Pretenţii. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 10/2013 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 2514/197/2013

ROMANIA

JUDECATORIA B.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 10.07.2013

Președinte: L. S. P.

Grefier: N. S.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față, care s-a dezbătut în fond în ședința publică din data de 04.06.2013 când cei prezenți au pus concluzii conform încheierii de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta sentință, iar din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 10.07.2013.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:

Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.

JUDECATORIA

Constata ca sub nr._ s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe cererea formulată de reclamanta T. V., în contradictoriu cu pârâta S. R., prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 3900 lei, reprezentând cheltuieli de judecata efectuate în dosarul_/197/2010 în faza procesuală a apelului și a recursului.

In motivarea cererii s-a arătat că în cadrul litigiului ce a format obiectul acelui dosar, reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată care nu au fost solicitate.

In drept, cererea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 274 C.p.civ si art. 1381 N.C.C.

In probațiune s-au depus înscrisuri.

Pârâta a depus întâmpinare ( f. 6 ) și a solicitat respingerea cererii, arătând că reclamanta a stat în pasivitate, nefiind îndreptățită la acordarea acestor cheltuieli de judecată. Instanța a dispus atașarea dosarului civil nr._/197/2010 al Judecătoriei B..

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține faptul că acțiunea este întemeiată.

In dosarul civil nr._/197/2010 al Judecătoriei B. reclamanta a suportat cheltuieli de judecată în cuantum de 3.900 lei, astfel cum rezultă din chitanțele depuse la f. 15-18, in apel și in recurs.

Aceste cheltuieli pot fi cerute pe calea unei acțiuni separate, temeiul acordării lor fiind culpa procesuală, care implică obligația celui care a pierdut procesul de a despăgubi partea care a câștigat procesul cu toate cheltuielile pe care le-a efectuat.

D. urmare, instanța va admite acțiunea, aceasta fiind întemeiata in baza art. 274 C.p.civ., pârâta fiind cea care a cazut in pretentiile ce au format obiectul judecatii în dos. nr._/197/2010 al Judecătoriei B..

In baza art. 274 C.p.civ. va obliga pârâta la plata sumei de 823 lei cheltuieli de judecată în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulata de reclamanta T. V., cu domiciliul în B., .. 38, apt. 1, jud. B., în contradictoriu cu pârâta S. ROMÂN, PRIN MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, PRIN DGFP B., cu sediul în B., .. 7, jud. B., și în consecință:

Obliga pârâta la plata sumei de 3900 lei reprezentând cheltuieli de judecată datorate reclamantei in dosarul civil_/197/2010 al Judecătoriei B. ( apel și recurs ).

Obligă pârâta la plata sumei de 823 lei cheltuieli de judecată in prezenta cauză.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.07.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. S. P. N. S.

Red: LSP/15.07.2013

Dact: NS/15.07.2013

Ex: 4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 10/2013. Judecătoria BRAŞOV