Contestaţie la executare. Sentința nr. 14/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 14/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 13706/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 14 11 201
Președinte: D. - I. M. - judecător
Grefier: A. M. - Z.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 30 10 2013, când cei prezenți au pus concluzii conform încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data 14 11 2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
JUDECĂTORIA
Constată că prin contestația la executare înregistrată sub nr._, contestatorul L. L. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. a solicitat anularea executării silite șia actelor de executare constând în titlul executoriul nr._ și somația nr. 8/_ /_, emise de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. la data de 26 04 2013, cu cheltuieli de judecată .
În motivare, în esență, contestatorul a arătat că actele administrativ fiscale menționate în titlul executoriu nu i-a fost comunicate,pentru a cunoaște obligațiile fiscale stabilite, perioada la care se referă, termenul de plată, pentru a putea formula apărări față de fondul creanței se execută, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile pentru creanța ce se execută, aceasta nefiind certă, lichidă și exigibilă.
Contestația a fost legal timbrată.
Intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
În motivare, în esență, a considerat că este prematură promovarea contestației de față, deoarece procedura contestației administrative nu era finalizată.
Pe fondul contestației, intimata a arătat că actele de executare contestate au fost emise în baza deciziei accesorii nr._/14 02 2013, emisă de CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B., și a deciziei accesorii nr._/31 12 2012, emisă de AFPBV, precum și a documentului nr._/5 03 2013, care de la data comunicării au constituit și înștiințări de plată conform art. 86 al.6 din O.G.nr. 92/2003, iar la expirarea termenului de plată au devenit titluri executorii. Cu privire la legalitatea actului emis de CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B., intimata a considerat că în calitatea sa de organ de executare nu avea competența de a analiza legalitatea acestuia.
Intimata a solicitat și suspendarea judecății în cauză până la soluționarea contestației administrative.
Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepția prematurității ,deoarece prezenta contestație este o contestație la executare silită și nu una administrativă. Relativ la suspendarea judecății a solicitat respingerea acestei ca neîntemeiată, apreciind că executarea silită pornită este nelegală. În completarea motivelor din cererea în chemare în judecat, contestatorul a afirmat că suma de 222 lei, reprezentând plăți anticipate către CASS B. pe trimestrul I cu termen de plată la data de 25 03 2013 a fost achitată.
Intimata a depus notă de ședință prin care a arătat că dosarul fiscal al contestatorului nu a fost preluat de la CASJ B. deoarece a conținut mai multe nereguli la actele administrativ fiscale relativ la comunicarea acestora, așa încât actul emis de aceasta nu poate fi depus la dosar. S-a mai arătat că executarea silită a fost pornită pe baza datelor din baza informatică a CASJ B. .
Printr-o altă notă scrisă depusă la dosar, intimata a arătat că de către contestator s-a efectuat o plată în cuantum de 444 lei, dar imputația acestor plăți s-a făcut cu respectarea art. 115 al.1 lit.b din O.G. nr. 92/2003, fiind stinse creanțele fiscale în ordinea vechimii. În completarea acestei note s-a depus încă o notă înregistrată la dosar în data de 8 1 2013, prin care s-a arătat că prima plată s-a stins parțial debitul datorat la data de 21 12 2012, iar cea de a doua a stins în integralitate debitul scadent la data de 21 12 2012.
Instanța a pus în discuție excepția prematurității, invocată de intimată, iar după luarea concluziilor părților prezente a respins excepția pentru considerentele din încheierea de ședință din data de 30 10 2013.
Instanța a pus în discuție cererea de suspendare a judecății până la soluționarea contestație administrative, iar după luarea concluziilor părților prezente a respins cererea pentru considerentele consemnate în încheierea de ședință din data de 30 10 2014.
În probațiune ambele părți au administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Intimata a emis titlului executoriu nr. titlul executoriul nr._ și somația nr. 8/_ /_, emise de intimată la data de 26 04 2013, pentru plata sumei de 247 lei, reprezentând contribuția de asigurări sociale de sănătate datorate de persoane care realizează venituri din activități independente.
Împotriva acestor acte de executare emise de intimată în cadrul executării silite pornite pentru realizarea creanței fiscale contestatorul a promovat prezenta contestație prin care a susținut că actele administrativ fiscale menționate în titlul executoriu contestat nu i-a fost comunicată, așa încât nu a avut cunoștință de obligația de plată, pentru a putea formula apărării pe fond, inclusiv relativ la stingerea unei astfel de obligații prin plată.
Observând titlul executoriu, ca și act de executare silită ,se constată că acesta conține mențiunea că titlurile de creanță, respectiv actele administrative fiscale prin care obligațiile fiscale au fost individualizate și care a stat la baza emiterii actelor de executare sunt DEC.ACC. nr._/14 02 2013, DEC.ACC. nr._/31 12 2012 și DOC. nr._/5 03 2013.
Aceste acte au fost comunicate, respectiv DOC. NR._/5 03 2013 a fost comunicat la data de 20 03 2013, DEC.ACC._/31 12 2012 a fost comunicată la data de 8 03 2013, iar DEC.ACC. nr._/14 02 2013 a fost comunicată la data de 5 03 2013.
Din decizia nr. 333/15 07 2013 a intimatei se reține că actul administrativ fiscal nr._/31 12 2012 a fost anulat pentru obligația de plată de 22 lei, fiind în esență reținut că nu s-a comunicat documentul administrativ fiscal prin care obligația fiscală principală a fost individualizată.
Văzând și jurnalul achitării obligațiilor fiscale pentru anul 2013, se observă că plata efectuată de contestator la data de 20 03 2013 a fost imputată de intimată pentru o obligație cu termen scadent la data de 21 12 2012, afirmând că a stins obligațiile în funcție de vechimea lor, cu toate acestea a emis actele de executare contestate pentru obligații fiscală cu termen scadent mult anterior celei stinse( la data de 20 07 2012), în sumă de 1 lei și respectiv 2 lei.
În considerarea celor expuse, instanța reține că nu s-a probat existența unei creanțe care să îndeplinească condițiile de a fi certă, lichidă și exigibilă, astfel încât va dispune conform cu dispozitivul.
Văzând și art. 274 C.pr.civ., fiind în culpă procesuală nu numai că nu a depus diligențele necesare anterior pornirii executării silite, pentru a verifica dacă obligațiile fiscale comunicate de CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A JUDEȚULUI B. sunt susceptibile de executare în conformitate cu O.G. nr. 92/2003, dar nici după promovarea prezentei contestații nu a achiesat la pretențiile contestatorului în condițiile în care se impuneau a fi efectuat verificări asupra creanțelor fiscale pretinse a fi executate, în ce măsură mai există titlul care să le individualizeze sau nu au fost stinse prin plată anterior pornirii executării,astfel încât intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către contestator, constituite din taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executarea silită formulată de contestatorul L. L., cu domiciliul în B., ..3, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. pentru ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. și în consecință:
Anulează executarea silită ce face obiectul dosarului execuțional nr._/8/_ /_-nr._/2013 și actele de executare silită constând în titlul executoriul nr._ și somația nr. 8/_ /_, emise de intimată la data de 26 04 2013, ca nelegale .
Obligă intimata să plătească contestatoarei suma de 27, 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare .
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 11 2013
PREȘEDINTE GREFIER
D. - I. M. A. M. - Z.
RED/DACT.:DIM 26 05 2014
← Rectificare carte funciară. Sentința nr. 8487/2013.... | Legea 10/2001. Sentința nr. 5401/2013. Judecătoria BRAŞOV → |
---|