Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Comentarii

0

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 12122/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Ședința publică de la 18 decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. D.

Grefier L. L.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții G. C. și G. T. și pe pârâta B. C. ROMÂNĂ SA BUCUREȘTI, având ca obiect „acțiune în constatare”.

Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc in ședința publică din data de 04.12.2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință și când, la cererea apărătorului reclamanților și având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 11.12.2015, când, în aceeași compunere și pentru aceleași motive instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere,

După deliberare,

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față, constată că:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 11.12.2014, reclamanții G. C. și G. T. au chemat în judecată B. C. Română SA București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

1. constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive din contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare pentru persoane fizice nr._ încheiat la data de 04.04.2008 după cum urmează:

a) punctul 5 din contract, prin care se stabilește faptul că dobânda curenta este formată din dobânda de referință variabilă ce se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,40 puncte procentuale;

b) punctul 6 din contract: stabilirea nivelului dobânzii curente stabilită de catre bancă în funcție de serviciul datoriei împrumutatului - clauză neclară, netransparentă și în contradicție cu pct. 5;

c) punctul 8 din contract prin care sunt stabilite comisioanele de rambursare anticipată, comision acordare credit, comision de administrare, comision de transformare.

2. constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive din Condițiile Generale de creditare, anexă a contractului de credit dupa cum urmează:

a) art. 4.2 - prin care nivelul dobânzii curente variabile se modifica în funcție de

evoluția dobânzii variabile de referință pentru BCR - o dobânda netransparentă,

nepredictibilă;

b) art. 4.5 - prin care se introduce acceptarea tacita a noului nivel al dobânzii;

c) art. 4.8 - prin care se instituie un comision de acordare a creditului;

d) art. 4.9 - prin care se introduce un comision de administrare a creditului;

e) art. 4.10 - prin care se stabilește întinderea si modul de calcul al comisionului

de administrare în sumă fixă;

f) art. 4.11- prin care se stabilește un comision de rambursare anticipată a creditului;

g) art. 4.13 - prin care banca poate modifica nivelul comisioanelor funcție de evoluția pieței financiar-bancare - fără a se oferi explicații la ce anume se raportează, care este nivelul de referință atunci când aceste comisioane pot fi majorate;

h) art. 9.3 - prin care banca își rezerva dreptul de a declara creditul scadent anticipat pentru neîndeplinirea de catre împrumutat/coplătitor a oricărei obligații contractuale - condiție inadmisibilă din punct de vedere al echilibrului contractual.

3. restituirea tuturor sumelor care în mod abuziv au fost încasate de catre banca cu titlu de dobânzi si comisioane abuzive, de la data acordării creditului și pana la data la care se va pronunța o hotărâre judecătorească definitiva si irevocabila, solicitând indexarea sumei cu indicele de inflație.

De asemenea, reclamanții solicită obligarea la plată a pârâtei a dobânzii legale aferente sumelor abuziv încasate, dobânzi ce urmează a fi calculate începând cu data introducerii acțiunii si pana la data plații efective, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Reclamanții au motivat că au încheiat contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare pentru persoane fizice nr._ la data de 16.04.2008, bani cu care au achiziționat un apartament în municipiul B.. Valoarea creditului a fost în sumă de 33.400 €, credit acordat pentru o perioada de 360 de luni, termen calculat de la data primei trageri, in acest sens fiind întocmit si un grafic de rambursare.

La data contractării creditului, dobânda a fost fixă pentru un an de zile, la o valoare de 6,4% pe an. După primul an, dobânda curenta ce urma să fie aplicată pana la sfârșitul creditului era compusă din dobânda variabilă la care se adăugau 1,40 puncte procentuale, în conformitate cu punctul 5 din contract. Reclamanții arată că reprezentanții băncii nu le-au explicat cum se compune această dobândă variabilă, nu li s-a spus nici de ce este o dobândă de referință și nici ce criterii stau la baza fluctuației, atunci când dobânda este variabilă.

Arată că nu au înțeles la ce anume se referă cu exactitate, atunci când se vorbește despre nivelul dobânzii curente, nivel ce se stabilește in funcție de serviciul datoriei împrumutatului, că nu au înțeles clar în ce mod se constituie aceasta dobândă finală pe care trebuie sa o plătească la banca.

Mai arata ca nu au înțeles nici de ce trebuie sa plătească tot felul de comisioane, cum ar fi comisionul de acordare a creditului de 2%, comision de administrare, comision de transformare pentru prima solicitare de 0,50 % flat, comision pentru următoarele solicitări de 1% flat.

Reclamanții considera ca sunt clauze abuzive si acelea prevăzute în punctele 9.1-9.3 din Condițiile Generale de creditare prin care, fără să fie descris in mod concret, in ce anume consta neîndeplinirea oricăror clauze contractuale, banca poate declara scadent anticipat creditul acordat.

Mai arata că acest contract, cu tot cu clauzele pe care le consideră abuzive, le-a fost impus in forma în care a și fost încheiat, fără a putea negocia nici un aspect.

Reclamanții arată că libertatea lor de voința s-a rezumat la a semna sau nu contractul pe care unilateral banca 1-a pregătit si l-a prezentat ca fiind singurul posibil in care se puteau încadra din punct de vedere al scoring-ului. Că, au semnat pentru ca voiau cu disperare la acel moment sa cumpere apartamentul care a si fost ipotecat in favoarea băncii.

Că, pentru a putea beneficia de acest credit au fost puși să semneze un contract de

adeziune, un contract pretipizat pentru toate creditele cu acest specific ale băncii, că nu a putut fi niciodată negociat, clauzele acestuia fiind stabilite unilateral de către bancă.

Reclamanții consideră că și la data la care s-a încheiat convenția dar și ulterior au fost într-o poziție inegală cu banca, neavând posibilitatea reală de a negocia, de a adăuga sau înlătura vreuna din clauzele contractului. Mai arată că, potrivit prevederilor din Legea 193/2000, banca are obligația sa faca dovada că intre părți ar fi fost o negociere in mod direct, ceea ce nu s-a întâmplat.

Mai arată că aceste comisioane (de risc si/sau de administrare in realitate) nu sunt justificate intrucat banca si-a luat deja toate masurile de siguranța in vederea recuperării creditului. Că, apartamentul pe care l-au achiziționat cu acest credit este gajat in favoarea băncii, apartamentul este asigurat, asigurare cesionata in favoarea băncii, iar banca si-a luat toate garanțiile ca-si va recupera creditul din veniturile lunare ale reclamanților. Mai arată că eliminarea unei astfel de clauze este impusă și de prevederile OUG 50/2010 la art. 36.

Având în vedere și faptul că nulitatea pe care o presupune caracterul abuziv al clauzei este de nulitate absolută, dat fiind interesul general al consumatorilor, ca și categorie socială, fiind protejați printr-o normă specială atât de către legislația europeană, dar și de legislația națională, Legea 193/2000 republicată și modificată, reclamanții consideră că este pe deplin justificată solicitarea de restituire a unor sume de bani ca fiind o plată nedatorată până acum către bancă.

Mai arată reclamanții că au încercat rezolvarea acestui litigiu pe cale amiabila adresându-se unui mediator, însă pârâta nu a dat curs invitației lor.

În drept, reclamanții își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 4,5,6,14 din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive, art.35 din OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori; OG nr.13/2011 privitoare la dobânda legală și Legea 296/2004 privind codul consumului.

La cerere au atașat înscrisuri (filele 7-23 dosar).

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care solicită instanței de judecată respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți:

1. Ca efect al admiterii următoarelor excepții procesuale, ordonate conform art. 248 din NCPC, după cum urmează:

1.1. Excepția lipsei de interes în formularea capătului de cerere vizând nulitatea clauzelor art. 8 lit. d) și e) (comisioanele de transformare a monedei împrumutului), având în vedere că reclamanții nu au avut la momentul introducerii acțiunii, și nu au nici în prezent, un interes care să fie născut / care să fie actual.

1.2. Excepția lipsei de obiect în formularea capătului de cerere vizând nulitatea clauzei de la art. 5 din Contract (dobânda curentă este de 6,4% pe an și este fixă în primul an și variabilă ulterior. După primul an, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,40 puncte procentuale), respectiv nulitatea clauzei de la art. 8 lit. c) din Contract (comision de administrare de 16,70 euro, plătibil lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului Contractat) având în vedere că aceste clauze au fost modificate prin Actul adițional nr._.B/16.06.2011, nulitatea clauzei de la art. 8 lit. a) din Contractul de credit (comision de rambursare anticipată), având în vedere că acest comision a fost eliminat din Contract.

1.3. Excepția nulității capetelor 3 și 4 pentru lipsa valorii obiectului cererii de chemare în judecată.

1.4. Excepția inadmisibilității capetelor 3 și 4 de cerere vizând restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor pretins abuzive, din moment ce sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv, încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se repune în discuție prestațiile deja executate, cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității.

1.5. Excepția prescripției dreptului material la acțiunea în restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de dobândă și comisioane.

2. Pe fond, se solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Obligarea reclamanților, în temeiul art. 451 și 453 din NCPC, la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

In fapt, se arata ca prin contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/04.04.2008 (denumit în continuare „Contractul de credit"), Subscrisa am acordat dlui. G. C., în calitate de împrumutat și garant ipotecar, și dnei. G. T., în calitate de garant ipotecar, un împrumut în cuantum de 33.400 euro, cu o durată de rambursare de 360 de luni.

Contractul de credit a fost semnat de G. T. atât în nume propriu cât și în numele soțului său, G. C. pe baza unei împuternici notariale acordate în acest sens.

La data încheierii Contractului de credit, potrivit art. 5 dobânda curentă este de 6,4% pe an și este fixă în primul an și variabilă ulterior. După primul an, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,40 puncte procentuale.

Potrivit art. 21 din Contractul de credit, Condițiile Generale de Creditare fac parte integrantă din Contract, iar potrivit art. 22 din Contract, în cazul în care între Condițiile Generale și Contractul de Credit există diferențe se aplică dispozițiile din Contractul de credit.

Din Contractul de credit bancar încheiat cu reclamanții, rezultă, mai presus de orice dubiu, că, la momentul încheierii contractului - 04.04.2008 - conform negotium-ului negociat cu banca, aceștia și-au asumat să plătească pe toată perioada contractuală dobânda curentă indicată mai sus, precum și următoarele comisioane:

- comision de rambursare anticipată (art. 8 lit. a din Contract);

- comision de acordare credit de 2,50 flat (art. 8 lit. b din Contract);

- comision de administrare de 16,70 euro, plătibil lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat (art. 8 lit. c din Contract).

- comision de transformare atât pentru prima solicitare în procent de 0,50% flat, cât și pentru următoarele solicitări de 1,00 flat (art. 8 lit. d și lit. e din Contract).

Reclamanții au avut reprezentarea a ceea ce au semnat la momentul acordului de voințe și au acceptat costurile creditului. în plus, costurile creditului au fost aduse la cunoștința reclamanților nu doar prin Contractul de credit, dar și prin graficul de rambursare care menționa defalcat dobânda și comisioanele datorate lunar. Ambele documente au fost însușite de reclamanți prin semnătură.

Fără a fi fost supuși vreunei presiuni sau captații din partea băncii, la propria lor inițiativă, împrumutații au considerat echilibrate prestațiile părților contractante, această apreciere fiind formată pe baza unei imagini clare și neechivoce a componentelor de cost.

La data de 16.04.2008 între reclamanți și bancă a fost încheiat Contractul de ipotecă nr. 241, prin care G. C. și G. T. s-au obligat să garanteze împrumutul în valoare de 33.400 Euro, plus dobânzile aferente și alte costuri și comisioane prin constituirea unei ipoteci de rang I asupra imobilului constituit din apartamentul nr. 5, situat în Mun. B., ., ., Jud. B..

La data de 14.06.2011, în urma negocierii purtate, părțile au semnat Actul adițional nr._.B (denumit în continuare „Actul adițional nr._.B") la Contractul de credit prin care au modificat/completat o . clauze contractuale privind nivelul dobânzii și al comisioanelor (art. 2 și art. 3 din Actul adițional), cuantumul dobânzii anuale efective (art. 4 din Actul adițional), costul total al creditului (art. 5 din Actul adițional), eliminarea clauzelor referitoare la dobânda curentă în funcție de serviciul datoriei (art. 8 din Actul adițional), modalitatea de notificare/informare a părților în caz de modificare a conținutului clauzelor contractuale (art. 9 și art. 18 din Actul adițional), condițiile de rambursare anticipată a creditului (art. 16 din Actul adițional).

Urmare a semnării Actului adițional nr._B s-a emis un nou grafic de rambursare din data de 16.06.2011 care a fost comunicat împrumutatului sub semnătură.

In contextul producerii efectelor primei redactări a OUG nr. 50/2010, subscrisa am propus reclamanților încheierea unui Act adițional.

Acel act adițional nu a fost semnat de părți și nu a intrat niciodată în vigoare pentru a modifica întru-câtva numărul, conținutul sau întinderea obligațiilor asumate de părți prin contractul din anul 2008. Raporturile dintre părți au fost în permanență guvernate de prevederile contractului inițial, ulterior modificate prin Actul adițional nr._.B/16.06.2011.

Se precizează că, de la data semnării contractului de credit (04.04.2008) și până la data introducerii acțiunii pe rolul Judecătoriei B., s-au scurs mai mult de 6 ani, timp în care reclamanții nu au avut obiecțiuni referitoare la costurile creditului agreate.

Se apreciază ca echilibrul contractual care trebuie verificat de instanță în baza art. 4 din Legea nr. 193/2000, este unul mai fin, nu unul strict matematic. Echilibrul este unul juridic, care îmbracă finalitățile economice și foloasele practice ce le profită părților la contract. Așadar, utilitatea economică a încheierii contractului (în sensul de manual de economie) este primordială pentru aprecierea echilibrului.

In acest sens se arată ca judecătorul cauzei nu poate cerceta echilibrul economic așa cum par să ceară reclamanții, întrucât acesta nu se poate substitui părților în evaluarea intensității unor nevoi și al utilității economice pe care un consumator o atribuie unei anumite contraprestații la momentul inițial, cel al semnării contractului de credit, întotdeauna stabilirea prețului presupune o apreciere subiectivă a părților la momentul contractării, iar nu ulterior când intensitatea nevoii în mod evident este una diferită. Acesta este și sensul Hotărârii pronunțate de CJUE (Camera întâi) la 14 iunie 2012, în cauza C-618/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE, în procedura Banco Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino.

Parata dezvolta apoi exceptiile invocate.

Excepția lipsei de interes în formularea capătului de cerere vizând nulitatea clauzelor de la art. 8 lit. d) și e) (comisioanele de transformare a monedei împrumutului), având în vedere că reclamanții nu au avut la momentul introducerii acțiunii, și nu au nici în prezent, un interes care să fie născut/care să fie actual, deoarece nu au formulat până în prezent o cerere de transformare a monedei împrumutului din Ron în altă monedă, spre exemplu Euro, Franci elvețieni sau Dolari americani, mecanismele de la art. 8 lit. d) și e) nefiind niciodată activate.

Prin urmare, această pretenție este lipsită de interes, prin aceea că el încă nu s-a născut.

Excepția lipsei de obiect în formularea capătului de cerere vizând nulitatea clauzei de la art.5 din Contract (dobânda curentă este de 6,4% pe an și este fixă în primul an și variabilă ulterior. După primul an, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,40 puncte procentuale), respectiv nulitatea clauzei de la art. 8 lit. c) din Contract (comision de administrare de 16,70 euro, plătibil lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat) având în vedere că aceste clauze au fost modificate prin Actul adițional nr._.B/16.06.2011, nulitatea clauzei de la art. 8 lit. a) din Contractul de credit (comision de rambursare anticipată), având în vedere că acest comision a fost eliminat din Contract.

Prin Actul adițional nr._.B/16.06.2011, art.5 din Contract referitor la dobânda a fost modificat astfel: „dobânda curentă aplicabilă creditului în sold este de 8,95% pe an (și este formată prin însumarea nivelului de dobândă curentă, de 8,75% pe an și ajustarea de 0,2% pe an pentru nivelul avansului redus valabilă de la data acordării creditului) și este fixă pe primii 5 ani de la data intrării în vigoare a Actului adițional, iar pe restul perioadei de creditare dobânda curentă este variabilă și se calculează în funcție de cotația Euribor la 6 luni, la care se adaugă 7,45 (și este formată prin însumarea nivelului de dobândă curentă, de 7,25% pe an și ajustarea de 0,2% pe an pentru nivelul avansului redus valabil de Ia data acordării creditului) puncte procentuale marjă fixă pe an pe tot restul perioadei de creditare."

Având în vedere că Actul adițional nr._B a fost. încheiat la data de 16.06.2011, iar dispozițiile referitoare la dobândă sunt valabile 5 ani, rezultă că acestea se aplică până la data de 16.06.2016.

Potrivit art. 2 lit. B din Actul adițional nr._.B, „după finalizarea perioadei de dobândă fixă, dobânda variabilă se calculează în funcție de cotația Euribor astfel: se utilizează cotația Euribor la 6 luni stabilită în ultima zi lucrătoare a lunii precedente datei intrării în vigoare a Actului adițional, cu data valutei în SPOT, adică a doua zi lucrătoare bancară de la data stabilirii."

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții critică punctul 5 din Contractul inițial prin care se stabilea că dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă ce se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,4 puncte procentuale.

Este evident că reclamanții ignoră efectiv existența Actului adițional nr._.B și se raportează prin acțiune la niște clauze contractuale care nu mai există în prezent. Mai mult, Actul adițional nr._.B a fost încheiat în urma negocierilor inițiate de către reclamanți care pe această cale au obținut o . avantaje din partea băncii, cum ar fi cele referitoare la cuantumul și modalitatea de calcul a dobânzii.

În raport de aceste considerente, apreciem că este lipsită de obiect solicitarea de constatare a nulității clauzei prevăzute de art. 5 din Contractul de credit, întrucât această clauză nu mai există propriu-zis.

Referitor la clauza prevăzută de art. 8 lit. c din Contract (comision de administrare de 16,70 euro, plătibil lunar, reprezentând un procent de 0.05% din valoarea creditului contractat), arătăm că prin art.3 din Actul adițional nr._.B aceasta s-a modificat în sensul în care comisionul lunar de administrare credit este în sumă fixă de 16.70 euro perceput pentru monitorizarea / înregistrarea / efectuarea de operațiuni de către Bancă în scopul utilizării / rambursării creditului.

Reclamanții au solicitat instanței constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 8 din Contractul de credit, deși aceasta s-a modificat semnificativ prin art. 3 din Actul adițional nr._.B.

După cum se poate observa, de la . Actului adițional nr._.B, clauza de la art. 8 din Contract nu mai subzistă, motiv pentru care solicitarea reclamanților este lipsită de obiect.

In ceea ce privește nulitatea clauzei de la art. 8 lit. a) din Contractul de credit (comision de rambursare anticipată), se arata instanței de judecată faptul că acest comision a fost eliminat din Contract prin adresa transmisă de bancă împrumutaților la data de 22.02.2011.

Mai mult, reclamanții nu au învederat băncii intenția de a rambursa anticipat creditul, până la data eliminării acestui comision, astfel încât solicitarea privind constatarea nulității acestei clauze este atât lipsită de interes, deoarece nu a fost niciodată perceput de bancă / plătit de reclamanți, cât și lipsită de obiect, întrucât comisionul a fost eliminat din Contractul de credit.

Excepția nulității capetelor 3 și 4 pentru lipsa valorii obiectului cererii de chemare în judecată.

Parata observa că prin capătul 3 al cererii de chemare în judecată reclamanții solicită restituirea tuturor sumelor care în mod pretins abuziv au fost încasate cu titlu de dobânzi și comisioane, iar prin capătul 4 de cerere solicită obligarea subscrisei la plata dobânzii legale aferente sumelor încasate în mod abuziv, fără a indica valoarea sumelor pretinse

Se apreciază că reclamanții nu si-au îndeplinit obligațiile de corectă și completă formulare a cererii (a se vedea art. 194 lit. c din NCPC coroborat cu art. 196 alin. 1 prima teză din NCPC), și nici obligația de regularizare a cererii introductive în sensul cerut de instanța de judecată înainte de fixarea primului termen de judecată (a se vedea art. 196 alin. 1 teza a II-a din NCPC coroborat cu art. 200 alin. 1, 2 și 3 din NCPC). în speță se impune pronunțarea unei încheieri de anulare a capătului din cererea introductivă, ceea ce afectează dreptul băncii la apărare și ne produce o vătămare prin imposibilitatea formulării unor apărări complete cu privire la aceste petite cu conținut pecuniar.

Parata a mai invocat excepția inadmisibilității capetelor 3 și 4 de cerere vizând restituirea sumei încasate în temeiul clauzelor pretins abuzive, apreciind ca sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este una sui generis, respectiv, încetarea producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se repune în discuție prestațiile deja executate, cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității.

S-a mai invocat excepția prescripției dreptului material la acțiunea în restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de dobânzi și comisioane apreciindu-se ca perioada în care o astfel de acțiune în restituirea sumelor de bani încasate cu titlu dobânzi și comisioane poate fi introdusă (acceptând că o atare acțiune ar admisibilă, ceea ce nu este cazul) este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. 1 Decretul nr. 167/1958 (facem precizarea că potrivit art. 6 alin. 4 din Noul Cod Ci prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt întregime supuse dispozițiilor legii care le-au instituit, deci legii vechi).

In apărarea sa pe fond parata invoca faptul ca potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală este abuzivă dacă și numai dacă, sunt îndeplinite în mod cumulativ, următoarele condiții. Pentru a putea fi considerată ..abuzivă", o clauză trebuie:

- să nu consacre o componentă ce face parte din obiectul principal al respectivului contract / o componentă ce face parte din „prețul" contractului (atât timp cât redactarea clauzei analizate este clară și neechivocă)

- să nu fi PUTUT FI / SA NU FI fost negociată direct cu profesionistul ATUNCI CÂND SE PUTEA NEGOCIA,

- să fi fost introdusă în contract contrar cerințelor bunei-credințe și să creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Or, clauzele contractuale referitoare la dobândă și la comisioane din partea speciali și din Condițiile Generale de Creditare la contractul de credit bancar încheiat reclamanții exprimă, în mod clar și neechivoc, componentele de cost / de p individualizate distinct unele de altele.

Din redactarea clauzelor contractuale și din structura contractului de credit rei clară și neechivocă fiecare componentă de cost.

Comisioanele percepute de Bancă au, fiecare, rațiunile lor de a fi percepute la împrumutat. În spatele fiecărui comision stă câte o contraprestație a băncii, în timp ce dobânda este percepută ca simplu fruct al sumei împrumutate.

Pentru comisioane, banca prestează servicii, ele reprezentând o plată, și un fruct civil. Cauzele juridice sunt, așadar, în mod necesar, diferite.

Pe de altă parte, instanța trebuie să facă o analiză corectă a contractului de ere bancar, pentru a observa, că nici măcar reclamanții, în cererea de chemare în judecată, în virtutea principiului disponibilității, par să nu fi invocat, cu adevăra vreo cauză care să afecteze validitatea consimțământului lor.

Astfel, instanța de fond trebuie să rețină că împrumutații au avut reprezentarea corectă a tuturor componentelor de cost ale creditului (dobânda și comisioanele contestate) și că, prin comun acord, a fost stabilită legea părților: contractul în forma în care a fost agreat / semnat inițial.

Art. 969 din Vechiul cod civil consacră această „putere de lege" a învoielii părților făcând aplicația principiului „pacta sunt servanda". Rațiunea obligativității cuvântului dat de părțile la contract, este aceea de a se evita încheierea de contracte jocandi causa, precum și aceea de a garanta securitatea raporturilor juridice, în sensul de a nu permite modificarea raporturilor obligaționale, fără obținerea acordului celeilalte părți.

Mutuus consensus, mutuus dissensus vine să reliefeze simetria de care este nevoie, în drept, pentru a putea modifica / altera termenii și condițiile agreate la început. Premisa comună care permite operarea acestor principii de drept este că niciuna dintre părțile la contract nu a avut un consimțământ viciat. D. dacă s-ar face dovada incidenței vreunui viciu, înțelegerea inițială a părților nu ar putea să-și producă efectele.

Dispozițiile din Legea nr. 193/2000, aduc în activul legislativ o . criterii legale suplimentare. Ele vin să completeze analiza juridică ce păstrează în centrul său preceptele și principiile de drept „clasice", enumerate mai sus. Aceste dispoziții legale nu vin să înlăture elementele sine qua non de care depinde validitatea unui contract. Rolul lor este doar acela de a înăspri rigoarea cu care se analizau condițiile „clasice" de validitate.

Dintre condițiile / criteriile cuprinse în art. 4 din Legea nr. 193/2000, una trebuie analizată cu prioritate logico - juridică, și anume cea de la alin. 6. Interpretând contractul și analizând voința comună, valabil exprimată, a părților la contract, instanța trebuie să observe că există un preț al creditului luat, și că atesta este compus din:

(a) dobândă (definitorie pentru orice contract de credit, și cu atât mai mult, pentru unul bancar), dar și din

(b) comisioane plătite / plătibile de împrumutați, către împrumutător, pentru serviciile pe care acesta din urmă, le prestează / le-ar putea presta, pe parcursul derulării contractului.

Pârâta apreciază că aceste clauze sunt licite si permise inclusiv de o vasta jurisprudența a instanțelor europene si ca sunt conforme cu legile aplicabile în materia protecției consumatorilor

Se mai arata ca fiind esențial in analizarea clauzelor criticate caracterul succesiv al prestațiilor din partea împrumutatului, însă o executare uno ictu din partea băncii parate. Acest aspect trebuie luat în considerare la aprecierea echilibrului prestațiilor asumate prin contract.

Se susține ca clauzele referitoare la dobândă nu sunt abuzive, deoarece au fost negociate, au fost introduse în contract cu bună - credință și nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților la contract.

In ceea ce privește prezumția de caracter abuziv a tuturor clauzelor ce sunt redactate în prealabil (înainte de momentul propriu-zis al semnării contractului), ținem să subliniem că aceasta este doar o prezumție simplă, instituită de art. 3 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, și nu una absolută. Subliniem totodată că Legea nr. 193/2000 nu reia dispozițiile acestui articol, astfel că trimiterea poate fi făcută doar la norma juridică de drept comunitar derivat.

Potrivit opțiunii reclamanților din momentul contractării, dobânda curentă este de 6,4% pe an și este fixă în primul an și variabilă ulterior. Dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă o marjă fixă de 1,40 pp. După cum am arătat, acest mecanism de calcul al dobânzii era, la momentul semnării contractului, cunoscut de către reclamanți.

Dobânda de referință variabilă a băncii, indice cunoscut și negociat de reclamanți, se stabilește în funcție de costul resurselor de creditare ale băncii, fiind independentă de voința acesteia, și are la bază următoarele elemente:

-indicele reprezentând evoluția dobânzii indicative de pe piețele internaționale, care reflectă costurile de refinanțare ale băncii (Euribor/Robor);

-primele de lichiditate asociate termenelor scurte sau lungi de creditare;

-costul datorat riscului de țară asociat pieței locale pe piețele internaționale;

-costurile asociate rezervelor minime obligatorii pentru sursele în valută atrase, pe care banca trebuie să le blocheze la BNR;

-costul generat de contribuția la fondul de garantare a depozitelor;

-modificările reglementărilor legale care conduc la costuri suplimentare pentru bancă.

Toate aceste costuri se stabilesc și au la bază Reglementări ale BNR, fiind determinate pe baza unor indicatori obiectivi și a unor formule de calcul, băncilor fiindu-le permis, potrivit dispozițiilor legale aplicabile contractului, să acorde credite în raport de o dobândă de referință proprie.

Din perspectiva contractului de credit, dobânda este acea parte a prețului care reprezintă cea mai mare parte a costului creditului. Pentru acordarea oricărui credit și în funcție de perioada pentru care acesta este stabilit, banca este nevoită să facă anumite cheltuieli. într-o situație ideală, o bancă ar avea banii suficienți pentru a acorda creditele din depozitele pe care le adună de la clienții săi. în această lume ideală, singurul cost efectiv al băncii pentru o anumită sumă acordată ca și credit ar fi reprezentat de dobânda pe care B. ar trebui să o plătească deponenților, la aceasta adăugându-se profitul Băncii pentru a forma dobânda.

Deoarece, de cele mai multe ori, depozitele unei bănci nu sunt suficiente pentru a acoperi cererea de credite, o bancă este nevoită să se împrumute la rândul ei de la alte bănci, aceste împrumuturi generând, la rândul lor costuri suplimentare. Dobânda pe care o Bancă trebuie să o plătească pentru un astfel de împrumut diferă de la o țară la alta, și de la o bancă la alta. Astfel cum în situația ideală, o bancă ar trebui să solicite și plata unei dobânzi care are ca nivel minim dobânda pe care acea bancă o acordă deponenților, tot astfel, la nivel interbancar, atunci când o bancă împrumută o altă bancă, valoarea minimă a dobânzii solicitate de împrumutător va trebui să acopere dobânda acordată deponenților acelei bănci.

Prin urmare, o bancă românească ce se împrumută de pe piața interbancară va trebui să plătească un cost cel puțin egal cu dobânda aferentă depozitelor celorlalte bănci. Rata medie a acestor depozite este calculată sub forma indicilor ROBOR."EURI B. sau LI B., în funcție de moneda creditului.

Se subliniază că această rată a depozitelor, poate induce în eroare cu privire la costul real, iar banca este obligată să se împrumute, deoarece rata reprezintă o medie a dobânzilor și nu valoarea acesteia pentru o anumită bancă.

In acest context, nu se poate susține că dobânda a fost modificată unilateral de către banca și nici nu se poate vorbi de un dezechilibru între contraprestații, reclamanții datorând numai sumele ce constituie costul contractului, calculat în modul și după criteriile la care aceștia au consimțit.

Prin Condițiile Speciale ale fiecărui contract de credit, părțile stabilesc un anumit tip de rată a dobânzii curente care poate fi fixă sau variabilă, în funcție de anumiți indici: ROBOR, EUR1BOR sau dobânda de referință variabilă a BCR, în funcție de opțiunea clienților.

Urmare a negocierilor purtate la semnarea Actului adițional nr._/16.06.2011, dobânda curentă s-a modificat în sensul că a devenit aplicabilă creditului în sold și este de 8,95% pe an, fixă pe primii 5 ani de la data intrării în vigoare a Actului adițional, iar pe restul perioadei de creditare dobânda curentă este variabilă și se calculează în funcție de cotația Euribor la 6 luni, la care se adaugă 7,45 puncte procentuale marjă fixă pe an pe tot restul perioadei de creditare.

De altfel, așa-zisele modificări unilaterale ale dobânzii sunt firești, fiind rezultații fluctuațiilor înregistrate de dobânda variabilă la care s-a convenit.

Variația dobânzii este reglementată chiar în cuprinsul contractului, la fel ca și posibilitatea băncii de a modifica cuantumul acesteia în funcție de costul resurselor de creditare.

In continuare, se susține ca pasivitatea consumatorului, care fie din comoditate nu studiază mecanismele de formare a costului creditului, fie se grăbește să obțină creditul, fie nu înțelege destinația comisioanelor percepute, în niciun caz nu poate fi imputată subscrisei BCR, care este obligată doar să informeze pe consumator asupra condițiilor contractuale și să fie deschisă la negociere, nu și să se asigure că consumatorul a înțeles în detaliu toate clauzele contractuale și nu să accepte toate propunerile consumatorului.

Se invoca faptul ca anularea clauzelor contestate ar conduce la nerespectarea dreptului la proprietate privată și la libertate economică.

Parata mai susține ca implicațiile economice ale anulării clauzelor pretins abuzive ar conduce la negarea speranței legitime de câștig a Băncii, constând în dobânzile și comisioanele agreate de către părți, întrucât aceste câștiguri nu sunt niciodată ipotetice, ci reprezintă consecința executării obligațiilor în mod liber asumate de către reclamanți, anularea clauzelor criticate ar contura o atingere adusă dreptului de proprietate"⁴ în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care a încadrat în mod constant creanțele în noțiunea de bun.

Se mai arata ca dobânzile și comisioanele nu au fost introduse de BCR cu rea-credință.

Se susține ca existența comisioanelor și a dobânzii variabile nu creează un dezechilibru semnificativ între prestațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Fiind un contract de credit, obiectul acestuia este punerea la dispoziție a unor sume de bani, pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul unui anumit preț. Prețul contractului este format din dobândă și din comisioane, între care și comisioanele de acordare credit, urmărire riscuri și administrare contestate de reclamantă.

Despre condiția dezechilibrului, așa cum este ea consacrată la art. 4 din Legea nr. 193/2000 se afirma ca are în vedere drepturi și obligații contractuale și nu cuantumul obligațiilor asumate, iar asupra prețului instanța nu are drept de ingerință.

Cu privire la clauzele referitoare la comisioane se arată că nu sunt abuzive.

Astfel, costurile activității de creditare, ca activitate financiar-bancară cu un caracter complex și care se prelungește pe o perioadă de timp îndelungată, cuprind și alte elemente în afară de dobândă (aceasta reprezentând numai echivalentul lipsei de folosință a capitalului).

Se arata in acest sens ca pentru bănci, activitatea de creditare presupune punerea în mișcare a unui mecanism complex, care dă naștere unor costuri de natură extrem de variată, depinzând atât de factori interni, cât și de o . factori externi.

Pentru a-și asigura resursele financiare necesare, instituțiile de credit instituie o . comisioane menite a compensa o parte din costurile activității de creditare precum costurile cu analiza dosarului de creditare în vederea acordării creditul (comisionul de acordare), costurile de administrare a creditelor deja acordat (comisionul de administrare), costurile de punere la adăpost în privința riscului de neplată a creditului (comisionul de urmărire riscuri), precum și costurile aferente fiecărei solicitări de transformare a creditului dintr-o valută în alta (comision pentru prima și următoarele solicitări).

Comisioanele sunt recunoscute a face parte din costul total al creditului reprezentând un element al prețului contractului, atât de legislația internă (inclusiv de OUG 50/2010), cât și de cea europeană, și cad în mod uzual in sarcina împrumutaților.

In ceea ce privește cuantumul comisioanelor, și acesta se stabilește pe baza convenției părților, în funcție de aprecierea subiectivă a acestora. Prin semnarea contractului de credit, reclamanții și-au asumat obligația de a suporta pe lângă dobândă și comisioanele în cuantumul și modalitatea de plată prevăzute atât în contract cât și în graficul de rambursare, neexistând nici o dispoziție legală care să interzică perceperea acestor comisioane sau care să permită instanței să modifice cuantumul lor, pentru rațiunile arătate anterior.

Totodată, instanța urmează să constate că valoarea acestor comisioane nu s-a modificat pe parcursul derulării Contractului, aspect care nu a fost și nici nu poate fi contestat de către reclamantă.

Clauzele referitoare la comisionul de acordare credit nu sunt abuzive.

In ceea ce privește comisionul de acordare credit, acesta este unanim recunoscut de prevederile incidente în materia contractelor financiar-bancare și protecția consumatorului. Acesta se achită o singură dată, pentru operațiunile realizate de angajații băncii cu ocazia acordării creditului, operațiuni ce presupun efectuarea unui număr mare de verificări și parcurgerea unui volum semnificativ de documente.

Comisionul de acordare a creditului acoperă, prin urmare, costurile Subscrisei generate de procesarea și analiza temeinică a dosarului clientului, de verificarea bonității acestuia și a garanțiilor oferite, de deschiderea contului de credit, de comisioanele acordate intermediarilor etc.

Totodată, nivelul comisionului este determinat ca procent din valoarea creditului acordat tocmai pentru a se asigura un echilibru just între prestația Subscrisei și cea a clienților.

Este de notorietate faptul că B. trebuie să se asigure că, pe întreaga perioadă de acordare a creditului, gradul total de îndatorare a solicitanților se încadrează în nivelul maxim admis aplicabil acestuia. Toate aceste eforturi financiare pe care, Subscrisa, le depunem în vederea acordării creditului trebuie să aibă o contraprestație pecuniară din partea împrumutatului.

De altfel, obiectul verificărilor băncii a fost însăși situația reclamanților, aceste operațiuni fiind efectuate cu consimțământul lor expres, în urma unui proces de negociere și cu asumarea suportării costurilor aferente.

Pentru toate aceste argumente și având în vedere că nici o prevedere legală în vigoare la momentul încheierii Contractului de credit nu interzicea perceperea unui asemenea comision, clauzele cu privire la comisionul de acordare credit nu sunt abuzive.

Clauzele referitoare la comisionul de administrare nu sunt abuzive in opinia paratei.

In ceea ce privește comisionul de administrare, acesta:

-se percepe pentru administrarea contului de credit;

-cuprinde costuri cu operațiunile bancare privind întreținerea "aplicațiilor informatice de gestiune a creditului și informarea permanentă a clientului.

Fiind un cost determinat de o activitate constantă ca volum și intensitate pe întreaga perioadă de derulare a creditului, este firesc ca acest comision să aibă aceeași valoare, constantă, pe întreaga perioadă.

Or, diligentele cu care banca se îngrijește ca rambursarea creditului să aibă loc în mod corect (ratele să fie calculate corect, scadențele să fie respectate, notificările și raportările către cei abilitați și către instituțiile de reglementare competente în domeniu să fie făcute la timp etc.) sunt constante și presupun aceleași operațiuni.

In concret, lucrătorii băncii care asigură pentru bancă prestația din spatele comisionului de administrare, nu muncesc mai puțin atent, sau, pur și simplu, mai puțin, atunci când „administrează" evoluția creditului, doar pentru că soldul scade permanent. Nici întreținerea sistemelor informatice nu costă mai puțin în funcție de soldul rămas de achitat de împrumutat.

Așadar, este firesc ca acest comision să fie prevăzut în cuantum fix, constant pe toată perioada de creditare, pentru că implicarea băncii și serviciul prestat nu scade nici calitativ, și nici cantitativ, pe măsură ce suma împrumutată este rambursată.

Clauzele referitoare la comisionul de transformare nu sunt abuzive.

Comisionul de transformare a valutei creditului acoperă, prin urmare, costurille subscrisei generate de reorganizarea creditului și a tuturor elementelor adiacente

acestuia ca urmare a solicitării împrumutaților.

Totodată, nivelul comisionului este determinat ca procent din valoarea creditul", acordat tocmai pentru a se asigura un echilibru just între prestația Subscrisei și ceai clientului în condițiile în care schimbarea valutei creditului presupune o regândire. acestuia, ofertele Băncii fiind de obicei particularizate în funcție de valuta în care a acordă creditul.

Acest comision se încasează numai la data încheierii actului adițional prin care părțile stabilesc transformarea creditului în altă monedă, motiv pentru care se exclude de plano absența unei negocieri a Subscrisei cu reclamanții in acest sens

Așadar, prevederile referitoare la comisionul de transformare nu pot fi considerate abuzive având în vedere că o modificare care să antreneze perceperea unui astfel« comision este dependentă de manifestarea de voință a reclamanților în acest sens de încheierea unui act adițional (care implică existența unei negocieri a părților).

Cu privire la Practica bancii de a modifica dobânda curentă în funcție de serviciul datoriei se arata ca nu este abuzivă, iar reclamanții și-au dat expres acordul asupra acestui mod de calcul al dobânzii în cazul în care depășesc termenul de plații stabilit inițial.

Dispozițiile art. 6 din Contractul de credit pe care le contestă reclamanții prevăd beneficiul pe care banca îl acordă împrumutaților cărora le oferă posibilitatea de alege între mai multe intervale de timp în care să plătească rata bancară. în lipsa unei astfel de clauze, depășirea termenului de plată a ratei ar fi putut atrage încetarea imediată a Contractului de credit cu consecința obligației împrumutaților de a restitui creditul de îndată.

Or, în prezența acestei clauze, împrumutații beneficiază de avantajul de a putea plăti dobânzile și comisioanele lunare datorate băncii la termene ulterioare, în funcție posibilitățile lor financiare.

Tot astfel se sustine si despre clauzele din Condițiile generale de creditare privitoare la declararea scadenței anticipate ca nu sunt abuzive.

Astfel, se arata ca raporturile concrete stabilite cu reclamanții sunt cele din Condițiile speciale de creditare și nu cele din Condițiile generale.

Apoi, Contractul de credit este prin natura lui un contract afectat de un termen suspensiv în favoarea ambelor părți.

Clauzele privind declararea scadenței anticipate a creditului sunt practic clauze care reglementează decăderea împrumutatului din beneficiul termenului în acele situații în care există o neexecutare contractuală în temeiul art. 1025 (vechiul) C. civ.: "Debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, când este căzut în deconfitură, sau când, cu fapta sa, a micșorat siguranțele ce prin contract dăduse creditorului”

De altfel, decăderea reclamanților din beneficiul termenului în cazul neachitării ratelor/micșorării garanțiilor operează și în absența acestor clauze, în temeiul art. 1025 (vechiul) C. civ.: "Debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, când este căzut în deconfitură, sau când, cu fapta sa, a micșorat siguranțele ce prin contract dăduse creditorului".

Articolele din Condițiile generale de creditare privind declararea scadenței anticipate devin aplicabile numai în cazul în care există o neexecutare din partea reclamanților, astfel cum se menționează expres în chiar cuprinsul lor.

Clauzele menționate sunt expresia dreptului băncii de a declara rezilierea Contractului și de a proceda la recuperarea sumelor de bani în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile contractuale.

Se arata ca nu s-ar putea pretinde Băncii să aștepte, în caz de neexecutare, împlinirea termenului contractual de 30 de ani pentru a recupera suma de bani împrumutată, deoarece acest lucru ar înfrânge orice rațiune de natură juridică și financiară, motiv pentru care s-a impus adoptarea unei astfel de clauze.

In ce priveste capătul de cerere privind restituirea prestațiilor se precizeaza ca este neîntemeiat, sens in care se arata in principal că reclamanții nu au precizat temeiul juridic al cererii de restituire si ca nici o dispoziție din Legea nr. 193/2000 sau din directivele comunitare nu prevede, între efectele constatării caracterului abuziv al unei clauze, pe acela al restituirii prestațiilor deja executate de părți.

De altfel, prin comparație, nici în cazul nulității restituirea prestațiilor nu se face drept și nu este obligatorie, ci își are fundamentul legal în alte fapte juridice ca impun restituirea (plata nedatorată, îmbogățirea fără justă cauză, gestiunea c afaceri etc.) și nu este posibilă în cazul contractelor cu executare succesivă..

Mai mult, dobânzile și comisioanele sunt parte constitutivă a costului Cotai al creditului reflectat în D. și constituind o obligație de rambursare unici indivizibilă, în sarcina reclamanților, care se execută succesiv, astfel că nu este posibil ca reclamanții să solicite restituirea numai a unei părți din sumele plătite.

Costul creditului este diferențiat în graficul de rambursare pe componente oi scopurile de informare a clienților asupra componentelor sale și ținerea unei evidențe clare asupra fluctuațiilor intervenite în aceste componente datorită schimbărilor financiare.

Totuși, costul creditului (D.) este calculat prin însumarea tuturor componentelor sale, constituie o obligație unică a reclamanților de a rambursa împrumutul primit și reprezintă cauza intrării bancii în Contractele de credit, fiind interdependentă plății făcute de subscrisa atunci când am transferat suma împrumutată în contul reclamantului.

Or, principiul restituirii prestațiilor impune ca, în mod reciproc, obligațiile interdependente executate să fie restituite de ambele părți.

In acest sens banca parata sustine ca poate fi obligată la restituirea plăților primite de la reclamanți numai în totalitatea lor și nu fracționat, cu privire la un anumit comision sau parte din dobândă, pentru că plățile făcute de reclamant au fost executate în îndeplinirea unei obligații unice și numai cu condiția ca și reclamanții să ne restituie, la rândul lor, împrumutul acordat în anul 2008, echivalentul nefolosinței sumelor de bani în toată perioada 2008 - prezent și valoarea prestațiilor efectuate în vederea administrării contului reclamanților.

Urmare a respingerii capătului de cerere privind restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de dobândă și comisioane de către bancă, se impune respingerea capătului accesoriu privind dobânda legală pretinsă față de aceste sume, conform principiului de drept accesorium sequitur principale.

Prin nota separată de probe depusă la filele 46-48, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamanților pentru dovedirea tezelor probatorii expuse în întâmpinare și sintetizate separat.

B. a atașat copii ale tuturor înscrisurilor invocate la filele 56-320 volumul I și filele 1-29 volumul al II-lea.

Ca urmare a solicitării instanței, banca a depus la fila 37 precizări privind sumele încasate de la reclamanți cu titlu de comisioane și dobânzi, precum și variația dobânzii la contractul de credit în litigiu.

Pârâta a depus totodată un raport de expertiză extrajudiciară contabilă privind poziția băncii în sistemul bancar român, precum și modul de creditare folosit de aceasta cu detalii privind costul creditelor și cheltuielile băncii (filele 67-96 ds).

La filele 98-101 dosar s-a depus interogatoriul administrat în instanță reclamanților, la cererea pârâtei.

Ambele părți au depus precizări (filele 105, 106 ds), iar pentru pronunțare banca a depus nota de onorarii și cheltuieli (filele 109-113 ds), iar reclamanții au formulat concluzii scrise la care au atașat practică judiciară (filele 114-129 ds).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că este investită cu judecarea unei acțiuni având ca obiect constatarea nulității absolute a clauzelor cu caracter abuziv cuprinse într-un contract de credit, formulată în baza art. 4-6, 14 din Legea nr.193/2000, art. 35 din O.U.G. nr.50/2010.

Văzând dispozițiile art.248 C.pr.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond invocate în întâmpinare, care fac inutilă cercetarea în fond a cauzei.

Astfel, se invocă în apărarea vastă formulată de banca pârâtă o . excepții, după cum urmează:

- excepția lipsei de interes în formularea capătului de cerere vizând nulitatea clauzelor cuprinse la art.8 lit.d) și e) din contracte, respectiv comisioanele de transformare a monedei împrumutului.

Această excepție este nefondată și va fi respinsă ca atare, deoarece, potrivit art.1166 Cod Civil, contractul este rodul acordului de voință al părților, cu intenția de a constitui/ modifica sau stinge un raport juridic.

Cât timp între părți nu s-a pus problema transformării monedei de acordare a creditului, nu era necesară prevederea comisionului ca și cost prezent al creditului, de aceea se impune eliminarea acestuia din forma actuală a contractului.

S-a mai invocat de către banca pârâtă:

- excepția lipsei de obiect în formularea capătului de cerere vizând nulitatea clauzei de la art.5 din contract (dobândă fixă în primul an și variabilă ulterior), a clauzei de la art.8 lit.c) din contract (comision de administrare) și a clauzei de la art.8 lit.a) din contract (comision de rambursare anticipată).

Argumentele aduse în susținerea acestei excepții sunt similare, în sensul că toate aceste clauze inițiale existente în contract au fost deja afectate de trecerea termenelor sau de încheierea de acte adiționale.

Și această excepție este nefondată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Cu privire la Clauza dobânzii variabile, este apreciată ca lipsită de obiect orice discutare a acesteia în condițiile în care s-a aplicat doar în intervalul 16.04._11, după care, începând cu 16.06.2011 este fixă, de 8,95%, până în 15.06.2016, când devenea variabilă, dacă ar fi continuat să funcționeze contractul. Cu toate acestea, o asemenea discuție ar fi fost importantă și în condițiile de activitate a contractului, când clauza de dobândă a fost temei pentru încasarea unor rate lunare crescătoare și, cu atât mai mult, în condițiile în care devenea titlu executoriu și temei pentru încasarea unei creanțe certe de la împrumutați.

Este imperios necesar ca o asemenea clauză să aibă un conținut legal din perspectiva intereselor ambelor părți contractuale.

Prin urmare, nu se poate reține că nu are obiect capătul de cerere prin care se solicită constatarea nulității absolute a clauzei cuprinsă la pct.5 din contract, prin care se stabilește dobânda curentă ca sumă între DRV și 1,40 puncte procentuale, de vreme ce o asemenea clauză a produs efecte concrete și în temeiul ei banca pârâtă a efectuat încasări.

Excepția lipsei de obiect aplicată cu privire la caracterul abuziv al clauzei cuprinsă în art.8 lit.c) din contract (comision de administrare) nu este dată în cauză, împrejurarea că prin art.3 din actul adițional nr._B acest comision a fost fixat la 16,70 euro lunar și este perceput pentru monitorizare/înregistrare/efectuarea de operațiuni de către bancă în scopul utilizării/rambursării creditului neavând vocația de a oferi clauzei astfel precizate/modificate caracter licit.

Astfel, în contractul inițial comisionul de administrare era reglementat la comun (conform art.8) cu alte comisioane variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare pentru creditul pus la dispoziție și a fost încasat de la data încheierii contractului 04.04.2008 și până la data de 14.06.2011. Cererea reclamanților privește într-un capăt ulterior și recuperarea sumelor plătite cu acest titlu. În măsura în care comisionul astfel perceput a fost abuziv, plata efectuată trebuie restituită, astfel că modificarea ulterioară nu înlătură nici plata făcută nici obligația restituirii, de unde și necesitatea verificării acestui aspect.

S-a mai invocat în cadrul excepției lipsei de obiect că nulitatea clauzei de la art.8 lit.a) din contractul de credit, privind comisionul de rambursare anticipată, este greșit invocată, deoarece acest comision a fost eliminat din contract prin adresa transmisă de bancă împrumutaților la data de 22.02.2011 și nu ar exista nici interes în susținerea petitului, deoarece nu a fost perceput de bancă/plătit de reclamanți.

Practic se afirmă că în forma actuală a contractului, rezultată dintr-o modificare unilaterală din inițiativa băncii, a fost eliminat comisionul criticat ca abuziv, apărare din care se poate deduce achiesarea pârâtei că un asemenea comision a fost pretins în mod greșit. Însăși împrejurarea că s-a renunțat la acesta este un semnal că ne aflăm în fața unei clauze contestate, iar modul în care a procedat banca, eliminându-i ca și clauză contractuală în baza unei simple adrese dovedește caracterul discreționar al „contractului”, lipsa unei reale negocieri și riscul ca o adresă ulterioară să aducă alte elemente în „contractul” părților.

Chiar și numai în interesul evitării acestui mod de lucru și pentru restaurarea relațiilor dintre părți pe baze consensuale – aspect de natura contractului - este necesar să se dezbată în contradictoriu fondul acestui tip de comision care a reprezentat o clauză contractuală timp de 3 ani și căreia în măsura în care i se pune capăt și se dispune eliminarea din contract – acest gest trebuie să fie rodul unei luări de poziție comune, iar nu al voinței unilaterale a băncii.

Există deci interes în dezbaterea caracterului abuziv al acestei clauze și, de asemenea există obiect, în măsura în care contractul s-a încheiat mutuus disensus, orice modificare a lui trebuie să rezulte tot din voința comună. A accepta că gestul pârâtei a rezolvat această problemă ar însemna o perpetuare a menținerii reclamanților în postura de aderenți la orice propunere a băncii, in imposibilitate de a manifesta voința sau intențiile cu privire la contract.

Prin urmare, chiar dacă nu are conținut patrimonial, poate fi obiect al cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzei criticate și modul de formare și de eliminare a acelei clauze în mod concret rezultând că inițiativa pârâtei în formarea contractului a fost predominantă, aspect pe care reclamanții înțeleg să-l cenzureze. De aceea urmează a se cerceta pe fond în ce măsură clauza criticată, chiar eliminată după 3 ani din contract, prin voința unei singure părți – a avut caracter abuziv. Interesul unei asemenea verificări pentru reclamanți este evident, deoarece prin cercetarea modului de încheiere și desfășurare a contractului cu pârâta, ei își susțin și își probează inclusiv celelalte pretenții, dovedind dezechilibrul reclamat în administrarea convenției, de natură să le afecteze drepturile și obligațiile convenite.

Cu privire la excepția nulității capetelor 3 și 4 pentru lipsa valorii obiectului cererii de chemare în judecată, instanța va constata că este nefondată o asemenea excepție, deoarece prin cerere se solicită restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor pretins abuzive – obiect patrimonial în sensul art.194 lit.c) C.pr.civ., a cărui evaluare nu era posibilă în momentul formulării cererii și nici necesară, având în vedere că acțiunea este scutită de taxe judiciare și că, potrivit art.628 al.2 C.pr.civ., în măsura în care prin hotărâre se dispune plata unei sume în favoarea reclamanților, fără a fi stabilit cuantumul acesteia, suma va fi calculată de executorul judecătoresc, potrivit legii.

Neprecizarea sumei – care poate fi debit în hotărârea finală ce se va pronunța – este admisibilă în măsura în care se menționează compunerea creanței, asigurându-se astfel caracterul lichid și cert al acesteia. Sumele stabilite cu titlu de comision în contract sunt posibil de calculat și identificat, nefiind de esența litigiului cuantumul concret al acestora, ci dacă perceperea/prevederea lor în contract a fost sau nu legală.

Cu privire la excepția inadmisibilității capetelor 3 și 4 de cerere vizând restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor pretins abuzive, instanța o apreciază, de asemenea, ca nefondată și o va respinge ca atare, văzând că argumentele invocate în susținerea acesteia nu sunt corecte.

Astfel, pârâta afirmă că sancțiunea juridică ce poate opera în cazul constatării caracterului abuziv al unor clauze contractuale este aceea de încetare a producerii efectelor acelor clauze pentru viitor, fără a se repune în discuție prestațiile deja executate, cum se întâmplă în cazul sancțiunii nulității.

Această susținere este contrazisă de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție – de exemplu Decizia nr.686/21 februarie 2013 reținând că, deși Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori nu prevede ca sancțiune anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea sau ineficacitatea acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este identic cu cel al nulității absolute. În aceeași decizie se reține, ca o consecință, că fiind vorba de o nulitate absolută, care poate fi invocată oricând, dreptul la acțiune al reclamanților nu poate fi apreciat ca prescris, ceea ce dă răspuns și excepției prescripției dreptului material la acțiunea în restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de dobândă și comisioane, în sensul că și această excepție este nefondată și va fi respinsă ca atare.

Pe fondul pretențiilor, instanța reține că, în ceea ce privește caracterul abuziv al clauzelor de dobândă și comisioane, acesta a fost corect identificat în privința tuturor, astfel că va fi admisă în tot acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a clauzelor criticate ca abuzive.

Astfel, în ce privește clauza cuprinsă la art.5 din contract, prin care se stabilește faptul că dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă ce se afișează la sediul B.C.R., la care se adaugă 1,40 puncte procentuale, aceasta are caracter abuziv deoarece dobânda variabilă este raportată la o dobândă stabilită discreționar de către bancă și nu la indici de referință obiectivi verificabili și care să ofere părții posibilitatea de a înțelege mecanismul de formare a acestei dobânzi (astfel cum stabilește Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia Civilă nr.3234/23 octombrie 2014).

În cauză, după cum rezultă din nota de ședință depusă la dosar de pârâtă (f.37 ds), dobânda a variat de la procentul fix de 6,4% în primul an de creditare (16.04._09) la 10,3% în perioada 16.04._11, la 10,54% în perioada 20.03._11, 10,74% în perioada 14.06._11, revenindu-se cu data de 16.06.2011 la dobânda fixă de 8,95% până în 15.06.2016, pentru ca ulterior să varieze din nou, variațiile fiind mereu crescătoare și fiind determinate de DRV.

Astfel, o clauză esențială a contractului de împrumut nu este negociată direct cu clienții și creează în detrimentul lor un dezechilibru semnificativ, deoarece nu permite menținerea în activitate a contractului, ci îi conduce la starea de insolvabilitate, la pierderea garanțiilor și a sumelor primite cu titlu de împrumut, contractul nemaiajungând la maturitate, ci încetând fortuit într-un moment anterior scadenței, situație care pentru banca pârâtă este chiar mai avantajoasă decât menținerea lui, deoarece își recuperează mai rapid capitalul împrumutat.

În locul înțelegerii părților și a unor avantaje reciproce – care ar reprezenta situația de echilibru, se ajunge, prin perceperea unei dobânzi variabile crescătoare, la o stare de conflict și executare silită de natură să afecteze definitiv patrimoniul clienților consumatori și să profite băncii pârâte mai mult decât contractul – aspect ce relevă caracterul abuziv al unei asemenea dobânzi.

În ce privește clauza cuprinsă la punctul 6 din contract, prin care nivelul dobânzii curente se stabilește de către bancă în funcție de serviciul datoriei împrumutatului, prin majorarea dobânzii variabile de la pct.5 cu 1 sau 2 puncte procentuale în funcție de restanțele înregistrate la credite/dobânzi, aceasta este de asemenea abuzivă, după regula accesorium sequitur principale, fiind o clauză accesorie clauzei de dobândă variabilă deja analizate anterior și a cărei prevedere în contract a fost exclusiv prerogativa băncii pârâte, având ca efect o majorare penalizatoare a dobânzii variabile crescătoare – așa numita dobândă curentă – în caz de întârziere a plății ratelor.

În ce privește comisioanele criticate, respectiv cele prevăzute la art.8 din contract referitoare la rambursarea anticipată, acordarea creditului, administrare și de transformare, instanța reține că este întemeiată critica reclamanților potrivit cu care acestea reprezintă clauze abuzive, de aceea se va constata caracterul lor abuziv astfel cum s-a solicitat prin acțiune.

Pentru a hotărî astfel, instanța are în vedere că, din chiar conținutul textului contractual care le prevede, aceste comisioane sunt definite ca fiind variabile în funcție de evoluția pieței financiar bancare.

Nici unul dintre comisioane nu este detaliat, explicat, încât, în afara cuantumului variabil și relativ ridicat, nu se poate deduce serviciul prestat efectiv de bancă care este astfel plătit.

Rambursarea anticipată, sancțiune majoră, ce pune capăt contractului înainte de termen și pune împrumutații în postura de debitori supuși executării inclusiv prin valorificarea garanțiilor este sancționată suplimentar și cu un comision distinct – deși pentru întârzieri la plata ratelor se percep dobânzi penalizatoare, iar pentru recuperarea creditului se execută garanțiile și se activează asigurările efectuate. Este evident că acest comision reprezintă un cost suplimentar și exorbitant care nu despăgubește pe bancă, aceasta nu numai că nu suferă prejudicii – având în vedere toate măsurile luate pentru recuperarea debitului, ci chiar își majorează profitul pe seama unei situații deja dezavantajoase pentru clienții împrumutați, siliți la o rambursare prematură a sumei primite și chiar la pierderea proprietăților ipotecate în acest scop – ceea ce reprezintă un dezechilibru evident în defavoarea acestora.

Comisionul de acordare a creditului, de 2,50% flat cuprins în pct.8 lit.b) din contract nu a fost negociat și desigur prin perceperea sa în sine, ca și prin cuantum prejudiciază pe reclamanții împrumutați care sunt astfel obligați să plătească nejustificat de mult pentru munca depusă la întocmirea dosarului de credit, respectiv 835 euro (conform f.37 ds).

Dacă justificarea acestui comision ar fi reprezentată de acoperirea cheltuielilor aferente întocmirii documentației de credit, este inexplicabil cuantumul procentual al acestuia, raportat la suma împrumutată, iar nu la volumul și complexitatea actelor ce trebuie întocmite la acordarea creditului (care în esență sunt preformulate și nu necesită efort special pentru concepere).

Argumentele pârâtei bazate pe voința comună a părților la încheierea contractului privind prețul creditului acordat ce este compus din dobândă și comisioane pe servicii prestate/sau viitoare nu sunt justificate în condițiile în care nici dobânda și nici comisioanele percepute în sine nu sunt criticate ca preț al contractului, ci pentru că sunt după caz variabile crescător – peste înțelegerea și voința împrumutaților (în ce privește dobânzile) și că sunt percepute pentru servicii pe care împrumutații nu le-au înțeles și nu au fost explicate ori chiar prestate de bancă ori nejustificat de mari raportat la astfel de servicii (comisioanele).

Este evident atât pentru instanță cât și pentru reclamanți că există un cost, un preț al creditului, dar ca orice preț pentru orice fel de produs, acesta – în reprezentarea curentă –este previzibil și relativ fix, iar nu imprevizibil de crescător până la limita conducerii cumpărătorului într-o insolvabilitate aproape provocată, ce pune capăt anticipat contractului. Un asemenea cost este disproporționat față de cursul echilibrat al unui contract de împrumut cu dobândă și nu respectă imperativul de a fi legal pentru a deveni la rândul său legea părților, în condițiile art.969 Cod Civil 1864, în vigoare la data încheierii contractului.

De vreme ce acest tip de clauze - privind comisioanele conduc la asemenea dezechilibru în defavoarea consumatorilor reclamanți nu poate fi primit argumentul pârâtei că aceste clauze sunt conforme cu legile în materia protecției consumatorilor.

Nici argumentul că nu a existat rea-credință la introducerea în contract a dobânzilor și comisioanelor nu este eficient pentru a păstra aceste clauze în contract, legea 193/2000 necondiționând păstrarea acestora de buna sau reaua-credință a părților, ci de abuzul de poziție dominantă prin impunerea unilaterală a unor clauze de natură să dezechilibreze convenția în defavoarea consumatorului – aflat de regulă într-o poziție inferioară, ca urmare a lipsei reale de egalitate față de creditor în ce privește stabilirea elementelor esențiale ale convenției de împrumut: cost, durată, garanții, asigurări ori penalizări.

Argumentul că dezechilibrul contractual trebuie analizat prin prisma drepturilor și obligațiilor, iar nu prin cuantumul obligațiilor bănești, nu este corect, având în vedere că drepturile și obligațiile ce decurg din creditare au conținut patrimonial și că nu poate fi în mod concret verificată condiția existenței unui dezechilibru în contract prin ignorarea cuantumului sumei acordate cu titlu de credit și a cuantumului prețului ce trebuie plătit în acest scop.

La rândul ei pârâta când justifică perceperea costului face trimitere la condițiile concrete de pe piața financiar bancară și are în vedere costuri care se plătesc pentru valute ori pentru obținerea de creditare în scopul alimentării contractelor încheiate cu clienții.

B. pârâtă recunoaște în întâmpinare că scopul prevederii în contract al comisioanelor este acela de a-și asigura resursele financiare necesare – respectiv orice contract nou încheiat – cum este acela în speță, aduce băncii pe lângă dobânda pentru capital și compensații suplimentare prin comisioane – respectiv aceste comisioane nu sunt costuri distincte pentru servicii deosebite de acordarea în sine a creditului, ci dobândesc, prin caracterul lor abstract, statut similar dobânzilor, prin funcția de a plăti a doua oară același serviciu de punere la dispoziție a sumei împrumutate, deja acoperită prin dobândă.

În ce privește argumentul că se acoperă prin comisionul de administrare costurile generate de procesarea și analiza dosarului, verificarea bonității și garanțiilor, deschiderea contului de credit – sens în care nivelul acestui comision este determinat ca procent din valoarea creditului – ceea ce ar asigura un echilibru just între prestația clienților și aceea a băncii – acesta dovedește în mod direct inexistența unei negocieri ori a unui acord de voință din partea consumatorului, care, aflându-se în contextul unei stări de constrângere financiară – de care pârâta comerciantă s-a folosit – a acceptat acele obligații excesive ce i s-au impus.

Caracterul evident de adeziune al contractului și inexistența unui consimțământ valabil fac nerelevante apărările pârâtei referitoare la noțiunea de libertate contractuală și forță juridică a contractelor.

De aceea, și în ceea ce privește comisionul de administrare, perceput în baza art.8 din contract, se va constata că reprezintă o clauză abuzivă.

Mai au acest caracter și celelalte comisioane incluse la art.8 criticate, de asemenea, prin acțiune, respectiv: comisionul de rambursare anticipată, comisionul de acordare a creditului și comisionul de transformare.

Ca argumente suplimentare în acest sens, instanța reține că, neexistând nici un serviciu distinct prestat de banca pârâtă pentru acordarea creditului – deja s-a discutat despre astfel de servicii și la comisionul de administrare – respectiv cele aferente întocmirii documentației de credit și constituirii ipotecii și garanțiilor aferente – care potrivit art.15 din Legea nr.190/1999 sunt deja puse separat în sarcina împrumutatului – este abuziv să se perceapă comision de acordare a creditului. Practic, banca nu a suportat vreo cheltuială pentru un anumit serviciu, ci dimpotrivă reclamanții au achitat separat: taxa de analiză, taxa de evaluare a garanțiilor, taxe notariale, polițe de asigurare și au adus pe cheltuiala lor toate documentele solicitate de bancă. Caracterul abuziv al acestui comision de acordare a creditului rezultă și din împrejurarea că acesta este perceput ca un procent din valoarea întregului credit, iar nu lunar ca o sumă fixă distinctă de derularea ulterioară a ratelor.

În ce privește comisionul de rambursare anticipată, se încadrează între cele care, conform art.4 din Legea 193/2000, au caracter abuziv, deoarece obligă consumatorul la plata unor sume de minim 30 euro lunar, în funcție de perioada de 121 de luni când are loc evenimentul, dar care este în procent de 4,50%, 2,50%, respectiv 2%, adică poate reprezenta o penalitate surprinzătoare și exorbitantă.

În sine, o penalitate aplicată pentru sancționarea neexecutării contractului nu are caracter abuziv, însă aspectul incert al cuantumului și imposibilitatea unei reprezentări concrete pentru consumator, unite cu un cuantum real ridicat, fac ca o asemenea clauză definită contractual ca fiind variabilă după evoluția pieței financiar bancare, să aibă caracter abuziv, consumatorii neavând posibilitatea de a participa în nici un fel la fixarea ori negocierea acesteia.

În acest sens este de observat și interesul legislației europene de plafonare a acestui comision la un nivel maxim de 1%, precum și recomandarea ANPC potrivit cu care creditele cu dobânda variabilă ar trebui scutite de acest comision – aspecte care, comparate cu nivelul perceput în cauză, relevă de la sine caracterul excesiv al acestui tip de comision perceput în contract.

Cu privire la comisionul de transformare, deși în cauză nu a produs efecte și nu este de actualitate o discuție pe cauzarea unui prejudiciu efectiv – aflându-ne pe terenul răspunderii civile contractuale în care banca sancționează clienții consumatori atât pentru prejudicii efective, cât și pentru cele eventuale (diverse riscuri), este firesc pentru echilibrul poziției părților în contract ca și consumatorii să fie protejați prin îndepărtarea din contract a clauzelor ce pot să-i prejudicieze în viitor. Contractul nu a fost supus procedurii de transformare, astfel că nu se impune prevederea ori perceperea nici unei taxe de acest fel – desigur caracterul preformulat nu permite eliminarea de la semnare și probează că nu a existat o negociere/discuție pe acest tip de obligație. Un asemenea comision putea face oricând obiectul unui act adițional personalizat dacă relația contractuală o impunea.

Aceste clauze sunt reluate în condițiile generale de creditare, anexă la contractul de credit în care sunt explicitate distinct la art.4.2, 4.5, 4.8, 4.9, 4.10, 4.11, 4.13 și 9.3 toate aspectele deja dezbătute și care desigur pentru aceleași argumente vor fi considerate, de asemenea, abuzive.

Toate sumele încasate cu titlu de dobânzi abuzive – respectiv cele variabile, peste dobânda fixă, în considerarea căreia consumatorii au încheiat contractul (conform răspunsului la interogatoriu fila 99 ds), precum și comisioanele de administrare, de acordare și de rambursare anticipată credit percepute efectiv, vor fi restituite, indexate cu indicele de inflație, precum și împreună cu dobânda legală aferentă de la înregistrarea cererii, socotită ca dată a punerii în întârziere, și până la plata efectivă a sumelor astfel datorate, pentru o acoperire efectivă a prejudiciului suferit de reclamanți prin prevederea lor în contract în cuantum ce nu a fost negociat și fără o cauză licită, dată de costul precis al serviciilor oferite la schimb.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 248 Cod procedură civilă respinge ca nefondate excepțiile formulate de pârâta B.C.R. SA, prin întâmpinare, după cum urmează:

1) Respinge ca nefondată excepția lipsei de interes în formularea capătului de cerere vizând nulitatea clauzelor art. 8 lit. d) și e)(Comisioanele de transformare a monedei împrumutului);

2) Respinge ca nefondată excepția lipsei de obiect în formularea capătului de cerere vizând nulitatea clauzei de la art. 5 din contract(dobânda fixă în primul an și variabilă ulterior), a clauzei de la art. 8 lit.c din contract și a clauzei de la art.8 lit.a din contract(comision de rambursare anticipată),

3) Respinge ca nefondată excepția inadmisibilității capetelor 3 și 4 de cerere vizând restituirea sumelor încasate în temeiul clauzelor pretins abuzive;

4) Respinge ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiunea în restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de dobândă și comisioane.

Admite în tot acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a clauzelor abuzive formulată de reclamanții G. C. și G. T., ambii cu domiciliul B., IMP. T., nr. 32, . în contradictoriu cu pârâta B. C. ROMÂNĂ SA, cu sediul în București, sector 3, .. 5:

I. Constată nulitatea absolută a următoarelor clauze abuzive din contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare pentru persoane fizice nr._/04.04.2008, încheiat între părți:

- punctul 5 din contract, prin care se stabilește faptul că dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă ce se afișează la sediile B.C.R., la care se adaugă 1,40 puncte procentuale;

- punctul 6 din contract, prin care nivelul dobânzii curente se stabilește de bancă în funcție de serviciul datoriei împrumutatului;

- punctul 8 din contract prin care sunt stabilite comisioanele de rambursare anticipată, comision de acordare credit, comision de administrare, comision de transformare.

II. Constantă nulitatea absolută a următoarelor clauze abuzive din Condițiile Generale de creditare, anexă a contractului de credit:

- art. 4.2.- prin care nivelul dobânzii curente variabile se modifică în funcție de evoluția dobânzii variabile de referință pentru B.C.R.,

- art.4.5.- prin care se introduce acceptarea tacită a noului nivel al dobânzii,

- art. 4.8. – prin care se instituie un comision de acordare a creditului,

- art. 4.9.- prin care se introduce un comision de administrare a creditului;

- art.4.10- prin care se stabilește întinderea și modul de calcul al comisionului de administrare în sumă fixă;

- art. 4.11 – prin care se stabilește un comision de rambursare anticipată a creditului,

- art. 4.13 – prin care banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcție de evoluția pieței financiar – bancare;

- art. 9.3 – prin care banca își rezervă dreptul de a declara creditul scadent anticipat pentru neîndeplinirea de către împrumutat/coplătitor a oricărei obligații contractuale.

Obligă pe pârâtă să restituie reclamanților toate sumele încasate cu titlu de dobânzi și comisioane abuzive, de la data acordării creditului și până la data rămânerii definitive a prezentei, indexate cu indicele de inflație.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor abuziv încasate, ce urmează a fi calculate începând cu data introducerii acțiunii și până la data plății efective.

Cu drept de apel, ce se va depune la Judecătoria B., în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

D. MariaLeontescu L.

Red./tehn./D.M./L.L./4ex./11.02.2016

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 317/2015. Judecătoria...		Plângere contravenţională. Sentința nr. 8350/2015.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere contravenţională. Sentința nr. 8350/2015. Judecătoria BOTOŞANI Pretenţii. Sentința nr. 9513/2015. Judecătoria BOTOŞANI Partaj judiciar. Hotărâre din 10-12-2015, Judecătoria BOTOŞANI