Pretenţii. Sentința nr. 2395/2015. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2395/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 2395/2015
Dosar nr._ pretenții
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința Publică din data de 05.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – B. N.-E.
GREFIER – V. A.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2395
Pe rol cauza civilă având ca obiect pretenții, privind pe reclamanta S.C. G. M. S.R.L. B., în contradictoriu cu pârâta ..
Procedura legal îndeplinită.
La apelul realizat în ședință publică, lipsă sunt părțile.
S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile în fond au avut loc la data de 17.02.2015, fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 26.09.2013 sub nr._ reclamanta S.C. G. M. S.R.L. B. a solicitat în contradictoriu cu pârâta .. ca instanța să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 91.507,59 lei din care suma de 36.401,06 lei contravaloare mărfuri livrate iar suma de 55.106,53 lei penalități de întârziere calculate de la data scadenței fiecărei facturi până la data de 19.08.2013, cu cheltuieli de judecată. În motivare reclamanta a arătat că a livrat pârâtei materiale de construcție conform facturilor fiscale anexate, prețul acestora fiind de 36.555,95 lei însă pârâta a achitat parțial contravaloarea acestora cu suma de 100 lei, rămânând de achitat suma de 36.401,06 lei. Reclamanta a arătat că prin semnarea și ștampilarea facturilor fiscale dar și prin achitarea parțială a debitului debitoarea și-a însușit debitul. În drept au fost invocate prevederile art.969 și urm cod civil și art.1073 Cod civil. În dovedire au fost depuse înscrisuri și s-a solicitat proba cu interogatoriu debitoarei. Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.940 lei. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În motivare pârâta a arătat că între cele două societăți nu s-au desfășurat relații comerciale neexistând niciun contract scris încheiat, iar reclamanta nu face dovada livrării mărfurilor, nu există nicio comandă emisă de .. și nicio ofertă din partea reclamantei. Pârâta a mai arătat că semnătura de pe facturile fiscale nu aparține unei persoane care să poată angaja în mod valabil obligațiile de plată iar cu privire la obligația de plata a sumei de 55.106,53 lei aceasta afirmă că precizarea acestora în cuprinsul facturilor nu are valoare de clauză penală stabilită bilateral. În dovedire au fost depuse înscrisuri. La dosar a fost depus raportul de expertiză în specialitatea contabilitate întocmit de expert tehnic C. G.. Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Între părți s-au desfășurat relații comerciale concretizate în furnizare de mărfuri, pentru care s-au emis o . facturi fiscale. Pârâta nu a achitat debitul rămânând astfel o sumă neachitată de 36.401,06 lei.
Având în vedere că potrivit art.4 Cod comercial (în vigoare la momentul nașterii raporturilor juridice dintre părți) operațiunile unui comerciant sunt fapte de comerț și că în conformitate cu art. 56 Cod comercial dacă un act este comercial numai pentru una dintre părți, toți comercianții sunt supuși în ceea ce privește acel act legii comerciale, instanța reține că în speță sunt aplicabile prevederile art.46 Cod comercial referitoare la proba obligațiilor comerciale. Din conținutul acestor dispoziții legale instanța reține că celeritatea prin care se caracterizează operațiunile comerciale a impus nașterea obligațiilor comerciale prin realizarea acordului de voință într-o formă simplificată, prin întocmirea facturilor fiscale care reflectă înțelegerea părților, în condițiile în care între părți nu s-a încheiat în scris un contract.
În continuare, instanța reține că potrivit art.969 Cod civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante iar conform art.1073 Cod civil creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la despăgubire.
Conform concluziilor raportului de expertiză tehnică în specialitatea contabilitate s-a stabilit că în anul 2011 reclamanta a livrat iar pârâta a recepționat produse în valoare de 54.421,45 lei în baza a 16 facturi pentru care s-au întocmit note de intrare-recepție în diverse șantiere, produse înregistrare în contabilitatea pârâtei în fișa contului S.C. G. M. S.R.L. B., din care a fost achitată suma de 16.020,39 lei rămânând de achitat suma de 38.401,06 la data de 31.12.2011. S-a mai învederat de către domnul expert că în anul 2012 beneficiarul a achitat suma de 1000 lei la data de 10.02.2012 și suma de 1000 lei la data de 22.06.2012, rămânând un sold la data de 30.06.2012 în sumă de 36.401,06 lei, sumă evidențiată în balanța de verificare sintetică și analitică precum și în bilanțul contabil pe anul 2011, 2012 și 2013. În prezenta cauză, instanța apreciază că, astfel cum impun prevederile art.1169 Cod civil, reclamantul a făcut dovada că deține împotriva pârâtei o creanță certă, lichidă și exigibilă pentru următoarele motive:
Sub aspectul certitudinii creanței, potrivit art.662 alin.2 Cod procedură civilăcreanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. În speță, reclamanta pretinde executarea de către pârâtă a obligației de plată a sumei de 36.401,06 lei, creanță ce își are izvorul în facturile fiscale emise de către reclamantă.
Factura comercială are natura juridică a unui înscris sub semnătură privată care face dovadă împotriva emitentului și în favoarea destinatarului ei, însă în condițiile în care factura este acceptată la plată de către destinatar ea face dovadă și împotriva acestuia în ceea ce privește existența actului juridic și executarea operațiunii care constituie obiectul ei. Acceptarea poate fi expresă prin semnarea sau ștampilarea facturilor de către persoana împuternicită în acest sens de către societatea pârâtă sau poate fi tacită, dacă rezultă cu certitudine din acte sau fapte ale acesteia.
În speță, facturile fiscale care atestă creanța reclamantei au fost acceptate la plată de către pârâtă în mod tacit întrucât acesta nu a contestat cuantumul facturilor fiscale, deși avea această posibilitate.
În ceea ce privește condiția lichidității creanței, conform art.662 alin.3 Cod procedură civilă creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Raportat la cauza dedusă judecății, instanța reține că lichiditatea creanței rezultă din facturile fiscale emise, în valoare totală de 36.401,06 lei, care atestă obligația pârâtei de plată a serviciilor prestate.
Și condiția exigibilității creanței, prevăzute de art.662 alin.4 Cod procedură civilă este îndeplinită, având în vedere că, în cuprinsul fiecărei facturi se precizează momentul împlinirii scadenței obligației, termene care în mod vădit s-au împlinit.
În aceste condiții instanța constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtei, a cărei executare se poate îndeplini în natură, respectiv, prin plata unei sume de bani, pârâta nefăcând dovada achitării acesteia, deși, îi revenea această obligație, motiv pentru care urmează să admită capătul principal de cerere și să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 36.401,06 lei, reprezentând debit restant. Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate în cuantum de 55.106,53 lei, instanța reține că potrivit mențiunilor înserate în cuprinsul facturilor se constată că factura reprezintă contract de vânzare cumpărare între părți, iar în cazul nerespectării obligației de plată la scadență cumpărătorul se obligă să achite penalități de 0,25 % pentru fiecare zi de întârziere, fapt pentru care instanța va obliga pârâta în acest sens.
Față de dispozițiile art.453 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată și având în vedere cererea expresă a reclamantei în acest sens, instanța constată culpa pârâtei în declanșarea prezentului litigiu motiv pentru care îi va obliga la plata sumei de 7240 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru în valoare de 2.940 lei, onorariu avocat în cuantum de 1000 lei conform chitanței nr.45 din 24.09.2014 și onorariu expert tehnic contabil în sumă de 3.300 lei.
De asemenea instanța va respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE: Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. G. M. S.R.L. B., cu sediul în municipiul B., ., județul B., înmatriculată în O.R.C. sub nr.J_, C.U.I._, în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în municipiul B., ., ., ., cu nr. de înmatriculare în O.R.C. J_, C.U.I. RO_.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 36.401,06 lei debit restant și la plata sumei de 55.106,53 lei penalități de întârziere. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7240 lei cheltuieli de judecată. Respinge cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, care se depune la Judecătoria B.. Pronunțată în ședință publică, azi 05.03.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. BNE/tehnored. BNE/VA
4 ex., 07.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 10-12-2015,... | Anulare act. Sentința nr. 671/2015. Judecătoria BOTOŞANI → |
|---|
