Plângere contravenţională. Hotărâre din 20-11-2015, Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-11-2015 în dosarul nr. 10802/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI – JUDEȚUL IAȘI
Ședința publică din data de 20.11.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – L. L.
GREFIER – B. A.
Sentința civilă nr._
Pe rol judecarea cererii având ca obiect „plângere contravențională”, formulată de petentul F. A., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Iași.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul art. 131 alin. 1 Cod pr. Civilă, instanța a procedat la verificarea competenței, și pune în discuție excepția necompetenței teritoriale invocată de intimatul I. Județean de Poliție Iași, prin întâmpinare și rămâne în pronunțare.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 22.06.2015, sub nr._, petentul F. A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, a formulat plângere împotriva procesului-verbal ., nr._ din data de 17.03.2009, emis de intimat, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului verbal, întrucât nu a fost comunicat în termenul legal. Petentul a mai solicitat anularea procesului verbal ca fiind prescrisă sancțiunea amenzii, întrucât au trecut mai bine de doi ani de la data la care a fost aplicată.
În motivare, petentul a arătat că procesul verbal nu-și mai produce efectele, fiind prescris dreptul de a pune în executare sancțiunea aplicată. S-a mai arătat că despre existența procesului verbal a luat cunoștință de la Direcția de taxe și Impozite locale L., la data de 11.06.2015. petentul a mai precizat faptul că cele constatate prin procesul verbal, nu corespund realității, considerând că nu a încălcat normele rutiere în vigoare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6-7, art. 31 și următoarele din OG 2/2001.
În dovedire, petentul a depus înscrisuri.
Plângerea a fost legal timbrată.
Intimatul, fiindu-i comunicată cererea de chemare în judecată, a înaintat la data de 30.09.2015 întâmpinare, prin care a înțeles să invoce excepția necompetenței teritoriale, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal contestat ca fiind legal și temeinic.
La acest termen de judecată instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B., invocată de intimat prin întâmpinare.
În temeiul art. 248 alin 1 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției de necompetență teritorială, reținând că:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/17.03.2009, petentul F. A. a fost sancționat contravențional cu 6 puncte-amendă, în sumă de 360 lei și 3 puncte penalizare, reținându-se că la data de 17.03.2009 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe DE 583 Lețcani, dinspre Tg. F. spre Iași, folosind luminile de ceață în alte condiții decât pe timp de ceață.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 02.07.2015, intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B..
În drept, potrivit art. 248 alin. (1) din noul C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz cercetarea în fond a procesului, iar art. 132 alin. (1) din codul de procedură civilă instituie obligativitatea stabilirii instanței competente, atunci când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia.
Instanța reține că excepția necompetenței teritoriale este o excepție de procedură, întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularități procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanțe de a judeca un anumit litigiu și dilatorie deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond, prin declinarea acesteia în favoarea instanței competente.
De asemenea, instanța reține că potrivit art. 129, alin.2, pct. 3 Cod procedură civilă, necompetența teritorială este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Potrivit art. 32 alin.1 OG 2/2001, plângerea contravențională se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar conform alin. 2 al aceluiași articol, controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare este de competența exclusivă a instanței prevăzute la alin. (1).
Astfel, instanța reține că în materia plângerii contravenționale este consacrată o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în raza căreia contravenientul a săvârșit fapta, ceea ce presupune că excepția necompetenței teritoriale are un caracter absolut, putând fi invocată de oricare dintre părți, de către procuror sau de instanță din oficiu.
Prin urmare, având în vedere că din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din 17.03.2009, depus la dosar (fila 17), rezultă că fapta a fost săvârșită în localitatea Lețcani, județul Iași, instanța constată că locul săvârșirii contravenției se află în circumscripția Judecătoriei Iași, jud. Iași, conform HG 337/9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, iar instanța competentă pentru a soluționa prezenta plângere contravențională îndreptată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 17.03.2009 este Judecătoria Iași, jud. Iași.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Iași, invocată de intimat, ca fiind întemeiată, motiv pentru care o va admite și, în baza art. 132 alin. 3 C.pr.civ., va declina competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Iași, jud. Iași.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Iași, invocată de către intimat.
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul F. A., domiciliat în satul și ., în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție Iași, în favoarea Judecătoriei Iași.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. L. B. A.
Red. L.L../ Tehnored. A.B./ ex. 2/11.12.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 9886/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 9979/2015.... → |
|---|








