Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 20/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 20-10-2014 în dosarul nr. 6209/197/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 20.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. R. D. - judecător

GREFIER: A. I.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 29.09.2014, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 06.10.2014, pentru data de 13.10.2014, iar apoi pentru data de 20.10.2014.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.03.2014, sub nr._, contestatorul M. B., prin reprezentant legal G. S., prin mandatar Regia Autonomă de Transport B., a formulat contestație la executare, solicitând anularea executării silite efectuate în dosarul execuțional nr. 25/2014 al B.E.J. Termure C.-O. și B. O. M.( dosar nr._ al Judecătoriei B.), suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că executarea silită împotriva sa a fost demarată în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1709/C/16.11.2011 pron. de Tribunalul B. în dosar civil nr._ prin care s-au dispus următoarele: evacuarea intimatei .. din imobilul situat în mun. B., . jud. B., proprietatea Municipiului B., obligarea Municipiului B. la plata către intimata .. a sumei de 225.410 lei reprezentând contravaloare investiții, fiind constituit în favoarea intimatei un drept de retenție până la plata contravalorii acestor investiții. În baza acestei sentințe, a achitat intimatei creditoare .. suma de 225.410 lei reprezentând contravaloare investiții, după cum urmează: 40.000 lei prin OP nr. 2733/12.12.2013, 75.410 lei prin OP nr. 99/14.12.2013, 50.000 lei prin OP nr. 170/20.01.2014, 25.000 lei prin OP nr. 180/21.01.2014, 25.000 lei prin OP nr. 182/22.01.2014.

Deși la data de 22.01.2014, întreaga sumă era consemnată de către R. B. la dispoziția executorului judecătoresc, la data de 21.01.2014, dând dovadă de rea credință, intimata creditoare .. s-a adresat B.E.J. Termure C.-O. și B. O. M., solicitând încuviințarea executării silite, cerere admisă prin încheierea de ședință din data de 24.02.2014 pron. de Judecătoria B.. Astfel, la data de 25.02.2014, prin încheiere, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 15.685 lei, iar la data de 28.02.2014, în cadrul dosarului execuțional nr. 25/2014, a fost emisă somația prin care M. B. a fost obligat ca în termen de o zi de la primirea acesteia să achite suma reprezentând cheltuieli execuționale. Întrucât și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu, anterior încuviințării executării silite, contestatorul a afirmat că executarea silită este nelegală.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 N.C.pr.civ.

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 30 din OUG nr. 80/2013. În dovedirea cererii, contestatoarea, a depus, în copie vizată spre conformitate, înscrisuri( fl. 10-32).

P. serviciul Registratură al instanței, la data de 19.03.2014, contestatorul a adus precizări la cererea formulată( fl. 8), în sensul că înțelege să se judece în contradictoriu cu intimații .. și S. Civilă Profesională” Termure C.-O. și B. O. M.”.

P. serviciul Registratură al instanței, la data de 19.06.2014, intimata .. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată( fl. 71), creanța datorată cu titlu de cheltuieli de executare silită fiind o creanță certă, lichidă și exigibilă datorată de contestatoare, întrucât nu și-a executat benevol obligațiile de plată stabilite în sarcina sa prin titlul executoriu în baza căruia a fost demarată executarea silită. A mai afirmat că cererea formulată nu are obiect, contestația la executare neputând avea ca obiect toate actele de executare silită realizate împotriva contestatorului, că această cerere nu se referă la cuantumul cheltuielilor de executare, precum și faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 669 alin. 2 N.C.pr.civ., debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite, sau după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data de realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 719 N.C.pr.civ., art. 669 alin.2 N.C.pr.civ.

La data de 15.07.2014, contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare( fl.76), reiterând cele afirmate în cuprinsul contestației.

Instanța, în baza art. 255 N.C.pr.civ., a încuviințat pentru părți, proba cu înscrisurile aflate la dosar, apreciindu-le utile, pertinente și concludente soluționării cauzei și a dispus atașarea la dosar a actelor de executare întocmite de B.E.J. Termure C.-O. și B. O. M. în dosarul exec. nr. 25/2014( fl. 83-166).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

P. sentința civilă nr. 1709/C/16.11.2011 pron. de Tribunalul B. în dosar civil nr._, definitivă prin respingerea apelului, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul M. B. prin Mandatar Regia Autonomă de Transport B., în contradictoriu cu pârâta . s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în mun. B., ., județul B.–Hala de întreținere taximetre mecano-energetic și lăsarea imobilului în deplină proprietate și posesie după plata de către reclamantă către pârâtă a sumei de 225.410 lei, reprezentând contravaloare investiții. De asemenea, s-a admis cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională . în contradictoriu cu pârâtul reconvențional M. B., prin mandatar Regia Autonomă de Transport B., acesta din urmă fiind obligat să plătească reclamantei reconvenționale, suma de 225.410 lei, reprezentând contravaloare investiții, fiind constituit în favoarea reclamantei reconvenționale un drept de retenție până la plata contravalorii investițiilor mai sus indicate.

În baza acestei sentințe, contestatorul M. B. a achitat intimatei creditoare .., suma de 225.410 lei, reprezentând contravaloare investiții, după cum urmează: 40.000 lei prin OP nr. 2733/12.12.2013, 75.410 lei prin OP nr. 99/14.12.2013, 50.000 lei prin OP nr. 170/20.01.2014, 25.000 lei prin OP nr. 180/21.01.2014, 25.000 lei prin OP nr. 182/22.01.2014.

La data de 21.01.2014, intimata creditoare .. s-a adresat B.E.J. Termure C.-O. și B. O. M.( fl. 84), solicitând punerea în executare a sentinței civile nr. 1709/C/16.11.2011 pron. de Tribunalul B., relativ la obligarea debitoarei la plata sumei de 225.410 lei, reprezentând contravaloare investiții, cererea fiind admisă prin încheierea de ședință din data de 24.02.2014 pron. de Judecătoria B. în dosar civil nr._ ( fl. 103). La data de 25.02.2014, prin încheiere, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 15.685 lei, iar la data de 28.02.2014, în cadrul dosarului execuțional nr. 25/2014, a fost emisă somația prin care M. B. a fost obligat ca în termen de o zi de la primirea acesteia să achite suma reprezentând cheltuieli execuționale.

Împotriva somației emise la data de 25.02.2014 de către B.E.J. B.E.J. Termure C.-O. și B. O. M. și a încheierii privind cuantumul cheltuielilor de executare silită, contestatoarea a formulat în termen legal, la data de 04.03.2014, prezenta contestație la executare.

În soluționarea cererii, instanța urmează a avea în vedere prevederile art. 711 N.C.pr.civ., conform cărora împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare, se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Totodată, potrivit art. 712 alin. 1 C.pr.civ.,” dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o altă cale de atac ce i-a fost deschisă”.

P. promovarea prezentei acțiuni, contestatoarea urmărește desființarea procedurii execuționale pe considerentul nelegalității emiterii formelor de executare față de împrejurarea achitării debitului stabilit în sarcina sa conform titlului executoriu, sentința civilă nr. 1709/C/16.11.2011 pron. de Tribunalul B., fiind declanșată în considerarea unei obligații stinse prin plata anterioară.

Instanța constată că susținerile contestatoarei sunt întemeiate, procedura execuțională fiind afectată de nelegalitate. În acest sens, va avea în vedere că cererea prin care executorul judecătoresc este învestit a porni demersurile de executare silită nu reprezintă un act de executare în sensul legii, căci executarea silită pornește efectiv numai după încuviințarea ei de către instanța de judecată. Încheierea de încuviințare a executării silite este calificată în mod diferit în practică și în literatura de specialitate, într-o opinie fiind considerată a constitui primul act de executare, în timp ce în altă opinie este considerată în afara executării silite. Într-o atare ipoteză, primul act de executare silită îl constituie somația ori adresa de înființare a popririi, după caz.

Împărtășind cea din urmă opinie, instanța va aprecia că executarea silită a început la momentul emiterii somației, respectiv la 28.02.2014, iar nu la data înregistrării cererii de încuviințare a executării silite.

Pe cale de consecință, rezultă că, față de achitarea debitului de către contestator, în mod benevol, prin OP nr. 2733/12.12.2013, OP nr. 99/14.12.2013, OP nr. 170/20.01.2014, OP nr. 180/21.01.2014, OP nr. 182/22.01.2014( intimata fiind încunoștințată în acest sens, conform adresei din data de 23.01.2013 atașată la fila 26 dosar), anterior încuviințării executării silite din data de 25.02.2014 și emiterii somației din data de 28.02.2014, executarea silită demarată de intimată, în calitate de creditoare, este fără obiect.

Fiind lipsită de obiect, și încheierea întocmită de executor la data de 25.02.2014 asupra cheltuielilor de executare silită stabilite cu titlu de onorariu al executorului judecătoresc și de onorariu al apărătorului ales al intimatei creditoare, va fi anulat, instanța reținând vătămarea produsă contestatorului, corespunzător art. 711. N.C.pr.civ.

Totodată, instanța reține și dispozițiile art. 669 alin. 2 N.C.pr.civ., conform cărora debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 667 N.C.pr.civ., să execute obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.

În speță, în raport de munca prestată, atât de apărătorul ales al intimatei, cât și de executorul judecătoresc, până la momentul plății voluntare a debitului de către contestator, respectiv formularea și depunerea cererilor de executare silită și de încuviințare a acesteia, instanța va aprecia că sumele reprezentând onorariul avocațial în cuantum de 6200 lei și onorariul executorului judecătoresc de 9367,08 lei, sunt excesive.

Fundamentul acordării cheltuielilor de judecată și a cheltuielilor de executare( în care este inclus și onorariul apărătorului părții ce a avut câștig de cauză, respectiv onorariul executorului) îl reprezintă culpa procesuală a părții adverse, care prin atitudinea sa a condus la declanșarea litigiului și, în final, la declanșarea procedurilor de executare silită.

Așadar, cheltuielile de judecată sunt datorate de partea care se află în culpă procesuală, constând în atitudinea avută și care a generat promovarea acțiunii de către reclamant, respectiv contestator. Nu trebuie ignorat însă că părțile achită onorariul de avocat în temeiul unui contract încheiat între acestea și apărător, față de care celelalte părți din proces sunt terți, iar acest contract le este opozabil numai datorită prevederilor art. 453 N.C.pr.civ( în condițiile în care efectele contractelor sunt guvernate de principiul relativității). În condițiile în care creditorul solicită obligarea intimatului la un onorariu excesiv pe care el, de bună voie, l-a achitat avocatului, acesta săvârșește un abuz de drept, susceptibil a fi sancționat, la rândul său, potrivit acelorași reguli ale răspunderii delictuale.

Întrucât debitul a fost achitat de bună voie, înainte de a lua contestatorul cunoștință de inițierea executării silite împotriva sa, nefiind îndeplinite condițiile de certitudine și lichiditate privind cheltuielile de executare, potrivit art. 662 N.C.pr.civ., instanța va admite cererea formulată de contestatorul M. B. în contradictoriu cu intimații .. și S. Civilă Profesională” Termure C.-O. și B. O. M.”. P. urmare, va anula executarea silită efectuată în dosarul execuțional nr. 25/2014 al B.E.J. Termure C.-O. și B. O. M.( dosar nr._ al Judecătoriei B.).

Pentru aceste considerente,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea având ca obiect „contestație la executare”, astfel cum a fost precizată, formulată de contestatorul M. B., cu sediul în mun. B., ., prin reprezentant legal G. S., prin mandatar Regia Autonomă de Transport B., cu sediul în mun. B., ., înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI_ în contradictoriu cu intimații .., cu sediul în mun. B., ., înregistrată la ORC sub nr. J_, prin reprezentant legal P. S. și S. Civilă Profesională” Termure C.-O. și B. O. M.”, cu sediul în mun. B., .. 62, ., ., având C. RO_ și în consecință:

Anulează executarea silită efectuată în dosarul execuțional nr. 25/2014 al B.E.J. Termure C.-O. și B. O. M.( dosar nr._ al Judecătoriei B.).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, declarație de apel care se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.10.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

I. R. D. A. I.

Red./Dact. IRD

21.01.2015, 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 20/2014. Judecătoria BRAŞOV