Revendicare mobiliară. Sentința nr. 8703/2015. Judecătoria BOTOŞANI

Dezbaterile în prezenta cauză au avut loc la termenul din data de 03.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință când instanța, constatând că are nevoie de mai mult timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 17.09.2015, apoi pentru data de astăzi, dată la care,

INSTANȚA ,

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 06.02.2015 pe rolul Judecătoriei B., reclamanta . solicitat, în contradictoriu cu pârâta O. E. ca, prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună obligarea pârâtei să lase în deplină proprietate și posesie și să predea către reclamantă bunul mobil reprezentând utilaj industrial – instalație de răcire și stocare a laptelui, tanc de răcire tip DX/0C – 500 litri, seria . Laval, dotată cu 1 bucată agregat frigorific tip PRR/1/H8/R22/5, 1 bucată agitator cu palete, 1 bucată riglă gradată, 1 bucată panou de comandă, 1 bucată tabel de măsurare cantitate lapte, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, arată reclamanta că prin procesul verbal nr. 25/20.04.2001 s-a predat de către reclamantă către pârâtă bunul mobil reprezentând utilajul industrial de mai sus, respectivul proces verbal ținând loc de contract de livrare lapte pe durata livrării laptelui către . către primitor, cum se prevede și în cuprinsul acestuia, ultimul alineat.

Învederează reclamanta că bunul a fost predat în stare perfectă de funcționare, împreună cu instrucțiuni de folosire și întreținere a instalației, utilajul intrând în proprietatea reclamantei prin cumpărare cu factura fiscală nr. EXE – 146/09.06.2000 și valoarea de nou a utilajului fiind de 3400 dolari, respectiv 7097,84 lei la cursul BNR de la data emiterii facturii fiscale.

Precizează reclamanta că de la data de 16.11.2005 are activitatea suspendată prin ordonanța privind interzicerea activității nr. 51/16.11.2005 a Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor B. și conform procesului verbal de predare – primire a utilajului către pârâtă, instalația este și rămâne, după predare proprietatea reclamantei, care este îndreptățită să o ridice necondiționat în momentul încetării contractului de furnizare lapte, indiferent de cauză, activitatea de furnizare lapte de către pârâtă încetând la data de 16.11.2005, ca efect a ordonanței nr. 51/ a DSV B., după încetarea activității, vana rămânând în posesia pârâtei.

Menționează reclamanta că după o . discuții rămase fără efect, prin adresa din data de 15.01.2009, pârâtei i s-a solicitat în scris să restituie utilajul lăsat temporar în custodia sa și în lipsa unui răspuns din partea acesteia, i s-a trimis o nouă invitație prin adresa nr. 4/26.01.2010, pentru data de 08.02.2010, în vederea inventarierii și predării bunului aflat în gestiunea sa. Întrucât pârâta nu a data curs nici acestei invitații, i s-a trimis o nouă adresă cu nr. 12/22.02.2010, în care era convocată pentru data de 25.02.2010 și după cum rezultă din procesul verbal încheiat la data de 25.02.2010 în prezența martorilor O. B., angajat al societății comerciale vecine magaziei unde se susținea că ar fi fost depozitat bunul și C. A., agent al Postului de Poliție al Comunei Corni, la data respectivă pârâta nu a fost prezentă pentru predarea bunului la fața locului prezentându-se doar soțul acesteia, însă fără vreo împuternicire din partea pârâtei. Martora O. B. a descuiat cu o cheie pe care susținea că o primise de la pârâtă, magazia unde se susținea că ar fi fost depozitat utilajul revendicat, unde a fost identificată, alături de alte bunuri fără legătură cu prezentul litigiu, o centrifugă de lapte, însă incompletă, dar în lipsa pârâtei nu s-a putut ridica centrifuga de lapte și nici nu s-a soluționat problema stării proaste a utilajului, care la data predării era complet și în stare de funcționare.

Arată reclamanta că în luna aprilie 2011 i s-a trimis o nouă somație pârâtei, punându-i-se în vedere să predea bunul, însă aceasta a refuzat primirea plicului care conținea respectiva adresă și, drept urmare, reclamanta s-a deplasat la biroul mediatorului F. Osolinschi prin intermediul căruia pârâta a fost convocată în vederea soluționării diferendului pe cale amiabilă, dar iarăși a refuzat primirea corespondenței, motiv pentru care a introdus prezenta cerere de chemare în judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1909 V.C.civ.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, printre care procese verbale, factura fiscală nr. EXE – 146/09.06.2000, adrese etc.

Pârâta O. E., legal citată, a formulat întâmpinare la dosar prin care a invocat excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția prescripției dreptului material la acțiune, arătând că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 16.11.2008 și excepția lipsei calității procesual pasive motivând că nu a avut niciodată în gestiune bunurile solicitate de reclamantă, acestea nu au fost și nici nu sunt în posesia ei.

Pe fondul cauzei, arată pârâta că nu a avut niciodată în gestiune bunurile enumerate și, din câte își amintește, instalațiile au fost ridicate succesiv de către personalul societății reclamante și șoferii, care asigurau transportul laptelui, fără a fi întocmite documente în acest sens.

Precizează pârâta că în perioada iulie 2001 – decembrie 2002, conform evidențelor de la Casa de Pensii a Județului B., a prestat o activitate de colectare a laptelui pe raza comunei Corni, jud. B. pentru reclamantă, rămânând în locul unei persoane care a fost angajată a societății și a ieșit la pensie pentru împlinirea vârstei legale întrucât și ea aducea lapte zilnic și a desfășurat activitatea de colectare fără a semna vreun contract și fără a i se încredința înscrisuri legale cu privire la vreo listă de bunuri și deși figurează că a desfășurat activități până în decembrie 2002, ea a continuat activitatea încă câteva luni, însă reprezentanții reclamantei nu au efectuat plățile necesare atât către persoanele care au dus lapte în vederea colectării, cât și către pârâtă, care aduna laptele la acel punct de colectare fiind astfel diminuată drastic activitatea de colectare datorită neplății.

Susține pârâta că s-a deplasat în repetate rânduri la sediul firmei reclamante unde a luat legătura cu administratorul acesteia, respectiv H. F. pentru a i se face lichidarea și pentru a i se înapoia suma de bani reținută drept garanție, dar și sumele reprezentând remunerația pentru activitatea desfășurată, fără a primi însă o rezolvare favorabilă și pentru că societatea reclamantă nu a efectuat plățile către oamenii care au dus laptele la acest centru de colectare, s-a creat o stare de nemulțumire a acestora față de pârâtă, în calitate de colector și, drept urmare, pârâta s-a retras din activitate, predând cheile de la punctul de colectare unuia dintre șoferii care ridicau laptele, angajat a reclamantei, pentru a fi predate administratorului.

Precizează pârâta că ulterior, prin anul 2009 – 2010 a fost contactată de administratorul H. F., care i-a solicitat unele bunuri despre care pârâta nu avea cunoștință, bunuri pe care le solicita în baza procesului verbal de predare – primire nr. 25/20.04.2001, însă acest proces verbal este încheiat între reclamantă și numita M. G. F., pe care nu o cunoaște, în calitate de primitor și nu rezultă din acest proces verbal că ea, pârâta, ar fi primit acele bunuri și nici un înscris dintre cele invocate de reclamantă nu se referă la persoana pârâtei.

În drept, pârâta a invocat art. 205 - 206. C.pr.civ.

La data de 08.04.2015, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârâtă și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, arătând că s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru netimbrare fiind nefondată și în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, a arătat că pârâta motivează excepția invocată având în vedere art. 1909 alin. 2 V.C.civ., însă bunul revendicat nu a fost nici pierdut și nici furat, ci a fost în custodia pârâtei, aceasta având calitatea de detentor precar și refuzul de restituire a bunului nu constituie furt, ci abuz de încredere, față de detentorul precar acțiunea în revendicare fiind imprescriptibilă, iar cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive a solicitat unirea acesteia cu fondul cauzei.

Pe fondul cauzei, a arătat reclamanta că declarațiile pârâtei sunt contradictorii și conform procesului verbal de predare – primire a vanei de colectare a laptelui, în calitate de detentor precar, pârâta era cea responsabilă cu predarea utilajului către reclamantă, șoferul căruia pretinde că i-ar fi predată vana nu este reprezentant al firmei împuternicit să primească vreun utilaj și, mai mult decât atât, pârâta nu a dat vreo explicație în urma numeroaselor somații ce i-au fost adresate și nici nu a răspuns la invitația de conciliere.

Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtei, proba testimonială cu martorii H. F. (fila 82), D. C. (fila 83) și A. S. (fila 121).

Prin intermediul încheierii de ședință de la data de 21.04.2015 (f. 72) instanța a respins excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și dispozițiile legale în materie, cu prioritate asupra excepțiilor invocate, instanța reține următoarele

:

Actiunea în revendicare este acțiunea civilă reală petitorie prin intermediul căreia proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestuia de la deținătorul actual.

Altfel spus, acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul neposesor reclamă bunul de la posesorul neproprietar.

În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocată de către pârâta O. E. prin întâmpinare, instanța reține că potrivit art. 563 alin. 1 C Civil: Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept, iar alin. 2 precizează că dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil.

Având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus, instanța va respinge excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocată de către pârâta O. E. prin întâmpinare.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive, instanța o califică drept o apărare de fond motiv pentru care aceasta va fi analizată ca atare.

În fond, reclamanta a dobândit proprietatea asupra bunului mobil reprezentând utilaj industrial – instalație de răcire și stocare a laptelui, tanc de răcire tip DX/0C – 500 litri, seria . Laval, dotată cu 1 bucată agregat frigorific tip PRR/1/H8/R22/5, 1 bucată agitator cu palete, 1 bucată riglă gradată, 1 bucată panou de comandă, 1 bucată tabel de măsurare cantitate lapte prin cumpărare cu factura fiscală nr. EXE – 146/09.06.2000 (fila 7 dosar).

Din chiar cuprinsul acțiunii introductive de instanță, din lămuririle date de reclamantă, din înscrisul sub semnătură privată depus la fila 6 dosar de reclamantă și din declarațiile martorilor audiați H. F., D. C. și A. S. (f.82, 83, 121 dosar) rezultă faptul că reclamanta a predat bunul numitei M. G.-F. și nu pârâtei. Mai mult decât atât, din decalrațiile martorului A. S. reiese că anterior și ulterior pârâtei, la centrul de colectare, au mai lucrat și alte persoane și martorul D. C. (f. 83) a arătat chiar că prin anul 2003 a văzut o cisternă de colectare, dotată cu platformă, ce aparținea fabricii de lapte (reclamanta) ce a venit la acel punct de colectare și a ridicat o parte din bunurile revendicate.

De asemenea, susținerile pârâtei conform cărora ar fi predat cheile unui angajat al reclamantei în vederea predării acestora către numita Hanzi F. (administratorul societății reclamante) sunt confirmate chiar de către reclamantă prin intermediul cererii de chemare în judecată (f. 4) unde se arată că numita O. B. a descuiat magazia de la punctul de lucru unde se afla o centrifugă de lapte incompletă. Practic, atâta timp cât reclamanta nu a putut face dovada predării bunurilor direct către pârâtă, sau cel puțin existența unui bon de predare-transfer de la M. G.-F. către pârâtă, din care să reiasă bunurile primite și starea lor, atâta timp cât reclamanta nu a putut preciza concret nici cât timp a lucrat pârâta pentru ea, apare ca absurd a prezuma că aceasta a primit bunul complet, și nu așa cum a fost găsit la punctul de colectare în data de 25.02.2010 (f. 23) și, cu atât mai mult, că bunurile constatate lipsă se află în posesia numitei O. E..

În drept conform art. 563 Codul civil aprobat prin Legea nr.287/2009 intrat în vigoare la 01.10.2011 „Acțiunea în revendicare- (1)Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul. (2) Dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel. (3) Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut.”

Conform art.919 cod civil : Prezumția de posesie și prezumția de proprietate- (1) Până la proba contrară, acela care stăpânește bunul este prezumat posesor. (2) Detenția precară, odată dovedită, este prezumată că se menține până la proba intervertirii sale. (3) Până la proba contrară, posesorul este considerat proprietar, cu excepția imobilelor înscrise în cartea funciară

Potrivit art.935 Cod civil „Oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului” iar conform art. 936 Cod civil „Opozabilitatea față de terți - Cu excepția cazurilor prevăzute de lege, posesia de bună-credință a bunului mobil asigură opozabilitatea față de terți a actelor juridice constitutive sau translative de drepturi reale.”

Conform art.14 alin.2 Cod civil buna credință se prezumă.

Aplicând dispozițiile legale anterior menționate la situația de fapt reținută în cele ce au precedat, instanța reține că acțiunea în revendicare formulată de reclamant este neîntemeiată. Astfel, având în vedere că remiterea bunurilor mobile s-a făcut către numita M. G.-F. și nu către pârâta O. E., că pârâta O. E. și-a încheiat activitatea la societatea reclamantă cel mai târziu în decembrie 2004, că în intervalul 2004 – 2010 reclamanta nu a procedat la inventariere a bunurilor aflate în incinta punctului de lucru și că nu s-a realizat o preluare a mijloacelor fixe la momentul încetării activității, aspecte ce întăresc convingerea că pârâta a fost de bună credință, instanța va respinge acțiunea având ca obiect „revendicare mobiliară” privind pe reclamanta . contradictoriu cu pârâta O. E., cu domiciliul în . neîntemeiată.

Față de soluția dată cererii, văzând și dispozițiile art.451 și următoarele Cod procedură civilă instanța reține că orice cheltuieli de judecată efectuate de reclamantă rămân în sarcina acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția prescrierii dreptului material la acțiune, invocată de către pârâta O. E. prin întâmpinare.

Respinge acțiunea având ca obiect „revendicare mobiliară” privind pe reclamanta .>cu sediul procedural ales în mun. Iași, .. 1, jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta O. E., cu domiciliul în . neîntemeiată.