Pretenţii. Sentința nr. 5148/2015. Judecătoria BOTOŞANI

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților la ambele strigări ale cauzei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, fiind primul termen de judecată, conform art. 131 Cod procedură civilă, verificându-și competența, instanța constată că este competentă general, material și teritorial, potrivit art. 94 alin. 1 lit. „j” raportat la art. 107 Cod procedură civilă.

Considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, conform art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.12.2014 sub nr._ , reclamanta S.C. D. . solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., obligarea acesteia la plata sumei de 480 lei cu titlu de preț marfă și a sumei de 2313,60 lei cu titlu de penalități de întârziere, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, se arată că, în baza facturii nr._/20.08.2013 a livrat către pârâtă mărfuri alimentare și nealimentare, pârâta însușindu-și marfa primită prin semnarea/ștampilarea facturilor. Contravaloarea acestor mărfuri este de 480 lei, iar scadenta este menționată în cuprinsul fiecărei facturi, la data introducerii acțiunii nefiind achitată contravaloarea lor.

Întrucât, potrivit mențiunilor din fiecare factură însușită de către pârâtă, aceasta s-a obligat la plata penalităților de întârziere în cuantum de 1 % pe zi, solicită obligarea pârâtei și la plata sumei de 2313,60 lei cu titlu de penalități calculate, conform anexei nr. 1 la prezenta acțiune.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1270, art. 1538 și art. 1650 și urm. Cod civil.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri .

Pârâta , legal citat, nu a trimis reprezentant în instanță și nu a formulat întâmpinare.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Analizând cererea reclamantei, prin prisma ansamblului probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Intre reclamanta S.C. D. . pârâta ., s-au desfășurat relații specifice raporturilor dintre profesioniști, reclamanta livrând pârâtei mărfuri alimentare și nealimentare, în contravaloare de 480 lei, conform facturii fiscale nr. nr._/20.08.2013, însușită de pârâtă prin semnătură.

Rezultă, așadar, existența unei convenții încheiate între reclamantă și pârâtă, în virtutea căreia reclamanta și-a îndeplinit obligația de a livra mărfurile către pârât, însă acesta din urmă nu și-a îndeplinit obligația corelativă de a achita contravaloarea lor la scadență. Se constată astfel, existența certa a unei creanțe in favoarea creditoarei, corespunzătoare facturilor emise, întrucât in materia răspunderii civile contractuale, sub aspect probatoriu, creditorul este obligat sa facă dovada creanței sale, iar apoi, odată dovedita existenta creanței, ii revine debitorului obligația de a dovedi executarea obligației corespunzătoare. In cauza, așa cum arata reclamanta, paratul nu a făcut nici o dovada in sensul plații, neexecutarea obligației restante de către acesta rezultând cu certitudine, si fiindu-i imputabila.

Având în vedere că, potrivit art.1270 alin.1 Cod civil, contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art.1516 Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, instanța dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 480 lei reprezentând contravaloarea mărfurilor livrate conform facturii nr._/20.08.2013 .

În ceea ce privește capătul accesoriu referitor la penalitățile de întârziere, instanța amintește că o clauză penală are caracterul unei convenții și ea trebuie să întrunească toate condițiile de valabilitate ale convenției, între care - desigur - esențială este cerința acordului de voință valabil exprimat pentru ca această clauză să aibă aceeași forță obligatorie ca și contractul încheiat între părți.

Este evident că între părți s-au derulat relații specifice raporturilor dintre profesioniști și că acestea au valoarea unui contract întrucât creditoarea a livrat produse iar debitoarea le-a acceptat. Dar, clauza penală este o modalitate de evaluare convențională prealabilă derulării raporturilor, după cum rezultă din dispozițiile art.1538 cod civil conform cărora clauza penală este aceea prin care părțile stipulează că debitorul se obligă la o anumită prestație în cazul neexecutării obligației principale. Din același text rezultă că prezumtivul debitor al unei obligații neexecutate se obligă la plata de penalități (dă asigurare pentru executarea unei obligații, se leagă de a da un lucru), fapt care impune concluzia că nu creditorul prin voința sa exclusivă impune clauza penală ci părțile stabilesc aceasta de comun acord, fiind necesară manifestarea de voință expresă, explicită a debitorului.

În ce privește faptul că creditoarea a menționat pe facturi că debitorul datorează penalități în caz de neplată, instanța constată că facturile sunt înscrisuri ce au rolul de a constata efectuarea operațiunii de solicitare a prețului (operațiune comercială), dar mai ales stau la baza dovedirii obligațiilor fiscale ce se stabilesc în sarcina beneficiarului plății.

Deși factura se emite în baza raportului contractului încheiat de părți, acest înscris nu se confundă cu contractul însuși, indiferent dacă acesta s-a încheiat în forma scrisă sau numai verbal prin simplul acord de voință. Factura este un instrument utilizat pentru a solicita plata contravalorii prestației și poate fi un mijloc de probă a existenței raportului juridic.

Acceptarea la plată a facturii, nu constituie o acceptare tacită a penalității, cât timp penalitățile nu au fost plătite întruna din modalitățile prevăzute de lege. Faptul că emitentul facturii înscrie pe actul fiscal un procent de penalitate, constituie o manifestare unilaterală de voință a acestuia și nu un acord de voință, neputând fi asimilat cu o clauză penală iar neplata penalităților constituie o dovadă a neacceptării acestora pentru că simpla prezentare a unei facturi nu poate face nici o dovadă împotriva cuiva, dovadă putând fi socotită doar factura acceptată în întregul ei, inclusiv penalitățile.

Față de aceste considerente, instanța apreciază că pretențiile reclamantei privind obligarea debitorului la plata sumei de 2313,60 lei reprezentând penalități de întârziere sunt neîntemeiate, motiv pentru care le va respinge.

Având în vedere că nu s-a făcut dovada suportării unor cheltuieli de judecată de către reclamantă, instanța va respinge și acest capăt de cerere ca neîntemeiat.

Față de cele menționate, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantă și va obliga pârâta să plătească reclamantei suma de 480 lei cu titlu de preț marfă, respingând capetele accesorii privind acordarea penalităților de întârziere și a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta S.C. D. . în insolvență cu sediul în mun. Suceava, . nr. 47, județul Suceava, înregistrată în R.C. sub nr. J_, CUI RO_, prin administratorii judiciari ALFA INSOLV IPURL, MGA INSOLVENCY SPRL și ACCERR IPURL, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în B.,., județul B..