Plângere contravenţională. Sentința nr. 1304/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1304/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 1304/2015
Dosar nr._ - plângere contravențională -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 04.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –B. P.
GREFIER – C. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1304
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. R. A. S.R.L. și pe intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regională 1 Suceava având ca obiect „plângere contravențională”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, constatând că are nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 27.01.2015, apoi pentru data de astăzi, dată la care,
INSTANȚA ,
Asupra plângerii de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 21.07.2014, petenta . a solicitat instanței ca prin hotărârea ce urmează a se pronunța, în contradictoriu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională - 1 Suceava, să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/10.07.2014, exonerarea subscrisei de la plata amenzii în cuantum de 10.000 lei aplicată, înlăturarea sancțiunii complementare aplicate, care constă în suspendarea activității punctului de lucru situat în satul Flămânzi, jud. B., pentru o perioadă de 3 luni de zile, începând cu data întocmirii procesului – verbal și, în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii principale – amenda și sancțiunea complementară – cu avertisment, iar în situația în care instanța va aprecia că cererea nu este întemeiată, solicită repunerea subscrisei în termenul de a achita suma de 1000 lei, jumătate din minimul amenzii aplicate, consemnate și în procesul verbal.
În motivare, petenta arată că, în fapt, în urma controlului operativ și inopinat efectuat la data de 10.07.2014 la punctul de lucru al societății din satul Flămânzi, jud. B., organul de control a constatat săvârșirea a două fapte contravenționale, pretinzând că au fost încălcate prevederile art. 10 lit. b) din OUG nr. 28/1999, faptă sancționată cu avertisment, măsura suspendării activității punctului de lucru pentru 3 luni și măsura confiscării sumei de 73,85 lei și ale art. 1 alin. 1 lit. g) din Legea 12/1990, faptă sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei.
Arată petenta că la data de 10.07.2014, s-au prezentat două persoane la punctul de lucru al societății, care s-au plimbat prin magazin verificând marfa și prețurile, vânzătoarea crezând că sunt posibili cumpărători și continuând să vândă mărfuri către populație, eliberând bonuri fiscale aproximativ 30 de minute de la . magazin, fiind emise 100 de bonuri fiscale până la data controlului.
A mai precizat petenta că vânzătoarea a vândut anumite mărfuri unei cliente, persoană în vârstă, căreia i-a eliberat bon fiscal, după care persoana respectivă și-a adus aminte că are nevoie și de borcane, le-a plătit, vânzătoarea a pus banii în casa de marcat, într-un compartiment separat și s-a dus afară să aducă borcanele, moment în care inspectorii antifraudă i-au spus vânzătoarei să închidă magazinul pentru a controla cele două aparate electronice de marcat, iar la verificarea acestora, s-a constatat că pentru suma de 73,85 lei nu era eliberat bon fiscal. Susține însă petenta că această sumă nu fusese înregistrată în casa de marcat pentru că fusese încasată cu câteva minute înainte de efectuarea controlului la casa de marcat și inspectorii antifraudă nu au ținut cont de susținerile vânzătoarei care a menționat că urma să bată în casă suma, dar agenții au oprit-o, fiind clară intenția acestora de a surprinde o așa-zisă activitate contravențională.
În ceea ce privește afișarea prețurilor, susține petenta că toate produsele au prețurile afișate, vânzarea făcându-se electronic, prin sistem POS și fiecare cumpărător poate lua cunoștință de preț prin simpla vizualizare, neavând niciodată reclamații sau sesizări în acest sens.
Mai învederează petenta că sancțiunile aplicate depășesc cu mult gravitatea faptei săvârșite, raportat la suma modică găsită și la faptul că se află la prima abatere, iar cele trei luni de suspendare a activității ar însemna pur și simplu falimentul afacerii și, raportat la perioada mare controlată în care nu s-au constatat nereguli, la circumstanțele personale și buna conduită antedelictum, apreciază că este suficient aplicarea unui avertisment pentru ca scopul sancțiunii să fie atins și fără aplicarea unei amenzi care ar greva serios bugetul societății, precizând că la aceeași dată și la aceeași oră, petenta a fost sancționatp prin două procese – verbale, cel contestat prin prezenta plângere și PV_, prin care a fost sancționată cu plata unei amenzi de 4500 lei.
În dovedire, petenta a depus la dosar, în copie, procesul-verbal de contravenție contestat, registrul unic de control.
În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 21 alin. 3, art. 31 alin. 1, art. 32 alin. 3 din OG 2/2001.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regională 1 Suceava, legal citată, a formulat întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de petentă.
Arată intimata, în ceea ce privește prima faptă contravențională de a nu se emite bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate către consumatori, persoane fizice că, în urma controlului, s-a constatat existența sumei de 2586 lei numerar existent în unitate și suma de 2512,15 înscrisă în documente legale, rezultând o diferență de 73,85 lei care provenea din vânzările realizate la data de 10.07.2014, sumă care nu era trecută în registrele speciale ale caselor de marcat, fapt recunoscut și de d-na G. A., în calitate de operator a aparatelor de marcat electronice, prin nota explicativă dată în fața organului de control la acea dată, aceasta arătând că suma de 73,85 lei a fost contravaloarea unor borcane vândute pentru care, datorită faptului că era aglomerat, nu s-a emis bon fiscal.
Arată intimata că pentru această faptă a fost aplicat minimul amenzii și sancțiunea complementară de suspendare a activității punctului de lucru pentru o perioadă de 3 luni, sancțiune complementară care se aplică automat odată cu sancțiunea principală și nu poate fi interpretată sub aspectul caracterului disproporționat, aceste sancțiuni aplicându-se ope legis și nefiind lăsate la latitudinea agentului constatator.
Precizează intimata că și Curtea Constituțională a reținut că măsurile sancționatorii dispuse prin OUG nr. 28/1999 vizează apărarea intereselor generale privind respectarea legislației fiscale și sunt justificate de imperativul protejării interesului social și la ordinii de drept, aceasta îndreptățind adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare și sancționare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală.
Referitor la ce-a de-a doua faptă contravențională reținută în sarcina petentei, aceea de a nu avea afișate prețurile de vânzare cu amănuntul pentru toate produsele expuse spre comercializare, arată intimata că sancțiunea a fost aplicată în limitele prevăzute de actul normativ, fiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite și ținându-se cont de modul facil în care operatorii economici pot acționa în cazurile de abatere de la prevederile legale și pentru a evita repetitivitatea faptei.
Susține intimata că atâta timp cât fapta săvârșită de petentă este prevăzută ca fiind contravenție de un act normativ în vigoare, fapta există și aduce atingere valorilor sociale apărate de legea contravențională, motiv pentru care, în mod corect, organul de control a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor atacat.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 205 – 208 C.pr.civ.
În dovedire, intimata a depus la dosar înscrisuri, în copie, respectiv procesul verbal contestat, bonuri fiscale, notă explicativă, certificat constatator, certificat de înregistrare, CI pentru numitele G. A., C. M. și R. N..
În replică, petenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care învederează că sancțiunile aplicate depășesc cu mult gravitatea faptei săvârșite, raportat la suma modică găsită, la faptul că este la prima abatere, iar măsura complemetară ar însemna pur și simplu falimentul afacerii, aceasta nu asigură proporționalitatea cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, nu ia în considerare natura și gravitatea faptei contravenționale care a fost săvârșită și nu este în acord cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
Susține petenta că potrivit jurisprudenței CEDO, interesele economice legate de gestiunea activității comerciale constituie „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției și, în dezacord cu jurisprudența Curții, suspendarea activității pe o perioadă de 3 aluni ar avea consecințe negative asupra fondului de comerț.
Precizează petenta că adoptarea art. 14 alin. 2 alin. 2 din OUG nr. 28/1999, cu scopul bine justificat al prevenirii evaziunii fiscale, poate fi un demers legal, echilibrat și echitabil doar în condiția în care sancțiunea complementară a suspendării activității, va fi individualizată legal, permițând, atunci când este cazul, să fie aplicată proporțional cu fapta săvârșită și consecințele concrete ale acesteia.
Reiterând și cele susținute prin cererea de chemare în judecată, alături de precizările de mai sus, petenta a solicitat admiterea plângerii formulate.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, cu planșele foto și proba testimonială cu martorul G. A. ( fila 56 dosar).
Analizând lucrările dosarului precum și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.07.2014, petenta . a fost sancționată contravențional cu o amendă în sumă de 10.000 lei și cu măsura complementară a suspendării activității punctului de lucru situat în satul Flămânzi, jud. B., pentru o perioadă de 3 luni de zile pentru că nu a emis bonuri fiscale pentru toate produsele vândute și pentru că nu avea afișate prețurile pentru toate mărfurile expuse spre vânzare.
Deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese privind forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, din ansamblul dispozițiilor din acest act normativ și în special din cele ale art. 34, reiese că procesul verbal face dovada cu privire la situația faptică și încadrarea în drept până la proba contrarie, care este în sarcina petentului.
În drept, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Cu privire la legalitatea procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Conform dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care prevăd că lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 10.07.2014, respectă condiția legalității.
Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Instanța consideră că în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. 1 lit. b din OUG 28/1998 și art. 1 alin. 1 lit. g din L 12/1990.
Instanța constă că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere prevederile art. 1171 C.civ., se reține, de regulă, că procesul verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 C.civ., sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul verbal.
Totodată, instanța reține, conform jurisprudenței CEDO, că interesele economice legate de gestiunea activității comerciale constituie „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției – Cauza Tre Traktore c. Suediei și, în dezacord cu jurisprudența Curții, suspendarea activității pe o perioadă de 3 luni, ar avea consecințe negative asupra fondului de comerț, clientelei și valorii agentului economic, în condițiile în care fapta pe care petenta a săvârșit-o în concret nu beneficiază de o individualizare legală a acestei sancțiuni contravenționale complementare. De asemenea, în cauza Hoerner Bank GmbH c. Germaniei, Curtea a reținut că dreptul invocat de reclamantă privitor la clientelă, poate fi asimilat dreptului de proprietate consacrat de art. 1 din Protocolul nr. 1, conform căruia „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.” De fiecare dată când dreptul de proprietate este afectat printr-o măsură a autorității de stat, se impune ca ingerința să fie prevăzută de lege, să fie justificată și să fie proporțională cu scopul urmărit. Având în vedere toate acestea, instanța va reține că adoptarea art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999, cu scopul bine justificat al prevenirii evaziunii fiscale poate fi un demers legal, echitabil și echilibrat doar în condiția în care sancțiunea complementară a suspendării activității va fi individualizată legal, permițând atunci când este cazul, să fie aplicată proporțional cu fapta săvârșită și consecințele concrete ale acesteia.
Instanța va reține și faptul că cele constatate de organul de control sunt împrejurări care se pot regăsi în condiții de aglomerație la orice magazin, cumpărătorii din mediul rural nu sunt răbdători, nu înțeleg să aștepte, de multe ori iau marfa de pe raft, lasă banii pe tejghea și pleacă.
În ceea ce privește afișarea prețurilor, instanța va reține că toate produsele au prețurile afișate, vânzarea făcându-se electronic, prin sistem POS și fiecare cumpărător poate lua cunoștință de preț prin simpla vizualizare și că sancțiunea suspendării activității punctului de lucru al societății pe o perioadă de 3 luni este excesivă și nejustificată în raport cu gravitatea redusă a faptei constatate și față de ansamblul probator administrat, instanța va avea în vedere, la aprecierea faptelor și la individualizarea sancțiunii, criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, respectiv limitele sancțiunii prevăzute de lege, circumstanțele producerii incidentului, urmările produse, scopul urmărit și persoana contravenientului.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, instanța are în vedere că articolul 34 alin. 1 din OUG 2/2001 prevede clar posibilitatea instanței de a hotărî asupra sancțiunii contravenționale aplicate, iar această prerogativă nu se poate referi numai la alegerea între categoriile de sancțiuni aplicabile, ci și la tot ceea ce presupune legalitatea sancțiunii aplicate, inclusiv cuantumul acesteia, care trebuie corelat întotdeauna cu gradul de pericol social al faptei.
Instanța reține că, în raport cu perioada mare controlată, pentru care nu s-au constatat nereguli, în raport de circumstanțele personale și buna conduită antedelictum, de situația financiară delicată a societății, de buna credință și strădaniile depuse pentru a înlătura urmările faptelor, atingerea adusă valorii sociale ocrotite fiind minimă întrucât nici una din contravențiile constatate nu este de rezultat, ci de pericol apreciază că este suficientă aplicarea unui avertisment pentru ca scopul sancțiunii să fie atins și fără aplicarea unei amenzi care ar greva serios bugetul societății, sens în care va admite în parte plângerea petentei și va înlocui sancțiunea amenzii cu sancțiunea avertismentului
De asemenea, având în vedere soluția ce se va pronunța cu privire la sancțiunea principală, instanța va dispune înlăturarea sancțiunii complementare a suspendării activității punctului de lucru situat în satul Flămânzi, jud. B..
Pentru a hotărî în acest sens instanța reține că potrivit art. 5 din OG 2/2001 prevede că „(1) Sancțiunile contravenționale sunt principale și complementare.” și că „(5) Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. (6) Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei.” (Dispoziții confirmate prin intermediul art. 21 alin. 3 și 34 alin. 1 din același act normativ).
Plecând de la aceste dispoziții legale instanța reține că, legiuitorul, atunci când se referă la sancțiunile contravenționale în primă etapă, în alin. 5, nu distinge între principale și complementare dar, precizează expres, în alin. 6, că aplicarea sancțiunii complementare se face în funcție de natura și de gravitatea faptei, ceea ce întărește concluzia că judecătorul are posibilitatea nu numai a stabilirii întinderii dar chiar și a înlăturării acestei sancțiuni.
D. print-o riguroasă interpretare logico gramaticală și sistematică a textului OG 2/2001 se poate oferi consistență art. 5. Practic, ar fi absurd să admitem că instanța poate aprecia cu privire la gravitatea faptei contravenționale (și astfel să reducă cuantumul amenzii sau să o înlocuiască cu avertismentul) iar în ceea ce privește sancțiunea complementară nu poate, raportat la aceleași criterii, să stabilească întinderea și nici aplicarea sa.
Mai mult decât atât, trimiterile art. 47 OG 2/2001 la dispozițiile Codului penal (dacă ar fi să acceptăm că, prin extindere și asimilare – interpretări interzise materiei penale – se poate aplica același regim juridic sancțiunilor complementare cu cel al pedepselor complementare) în materie contravențională confirmă coerența legiuitorului în materie contravențională. Astfel, potrivit art. 67 alin. 1 C. penal se poate aplica pedeapsa complementară doar dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară, iar alin. 2 arată că este obligatorie aplicarea când legea prevede această pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită. Deci, în materie penală, când pedeapsa stabilită (și nu prevăzută) este închisoarea sau amenda și legea prevede o pedeapsă complementară, este obligatorie aplicarea acesteia – în celelalte cazuri fiind lăsată la aprecierea instanței.
Astfel, având în vedere că instanța va admite în parte plângerea formulată de petenta S.C. R. A. SRL și va înlocui sancțiunea amenzii aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 10.07.2014 emis de intimată, cu sancțiunea avertismentului, raportat la aceleași criterii de individualizare va înlătura și măsura complementară a suspendării activității punctului de lucru situat în satul Flămânzi, jud. B. aplicată prin procesul verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta S.C. R. A. SRL, CUI_, J_ , cu sediul în .. B. în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regională 1 Suceava, cu sediul în Șcheia, . 58, jud. Suceava.
Înlocuiește sancțiunea amenzii aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 10.07.2014 emis de intimată, cu sancțiunea avertismentului.
Înlătură sancțiunea complementară a suspendării activității punctului de lucru situat în satul Flămânzi, jud. B...
Cu drept de apel, ce se va depune la Judecătoria B. în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, data de 04.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. Jud. BP/Tehnored. C.A./,4 ex. /16.03.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1264/2015. Judecătoria... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 1187/2015.... → |
|---|
