Plângere contravenţională. Sentința nr. 4001/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4001/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 13800/193/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR.4001
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Z. A. A.
GREFIER: C. I. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul I. P., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07.04.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 15.04.2015, respectiv la data de 22.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.09.2014 sub numărul_, petentul I. P., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 11.09.2014.
În motivarea plângerii, a arătat petentul că, în data de 07.09.2014, în timp ce se afla împreună cu soția sa pe imașul comunei T., numitul R. F., cu care se află în relații de dușmănie, l-a lovit cu picioarele în coaste și în cap, cauzându-i leziunile descrise în certificatul medico legal depus la dosar, agresiune care a încetat la intervenția soției sale. A susținut petentul că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice și nici nu i-a adresat numitului R. F. cuvinte și expresii jignitoare.
Totodată, petentul a arătat că agentul constatator nu a constatat direct contravenția reținută în sarcina sa, ci l-a sancționat doar pe baza declarației numitului R. F. și, în plus a menționat aceasta că, la ora respectivă nu mai erau alte persoane, astfel încât nu se pune problema tulburării ordinii și liniștii publice.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G.2/2001.
În dovedirea plângerii, petentul a depus, în copie: plângerea penală (filele 5-6) și certificat medico-legal nr. 974/D1 din data de 12.09.2014 (fila 7). Totodată, a solicitat încuviințarea administrării probei testimoniale cu martora I. E..
La data de 27.11.2014, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal de contravenție și a măsurilor dispuse prin acesta.
În fapt, a arătat intimatul că, la data de 07.09.2014, ora 20:00, petentul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, i-a adresat numitului R. F., din localitatea T., cuvinte și expresii jignitoare, tulburând ordinea și liniștea publică.
A mai arătat acesta că abaterea a fot constatată personal de agentul constatator, motiv pentru care procesul verbal de contravenție legal întocmit se bucură de prezumția de autenticitate și veridicitate, având forța probantă a unui act doveditor preconstituit, care face dovada faptei săvârșite până la proba contrarie.
În drept, au fost invocate prevederile art. 2, pct. 1 din Legea 61/1991.
În dovedire, intimatul a depus la dosar: raportul agentului constatator (fila 15) și originalul procesului verbal de contravenție contestat (fila 14).
În conformitate cu dispozițiile art. 223 alin. 3 C.pr.civ., intimatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La data de 19.12.2014, petentul a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a precizat că agentul de poliție nu a constatat direct fapta reținută în sarcina sa, astfel că acesta nu se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate.
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, iar pentru petent și proba testimonială cu martora I. E.. Totodată, din oficiu, instanța a administrat și proba testimonială cu martorul R. F..
Analizând actele și lucările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 11.09.2014, s-a reținut că, la data de 07.09.2014, orele 20:00, petentul, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, i-a adresat numitului R. F., cuvinte și expresii jignitoare, tulburând ordinea și liniștea publică (fila 14).
Petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 pct. 1 din Legea 61/1996 și sancționate de art. 3, alin. 1, lit. b din Legea 61/1991.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost semnat de petent, cu mențiunea „nu am de făcut obiecțiuni”.
Instanța constată faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.
În drept, instanța, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și va hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Analizând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat în ceea ce privește legalitatea, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de legalitate, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină un proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții sunt următoarele: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
Totodată, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petent, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, în cuprinsul actului constatator regăsindu-se toate elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, neexistând niciun motiv de nelegalitate care să poată fi invocat de instanță din oficiu.
Instanța reține că petentul nu a invocat nerespectarea unor dispoziții legale sancționate cu nulitatea relativă.
Pentru aceste motive, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, din data de 11.09.2014, a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța reține că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, potrivit art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991, „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice”, iar conform art. 3 alin. 1 lit. b Legea nr. 61/1991: „(1) contravențiile prevăzute la art. 2 se sancționează după cum urmează: (...) b) cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei, cele prevăzute la pct. 1), 12), 16), 24), 25) și 28)”.
Petentul s-a prezentat în instanță și a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar, precum și a probei testimoniale cu martora I. E.. Totodată, din oficiu, instanța a administrat și proba testimonială cu martorul R. F..
Cu privire la probațiune, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, legea instituind o prezumție relativă de veridicitate cu privire la împrejurările constatate de agentul constatator. Astfel, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului, cât timp acesta din urmă nu este în măsură să prezinte o probă contrară.
În aceeași ordine de idei, câtă vreme fapta contravențională nu a fost constată de către agent ”ex propriis sensibus” deoarece nu a fost prezent la momentul desfășurării evenimentelor consemnate în procesul-verbal de contravenție, actul de constatare a contravenției nu se poate bucura de prezumția de legalitate și temeinicie, fiind necesară administrarea în cauză a unui probatoriu complex, care să confirme sau să infirme aspectele cuprinse în actul sancționator.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, care pot fi abordate și cumulativ, atunci când analiza lor separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, respectiv: natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.
În speță, se constată că normele în baza cărora s-au constatat faptele au caracter general, iar amenda aplicată petentului, în cuantum total de 500 lei, nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.
Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecință directă, în privința probațiunii, incidența prezumției de nevinovăție de care se bucură petentul și, pe cale de consecință, obligația organelor statului de a convinge instanța în privința vinovăției ”acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Față de cele expuse mai sus, instanța concluzionează că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției, iar aceasta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar nu petentului.
Referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției.
Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragraful 28).
Prin urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca, persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Cu toate acestea, nu se poate susține, astfel cum s-a arătat mai sus, că procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de prezumția de veridicitate atât timp cât împrejurările consemnate cu ocazia descrierii comportamentului contravențional nu au fost constatate direct, ci au reieșit, astfel cum este cazul în speță, din declarația persoanei care a apelat organele de poliție.
Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Având în vedere aceste principii, instanța reține că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp, pe de o parte, fapta este constatată direct de către un agent al statului aflat în exercitarea atribuțiilor sale specifice, iar, pe de altă parte, petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Prin urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO, nu este încălcată.
De asemenea, instanța reține că la stabilirea elementelor obiective și subiective ale contravențiilor nu poate avea în vedere doar procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ din data de 11.09.2014, încheiat de către agentul constatator, principiul nemijlocirii, prevăzut de art. 16 Cod procedură civilă impunând administrarea probelor în fața instanței.
Astfel, instanța a dispus în cauză încuviințarea administrării probei testimoniale cu martora I. E., iar în ședința publică din data de 04.03.2015, instanța a procedat la audierea acesteia, declarația fiind anexată la dosarul cauzei ( fila 24). De asemenea, în ședința publică din data de 07.04.2015, instanța a procedat la ascultarea martorului R. F., declarația acestuia fiind anexată la dosarul cauzei la fila 28.
Din declarația martorului propus de petent, I. E., rezultă, contrar celor consemnate în cuprinsul procesului-verbal de contravenție și susținute prin precizările făcute în raportul agentului constatator, că, la data de 07.09.2014, aceasta era la câmp, când la un moment dat a auzit strigăte din zona în care se afla petentul, motiv pentru care s-a deplsat până în acel loc. A menționat aceasta că, ajungând acolo, l-a găsit pe petent căzut de pe scaun și bătut, iar numitul R. F. continua să-l lovească cu picioarele. Din aceeași depoziție dată nemijlocit în fața instanței de judecată reiese cu claritate faptul că petentul nu i-a adresat cuvinte sau expresii jignitoare numitului R. F..
Astfel, instanța apreciază că, deși afirmațiile martorului R. F. nu sunt de natură să contureze o situație de fapt contrară celei reținute în cuprinsul actului de constatare și sancționare a contravenției, cele declarate de martora I. E. sunt suficiente pentru a crea un dubiu rezonabil cu privire la situația de fapt reținută în cuprinsul acestui act, cu atât mai mult cu cât petentul și numitul R. F. se află în relații de dușmănie.
Față de cele expuse mai sus, instanța apreciază că nu se poate stabili cu certitudine dacă petentul a comis sau nu contravenția reținută în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._ din data de 11.09.2014, dubiul fiind generat de posibilitatea ca petentul să nu fi adresat injurii și cuvinte jignitoare numitului R. F..
Prin urmare, având în vedere că, probele administrate în cauză nu sunt decisive în stabilirea vinovăției contravenientului, instanța nu-și poate forma convingerea cu privire la faptul că petentul a adresat injurii și cuvinte jignitoare numitului R. F., tulburând ordinea și liniștea publică, astfel că se va da eficiență dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, drept ce implică și dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, ., nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real ,,ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales obligația instanței de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența (Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, si Hotărârea V. der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, ., nr. 288, p. 19, paragraful 59).
În raport de toate aceste considerente, instanța va da eficiență unui principiu corelativ prezumției de nevinovăție, respectiv principiului in dubio pro reo, în sensul că probele administrate în cauză nu susțin cu certitudine vinovăția petentului, în ceea ce privește contravenția consemnată de agentul constatator, având în vedere că acesta nu a perceput direct împrejurările de fapt ce contribuie la descrierea contravenției, astfel că instanța are obligația de a valorifica îndoiala ce rezultă din probe în favoarea petentului.
Pe cale de consecință, instanța va admite plângerea contravențională formulată de către petentul I. P., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean B. și va anula procesul- verbal de constatare și sancționare a contravenției . PA, nr._, din data de 11.09.2014, întocmit de către intimat. Ca o consecință a anulării procesului-verbal de contravenție, urmează a fi anulate toate măsurile dispuse prin procesul-verbal de contravenție contestat.
Totodată, în temiul art. 453 C.pr.civ și a dreptului de dispoziție a părților prevăzut de art. 9 C.proc civ., instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea contravențională formulată de către petentul I. P., domiciliat în ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN B., cu sediul în B., Bulevardul M. E., nr. 57, județul B..
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._, din data de 11.09.2014, întocmit de intimat.
Ia act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea și motivele de apel urmând a fi depuse la Judecătoria B..
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Z. A. ALIOARACUȘNIR I. V.
Red. Z.A.A./tehnored. C.I.V../ex.4/22.05.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4176/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3942/2015.... → |
|---|
