Acţiune în constatare. Sentința nr. 9096/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 9096/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 18-07-2014 în dosarul nr. 4982/197/2014

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 3062

ROMANIA

JUDETUL BRASOV

JUDECATORIA BRASOV

Sentinta civila nr. 9096

Sedinta publica din data 18.07.2014

Instanta constituita din:

Președinte: A. N.

Grefier: C. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect obiect “radiere ipoteca” formulată de reclamantul, P. S., in contradictoriu cu paratul, A.J.F.P. Brasov, prin reprezentant legal.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 9.07.2014, respectiv 18.07.2014, când a dat următoarea hotărâre:

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constata:

Pein cererea de chemare in judecata formulate pe rolul Judecătorie Brasov in data de 21.02.2014, reclamantul, P. S., in contradictoriu cu paratul, A.J.F.P. Brasov, prin reprezentant legal, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate intervenită prescripția dreptului de a creanță al pârâtului pentru suma de 9.600 de lei și să dispună radierea înscrierii dreptului de ipotecă legală înscris în CF Sacele nr._ B. sub C1 în favoarea pârâtului, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF S. nr._ B. prin moștenire de la părinții săi, care au dobândit cota de ½ din imobil prin contract de vânzare-cumpărare din data de 17.04.1959 încheiat cu Jakab A., autorul mamei reclamantului (respectiv bunicul sau). Cealaltă cota de ½ a fost dobandită de mama reclamantului ca urmare a decesului lui A. Jakab A. (bunica reclamantului). Impozitul datorat ca urmare a dezbaterii succesiunii deschise ca urmare a decesului lui A. Jakab A. a fost stabilit la suma de 9600 de lei, creanță garantată cu un drept de ipotecă în favoarea pârâtului. Având în vedere că au trecut mai mult de 60 de ani de la data exigibilității dreptului de creanță garantat cu dreptul real de ipotecă, dreptul material la acțiune s-a prescris.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Decretului nr. 167/1958 si ale Legii nr. 7/1996.

Cererea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru in cuantum de 655 lei (f. 20).

Reclamantul, A.J.F.P. Brasov, prin reprezentant legal, a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 23-24), prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că a dobândit personalitate juridică în anul 1990 prin H.G. nr. 537, iar continuator al Administrației Financiare de la 1940 este Consiliul Local B.. Pe fondul cauzei, a arătat că lasă soluționarea cauzei la aprecierea instanței.

In drept, au fost invocate dispozitiile C.proc.civ.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă prin încheierea de ședință din data de 24.06.2014.

Instanta a administrat, la solicitarea reclamantului, proba cu inscrisuri, în baza artt. 260 din C.proc.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situatie de fapt:

Potrivit adresei nr. 1500 din 1949 emisă de Administrația Financiară B., s-a întabulat dreptul de ipotecă legală în favoarea pârâtului pentru creanța în cuantum de 9600 de lei, aspect confirmat de extrasul CF depus la dosar (f. 17). Pârâtul nu a solicitat punerea în executare a creanței mai sus indicate.

În drept, instanta retine ca dispozitiile art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă prevad urmatoarele: „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege”. Art. 6 din același act normativ prevede că „dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani”.

În speță, termenul de prescripție privind executarea silită a sumei pentru care s-a întabulat ipoteca legală s-a împlinit în trei ani de la data stabilirii sumei datorate cu titlu de impozit succesoral stabilit ca urmare a dezbaterii succesiunii deschise în urma decesului lui A. Jakab A..

Prin împlinirea termenul de prescripție, titlul executoriu si-a pierdut puterea executorie conform art. 405 C.proc.civ., care prevede că: „dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acțiunilor reale imobiliare, termenul de prescripție este de 10 ani, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită”.

Conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept subiectiv principal se sting si dreptul la actiune privind drepturile subiective accesorii. In aceste conditii, stingerea dreptului de creanta atrage stingerea ipotecii legale constituita pentru plata acestei creante. F. de cele mai sus expuse, instanța retine ca fiind prescris dreptul de a cere executarea silită, cu consecinta constatarii ipotecii legale inscrise asupra imobilului înscris în CF Sacele nr._ B. sub C1 în favoarea pârâtului ca rămasă fără efect.

Dreptul de ipoteca fiind stins, nu se mai impune menținerea înscrierii acestuia in cartea funciara, astfel ca se va dispune radierea acestuia.

Pe cale de consecinta, avand in vedere si dispozitiile art. 907 alin. 2, 3 raportat la art. 908 alin. 1 pct. 4 si alin. 2 din NCC (potrivit caruia, justificarea radierii dreptului de ipotecă se va face în baza declaratiei autentice notariale a titularului dreptului ce urmeaza a fi radiat sau modificat ori în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile), va admite cererea de chemare in judecată astfel cum a fost formulată.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că pârâtul nu s-a opus admiterii cererii de chemare în judecată, motiv pentru care constată incidența art. 454 din C.proc.civ., urmând a respinge acest petit ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare in judecata având ca obiect „acțiune in constatare/radiere ipotecă” formulata de reclamantul, P. S., cu domiciliul procesual ales in B., .. 64A, apt. 3, jud. B., la Cabinet de Avocat C. G., in contradictoriu cu paratul, A.J.F.P. Brasov, prin reprezentant legal, cu sediul in B., .. 7, jud. B..

Constată intervenită prescripția dreptului de a cere executarea silită a dreptului de creanță al pârâtului pentru suma de 9.600 de lei, având ca debitor pe reclamant.

Dispune radierea înscrierii dreptului de ipotecă legală înscris în CF Sacele nr._ B. sub C1 în favoarea pârâtului.

Respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiat.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la instanța a cărei hotarare se atacă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.07.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

A. N. C. D.

Red. / Tehno. A.N. /4 ex. / 06.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 9096/2014. Judecătoria BRAŞOV