Partaj judiciar. Sentința nr. 23/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 4852/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 23.10.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. D. T.
GREFIER: C. BURGUȘ
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect “acțiune în constatare” privind pe reclamanții P. A., P. E. și P. I. C. în contradictoriu cu pârâtei M. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 02.10.2014, acestea fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 16.10.2014, 23.10.2014 când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de chemare în judecată constată și reține :
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.02.2013, sub dosar nr._, reclamanții P. A., P. E. și P. I. C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtei M. C., pronunțarea unei hotărâri prin care: să se constate că defunctul P. I. a dobândit în timpul căsătoriei cu pârâta M. C. (fostă P.) imobilul situat în municipiul B. .. 3, ., . CF nr._- C1-U7 a municipiului B., Cf vechi nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._) nr. top 8807/1/3/XIV, cu cota de contribuție de 95% din imobil, iar pârâta cu cota de contribuție de 5% ; să se dispună ieșirea din indiviziune asupra acestui imobil, în sensul atribuirii acestuia reclamanților, în calitate de moștenitori legali ai defunctului Pituș I., cu obligația îndatorării la plata sultei cuvenite pârâtei corespunzător cotei părți ideale deținute de aceasta din dreptul de proprietate asupra imobilului supus partajului; să se constate că din masa succesorală a defunctului P. I. face parte cota de 95% din imobilul situat în B., .. 3, ., . constate că reclamanții au calitatea de moștenitori legali și rezervatari ai defunctului P. I. după cum urmează – P. E., în calitate de soție supraviețuitoare cu cota de ¼, P. A., în calitate de fiu cu cota de 3/8 și P. I.-C.; să se dispună intabularea în CF a dreptului de proprietate conform cotelor legale;
În expunerea situației de fapt, se arată că reclamanta P. E. a fost căsătorită cu numitul P. I. din anul 1976 până la data de 24.01.2012, când a intervenit decesul acestuia. În perioada căsniciei aceștia au locuit în imobilul situat în municipiul B. ..3, ., . a fost dobândit de defunct în anul 1972, conform Contractului pentru construire de locuințe proprietate personală nr. 107, cu drept de ipotecă constituit în favoarea CEC-ului urmând a fi achitat în rate pe parcursul mai multor ani.
La momentul dobândirii imobilului P. I. era căsătorit cu prima soție, pârâta din prezenta cauză, cererea privind construirea acestui apartament și dobândirea în proprietate fiind făcută înainte de încheierea căsătoriei cu pârâta, avansul de 20,1% din prețul acestei locuințe, în cuantum de 16.718 lei a fost achitat integral de defunct înainte de încheierea căsătoriei cu pârâta. Din această căsătorie nu au rezultat copii, prin Sentința civilă nr. 54 a Judecătoriei B. dispunându-se desfacerea acesteia din culpa exclusivă a pârâtei, pe durata acesteia fiind achitate un număr de 34 rate din prețul de cumpărare a imobilului în discuție ( în anul 1973 -10 rate, în anul 1974-12 rate, în anul 1975 -12 rate), prin contribuția exclusivă a defunctului, aspect ce rezultă din însăși motivarea hotărârii de divorț, pârâta locuind în alt oraș, de la momentul separației în fapt pârâta neavând nici o contribuție la plata prețului acestui imobil, contribuția defunctului fiind de 95%, iar a pârâtei de 5%.
În anul 1976 defunctul P. I. s-a căsătorit cu reclamanta, restul ratelor privind achiziționarea acestui bun fiind achitate din veniturile obținute de cei doi..
La data decesului, 24.01.2012 a survenit decesul numitului P. I., calitatea de moștenitori legali având-o reclamanții – soție supraviețuitoare și descendenți de grad I.
În probațiune s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și expertiză tehnică judiciară pentru determinarea valorii imobilului supus ieșirii din indiviziune.
În drept au fost invocate prevederile art. 728 C.civ. art. 274 C.pr.civ.
Pârâta, legal citată, în cele din urmă potrivit prevederilor art. 95 C.pr.civ. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecata cauzei pentru a-și face cuvenitele apărări .
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, proba cu expertiză tehnică judiciară – evaluări construcții civile, reclamanții renunțând la administrarea probei cu interogatoriul pârâtei.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.463 lei, prin încheierea de ședință din data de 14.05.2013, reclamanților fiindu-le admisă cererea de ajutor public judiciar, instanța dispunând ca plata taxei judiciare de timbru aferente cererii de chemare în judecată să se facă în mod eșalonat în 7 rate lunare fixe. S-a achitat timbru judiciar în valoare mobilă de 5,30 lei.
Analizând cererea de chemare în judecată din perspectiva probatoriului administrat instanța reține :
Prin Sentința civilă nr. 54/07.01.1976 pronunțată în dosar civil nr. 1160/1975, instanța a dispus desfacerea căsătoriei dintre P. I. și M. C. (fostă P.), încheiată la data de 23 iulie 1970. Potrivit considerentelor acestei hotărâri ( care se bucură de efectele autorității de lucru judecat), instanța reține împrejurarea că din căsnicia celor doi nu au rezultat copii, precum și faptul că din anul 1974 părțile au separate în fapt (f.33-36).
Potrivit înscrisurilor de la filele 7-20 instanța reține că în timpul acestei căsnicii s-a încheiat Contractul nr. 1077/19.07.1972, prin care defunctul și pârâta dobândeau, prin încheierea contractului de împrumut nr. 443/25.03.1970 și respectiv 5094/23 iulie 1970, proprietatea bunului imobil situat în municipiul B. .. 3, ., . CF nr._- C1-U7 a municipiului B., Cf vechi nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._) nr. top 8807/1/3/XIV – termenul de acordare, rambursare și implicit de achitare a pretului acestui imobil fiind în anul 1998.
Potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei instanța reține că numitul P. I. a avut o cotă de contribuție la dobândirea acestui bun de 95%, în timp ce cota de contribuție a pârâtei M. C. (fostă P.) a fost de 5%.
Numitul P. I. la data de 08.05.1976 s-a căsătorit cu reclamanta P. E., din căsătoria acestora rezultând doi copii, reclamanții P. A. și respectiv P.- actuală P. I.-C. .
La data de 23.01.2012 a survenit decesul numitului P. I., calitatea de moștenitori ai acestuia având-o reclamanții după cum urmează P. E. – în calitate de soție supraviețuitoare în cota de 1/4, P. A. – în calitate de fiu în cota de 3/8 și P. (născută P.) I. – C. în calitate de fiică în cota de 3/8, masa bunurilor succesorale râmase de pe urma defunctului constituind-o cota de 95% din dobândirea bunului imobil anterior descris, nefiind semnalate și invocate eventuale sarcini și sau datorii ale acestei moșteniri,
Valoarea de circulație a bunului în discuție, urmare a expertizei realizate, a fost stabilită la suma de 37.000 Euro, echivalentul a 163.600 lei, aceasta vizând situația juridică a bunului supus partajului.
Asupra cererii deduse judecății :
Dreptul de proprietate în devălmășie este o formă a proprietății comune în conformitate cu care bunurile care fac obiectul acesteia aparțin nedivizat, nefracționat tuturor titularilor care pur și simplu îl stăpânesc împreună. Devălmășia poate rezulta din lege sau din convenția părților.
Caracteristica principală a dreptului de proprietate comună în devălmășie rezidă în faptul că titularii acestui drept nu cunosc nici întinderea dreptului lor de proprietate, nici cota parte ce le revine și nici bunurile ce aparțin fiecăruia în parte, în materialitatea lor.
Dacă în trecut această formă de coproprietate avea o mai largă aplicabilitate practică, în prezent legislația noastră civilă nu cuprinde o reglementare generală a dreptului de proprietate comună în devălmășie. Noțiunea proprietății devălmașe se desprinde din prevederile Codului familiei (art.30 și 35) cu aportul jurisprudenței și al doctrinei, configurându-i apoi caracterele pe care se bazează. În cadrul comunității de bunuri a soților, constituie obiectul proprietății lor comune și deci se află în devălmășie numai acele bunuri asupra cărora ei au un drept de proprietate în înțelesul art. 30 alin. 1 din C.familiei: „Bunurile dobândite în timpul căsătoriei de către oricare dintre soți, sunt de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, legea instituind nu numai această prezumție a comunității, dar și a egalității contribuției la dobândirea lor, ambele prezumții legale având însă in caracter relativ. Prin mijloacele de probă administrate, în speța dedusă judecății, reclamanții au răsturnat una dintre cele două prezumții, cota de contribuție a numitului P. I. fiind de 95 % la dobândirea bunului imobil situat în municipiul B. .. 3, ., . CF nr._- C1-U7 a municipiului B., Cf vechi nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._) nr. top 8807/1/3/XIV. În formarea acestei convingeri inatanța a reținut împrejurarea că avansul pentru dobâdirea lui a fost achitat de defunct anterior încheierii căsătoriei cu pârâta, că pe timpul separației în fapt aceasta nu a contribuit la plata ratelor, iar marea majoritate a acestora a avut loc în timpul celei de-a două căsătorii încheiate cu reclamanta P. E..
Conform art. 650 C.civ. succesiunile se deferă prin lege sau prin testament. În cazul dat, moștenirea fiind legală, moștenitori ai defunctului P. I., decedat la data de23.01.2012, fiind: P. E. – în calitate de soție supraviețuitoare în cota de 1/4, P. A. – în calitate de fiu în cota de 3/8 și P. (născută P.) I. – C. în calitate de fiică în cota de 3/8, masa bunurilor partajabile constituind-o cota de 95% deținută de defunct din bunul anterior descris.
Prin urmare, având în vedere prevederile art. 728 C.civ. precum și prevederile art. 6739, instanța va dispune ca partajul bunului să se facă prin atribuirea acestuia către reclamanți (aceștia urmând a rămâne in indiviziune potrivit cotelor succesorale), cu obligarea în solidar a acestor la plata către pârâta M. C. (fostă P.) a sultei în cuantum de 8.180 lei ( reprezentând cota de contribuție a acestei pârâte la dobândirea bunului supus partajului judiciar).
Se va dispune intabularea în evidențele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate al reclamanților în privința bunului imobil situat în municipiul B. .. 3, . CF nr._- C1-U7 a municipiului B., Cf vechi nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._) nr. top 8807/1/3/XIV, cu drept moștenire după cum urmează: P. E. – în calitate de soție supraviețuitoare în cota de 1/4, P. A. – în calitate de fiu în cota de 3/8 și P. (născută P.) I. – C. în calitate de fiică în cota de 3/8.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții P. E., P. A. și P. (născută P.) I. – C., toți cu domiciliul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură în municipiul B. .. 43, cam 419, județul B. la Cabinet de avocat L. G. E., împotriva pârâtei M. C. (fostă P.) CNP_, cu ultimul domiciliu cunoscut și declarat în România în municipiul București ., sector 2, citată prin publicitate potrivit art. 95 C.pr.civ., în sensul că:
Constată că defunctul P. I. a dobândit în timpul căsătoriei cu pârâta M. C. (fostă P.) imobilul situat în municipiul B. .. 3, . CF nr._- C1-U7 a municipiului B., Cf vechi nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._) nr. top 8807/1/3/XIV, cu cota de contribuție de 95% din imobil, iar pârâta cu cota de contribuție de 5%.
Constată deschisă succesiunea rămasă de pe urma defunctului Pițiș I., decedat la data de 23.01.2012,
Constată că masa bunurilor partajabile rămase de pe urma defunctului se compune din cota de contribuție de 95% dobândită de defunct în privința bunului imobil situat în municipiul B. .. 3, ., . CF nr._- C1-U7 a municipiului B., Cf vechi nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._) nr. top 8807/1/3/XIV.
Constată că reclamanții au calitatea de moștenitori legali și rezervatari ai defunctului P. I. după cum urmează: P. E. – în calitate de soție supraviețuitoare în cota de 1/4, P. A. – în calitate de fiu în cota de 3/8 și P. (născută P.) I. – C. în calitate de fiică în cota de 3/8.
Dispune partajul bunului imobil situat în municipiul B. .. 3, ., . CF nr._- C1-U7 a municipiului B., Cf vechi nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._) nr. top 8807/1/3/XIV, în sensul atribuirii acestuia reclamanților, în cotele succesorale cuvenite, cu obligarea în solidar a acestor la plata către pârâta M. C. (fostă P.) a sultei în cuantum de 8.180 lei ( reprezentând cota de contribuție a acestei pârâte la dobândirea bunului supus partajului judiciar).
Dispune intabularea în evidențele de publicitate imobiliară a dreptului de proprietate al reclamanților în privința bunului imobil situat în municipiul B. .. 3, ., . CF nr._- C1-U7 a municipiului B., Cf vechi nr._ (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._) nr. top 8807/1/3/XIV, cu drept moștenire după cum urmează: P. E. – în calitate de soție supraviețuitoare în cota de 1/4, P. A. – în calitate de fiu în cota de 3/8 și P. (născută P.) I. – C. în calitate de fiică în cota de 3/8.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
C. D. T. C. BURGUȘ
Red. CDT/27.04.2015
6 ex.
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 9096/2014. Judecătoria BRAŞOV | Pretenţii. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|