Plângere contravenţională. Sentința nr. 2236/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2236/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 1139/193/2013*
DOSAR NR._ Divorț
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 2 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – T. C.-N.
GREFIER – N. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2236
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul D. P. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul, ce se legitimează cu C.I ., nr._, CNP:_, lipsă fiind reprezentantul intimatului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța explică petentului că prezenta cauză este o trimitere spre rejudecare, după casare, pentru cererea de chemare în judecată din data de 22.01.2013.
La interpelarea instanței, petentul arată că nu are alte probe de administrat întrucât nu știe cum se numește cetățeanul pe care l-a dus cu mașina și nu l-a putut găsi până acum și menționează că nu persoana lovită i-a făcut cu mâna să oprească, ci un alt pieton.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.
Petentul solicită admiterea plângerii formulate, anularea procesului-verbal contestat și prin urmare exonerarea de la plata amenzii.
Instanța consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile pe fondul cauzei conform art. 150 C.proc.civ. și rămâne în pronunțare asupra fondului.
INSTANȚA,
Asupra cauzei civile de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.01.2013 sub numărul_ petentul D. P., a contestat procesul verbal de contravenția . nr._ încheiat la data de 15.01.2013 emis de organul constatator Inspectoratul de Poliție B..
În motivare a arătat că, în ziua respectivă circula pe bulevardul M.E. și la intersecția cu . spre Liceul AT Laurian, un cetățean lovit la mână și la cap, plin de sânge care i-a făcut cu mâna să oprească mașina. A oprit mașina pentru a-l ajuta și în acest timp a venit pe contrasens mașina poliției fiind amendat. Precizează că în spatele său erau oprite 2 mașini, iar din prima mașină a coborât o persoană care l-a ajutat să-l urce în mașină pe cel căzut. Ceilalți conducători auto au înțeles situația. În susținerea plângerii, petentul a depus la dosar copia procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 15.01.2013 și a solicitat administrarea cu înscrisuri și a probei testimoniale.
Legal citată intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal cu toate măsurile dispuse prin acesta întrucât acesta este temeinic și legal.
În dovedire, intimatul a anexat procesul verbal în original, dovada comunicării procesului verbal și raportul agentului constatator.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei de reclamantă.
Prin sentința civilă nr. 7395 din 18.06.2013 a Judecătoriei B. a fost admisă plângerea formulată de petentul D. P. în contradictoriu cu organul constatator Inspectoratul de Poliție Județean B. și s-a dispus anularea procesului verbal de contravenție . nr._/15.01.2013, exonerând petentul de plata amenzii.
Împotriva sentinței civile arătate mai sus, în termen legal, intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. a declarat recurs, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii plângerii și menținerii procesului verbal.
În motivarea cererii de recurs intimatul a arătat că sentința este nelegală întrucât instanța a soluționat cauza neținând cont de înscrisurile depuse ca probe la dosarul cauzei astfel încât mențiunile înscrise în procesul-verbal au fost reiterate de agentul constatator în cuprinsul raportului ulterior întocmit dar și în întâmpinarea depusă de IPJ B..
Prin Decizia civilă nr. 505 R din data de 26 mai 2014 Tribunalul B. a admis recursul declarat de intimat, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că prima instanță a pronunțat o sentință nelegală și fără a cerceta fondul cauzei întrucât era obligată, dacă nu a înțeles ce s-a consemnat în procesul – verbal, nici după citirea raportului, să cheme agentul constatator în fața instanței pentru a citi procesul – verbal, constatând că în mod greșit Judecătoria B. a reținut că procesul – verbal contestat ar fi lovit de nulitate absolută pentru o neregularitate formală, respectiv lipsa descrierii faptei contravenționale, fără a pune în discuția părților excepția reținută din oficiu.
Astfel reînvestită cu soluționarea cauzei la data de 4 decembrie 2014, instanța a procedat la citarea legală a părților.
Legal citat, petentul D. P., a arătat că nu are alte probe de administrat întrucât nu știe cum se numește cetățeanul pe care l-a dus cu mașina.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale în materie, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 15.01.2013 emis de organul constatator Inspectoratul de Poliție B. petentul a fost sancționat în baza OUG 195/2002, reținându-se în sarcina sa că a oprit voluntar auto marca Dacia cu nr._, pe . zona de acțiune a indicatorului oprirea interzisă și de asemenea, nu avea asupra sa asigurarea de răspundere civilă auto și certificatul de înmatriculare
În susținerea plângerii petentul a invocat faptul că a fost nevoit să oprească autoturismul deoarece un om se afla întins pe carosabil fiind lovit la mână și la cap.
Intimatul a arătat că faptele săvârșite de petent au fost constatate direct de către agentul constatator.
Procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În cauză, petentul a semnat procesul-verbal și l-a obiecțiuni a solicitat să se consemneze „este vorba de un om”.
În plângerea formulată petentul a arătat că cel căzut i-ar fi făcut cu mâna să oprească și la urcarea persoanei în mașină a fost ajutat de un cetățean ce a coborât din una din mașinile oprite în urma sa, pentru ca în fața instanței să afirme că o altă persoană i-a făcut cu mâna. În raportul agentului constatator se menționează că la momentul la care conducătorul auto a fost oprit a explicat faptul că a trebuit să ia persoana deoarece era lovită. Nu este făcută în raport nici o mențiune la veridicitatea acestei explicații, menționându-se însă faptul că petentul conducea o mașină în regim taxi. Petentul a mai arătat că nu cunoaște identitatea acelei persoane.
Din probele administrate în cauză rezultă că cele consemnate în procesul-verbal de constatare a contravenției se confirmă și măsura luată de agentul constatator este legală și oportună.
Cum procesul verbal se bucură de prezumția de legalitate, iar petentul nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea descrisă în procesul-verbal contestat și nu a indicat alte motive pentru care s-ar fi putut reține netemeinicia procesului verbal sau ar fi trebuit reindividualizată sancțiunea aplicată, instanța va respinge plângerea contravențională ca nefondată.
Văzând că plângerea contravențională este scutită de taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul D. P., CNP_, cu domiciliul în mun. B., ..88, ., ., jud. B., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., cu sediul în mun. B., ..57, jud. B..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, data de 2 martie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. T.C./Tehnored.N.M./ex.4/18.05.2015
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2508/2015. Judecătoria... → |
|---|








