Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 7527/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 7527/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 07-09-2015 în dosarul nr. 17861/193/2010

Sentința civilă nr.7527

Dosar nr._

P E R I M A R E

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07 SEPTEMBRIE 2015

PREȘEDINTE – I. M.

GREFIER – V. M.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect partaj bunuri comune – lichidarea comunității de bunuri, formulată de reclamantul L. J. P. în contradictoriu cu pârâții D. M., D. C.-S. și intervenienta B. T. S.A. – SUCURSALA B..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile la ambele strigări ale cauzei.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care referă instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură ce a fost îndeplinit la data de 8 ianuarie 2013, când instanța în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ. a dispus suspendarea judecății până la soluționarea dosarului de executare nr. 272/2010 a Biroului Executorului Judecătoresc M. V. în vederea vânzării la licitație publică a imobilului situat în municipiul B., .. 1, ., proprietatea debitorilor D. M. și D. C.-S..

J U D E C A T A :

Asupra acțiunii civile de față,

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 08.01.2013, când prin Încheierea de ședință din acea dată instanța în temeiul art. 244 pct. 1 C.pr.civ. instanța a dispus suspendarea judecății până la soluționarea dosarului de executare nr. 272/2010 a Biroului Executorului Judecătoresc M. V. în vederea vânzării la licitație publică a imobilului situat în municipiul B., .. 1, ., proprietatea debitorilor D. M. și D. C.-S..

Urmare verificărilor efectuate de instanță se reține că actele de executare din dosarul sus menționat au fost desființate după pronunțarea hotărârii nr. 5006 din data de 26 iulie 2012 în cauza având ca obiect – contestație la executare ce a făcut obiectul dosarului nr._, din înscrisurile aflate la dosar rezultând că după suspendarea judecății nu s-au mai efectuat acte de executare.

Cum din verificările efectuate rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 08 ianuarie 2013 când instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul art.244 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ. până la soluționarea dosarului de executare nr. 272/2010 a Biroului Executorului Judecătoresc M. V. în vederea vânzării la licitație publică a imobilului situat în municipiul B., .. 1, ., proprietatea debitorilor D. M. și D. C.-S. și cum actele de executare ce au făcut obiectul acestui dosar au fost desființate prin sentința civilă nr. 5006 pronunțată la data de 26 iulie 2012 în dosarul nr._, având ca obiect – contestație la executare, va constata lipsa de stăruință a reclamantului în soluționarea cererii.

Văzând că în conformitate cu disp.art. 248 C.p.c. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art.252 C.p.c. perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, în vederea judecării pricinii de mai bine de un an, instanța urmează a constata perimarea cererii de față.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE :

Constată perimarea cererii având ca obiect - partaj bunuri comune formulată de reclamantul L. J.-P., domiciliat în . în contradictoriu cu pârâții D. M. și D. C.-S., ambii domiciliați în municipiul B., .. 1, ., județul B. și intervenienta B. T. S.A. – SUCURSALA B., cu sediul în municipiul B., ..2, parter, județul B..

Cu drept recurs, în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./I.M.

Tehnored./V.M.

Ex. 6/05.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Sentința nr. 7527/2015. Judecătoria BOTOŞANI