Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3111/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3111/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 2638/193/2015
Dosar nr._ Ordonanță președințială
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 24 martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. C. C.
GREFIER - D. S.
SENTINȚA C I V I L Ă NR. 3111
Pe rol judecata cauzei civile formulată de reclamanta A. N. în contradictoriu cu pârâtul G. M., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamanta și pârâtul, martorii A. V. și P. Olguța propuși de reclamantă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Prin adresa nr._ din 18.03.2015, Postul de Poliție al comunei Unțeni, jud. B. a comunicat istoricul contravențional al pârâtului și a precizat că pârâtul a fost cercetat pentru acte de violență domestică în dosarele de urmărire penală nr. 4944/P/2013 și nr. 6332/P/2014 ale Parchetului de le lângă Judecătoria B., anexându-se copii ale referatelor întocmite în dosarele de urmărire penală, filele 28-31.
Pârâtul arată că se opune audierii martorului A. V. întrucât este fratele reclamantei.
Raportat la dispozițiile art. 315 alin. 1 pct. 1 Noul Cod procedură civilă, potrivit cărora rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv nu pot fi martori, reținând și opoziția manifestată de pârât, instanța constată imposibilitatea audierii martorului Adomnicări V., obiectul acțiunii nepermițând în mod neapărat o prorogare de la gradul prohibit de lege.
S-a procedat la audierea martorului P. Olguța propusă de reclamantă, susținerile acesteia fiind consemnate în declarația de la fila 33.
Interpelată, reclamanta învederează nu a promovat pe rolul judecătoriei o altă acțiune, cu obiect evacuare, cu excepția celei care formează obiectul prezentului dosar. De asemenea, mai precizează că nu deține un titlu de proprietate pentru imobilul din care solicită evacuarea pârâtului, imobilul fiind al defuncților săi părinți, iar descendenții acestora, printre care și persoana sa, nu au dezbătut succesiunea.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, în temeiul art. 244 alin. 1 Noul Cod procedură civilă instanța declară închisă cercetarea procesului și deschide dezbaterile în fond, acordând cuvântul părților prezente.
Reclamanta A. N. solicită admiterea acțiunii și, pe cale de consecință, evacuarea pârâtului din imobil.
Pârâtul G. M. solicită respingerea acțiunii, invocând că a adus îmbunătățiri la imobil.
În temeiul art. 394 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, instanța se consideră lămurită cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile în fond și reține cauza pentru a se pronunța pe fond.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 27.02.2015 sub nr._ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta A. N. a chemat în judecată pe pârâtul G. M. solicitând instanței, pe calea ordonanței președințiale, evacuarea pârâtului din imobil - casă de locuit, proprietatea părinților reclamantei, întrucât nu deține niciun titlu legal de proprietate, având doar calitatea de tolerant.
În motivare se arată că părțile au divorțat în cursul anului 1994, așa cum rezultă din sentința civilă nr._ din 06.12.1994 a Judecătoriei Iași.
Se menționează că pârâtul are un comportament violent și periculos, având un impact negativ, atât fizic cât și psihic, asupra reclamantei și celor doi copii minori, apreciindu-se astfel că sunt privați de drepturi fundamentale - dreptul la viață și se impune luarea de urgență a măsurii evacuării pârâtului din imobil, fără somație și fără trecerea unui termen.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 996-1001 din Noul Cod procedură civilă.
În dovedire s-au depus copii ale certificatului de naștere al minorei A. I. M., înscrisuri medicale privind-o pe reclamantă și minoră, sentinței civile nr._ din 06.12.1994 a Judecătoriei Iași, cărților de identitate ale părților, adeverință privind starea materială a pârâtului emisă de Primăria comunei Unțeni, jud. B..
Pentru cerere s-a achitat o taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei.
Pârâtului G. M. i s-a comunicat cererea de chemare în judecată, însă nu a formulat întâmpinare. Însă, pârâtul s-a prezentat în instanță la prezentul termen de judecată - 24.03.2015, unde a solicitat respingerea acțiunii, invocând că a adus îmbunătățiri la imobil. Nu a solicitat administrarea de probe în apărare.
Tot la prezentul termen de judecată - 24.03.2015, reclamanta a învederat că nu a promovat pe rolul judecătoriei o altă acțiune, cu obiect evacuare, cu excepția celei care formează obiectul prezentului dosar. De asemenea, a mai precizat că nu deține un titlu de proprietate pentru imobilul din care solicită evacuarea pârâtului, imobilul fiind al defuncților săi părinți, iar descendenții acestora, printre care și persoana sa, nu au dezbătut succesiunea.
La solicitarea instanței, Postul de Poliție al comunei Unțeni, jud. B. a comunicat istoricul contravențional al pârâtului și a precizat că pârâtul a fost cercetat pentru acte de violență domestică în dosarele de urmărire penală nr. 4944/P/2013 și nr. 6332/P/2014 ale Parchetului de le lângă Judecătoria B., anexându-se copii ale referatelor întocmite în dosarele de urmărire penală, filele 28-31.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba testimonială, fiind audiată martora P. Olguța propusă de reclamantă (depoziție - fila 33).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr._ din 06.12.1994 a Judecătoriei Iași, instanța a dispus desfacerea căsătoriei părților și încredințarea minorei G. M. A., născută la data de 09.07.1989, rezultată din căsătorie, spre creștere și educare reclamantei, sentința devenind definitivă și irevocabilă prin neapelare. La data pronunțării prezentei hotărâri judecătorești - 24.03.2015, G. M. A. este majoră.
La data de 05.08.1999 s-a născut minora A. I. M., a cărei paternitate nu este recunoscută, la rubrica „tată” din certificatul de naștere nefiind menționat niciun nume de familie și prenume (fila 6), însă aceasta locuiește în același imobil cu părțile.
Prin cererea ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta A. N. solicită, pe calea ordonanței președințiale, evacuarea pârâtului din imobil - casă de locuit, proprietatea părinților reclamantei, întrucât nu deține niciun titlu legal de proprietate, având doar calitatea de tolerant, invocând și imposibilitatea conviețuirii, pe fondul violențelor fizice și de limbaj ale pârâtului, instanța urmând să analize condițiile prevăzute de dispozițiile art. 996 din Noul Cod procedură civilă pentru admiterea unei astfel de cererii.
Potrivit art. 996 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă, procedura ordonanței președințiale poate fi utilizată pentru măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Ordonanța președințială neavând drept scop rezolvarea fondului litigiului, rezultă că instanța învestită cu soluționarea unei asemenea cereri se mărginește să stabilească, în raport cu probele prezentate de părți, în favoarea căreia dintre ele există aparența de drept.
Reține instanța, ca o premisă a motivării cererii că, de principiu, acțiunea în evacuare este operantă în materia raporturilor locative (art. 1777-1835 Noul Cod Civil, Legea locuinței nr. 114/1996), permițând proprietarului sau locatorului să obțină eliberarea imobilului de către chiriașul sau toleratul care nu se conformează de bunăvoie înțelegerii inițiale a părților. De asemenea, acțiunea în discuție permite înlăturarea din imobil a locatarului/toleratului care încalcă grav regulile de conviețuire socială, primejduind drepturile și interesele legale ale celorlalți. Prin excepție, cererea de evacuare poate fi analizată în procedura ordonanței președințiale, în condițiile în care, cu privire la acest drept, există o acțiune în curs, pe calea jurisdicției comune.
În procedura de față, pentru care a optat în mod ferm reclamanta, admiterea cererii impune întrunirea unor exigențe exprese ale legii, respectiv urgența, caracterul temporar (vremelnic), neprejudecarea fondului.
Potrivit probelor administrate în cauză, prima dintre condiții, urgența, se justifică prin raportare la comportamentul indezirabil al pârâtului și, în special, la efectele inerente ale acestui comportament asupra evoluției emoționale a minorei A. I. M., dar și asupra stării de sănătate a reclamantei. Este evident, astfel, că violențele fizice și de limbaj exercitate de către pârât au și vor avea repercusiuni nedorite asupra familiei care este obligată să părăsească domiciliul, ori să fie țintă a respectivelor violențe. Instanța este ținută a menționa că pârâtul a fost sancționat contravențional în trei rânduri pentru fapte de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice prevăzute de Legea nr. 61/1991 și a fost cercetat în două dosare de urmărire penală (nr. 4944/P/2013 și nr. 6332/P/2014 ale Parchetului de le lângă Judecătoria B.) pentru acte de violență domestică, însă s-a propus neînceperea urmării penale, respectiv renunțarea la urmărirea penală întrucât persoana vătămată A. N. a înțeles să de împace cu făptuitorul-pârât ori să renunțe la plângerea penală formulată.
Cu toate acestea, este de subliniat că 996 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă impune întrunirea cumulativă a celor trei cerinței menționate, cumul care nu poate fi realizat în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada elementelor care demonstrează caracterul vremelnic al măsurii solicitate. În absența unei acțiuni care să vizeze, pe calea dreptului comun, evacuarea pârâtului din imobil, este evident că se tinde, indirect, la permanentizarea eventualei soluții de admitere din procedura de față.
Instanța este ținută să constatate că nici reclamanta nu deține un titlu de proprietate pentru imobilul din care solicită evacuarea pârâtului. Conform susținerilor acesteia, imobilul a fost proprietate defuncților săi părinți, iar descendenții acestora, printre care și persoana sa, nu au dezbătut succesiunea. Pe de altă parte, chiar dacă pârâtul are avea statutul unui tolerat, cu privire la acest statut nu se poate dispune în cadrul prezentei proceduri care, prin esența ei, presupune măsuri vremelnice, luate nu în considerarea fondului problemei supuse judecății, ci pe baza unor împrejurări adiacente acestuia.
Așa cum s-a arătat, reclamanta, care se confruntă într-adevăr cu o situație indezirabilă, are posibilitatea de a se adresa instanței, pe calea dreptului comun, cu o cerere de partaj succesoral după defuncții săi părinți (chiar de folosință), dar și cu o cerere de evacuare, până la soluționarea cărora să solicite eventual, o nouă evacuare pe ordonanță președințială.
În concluzie, văzând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 996 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge cererea analizată ca inadmisibilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea având ca obiect ordonanță președințială formulată de reclamanta A. N., cu domiciliul în ., jud. B. în contradictoriu cu pârâtul G. M., cu domiciliul în ., jud. B..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Redactat MCC
Tehnoredactat DS
Ex 4 / 02.04.2015
| ← Pensie întreţinere. Sentința nr. 1543/2015. Judecătoria BOTOŞANI | Curatelă. Hotărâre din 22-01-2015, Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|








