Plângere contravenţională. Sentința nr. 2938/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 2938/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 2938/2015

Dosar nr._ Plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2938

Ședința publică din data de 20.03.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. A.-M.

GREFIER: H. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta ., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.- prin Centrul de Studii Tehnice și Informatică - CESTRIN.

La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea cauzelor aflate pe lista de ședință, la prima strigare și a doua strigare a cauzei se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Ia act că prin serviciul registratură au fost depuse la dosar, din partea petentei, o . precizări la plângerea formulată.

În baza art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, conform prevederilor art. 101 din O.G. nr.15/2002.

În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata cercetării acestui proces la 30 zile.

În privința probatoriului, instanța constată că prin cererea de chemare în judecată, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, iar intimata, prin întâmpinare, a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu planșe foto.

În temeiul art. 255, alin.1 Cod procedură civilă și al art.258, al.1 Cod procedură civilă apreciindu-le utile, pertinente și concludente pentru soluționarea cauzei, încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile atașate la dosarul cauzei și proba cu planșe foto pentru intimată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară terminată cercetarea procesului, iar în temeiul art. 394 C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare, pe baza probelor de la dosar.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 24.09.2014, sub numărul_, petenta ., în contradictoriu cu intimata CNADNR S.A.- prin Centrul de Studii Tehnice și Informatică CESTRIN, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună, în principal, anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, din data de 03.09.2014 și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, alături de restituirea amenziiîn cuantum de 375 lei, achitată conform chitanței ., nr._.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional pentru faptul că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a fost surprins circulând, în ziua de 26.04.2014, fără a deține rovinietă valabilă. A precizat petenta că procesul-verbal încheiat în sarcina sa este lovit de nulitate absolută, întrucât nu prevede data exactă a săvârșirii contravenției. Astfel, s-a constatat de către agentul constatator D. I. Toșca la data de 03.09.2014, autovehiculul categoria B, cu numărul de înmatriculare_ aparținând societății, ar fi circulat în data de 26.04.2014 pe drumul național 28 B la km 46 + 700 m fără a deține rovinietă valabilă, nefiind posibil să se constate la 03.09.2015 o contravenție săvârșită cu 5 luni mai devreme, fapt ce atrage nulitatea procesului verbal de contravenție.

De asemenea, a menționat petenta că drumul național nr. 28B trece prin mijlocul orașului Flămânzi, jud. B., iar km.46+700 m se află în interiorul orașului, chiar în fața postului de poliție, context în care nu s-a circulat în afara localității în care își are sediul societatea petentă.

În finalul susținerilor, petenta a arătat că, în măsura în care instanța va aprecia că răspunderea contravențională subzistă, având în vedere dispozițiile art. 7 și 21 alineat 3 din O.G. nr. 2/2001, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii, cu avertisment.

Petenta și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 7, 21 alin. 3 și 31 O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar, în copie: procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat (fila 6), chitanța . FLA, nr._ din 16.09.2014 emisă de Primăria orașului Flămânzi (f.7), rovinietã C.N.A.D.N.R. seria_ emisă la 24.09.2014 și bonul fiscal (f.10).

Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.

La data de 29.12.2014, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenție contestat, ca fiind legal și temeinic.

În fapt, a arătat intimata că la data de 26.04. pe DN 28B km 46+700m, vehiculul cu nr. înmatriculare_, aparținând petentei, a fost surprins circulând fără a deține rovinieta valabilă, sens în care la data de 03.09.2014 a fost întocmit procesul verbal de contravenție ., nr._.

A menționat intimata că tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale este aplicabil tuturor utilizatorilor români, pentru toate autoturismele folosite pe rețeaua de drumuri naționale. Intimata a învederat că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 9, alin. 2 și 3 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale sistemului SIEGMCR, contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de MAI – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Totodată, a susținut intimata că procesul-verbal respectă exigențele prevăzute de OG nr. 15/2002 și de OG nr. 2/2001, dar și dispozițiile art. 7 din Legea nr. 455/2001, conținând mențiunea expresă că a fost generat și semnat electronic de agentul constatator Tosa D. I., cu certificatul calificat emis de Cert Sign SA.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. 2/2001, ale O.G. 15/2002, ale Legii 455/2001 și Ordinul M.T.I. nr. 769/2010.

În conformitate cu dispozițiile art. 411, alin. 1, pct. 2 C.pr.civ., intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

În dovedire, intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a altor probe care vor reieși din dezbateri și a depus la dosar, în copie: proba foto obținută cu sistemul SIEGMCR (fila 23), certificatul calificat pentru semnătura electronică și autorizația de control a agentului constatator (fila 20), dovada comunicării procesului-verbal de contravenție contestat (fila 21).

La data de 18.03.2015, petenta a depus la dosar precizări, prin care a invocat dispozițiile Deciziei nr. 6/16.02.2015 pronunțată de Î.C.C.J. în ds. nr. 14/2014 prin care s-a admis recursul în interesul legii și care a statuat că “În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8, alin. 1 din O.G. nr. 15/2002…transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută, în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”, considerente pentru care se impune constatarea nulității absolute a procesului-verbal ., nr._/03.09.2014.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal . 14, nr._ din data de 03.09.2014 (fila 6), încheiat de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale, prin CESTRIN București, petenta . a fost sancționată contravențional cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

În cuprinsul actului de constatare a contravenției s-a reținut că, în data de 26.04.2014, ora 11:42, vehiculul cu numărul de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat pe DN 28B km46+700m, pe raza localității Flămânzi, fără a deține rovinietă valabilă, faptă prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată potrivit art. 8 alin. 2 din același act normativ.

Procesul-verbal a fost întocmit în lipsa petentei, motiv pentru care nu a fost semnat de aceasta.

Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, potrivit art. 16 din OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Totodată, potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța reține că acesta nu a fost întocmit cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsind semnătura olografă a agentului constatator.

Instanța reține că, deși procesul-verbal de constatare a contravenției cuprinde data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; denumirea și sediul contravenientului, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea, acesta nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 15/2002, începând cu data de 1 august 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul–verbal de constatare a contravenției.

În situația acestor contravenții, constatate cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, potrivit art. 9 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002, modificată și completată, procesul-verbal de constatare se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese - verbale de constatare a aceleiași contravenții.

Art. 10 din O.G. nr. 15/2002 conține o normă de trimitere la O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, astfel încât această reglementare este aplicabilă, ca lege generală, și în privința contravențiilor prevăzute de art. 8 din O.G. nr. 15/2002.

Excepțiile de la aplicarea procedurii contravenționale de drept comun sunt indicate expres și limitativ în cuprinsul O.G. nr. 15/2002 și constau, pe de o parte, în posibilitatea încheierii procesului-verbal de constatare a contravențiilor în condiții derogatorii de la art. 19 din O.G. nr. 2/2001 referitoare la semnarea procesului-verbal de contraveninent și prezența unui martor, atunci când procesul-verbal se încheie în lipsa contravenientului și pe de altă parte, în stabilirea unei competențe teritoriale speciale a instanței care soluționează plângerea contravențională (art. 101 din O.G. nr. 15/2002 derogator de la art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001).

Sub toate celelalte aspecte care nu au primit o soluție legislativă specială prin O.G. nr. 15/2002 prevederile O.G. nr. 2/2001 rămân pe deplin aplicabile.

Instanța reține că, procesul-verbal de contravenție contestat în cauză nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator, ci mențiunea că documentele au fost generate și semnate electronic potrivit prevederilor Legii nr. 455/2001 și Hotărârii de Guvern nr. 1259/2001, prin folosirea semnăturii electronice extinse, bazată pe un certificat calificat.

Instanța apreciază că aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică și a Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea acestei legi, aprobate prin H.G. nr. 1259/2001 este incompatibilă cu procedura contravențională, reglementată de O.G. nr. 2/2001.

Așadar, fără a exclude de plano utilizarea semnăturii electronice extinse în cazul actelor de drept public, atunci când această posibilitate este permisă printr-o dispoziție expresă a legii, pentru a asigura compatibilitatea cu modalitatea în care actul este cunoscut de către destinatarul său, prin raportare la suportul de transmitere a informației, se observă că, în procedura contravențională, reglementată de O.G. nr. 15/2002 (lege specială), care se completează sub aspectele nereglementate expres și distinct cu O.G. nr. 2/2001 (dreptul comun în materie contravențională), de lege lata, o atare posibilitate nu există.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (3) și art. 27 din O.G. nr. 2/2001, dispoziții aplicabile, cu titlu de normă generală, în lipsa unor norme speciale, derogatorii în cuprinsul O.G. nr. 15/2002, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, încheiat de agentul constatator în lipsa persoanei sancționate, precum și înștiințarea de plată se comunică acesteia prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului.

Această modalitate de comunicare prin care conținutul informațional al actului emis ajunge la cunoștința destinatarului său presupune eo ipso utilizarea formei scrise clasice, pe suportul de hârtie.

În plus, sfera de aplicare a semnăturii electronice, indiferent de forma acesteia, simplă sau extinsă, rezultă cu evidență dintr-o interpretare gramaticală a dispozițiilor art. 4 pct. 1-4, art. 5, art. 7 din Legea nr. 455/2001.

Astfel, art. 4 pct. 2 din Legea nr. 455/2001 definește înscrisul în formă electronică ca fiind o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificația inteligibilă destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar.

Prin urmare, pentru ca un act juridic, înțeles atât ca negotium, cât și ca instrumentum, să intre în sfera de aplicare a Legii nr. 455/2001 trebuie ca manifestarea de voință a celui de la care actul emană să îmbrace forma electronică și, totodată, să ajungă la destinatarul transmiterii în aceeași formă, prin intermediul unor mijloace de transmitere a datelor în format electronic.

Această specificitate distinge înscrisul electronic de înscrisurile pe suport de hârtie.

În caz contrar, atunci când manifestarea de voință a emitentului actului este expediată și ajunge la destinatarul său pe suport de hârtie, înscrisul astfel transmis nu mai este în formă electronică.

Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Art. 4 pct. 3 din aceeași lege definește semnătura electronică ca reprezentând date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronic și care servesc ca metodă de identificare.

Semnătura electronică extinsă este definită de art. 4 pct. 4 din aceeași lege ca reprezentând semnătura electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este legată în mod unic de semnatar, b) asigură identificarea semnatarului, c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar, d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează, în așa fel încât orice modificare ulterioară acestora este identificabilă.

Din coroborarea acestor dispoziții legale, rezultă că, logic și juridic semnătura electronică se atașează unor date în formă electronică, fiind improprie primirii, de către destinatar, a informațiilor pe suport de hârtie.

Pe baza acestor considerente, instanța arată că procesului-verbal imprimat pe suport de hârtie, comunicat persoanei sancționate în această formă, impusă de art. 27 din O.G. nr. 2/2001, nu i se poate asocia, logic și juridic, o semnătură electronică extinsă.

Raportat la forma de emitere și comunicare a actului, semnătura olografă a agentului constatator este obligatorie.

Inserarea în cuprinsul procesului-verbal de contravenție transmis persoanei sancționate contravențional pentru fapta prevăzută de art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002 a mențiunii că procesul-verbal a fost semnat cu semnătura electronică extinsă și indicarea certificatului calificat emis de furnizorul de servicii de certificare nu pot avea semnificația acoperirii nulității absolute care intervine în condițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, întrucât aceste nulități nu pot fi acoperite.

În același sens este și Decizia nr. 6/2015 a Î.C.C.J., prin care s-a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, care statuează că:

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator”.

Având în vedere starea de fapt expusă și dispozițiile legale incidente, instanța va admite plângerea contravențională contravențională formulată de petenta S.C. O. T. SRL, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Cestrin și va anula procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._, încheiat la data de 03.09.2014, ca fiind nelegal întocmit.

Întrucât, în cauză s-a constatat existența unui motiv de nulitate absolută a procesului-verbal contestat, instanța apreciază că nu se mai impune și analizarea procesului-verbal contestat sub aspectul celorlalte motive de nelegalitate invocate de petentă sau sub aspectul temeiniciei.

În privința solicitării petentei de restituire a sumei achitate cu titlu de amendă contravențională, instanța apreciază că acesta trebuia formulată în contradictoriu cu organul care a încasat respectiva sumă și nu cu intimata, care doar a aplicat-o cu titlu de sancțiune, însă petenta are posibilitatea de a se adresa organului fiscal cu o cerere pentru restituirea acesteia în baza prezentei hotărâri, la momentul rămânerii definitive. Totodată, solicitarea în cauză poate face obiectul unui litigiu distinct, dar numai în cazul în care nu i se va restitui suma respectivă după prezentarea prezentei sentințe, la rămânerea definitivă.

În baza art. 453 C.proc.civ., având în vedere și principiul disponibilității, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta S.C. O. T. SRL, cu sediul în ., județul B., CUI/Cod fiscal RO_, nr. de înmatriculare în Registrul Comerțului J_, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA- S.A.- prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică- CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, .. 401A, Cod Unic de Înregistrare_, nr. de ordine Reg. ..01.2014, cont bancar RO84 RNCB 0072 0497 deschis la BCR sector 1, reprezentată de dr. ing. B. T..

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției ., nr._ din 03.09.2014 și măsurile dispuse prin acesta.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria

B..

Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. A.-M. H. A.

aflată în C.O,semnează

președintele instanței

Red. C.M. /tehnored. L.M.V./ex.4/14.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2938/2015. Judecătoria BOTOŞANI