Pretenţii. Sentința nr. 3587/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3587/2015 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 3587/2015

Dosar nr._ pretenții

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 06.04.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. L.

GREFIER – R. R.

SENTINȚA NR. 3587

Pe rol se afla pronunțarea asupra cauzei având ca obiect pretenții privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 51 B. în contradictoriu cu pârâtul ..

La apelul realizat în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei părțile nu se prezintă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare, conform art. 394 Cod procedură civilă.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.01.2013 sub numărul_ pe rolul Judecătoriei B., reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 51 B. a chemat în judecată pe pârâtul . solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 3469,39 lei din care: suma de 888,61 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei 01._ și 2580,78 lei penalități de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul este obligat să achite lunar cheltuielile datorate asociației cu titlu de cote de contribuție în care sunt incluse cheltuielile comune, dar și eventualele cheltuieli cu furnizorii de servicii și că listele de plată au fost afișate lunar la avizierul de pe casa scării de unde pârâtul a luat cunoștință și nu a contestat valorile aferente apartamentului.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1164 C.civ., art. 1516 alin.1 C.civ și ale Legii nr. 230/2007.

Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art. 50 alin.2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociației de proprietari și de plata timbrului judiciar în temeiul art. 1 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995.

În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Legal citată, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat pe cale de excepție respingerea prezentei cereri ca inadmisibilă nefiind îndeplinite dispoziții prevăzute de art. 720 ind. 1 C.pr.civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea prezentei cereri ca nefondate și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din 16.09.2013 instanța a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 155 ind. 1 C.pr.civ., pentru neîndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță prin încheierea de ședință din data de 10.06.2013.

La termenul de judecată din pârâtul prin avocat a invocat excepția autorității de lucru judecat, arătând faptul că în dosarul nr._/193/2014 reclamanta din prezenta cauză a solicitat instanței a obliga pârâtul . la plata sumei de 228,44 lei plus dobândă și penalitate legală în cuantum de 155,01 lei pentru perioada 05._, în condițiile în care în prezenta cerere, ce face obiectul prezentului dosar s-a solicitat un debit restant din 30.01._12.

În vederea soluționării excepției autorității de lucru judecat instanța a dispus atașarea dosarului nr._/193/2014.

La data de 23.02.2015 reclamanta a depus la dosar precizări cu privire la cuantumul pretentiilor sale, solicitând obligarea pârâtei la plata unei sume de 1153,52 lei debit principal și 968,55 lei penalități de întârziere, pentru perioada 01._.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

În temeiul art. 248 Cod procedura civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției autorității de lucru judecat a prezentei cereri de chemare în judecată față de sentința nr._/20.11.2014 pronunțată în dosarul civil nr._/193/2014 pe care o va respinge, cu motivarea că, deși sunt întrunite două dintre cele trei elemente care caracterizează autoritatea de lucru judecat, respectiv părțile și cauza, în ce privește obiectul acesta este diferit, în sensul că, prin acțiunea din dosarul nr._/193/2014 s-au acordat pretenții pentru perioada iunie 2011- martie 2014, iar în prezenta cauză se analizează pretențiile reclamantei în raport de altă perioadă diferită de cea arătată, respectiv 01._.

Pârâtul . este membru al ASOCIAȚIEI DE P. NR. 51 B. și, în această calitate, potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari și art. 32 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007, aprobate prin HG nr. 1588/2007, are obligația de a achita sumele aferente din cheltuielile de întreținere comune.

În perioada 01.2010-5.2012, pârâtul a datorat diferite sume de bani reprezentând cota de contribuție la cheltuielile comune de întreținere a imobilului proprietatea sa, corespunzător fiecărei luni din acest interval de timp, așa cum sunt evidențiate în listele de plată lunare depuse la dosarul cauzei de către reclamantă, acumulând în total, conform fișei analitice depuse la dosar suma de 1153,52 lei sumă pe care pârâtul nu a achitat-o.

Instanța reține, astfel, existenta unei creanțe în favoarea ASOCIAȚIEI DE P. NR. 51 B. și în sarcina pârâtei în suma de 1153,52 lei reprezentând cota corespunzătoare, neachitată din cheltuielile comune din furnizarea de utilități și alte cheltuieli aferente perioadei 01._. Existența acestei creanțe, astfel cum a fost reținută, rezultă din listele de plată emise de Asociația de P. în care sunt detaliate sumele datorate de pârâtă pentru fiecare lună și fișa analitică a debitorului depusă la dosar.

Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari. Iar, potrivit art. 25 din Norme metodologice privind înființarea, organizarea si funcționarea asociațiilor de proprietari, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominium, vor fi achitate de aceștia în termen de maximum 20 de zile de la data afișării listei de plata.

În ceea ce privește creanța accesorie debitului principal, instanța reține ca plata de penalitati a fost decisa de către Adunarea Generala a membrilor Asociației de P. printr-o hotărâre corespunzătoare. In cauza, Asociația de P. NR. 51 B. a hotărât aplicarea unor penalitati de 0,1 % pentru debitele restante ale membrilor săi. În privința cuantumului acestora, instanța reține ca având caracter cert suma de 1102,68 lei conform fișei analitice depuse la dosar și pe care pârâtul nu a achitat-o; aspectele invocate de către pârâtă cu privire la faptul că nu au fost ținute de către adunarea generală a asociației nu sunt susținute de nici una din probele administrate în cauză, proba celor invocate revenind de altfel pârâtei.

În ceea ce privește împrejurarea neachitării acestei datorii, aceasta este confirmată în cauză de probele administrate, în baza art. 1082 C.civ, creditorul, în speță reclamanta fiind cel ținut să facă dovada creanței sale, iar apoi, odată dovedită existența creanței, debitorului, în speță pârâtei revenindu-i obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare ceea ce în prezenta cauză pârâtul nu a făcut.

Pentru aceste motive, instanța urmează să admită cererea si să oblige pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1153,52 lei reprezentând debit și 938,55 lei penalități aferente debitului pentru perioada 01._.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu.

Admite acțiunea precizată având ca obiect pretenții privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. NR. 51 B., cu sediul în mun. B., ., parter, jud. B. în contradictoriu cu pârâtul ., cu sediul în mun. B., ., ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1153,52 lei reprezentând debit și 938,55 lei penalități aferente debitului pentru perioada 01._.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2015.

P., GREFIER

L. C. R. R.

Red./L.C./tehnored RR/4 ex/11.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 3587/2015. Judecătoria BOTOŞANI