Actiune în constatare. Sentința nr. 799/2013. Judecătoria BRĂILA

Sentința nr. 799/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 12524/196/2011

Dosar nr._

OPERATOR DATE CP 4670

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BRĂILA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ nr. 799

Ședința publică din 30 ianuarie 2013

Completul constituit din:

Președinte: Licuța B.

Grefier: V. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile în constatare formulată de reclamanții B. STELUȚA, cu domiciliul în B., ., ..2, . și M. M. prin mandatar B. STELUȚA, cu domiciliul în B., ., ..2, . în contradictoriu cu pârâta O. P., cu domiciliul în B., Cartier Obor, nr. 2, .;

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta B. Steluța, personal și în calitate de mandatar al reclamantului reclamantul M. I. și asistată de av. M. și pârâta O. P., personal și asistată de av. O. .

S-a făcut referatul cauzei, arătându-se că procedura este legal îndeplinită, acțiunea este legal timbrată, după care;

Av. M. și av. O. arată că părțile au ajuns la o înțelegere și au încheiat în acest sens o tranzacție pe care o depun la dosar.

Instanța dă citire tranzacției depuse la dosar și părțile prezente solicită a se lua că această tranzacția încheiată reprezintă voința lor comună.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, reclamanții B. Steluța și M. M. au chemat în judecata pe pârâta O. P. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul acestora de creanță asupra imobilului situat în B., cartier Obor, nr. 2, ., .> Având în vedere că astăzi, în ședință publică părțile au declarat ca s-au înțeles încheind în acest sens o tranzacție ce a fost citită în ședință publică semnată de părți și depusă la dosar, instanța urmează a lua act de aceasta.

Având în vedere și dispozițiile art. 271- 273 Cod procedură civilă, care prevăd că părțile pot oricând să se înfățișeze în instanță pentru a solicita o hotărâre care să consfințească învoiala:

TRANZACȚIE

încheiată astazi la data de 30.01.2013

între:

 B. Steluța, domiciliată în B., ., ..2, ., județul B. și M. M., domiciliat în B., ., ., ., reprezentat de B. Steluța în baza procurii judiciare autentificată sub nr. 410 din 19.03.2012, la Biroul Notarului public C. L., din B., având calitate de moștenitori ai defunctului M. I., în baza certificatului de moștenitor nr. 34 din 19.03.2012, în calitate de reclamanți civili și

 O. P., domiciliată în B., cartier Obor nr.2, ., județul B., având CI . nr._ având CNP_, în calitate de pârât

între care a intervenit prezenta înțelegere în vederea stingerii litigiului ce face obiectul dosarului civil nr._, aflat pe rolul Judecătoriei B., ce are ca obiect constatarea dreptului de creanță a numitului M. I., reprezentat prin moștenitorii acestuia asupra sumelor achitate la CEC, în timpul căsătoriei părților formată din credit și dobândă în perioada 02.11._09, sume achitate cu titlu de rate datorate în baza contractului de împrumut nr.5908/1978.

Subsemnata O. P., mă oblig să plătesc reclamanților suma de 20.000 lei, cu titlu de drept de creanță al numitului M. I. asupra sumelor achitate la CEC, în timpul căsătoriei cu titlu de rate pentru achitarea împrumutului contractat în baza contractului nr. 5908/1978.

Astazi, data de 30.01.2013, subsemnata O. P., predau suma de 21.000 lei, la care m-am obligat mai sus numitei B. Steluța care are calitatea atât de reclamant cât și de mandatar al numitului M. M., iar eu, B. Steluța, confirm ca am primit suma de 21.000 lei de la O. P., suma fiind numărată, predată și primită în fața avocaților O. M. și M. O..

Noi părțile din prezenta cauză, declarăm că nu mai avem pretenții în legătură cu imobilul situat în B., cartier Obor nr.2, ., ., proprietatea numitei O. P..

Subsemnata O. P., în urma compensării cheltuielilor de judecată cu reclamanții, mă oblig să plătesc reclamanților și suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.

Această înțelegere scrisă reprezintă voința noastră liberă, neviciată, act pe care îl vom depune la instanța judecătorească pentru a fi consfințită printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în temeiul art. 271-273 cod proc. civilă Întocmit astăzi, 30.01.2013, în patru exemplare, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanță.

Semnătură reclamanțiSemnătura pârâtă

B. Steluța O. P.

CNP_ CNP_

Ss indescifrabilSs indescifrabil

M. M.,

CNP_

prin mandatar, B. Steluța

Ss indescifrabil

Instanța va lua act de tranzacție și va pronunța o hotărâre de expedient al cărui conținut constituie dispozitivul prezentei sentințe.

Având în vedere dispozițiile Art. 271 și următorii Cod procedură civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 271 Cod procedură civilă instanța ia act de tranzacția părților

TRANZACȚIE

încheiată astazi la data de 30.01.2013

între:

 B. Steluța, domiciliată în B., ., ., . și M. M., domiciliat în B., ., ., ., reprezentat de B. Steluța în baza procurii judiciare autentificată sub nr. 410 din 19.03.2012, la Biroul Notarului public C. L., din B., având calitate de moștenitori ai defunctului M. I., în baza certificatului de moștenitor nr. 34 din 19.03.2012, în calitate de reclamanți civili și

 O. P., domiciliată în B., cartier Obor nr.2, ., județul B., având CI . nr._ având CNP_, în calitate de pârât

între care a intervenit prezenta înțelegere în vederea stingerii litigiului ce face obiectul dosarului civil nr._, aflat pe rolul Judecătoriei B., ce are ca obiect constatarea dreptului de creanță a numitului M. I., reprezentat prin moștenitorii acestuia asupra sumelor achitate la CEC, în timpul căsătoriei părților formată din credit și dobândă în perioada 02.11._09, sume achitate cu titlu de rate datorate în baza contractului de împrumut nr.5908/1978.

Subsemnata O. P., mă oblig să plătesc reclamanților suma de 20.000 lei, cu titlu de drept de creanță al numitului M. I. asupra sumelor achitate la CEC, în timpul căsătoriei cu titlu de rate pentru achitarea împrumutului contractat în baza contractului nr. 5908/1978.

Astazi, data de 30.01.2013, subsemnata O. P., predau suma de 21.000 lei, la care m-am obligat mai sus numitei B. Steluța care are calitatea atât de reclamant cât și de mandatar al numitului M. M., iar eu, B. Steluța, confirm ca am primit suma de 21.000 lei de la O. P., suma fiind numărată, predată și primită în fața avocaților O. M. și M. O..

Noi părțile din prezenta cauză, declarăm că nu mai avem pretenții în legătură cu imobilul situat în B., cartier Obor nr.2, ., ., proprietatea numitei O. P..

Subsemnata O. P., în urma compensării cheltuielilor de judecată cu reclamanții, mă oblig să plătesc reclamanților și suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată.

Această înțelegere scrisă reprezintă voința noastră liberă, neviciată, act pe care îl vom depune la instanța judecătorească pentru a fi consfințită printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în temeiul art. 271-273 cod proc. civilă Întocmit astăzi, 30.01.2013, în patru exemplare, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanță.

Semnătură reclamanțiSemnătura pârâtă

B. Steluța O. P.

CNP_ CNP_

Ss indescifrabilSs indescifrabil

M. M.,

CNP_

prin mandatar, B. Steluța

Ss indescifrabil

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .

Pronunțată în ședința publică azi 30 ianuarie 2013.

Președinte Grefier

Licuța BuzeaViorica M.

..2013/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune în constatare. Sentința nr. 799/2013. Judecătoria BRĂILA