Ordin de protecţie. Sentința nr. 2378/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2378/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 2378/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Ședința publică de la 04.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. C.
GREFIER R. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR.2378
P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. A FOST REPREZENTAT DE PROCUROR D. A.
Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamant B. M. și pe pârât B. C., având ca obiect ordin de protecție.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 03.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când instanța având nevoie de mai mult timp pentru a delibera a amâna pronunțarea la data de 04.03.2015, când,
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._, reclamanta B. M., a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. C., ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să dispună emiterea unui ordin de protecție prin care să se dispună cu caracter provizoriu, următoarele măsuri de protecție față de aceștia: evacuarea pârâtului din locuința victimei și interzicerea pârâtului să ia mai contact cu reclamanta.
În motivare, se arată de către reclamantă că, pârâtul este o persoană agresivă atât verbal cât și fizic, constând în aceea că are un limbaj vulgar la adresa reclamantei, chiar în prezenta celor doi copii minori.
Se mai arată că în ultima perioadă pârâtul a devenit din ce în ce mai agresiv ajungând ca în ziua de 12.02.2015 să o agreseze, lovind-o cu pumnii în spate de față cu mama reclamantei.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie.
Nu au fost depuse înscrisuri în dovedire.
Potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 217/2003, cererea privind instituirea ordinului de protecție este scutită de la plata taxei de timbru judiciar.
Pârâtul legal citat, nu s-a prezentat în instanță însă a fost reprezentat prin apărător din oficiu.
Din oficiu instanța prin adresă, relații de la IPJ B. și Primăria mun. B..
Pentru justa soluționare a cauzei s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar prezentei cauze, ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantei (fila 23-26 ds.) și proba cu martorii propusi de reclamantă, T. A. și T. E. (filele 28-29 ds.).
Analizând cererea și ansamblul probelor administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, părțile au o relație de căsătorie încheiată în data de 12 iulie 2009 conform actului de căsătorie nr. 343 întocmit de către Primăria mun. B. și au domiciliul conjugal, într-un imobil apartament proprietatea părinților reclamantei situat în B., .. 2, ..
Din declarațiile martorilor rezultă că pârâtul este violent fizic și verbal cu reclamanta în prezența minorilor, folosind un vocabular vulgar și agresiv..
Analizând legalitatea și temeinicia cererii privind emiterea unui ordin de protecție în favoarea reclamantei, instanța o va considera întemeiată, pentru următoarele motive legale.
Potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, se prevede că: „ Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții: a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;… obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;… ) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;”.
Din declarația martorilor T. E. audiată în cauză care a arătat că, situația conflictuală a degenerat în data de 11.02.2015, prin agresiune fizică și psihică din partea pârâtului, asupra reclamantei pe care a lovit-o cu pumnul în mod repetat în zona spatelui, ceeându-i acesteia puternice suferințe psihice și fizice, asemenea și copiilor prezenți care au început să țipe de teamă și groaza faptelor întămplate.
Aceste afirmații ale martorei se coroborează cu declarația celuilalt martor care întâmplător a sunat în perioada agresiunii pârâtului și a auzit în telefon, tipete deosebite, larmă și manifestări disperate ale celor aflați în încăpere de a se salva de un eventual atac al pârâtului, dar și cu adresa din partea I.P.J. B. care confirmă faptul că pe rolul acestei subunități de poliție se află în lucru petiția reclamantei cu nr._/16.02.2015 prin care reclamanta îl reclamă pe șoțul său pentru faptul că a fost lovită și amenințată.
Totodată instanța observă că, la dosarul cauzei mai există un înscris emis de către Serviciul de telecomunicații speciale cu nr._/09.02.2015, prin care se reiterează situația privind apelurile reclamantei către numărul unic de urgență în data de 13.07.2014, ora 16.33 precum și în data de 04.01.2015 în două momente diferite, respectiv 22.33 și 22.41 pentru a relata „scandal în familie conflicte și agresiuni de D. Ș.”
În acest scop va sesiza organele de poliție competente care potrivit dispozițiilor art. 31 din lege, urmează să pună în executare de îndată măsurile stabilite de către instanța de judecată și să supravegheze efectuarea lor, sesizând organul competent de urmărire penală în caz de sustragere de la executarea lor. De asemenea pentru punerea în executare, polițistul poate intra în locuința familiei și în orice anexă a acesteia, cu consimțământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.
Pe de altă parte, instanța constată că cerința legală în admiterea cererii, constă în exercitarea unui act de violență, iar din probele dosarului instanța observă un șir de mai multe acte de violență și amenințări la adresa reclamantei.
De asemenea în instituirea acestui ordin, instanța are în vedere și funcția sa preventivă care are scopul de a înlătura eventuale fapte în relația dintre pârât și reclamantă inclusiv familia acesteia și persoanele apropiate, care riscă să amplifice și mai mult situația deja terorizantă față de persoanele din preajma reclamantei dar și față de victimă însăși.
De asemenea va atrage atenția pârâtului, dar și factorilor de răspundere care trebuiesc să pună în executare prezentul ordin, în temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 că nerespectarea acestor obligații constituie infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești care se pedepsește cu închisoarea.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, cheltuielile judiciare în cuantum de 500 lei constând în onorariu avocat din oficiu pentru pârât, sunt justificate și suficiente rămân în sarcina statului, sumele urmând a fi avansate Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.
Totodată, văzând culpa procesuală a pârâtului îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, reprezentând onorariu avocat din oficiu numit pentru a apăra interesele pârâtului în cuantum de 500 lei.
Văzând că cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 26 alin. 2 din Legea nr. 217/2003,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea. reclamantei B. M., cu domiciliul în B., .. 2, . având ca obiect emiterea unui ordin de protecție, în contradictoriu cu pârâtul B. C., cu același domiciliu.
Dispune evacuarea pârâtului, din locuința reclamantei situată în B., .. 2, ., pe o perioadă de 6 luni de la emitere.
Obligă pârâtul, provizoriu pe o perioadă de 6 luni de la emitere, să păstreze o distanță minimă de 100 m față de reclamanta B. M. și față de minorii B. Alexia I. și B. D. în imediata apropiere a domiciliului acestora situat în B., .. 2, ., față de unitatea școlară unde frcventează minorii cursuri școlare, precum și față de locul de muncă a reclamantei situate pe Pietonalul Transivaniei D1, D2.
Interzice pârâtului, provizoriu pe o perioadă de 6 luni de la emitere, orice contact, inclusiv prin telefon, prin corspondență sau în orice alt mod cu reclamanta B. M. și cu minorii B. Alexia I. și B. D..
Prezentul ordin de protecție este executoriu de drept, fără somație sau fără trecerea vreunui termen.
Prezentul ordin se va comunica de îndată Inspectoratului Județean de Poliție B. în vederea punerii în executare.
Cheltuielile judiciare în sumă de 500 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu pentru pârât urmează a fi avansate către Baroul de Avocați din B. din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă pârâtul la plata sumei de 500 lei reprezentând onorariu avocat numit din oficiu, către statul român.
Cu drept de recurs, în 3 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. C. R. R.
Red CL/tehnored. RR/4 ex/06.03.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 3948/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Curatelă. Sentința nr. 2183/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








