Pretenţii. Sentința nr. 3420/2013. Judecătoria BRĂILA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3420/2013 pronunțată de Judecătoria BRĂILA la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 13387/196/2012
Dosar nr._ Codul operatorului de date personale: 4670
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA BRĂILA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3420
Ședința publică de la 22 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. F. C.
Grefier S. L. D.
Pe rol soluționarea cauzei civil privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 521, cu sediul în mun. B., Aleea Mugurilor, .. 2, parter, jud. B., în cntradictoriu cu pârâtul P. G.-I., domiciliat în București, .. 45-58, . București, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefiera de ședință care învederează instanței că prezenta cauză se află la al doilea termen, s-a atașat dosarul solicitat de instanță, după care;
Instanța în temeiul art. 167 C. pr. civ. încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei ca pertinente, concludente și utile soluționării cauzei, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând în prezenta cauză constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 04.10.2012 sub nr._ Asociația de Proprietari nr. 521 a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli de judecată suportate în cauza nr._ .
Reclamanta a arătat că prin Sentința Civilă nr. 5687/2011 a fost admisă în parte în această cauză cererea sa iar pârâtul a fost obligat la plata sumei de 1710 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere și a sumei de 1573,83 lei reprezentând penalități de întârziere. Deși s-a solicitat obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat instanța de fond nu s-a pronunțat pe această cerere accesorie, dispozitivul neconținând nici o mențiune în acest sens.
Au fost invocate în drept prevederile art. 274 din Codul de Procedură Civilă.
Au fost anexate în copie înscrisuri.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisurile depuse la dosar conform prevederilor art. 167 din codul de procedură civilă din 1864.
A fost anexată cauza nr._/196/2011 la care este anexată cauza nr._ .
Analizând susținerile reclamantei și probatoriile administrate instanța constată că Prin Sentința Civilă nr. 5687/26.07.2011 având ca obiect somație de plată conform prevederilor OG nr. 5/2001 a fost admisă în parte acțiunea reclamantei iar pârâtul a fost somat să achite acesteia suma de 1710 lei reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere și suma de 1573,83 lei reprezentând penalități de întârziere.
Prin această sentință pârâtul a fost obligat să achite reclamantei suma de 350 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Susținerile reclamantei că în dispozitivul sentinței nu există mențiuni referitoare la obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată sunt vădit nefondate, din dispozitivul Sentinței Civile nr. 5687/2011 rezultând o situație contrară. (fila nr. 72 din cauza nr._ )
Sentința Civilă nr. 5687/2011 a fost anulată prin Sentința Civilă nr. 7816/28.10.2011 pronunțată de Judecătoria B. în cauza nr._/196/2011 având ca obiect cerere în anulare conform prevederilor art. 8 din OG nr. 5/2001 iar împotriva acestei sentințe irevocabile nu a fost formulată nici o cerere de reformare.
Pentru aceste motive instanța apreciază că cererea reclamantei este nefondată urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 521, cu sediul în mun. B., Aleea Mugurilor, .. 2, parter, jud. B., în cntradictoriu cu pârâtul P. G.-I., domiciliat în București, .. 45-58, ., sector 3 București.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 22 aprilie 2013.
Președinte M. F. C. | Grefier S. L. D. |
Red/Tehn/C.M.F./D.S.L.
30.04.2013/4ex.
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Pretenţii. Sentința nr. 4246/2013. Judecătoria BRĂILA → |
---|