici nu a depus întâmpinare la dosar.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Prin cererea formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială a . solicitat înlocuirea amenzii aplicată intimatului D. V. prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 3.07.2015, cu muncă în folosul comunității.

Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 3.07.2015 încheiat de IPJ SPR 1 B., contravenientul D. V. a fost sancționată cu 1000 lei amendă contravențională, pentru săvârșirea contrav. prev. de art. 2 pct. 25, 1 din Legea nr. 61/1991, republicată și sancționată de art. 3 alin. 1 lit. b din lege, reținându-se în sarcina acestuia că în ziua de 3.07.2015, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, contravenientul a tulburat fără drept liniștea locuitorilor prin strigăte și larmă, în timp ce se afla pe drumul public din fața locuinței lui C. B. V.. Totodată, a adresat insulte și cuvinte jignitoare minorei C. B. L., de 14 ani.

Actul constatator al contravenției, nedesființat în instanță, a fost înaintat spre executare organelor abilitate din cadrul Primăriei comunei R., instituție care, în absența bunurilor/veniturilor urmăribile, a constatat imposibilitatea executării silite a debitorului, așa cum rezultă din adresa depusă la dosar.

Potrivit art. 9 alin.(3) din O.G. nr. 2/2001 modif.: În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Având în vedere starea de fapt prezentată precum și dispozițiile legale invocate, instanța apreciază că în speță sunt întrunite condițiile pentru înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării intimatului la prestarea unei activități în folosul comunității.

Pentru a stabili numărul de ore pe care intimatul urmează a le presta, instanța se va raporta la valoarea orei de muncă aferentă salariului minim brut pe economie.

Astfel, potrivit art. 1 alin.(2) din H.G. 1091/2014 : Începând cu data de 1 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 1.050 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 de ore în medie pe lună în anul 2015, reprezentând 6,225 lei/oră.

Față de aceste considerente, instanța va admite cererea și va înlocui sancțiunea pecuniară aplicată în speță, în cuantum total de 1000 lei, cu un număr de 160 ore de muncă în folosul comunității, reținând că O.G. 2/2001 fixează limita maximă a sancțiunii obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității la 300 de ore.

În identificarea acestei soluții, instanța a mai reținut că, potrivit Deciziei nr. 7/2010 a ICCJ, măsura înlocuirii amenzii operează inclusiv în situația în care actul normativ ce incriminează fapta contravențională a intimatului nu prevede o atare posibilitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

Admite sesizarea având ca obiect înlocuire amendă, formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială a .. B., prin primar, cu sediul la Primăria . cu intimatul D. V., cu domiciliul în ., județul B..

Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în sumă de 1000 lei, aplicată intimatului prin procesul verbal de contravenție . nr._/03.07.2015 întocmit de petent, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, pe o durată de 160 ore.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică, azi 29.10.2015..

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. CAM /Tehnored.LMV/ 23.xi.2015/ 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 9973/2015. Judecătoria BOTOŞANI