Evacuare. Sentința nr. 5071/2013. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 5071/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 20041/197/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 3062
ROMANIA
JUDETUL BRASOV
JUDECATORIA BRASOV
Sentinta civila nr. 5071
Sedinta publica din data de 25.03.2013
Instanta constituita din:
Președinte: A. N.
Grefier: A. E. G.
Pe rol se afla soluționarea cauzei civile având ca obiect “evacuare“ privind pe reclamantul, C. N. de Cai Ferate C.F.R. S.A., prin Sucursala C.R.E.I.R.C.F. Brasov, prin reprezentant legal, in contradictoriu cu paratul, S.C. C. I. S.R.L., prin reprezentant legal.
La apelul nominal făcut în ședință publică (inclusiv la a doua strigare a cauzei) nu se prezinta partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care care invedereaza ca s-a formnulat cerere de renuntare la judecata.
Instanta, in baza art. 137 din C.proc.civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 146/1997, invoca exceptia peremptorie a netimbrarii cererii de chemare in judecata..
Instanța, fata de exceptia invocata, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Intrucat instanta nu a fost legal investita, nu va lua act de renuntarea la judecarea cererii de chemare in judecata. In acest sens, instanta retine ca exceptia peremptorie a netimbrarii cererii are prioritate fata de actul de dispozitie reglementat de art. 246 din C.proc.civ.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brasov sub nr._ la data de 20.08.2012 reclamantul, C. N. de Cai Ferate C.F.R. S.A., prin Sucursala C.R.E.I.R.C.F. Brasov, prin reprezentant legal, a chemat în judecată pe paratul, S.C. C. I. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna evacuarea paratului din spatiile indicate in cererea de chemare in judecata, cu cheltuieli de judecata.
In motivare, s-a aratat, in esenta, ca paratul nu a predat spatiul inchiriat la momentul expirarii termenului prevazut in contract.
Cererea de chemare in judecata a fost intemeiata in drept pe dispozitiile art. 969 din C.civ.
Cererea nu a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru.
Paratul, S.C. C. I. S.R.L., prin reprezentant legal,a formulat intampinare, prin care a aratat ca a parasit spatiul in litigiu (f. 64).
Reclamantul a depus la dosar cerere de renuntare la judecarea cauzei.
Analizând materialul probator administrat, prin prisma excepției invocate, instanța reține:
Prin promovarea acestei cereri, reclamantul urmărește evacuarea paratului din spatiul indicat in cererea de chemare in judecata.
Cererea de chemare in judecata este supusă taxei judiciare de timbru în condițiile art. 3 lit. b din Legea nr. 146/1997, in cuantum de 10 lei.
Conform dispozițiilor art. 36 alin.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii 146/1997, reclamantul a fost înștiințat prin citație cu privire la cuantumul taxei de timbru datorate și anume 10 lei taxa judiciara de timbru.
Legal citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, reclamantul nu a făcut dovada plății sumei astfel determinate, până la data fixată ca termen de judecată, considerente pentru care în baza art. 20 alin. 3 din Legea 146/1997 coroborat cu art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 32/1995, instanța va admite excepția netimbrării și va anula cererea de chemare in judecata ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia netimbrarii cererii de chemare in judecata, invocata de instanta.
Anuleaza cererea formulata de reclamantul, C. N. de Cai Ferate C.F.R. S.A., prin Sucursala C.R.E.I.R.C.F. Brasov, prin reprezentant legal, cu sediul in Mun. Brasov, ., jud. Brasov, in contradictoriu cu paratul, S.C. C. I. S.R.L., prin reprezentant legal, cu sediul in Mun. Brasov, ..R. nr. 59, jud. Brasov, avand ca obiect “evacuare”, ca netimbrata.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 25.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. N. E. – A. G.
Red. / Tehno. A.N. /4 ex. / 9.04..2013
← Evacuare. Sentința nr. 5076/2013. Judecătoria BRAŞOV | Prestaţie tabulară. Sentința nr. 7217/2013. Judecătoria BRAŞOV → |
---|