Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Sentința nr. 25/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 25-10-2013 în dosarul nr. 20605/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 25.10.2013
Instanța compusă din:
Președinte – M. S. – judecător
Grefier - M. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect „evacuare” formulată de reclamanții D. I. și D. C. în contradictoriu cu pârâtul D. I..
La apelul nominal făcut în camera de consiliu se prezintă reclamantul, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 15.10.2013 Secția 2 Poliție Rurală Feldioara – Postul de Poliție Măieruș a depus la dosar, prin serviciul registratură, răspuns la adresa emisă de instanță.
Reclamantul depune la dosar acordul soției D. C. cu privirea la evacuarea pârâtului D. I..
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, deschide dezbaterile și, în baza art.392 Cod procedură civilă acordă cuvântul asupra fondului.
Reclamantul având cuvântul pe fond solicită admiterea cererii de chemare în judecată arătând că nu este posibilă conviețuirea împreună cu fiul său.
Față de actele și lucrările dosarului și luând concluziile astfel formulate, instanța reține cauza spre soluționare.
JUDECĂTORIA
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 07.08.2013 sub nr. dosar_, reclamanții D. I. și D. C., în contradictoriu cu pârâtul D. I. I., au solicitat instanței evacuarea pârâtului din imobilul situat în com. Măieruș, ., jud. B..
În motivare s-a arătat că pârâtul nu a plătit nimic, taxe locale, energie pentru imobilul în cauză, dă muzica la maxim, invită tot felul de indivizi, se îmbată, provoacă scandaluri. Reclamanții au arătat că au fost bătuți de mai multe ori de către pârât, că acesta le-a distrus bunuri, că le adresează cuvinte vulgare și expresii jignitoare și că nu mai pot suporta calvarul în care trăiesc.
A fost anexat contract de donație (f. 4), extras CF (f. 5), cărți de identitate (f. 6).
În drept au fost invocate dispozițiile titlului XI Ncpc.
Au fost depuse la dosar: extras CF (f. 7), contractul de închiriere și act adițional (f. 8-9), notificare (f. 10), decizie de restituire (f. 11-15).
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 lei.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
În cursul judecății au fost depuse la dosar acte medicale (f. 11-12), adeverință .), adresă Secția 2 Poliție Rurală Feldioara (f. 24-25, 30-31).
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Conform extrasului CF depus al dosar, reclamanții sunt proprietarii imobilului situat în com. Măieruș, ., jud. B..
Pârâtul este fiul reclamanților și în această calitate a locuit până în prezent în imobilul menționat.
Prin acțiunea formulată, reclamanții au arătat că din cauza comportamentului pârâtului conviețuirea împreună cu acesta nu mai este posibilă.
Din informațiile comunicate de Secția 2 Poliție Rurală Feldioara, rezultă că începând cu anul 2009, reclamantul D. I. a formulat diferite petiții prin care solicita intervenția poliției pentru ca fiul său, pârâtul D. I. I. să părăsească locuința (f. 30-32).
Reținând că pârâtul nu a contestat susținerile reclamanților și că din probele administrate în cauză rezultă că comportamentul acestuia face dificilă conviețuirea acestuia și a părinților săi, întrucât dreptul de proprietate al reclamanților le conferă acestora dreptul de a alege cu cine înțeleg să locuiască sub același acoperiș iar prin acțiunea formulată reclamanții și-au exprimat voința de a-l evacua pe pârât din imobil, în baza art. 555 N.C.Civ. și dispozițiile titlului XI NCpc, instanța va admite acțiunea formulată și va dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în com. Măieruș, ., jud. B.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții D. I. și D. C. ambii cu domiciliul în com. Măieruș, ., jud. B., în contradictoriu cu pârâtul D. I. I. cu domiciliul în com. Măieruș, ., jud. B., CNP_.
Dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în com. Măieruș, ., jud. B.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. S. M. C.
Red. M.S. 30.12.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 28/2013. Judecătoria... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|