Plângere contravenţională. Sentința nr. 2206/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 2206/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 2206/2015

Dosar nr._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Secția civilă

SENTINȚA nr. 2206

Ședința publică din data de 27 februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. R.-R.

GREFIER - C. A.

Pe rol se află judecarea cererii având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul S.C. TRANSMARCONI BUSINESS S.R.L., prin administrator M. F., în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ B..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință corespunzătoare, care face parte integrantă din prezenta sentință, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. în data de 15.04.2014 sub nr._, petentul S.C. Transmarconi Business S.R.L. a chemat în judecată pe intimatul I. T. de Muncă B., contestând procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/27.03.2014, solicitând instanței să dispună anularea procesului-verbal pentru nelegalitate și pentru netemeinicie.

În fapt, petentul a arătat că prin procesul-verbal de contravenție contestat a fost sancționat cu amendă în sumă de 10.000 lei, pentru încălcarea unor norme privind totalitatea raporturilor individuale și colective de muncă, în sarcina sa reținându-se că, în data de 13.03.2014, în urma controlului efectuat la punctul de lucru din . identificată o persoană care desfășura activitatea de barman, fără a avea încheiat un contract individual de muncă.

A arătat petentul că cele reținute în procesul-verbal de contravenție nu corespund realității din două motive. În primul rând, în cadrul societății își desfășoară activitatea o singură persoană care are calitatea de salariat, în baza contractului colectiv de muncă înregistrat la ITM, iar la data respectivă, fiind chemat la școala la care învață fiica sa, a rugat-o pe numita C. L. să îi țină locul, aceasta ajutându-l și la treburile gospodărești.

În al doilea rând, a continuat petentul, procesul-verbal a fost întocmit fără respectarea dispozițiilor legale prevăzute de O.G. nr. 2/2001, sancțiunea fiind nulitatea absolută a procesului-verbal astfel încheiat.

Art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 prevede în mod expres elementele ce trebuie inserate în mod obligatoriu într-un proces-verbal de sancționare a contravenției, printre care se menționează și posibilitatea achitării într-un termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o atare posibilitate. Or actul normativ în speță, Legea nr. 53/2003, prevede în art. 237 alin. (3) că dispozițiilor art. 276 alin. (1) li se aplică dispozițiile legislației în vigoare, respectiv dispozițiile O.G. nr. 2/2001 ce guvernează regimul juridic al contravențiilor. Agentul constatator era obligat ca în cuprinsul procesului-verbal să facă mențiunea posibilității achitării într-un termen de 48 de ore, de la comunicare, a jumătate din minimul amenzii, faptul nerespectării acestuia constituind îngrădirea unui drept.

Apoi descrierea faptei contravenționale este una superficială, în sensul că nu s-au arătat toate împrejurările ca au putut servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite (art. 16 din O.G. nr. 2/2001). S-au făcut mențiuni elaborate, dar care nu cuprind în concret care este atingerea adusă dispozițiilor legale astfel încât să fie justificată aplicarea unei amenzi în cuantum atât de mare.

Un alt aspect este acela că, potrivit art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, la momentul încheierii procesului-verbal, agentul constatator este obligat să aducă la cunoștința contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare, obiecțiuni care sunt consemnate distinct în procesul-verbal, sub sancțiunea nulității. Or obiecțiunile acestuia nu au fost consemnate în procesul-verbal, cu toate că la data de 14.03.2014 s-a prezentat la sediul ITM B. cu Registrul Unic de Control (așa cum s-a consemnat și în anexa nr. 1 la procesul-verbal nr. 6905/27.03.2014) și a adus la cunoștința inspectorilor faptul că are obiecțiuni la faptele care au fost reținute în sarcina sa, dar se poate observa că la data încheierii procesului-verbal, acestea nu au fost inserate la rubrica „Obiecțiuni”, mai mult spunându-i-se că „oricum nu are ce face, trebuie să achite amenda căci este prima abatere și trebuie să se învețe minte”.

În anexa nr. 1 la procesul-verbal de contravenție i s-a pus în vedere anumite dispoziții care, dacă nu le îndeplinește ori le îndeplinește parțial, va fi sancționat cu amendă contravențională de până la 10.000 lei. În cazul său i-a fost aplicată amenda fără a i se primi obiecțiunile și fără a i se acorda un timp în care să remedieze așa-zisele nereguli, în acest mod fiindu-i încălcat dreptul la apărare.

A mai arătata petentul că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancțiunea amenzii. În cazul de față amenda aplicată este una foarte mare, raportată la presupusa faptă contravențională, la profitul realizat de societate, neavând posibilitatea să achite o astfel de sumă și care ar produce un dezechilibru în familia acestuia. Ca atare, a considerat că scopul sancțiunii contravenționale în cauza de față se poate realiza și prin aplicarea unei măsuri de atenționare a contravenientului-petent.

Petentul a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru de 20 lei.

Intimatul I. T. de Muncă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.

În fapt, intimatul a arătat că, la controlul efectuat în data de 13.03.2014, ora 13:00, la punctul de lucru – cafe-bar situat în ., având ca obiectiv verificarea respectării prevederilor legale referitoare la încheierea contractelor individuale de muncă, registrul de evidență al salariaților și timpul de muncă, a fost identificată numita C. L. în timp ce presta activitate în folosul petentului. Aceasta se afla în locul de servire al clienților, iar în fișa de identificare pe care a completat-o în data controlului a arătat că lucrează la petent din data de 13.03.2014, nu a semnat un contract individual de muncă și ține locul la nevoie dlui M. F., care este administratorul petentului. În data de 14.03.2014, s-a prezentat la sediul ITM B. administratorul petentului, dl M. F., care, prin nota de relații dată, nu a recunoscut că dna Cioaba L. presta activitate în folosul petentului la data controlului din 13.03.2014. Cu toate acestea, în timpul controlului s-a constatat că numita Cioaba L. figurează în registrul unic de control al petentului la poziția 2 unde, în data de 25.02.2014 la controlul efectuat de inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a semnat la rubrica reprezentant contribuabil, fiind de față la data efectuării acelui control. În consecință, organul de control a constatat și reținut în actele de control încheiate că petentul nu a încheiat contract individual de muncă în forma scrisă anterior începerii activității pentru Cioaba L., încălcând astfel prevederile art. 16 alin. (1) din Codul muncii.

Controlul s-a finalizat prin încheierea procesului-verbal de control nr. 6905 din 27.03.2014 în care sunt consemnate cele constatate. Totodată, s-a încheiat procesul-verbal de contravenție . nr. 4616/27.03.2014 prin care petentul a fost sancționat contravențional pentru fapta constatată, cu sancțiunea amenzii de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) Codul muncii, respectiv pentru primirea la muncă a unei persoane identificate fără a avea încheiat în formă scrisă contract individual de muncă, cu toate că această persoană presta activitate în beneficiul angajatorului-petent.

Contractul individual de muncă este convenția prin care se materializează voința angajatorului și a viitorului salariat de a intra într-un raport juridic de muncă, încheierea sa chiar înainte de începerea raportului de muncă și în formă scrisă fiind în interesul ambelor părți. Această obligație nu este de natură să îngrădească exercițiul dreptului la muncă și, cu atât mai puțin, libertatea comerțului. Răspunderea pentru încheierea contractului individual de muncă revine angajatorului.

Intimatul a susținut că sancțiunea aplicată este temeinică și legală, agentul constatator ținând cont de toate împrejurările în care au fost săvârșite faptele, de modul și amploarea acestora, de scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, precum și de gradul de pericol social al faptei și a apreciat că nu se justifică înlocuirea sancțiunii pecuniare cu avertisment, întrucât petentul a săvârșit fapta cu vinovăție, nu a făcut dovada unei alte situații de fapt.

Intimatul a subliniat că munca nedeclarată are efecte negative pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung, atât pentru individ, cât și pentru societate, precum și pentru bugetul de stat, existând o relație interdependentă între plata contribuțiilor și impozitelor și accesul la drepturile de asigurări sociale și alte măsuri de protecție socială, iar neplata acestora conduce pe de o parte la lipsa de venituri către bugetul consolidat al statului, afectând totodată și sistemele de asigurări sociale, iar pe de altă parte, la faptul că persoanele care prestează munca nedeclarată nu pot beneficia de nici una dintre formele de protecție socială prevăzute de lege. Munca nedeclarată implică un loc de muncă nesigur, cu perspective pe termen scurt, fără posibilități de progres profesional, cu salarii mai mici decât cele de pe piața forței de muncă, consecințele muncii nedeclarate reflectându-se negativ și în economie, prin distorsionarea mediului concurențial. Astfel, angajatorii care nu utilizează munca declarată au mai puține obligații financiare și se află în concurență neloială cu angajatorii care folosesc toate tipurile de resurse și depun eforturi reale pentru respectarea obligațiilor legale ce le revin.

În concluzie, intimatul a considerat că sancțiunea aplicată este temeinică și legală și că nu se impune înlocuirea sa cu avertisment, deoarece prin admiterea înlocuirii sancțiunii s-ar produce o gravă sfidare la adresa angajatorilor care se străduiesc să-și desfășoare activitatea respectând legile și o încurajare pentru societățile care ignoră cadrul legal în care ar trebui să-și desfășoare activitatea.

În probațiune, intimatul a depus copie după procesul-verbal contestat și după documentația care a stat la baza încheierii acestuia.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de către părți și proba testimonială, pentru petent, prin audierea martorei C. L., declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.

Analizând probele administrate în cauză, reține următoarele:

În procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 27.03.2014, s-a reținut că în data de 13.03.2014, între orele 13:00 și 13:20, a fost efectuat un control inopinat la punctul de lucru al S.C. Transmarconi Business S.R.L. - Cafe Bar situat în ., jud. B.. La data controlului a fost identificată prestând activitatea în folosul angajatorului - după bar în locul de servire al clienților, numita C. L.. Aceasta, prin fița de identificare completată cu ocazia controlului, a declarat că lucrează la S.C. Transmarconi Business S.R.L. din data de 13.03.2014 și nu a semnat contract individual de muncă și ține locul la nevoie dlui M. F. care este administratorul firmei. La data controlului numita C. L. nu a prezentat registrul unic de control. În data de 14.03.2014, ora 10:00, la sediul ITM B., dl M. F. a prezentat registrul unic de control, iar la poziția nr. 2 din registru, în data de 25.02.2014, la controlul efectuat de inspectorii de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, la rubrica reprezentant contribuabil era trecută dna C. L. care a semnat în registru că a fost de față la efectuarea controlului. În nota de relații din 14.03.2014, ora 10:00, dată de dl M. F. la sediul ITM, nu a recunoscut că dna C. L. presta activitate în folosul său. S-a mai menționat că angajatorul își desfășoară activitatea la bar cu un singur salariat cu jumătate de normă. Pentru primirea la muncă a numitei C. L. fără a încheia cu aceasta un contract individual de muncă în formă scrisă, petentul a fost sancționat pentru încălcarea prevederile art. 16 alin. (1) Codul muncii, cu amenda în sumă de 10.000 lei, prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) Codul muncii.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost întocmit în lipsa petentului.

Petentul a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal, criticându-l pentru nelegalitate și netemeinicie.

În temeiul dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a procedat la verificarea termenului în care a fost formulată plângerea, constatând că aceasta a fost transmisă prin serviciul email al instanței la data de 14.04.2015, fiind înregistrată la instanță în data de 15.04.2014, cu respectarea termenului limită de 15 zile calculat de la data de 31.03.2014, când i-a fost comunicat petentului procesul-verbal, pe poștă, astfel că instanța a trecut la analizarea legalității și a temeiniciei procesului-verbal.

Sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța reține că acesta cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii și semnătura agentului constatator, astfel că nu există cazuri de nulitate absolută care ar putea fi invocate și din oficiu, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Nici petentul nu a invocat lipsa vreunei mențiuni din cele prevăzute de lege, dar sancționată cu nulitatea relativă, care să-i fi produs o vătămare ce nu poată fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, în afara susținerii că procesul-verbal este lovit de nulitate prin lipsa mențiunii posibilității de a achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege și de lipsa înscrierii obiecțiunilor formulate verbal la data de 14.03.2014 când s-a prezentat la sediul intimatului.

Coroborând dispozițiile art. 260 alin. (3) Codul muncii cu dispozițiile art. 28 alin. (1) O.G. nr. 2/2001, instanța constată că în cazul contravențiilor reglementate de art. 260 alin. (1) Codul muncii contravenientul nu beneficiază de posibilitatea de a plăti în 48 de ore jumătate din minimul special al amenzii, motiv pentru care instanța va înlătura această critică ca neîntemeiată.

Cât privește celălalt motiv de nulitate invocat, petentul nu a făcut dovada unei vătămări produse prin nemenționarea obiecțiunilor în cuprinsul procesului-verbal. De altfel, instanța reține că vătămarea este exclusă dat fiind că nota de relații scrisă dată de reprezentantul petentului în data de 14.03.2014 este trecută în procesul-verbal și că face parte din documentația care a stat la baza întocmirii procesului-verbal.

Starea de fapt a fost încadrată corect în dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, constituind contravenția prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) Codul muncii, conform căruia primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța constată că starea de fapt a fost reținută corect de către agentul constatator, coroborându-se cu probele administrate în cauză, respectiv nota de relații dată de administratorul petentului S.C. Transmarconi Business S.R.L., fișa de identificare completată de C. L. și mențiunile din registrul unic de control. Chiar dacă intenția declarată atât de administratorul M. F., cât și C. L. a fost ca aceasta din urmă să țină locul administratorului M. F., la nevoie, adică în lipsa acestuia, în fapt, C. L. a prestat muncă în folosul petentului, instanța trăgând prezumția simplă că aceasta s-a întâmplat în mod frecvent, dat fiind că inclusiv în data de 25.02.2014, C. L. a semnat în registrul unic de control pentru petent.

Astfel, rezultă că C. L. a prestat muncă la punctul de lucru al petentului și în beneficiul petentului, în data de 13.03.2014, fără să aibă încheiat contract individual de muncă.

Ca atare, instanța constată temeinicia procesului-verbal, petentul fiind vinovat de săvârșirea faptei reținute în procesul-verbal, respectiv primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă.

Referitor la sancțiunea aplicată prin procesul-verbal, instanța consideră că se impune reindividualizarea acesteia, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Reținând minima atingere adusă valorii sociale ocrotite, persoana C. L. fiind lipsită de contractul individual de muncă pe o scurtă perioadă, și faptul că petentul este la prima abatere de acest gen, instanța apreciază că scopul legii poate fi atins și prin aplicarea sancțiunii avertismentului.

În temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (3) și art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, instanța poate dispune înlocuirea sancțiunea amenzii, cu sancțiunea avertismentului, atrăgând atenția petentului de a respecta dispozițiile legale referitoare la obligațiile și răspunderile ce revin angajatorului în relațiile de muncă cu privire la încheierea contractelor de muncă cu salariații săi.

Constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal . nr._/27.03.2014 cu privire la faptă reținută, în raport de care se impune reindividualizarea sancțiunii aplicate sub forma anterior menționată, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul S.C. Transmarconi Business S.R.L. și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 10.000 lei cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul S.C. Transmarconi Business S.R.L., CUI_, cu sediul în ., jud. B., și cu sediul ales la Cabinet avocat C. Berențan E. P., în oraș B., ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă B., cu sediul în mun. B., Calea Națională nr. 83 A, jud. B..

Înlocuiește sancțiunea amenzii în valoare de 10.000 lei aplicată petentului prin procesul-verbal . nr._ din 27.03.2014, cu sancțiunea avertismentului.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria B..

Pronunțată în ședința publică din data de 27 februarie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

plecat în CO,

semnează grefier-șef

Red. M.R.R./Tehnored. M.R.R. și C.A.

4 ex./19.08.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2206/2015. Judecătoria BOTOŞANI