Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7513/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 7513/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 3889/197/2013

RO M A N I A

JUDECATORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7513

Ședința publica din 29.04.2013

Instanța constituită din :

Președinte – C. M. – judecător

Grefier – A. L. C.

Dezbaterile și susținerile pe fond au avut loc în ședința publica din data de 26.04.2013, care face integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 29.04.2013 respectiv pentru data de azi.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07-02-2012 reclamantul M. C. în contradictoriu cu pârâții M. B., PRIN PRIMAR ,B. A. M., C. M. a solicitat instanței ca pe cale de ordonanță președințială, fără somație sau trecerea unui termen, să sisteze lucrările pe terenul proprietatea MUNICIPIULUI B., PRIN PRIMAR, teren înscris în CF_ sub nr. top. 662/1/a în suprafață de 379,30 mp, cu cheltuieli de judecată .

Reclamantul a precizat acțiunea –fila 136 chemând în judecată și pe pârâta, C. D. pentru aceleași motive de fapt și de drept invocate în acțiunea principală.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că în data de 02-02-2013 pârâtul C. M. i-a solicitat reclamantului să elibereze o magazie ce aparține locuinței reclamantului menționând că va bloca accesul pe terenul PRIMAR înscris în CF_ sub nr. top. 662/1/a în suprafață de 379,30 mp .

Reclamantul susține că titlul de proprietate al pârâților C. M. și C. D. nu este valabil, contractul e vânzare cumpărare fiind încheiat cu un neproprietar, dreptul de proprietate al pârâților fiind dobândit de la un neproprietar.

În consecință, în cond. Art. 581 C pr cv, reclamantul a solicitat admiterea cererii.

Cererea este legal timbrată fiind îndeplinită obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiilor art. 581 C.pr.civ.

Reclamantul a depus note de ședință fila 33 în care a justificat calitatea sa procesuală și interesul în formularea prezentei cereri prin faptul că are încheiat cu . contract de închiriere 2533/25-05-2009 și asupra terenului neconstruibil de 219 mp.

Pârâtul C. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii având în vedere faptul că a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Pârâta B. A. M. a formulat întâmpinare la dosar solicitând instanței să respingă cererea formulată de o persoană lipsită de calitate procesual activă, reclamantul locuind în imobilul aflat în vecinătatea terenului despre care face obiectul prezentei acțiuni. Reclamantul susține că are calitatea de chiriaș în imobil, dar în fapt imobilul a fost restituit proprietarului SCHIELL DIETER WINFRID ce a vândut imobilul familiei T., iar prin sentința civilă 4037/2012 a Judecătoriei B. s-a dispus evacuarea reclamantului din imobilul pe care îl ocupă fără titlu.

În ceea ce privește calitatea procesual pasivă a pârâtei B. A. M. aceasta susține că a înstrăinat imobilul pârâților C. și în aceste condiții cererea este lipsită de obiect în ceea ce o privește.

Pârâtul M. B. PRIN PRIMAR a invocat lipsa calității procesual pasive a reclamantului și lipsa calității procesual pasive a pârâtului față de faptul că nu au fost formulate pretenții față de acest pârât.

Pârâta C. D.- FILA 160 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii având în vedere faptul că a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu respectarea dispozițiilor legale în materie, arătând faptul că reclamantul nu a justificat calitatea sa procesual activă.

În probațiune s-a încuviințat administrarea probei cu acte pentru ambele părți.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual active în formularea prezentei cauze, precum și lipsa calității procesual pasive a pârâților B. A. M. și M. B. prin Primar invocată de pârâți, instanța constată că în procedura specială a ordonanței președințiale instanța va analiza condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 581 C pr cv urmând a da o soluție pe fond în cauză analiza calității procesuale active și pasive neputând fi analizată în mod separat raportat la admisibilitatea acțiunii.

Reclamantul nu justifică un folos material, actual și legitim în formularea prezentei cereri în vederea folosirii unui bun ce susține că este proprietatea sa și în continuare se impune analizarea căii alese de către reclamant de valorificare a acestui drept.

Nici citarea în cauză a pârâților B. A. M. și M. B. prin Primar nu este justificată de reclamant, faptul că acești pârâți au avut calitatea de proprietari ai terenului înscris în CF_ sub nr. top. 662/1/a în suprafață de 379,30 mp nu justifică chemarea în judecată cât timp nu au fost formulate pretenții față de acești pârâți.

Prin prezenta acțiune reclamantul a solicitat instanței să sisteze lucrările pe terenul proprietatea MUNICIPIULUI B., PRIN PRIMAR înscris în CF_ sub nr. top. 662/1/a în suprafață de 379,30 mp .

Pârâții au făcut dovada faptului că sunt proprietari ai terenului înscris în CF_ sub nr. top. 662/1/a în suprafață de 379,30 mp potrivit contractul de vânzare cumpărare 1276/ 27-08-2012 autentif. la BNP G. A. G. fila 76 și extrasul CF .

Potrivit sentinței civile nr. 4037/2012 pronunțată de Judecătoria B. reclamantul a fost evacuat din imobilului situat în B., Nicopole nr. 2, . aflat în vecinătatea terenului înscris în CF_ sub nr. top. 662/1/a în suprafață de 379,30 mp ce este proprietatea pârâților C. M. și C. D..

Mai mult reclamantul nu a dovedit în prezenta cauză faptul că nu are altă cale de acces spre imobilul pe care îl folosește, că terenul pârților este domeniu aservit și există creo servitute asupra acestui teren este precum nici faptul că prin îngrădirea terenului aflat în proprietatea pârâților i s-ar aduce vreo atingere drepturilor reclamantului.

În drept, art. 581 C.pr.civ. prevede că instanța va putea să ordone măsuri

vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Din această dispoziție legală se desprind cele trei condiții de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, respectiv urgența, vremelnicia măsurii precum și cerința neprejudecării fondului.

Or, în speță, față de obiectul cererii formulate, instanța constată că aceste cerințe ce trebuie realizate cumulativ și care vizează admisibilitatea cererii – nu sunt îndeplinite.

Astfel, în ceea ce privește urgența măsurii instanța constată că titlul de proprietate este datat în 27-08-2012, iar acțiunile înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești nesoluționate, în curs de judecată nu produc efecte în ceea ce privește legalitatea actului juridic. Faptul că există plângeri penale nesoluționate precum și acțiuni civile nesoluționate nu poate crea aparența vreunui drept în favoarea reclaamntului.

Esențială în cauză este neîndeplinirea și a celorlaltor condiții de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială și anume vremelnicia și neprejudecarea fondului.

Într-o astfel de cerere, instanța nu are dreptul să prejudece fondul dreptului, având doar posibilitatea de a cerceta aparența sa pe baza unui probatoriu sumar administrat și fără a statua cu putere de lucru judecat în privința raporturilor dintre părți .

Întreaga argumentație a reclamantului este legată de nelegalitatea contractului de vânzare cumpărare 1276/ 27-08-2012 autentificat la BNP G. A. G. fila 76.

Făcând un examen sumar al cauzei, având posibilitatea de a cerceta doar aparența dreptului disputat instanța constată că pârâții justifică faptul că sunt titulari al dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF_ sub nr. top. 662/1/a în suprafață de 379,30 mp Măsurile ce se solicită a fi dispuse vizează îngrădirea dreptului de proprietate al pârâților, măsuri ce au caracter definitiv, iar prin analizarea acestora instanța ar prejudeca fondul, aducându-se atingere problemei existenței sau inexistenței dreptului subiectiv ce se dezbate între părți.

Prin urmare reclamantul avea obligația să indice care este dreptul păgubit, care este paguba iminentă ce i s-ar putea produce pentru a se putea analiza vremelnicia măsurii, cât timp legiuitorul român a stabilit drept condiție de admisibilitate a cererii faptul că măsura dispusă pe calea ordonanței președințiale trebuie să fie vremelnică.

Instanța apreciază că cererea de limitare a dreptului de proprietate, fără a exista un proces pe rol in care părțile să supună analizei instanței pe fond drepturile acestora nu poate avea caracter vremelnic, ceea ce face ca prezenta cerere să fie inadmisibilă.

Față de considerentele de fapt și de drept expuse instanța constată că reclamantul nu a formulat pretenții față de B. A. M. și M. B. PRIN PRIMAR, iar în ceea ce privește propria calitate procesuală, reclamantul nu a justificat in ce modalitate ar putea fi afectat de exercitarea normală a dreptului de proprietate de către pârâți prin împrejmuirea terenului pe care îl au în proprietate, cât timp aceștia respectă normele prev. de Legea 50/1991 și granițele propriului teren.

Având în vedere considerentele expuse, respectiv faptul că cele trei condiții de admisibilitate a ordonanței președințiale prevăzute de art. 581 C.pr.civ. nu sunt îndeplinite în speță, instanța va respinge cererea reclamantei ca neîntemeiată.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată cerute de reclamantă, instanța reținând că nu există o culpă procesuală a pârâților, care de altfel nici nu au solicitat cheltuieli de judecată, va respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei în temeiul art.274 C.p.c.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și lipsa calității procesual pasive a pârâților.

Respinge acțiunea formulata de reclamantul M. C. cu domiciliul în B., Nicopole nr. 2, ., în contradictoriu cu pârâții M. B., PRIN PRIMAR cu sediul în B., ., B. A. M. dom. În B., .. 9 . M., C. D. dom. În B., . ., .> Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțata în ședință publică, astăzi, 29-04-2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. MUNTEANUANDRA L. C.

Red. C.M. / 30 .04.2013/4 ex.

Dact. A.C./ 30 .04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 7513/2013. Judecătoria BRAŞOV