Pretenţii. Sentința nr. 4765/2014. Judecătoria BRAŞOV

Sentința nr. 4765/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 16-04-2014 în dosarul nr. 29443/197/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

CIVIL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4765/2014

Ședința publică de la 16.04.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. E. R.

GREFIER L. E. L.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant A. DE P. DE APARTAMENTE PRUNULUI 16, PRIN REP. LEGAL și pe pârât I. S., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 26.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 2.04.2014, pentru data de 9.04.2014 și pentru data de 16.04.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. sub nr._ reclamanta Asociația de proprietari de Apartamente Prunului 16 a chemat în judecată pârâtul I. S., solicitând instanței ca, în baza probelor administrate în cauză, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 3513,63 lei, reprezentând cheltuielile de întreținere pentru perioada septembrie 2010 – septembrie 2013, a sumei de 1974 lei, reprezentând penalitățile de întârziere aferente și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta a învederat instanței că pârâtul nu a achitat cheltuielile de întreținere ale apartamentului al cărui proprietar este pentru perioada septembrie 2010 – septembrie 2013, înregistrând un debit restant de 3513,63 lei, asupra căruia au fost calculate penalități de întârziere.

În drept, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 230/2007.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:

Pârâtul este proprietarul . situat în ., ., potrivit extrasului de carte funciară depus la fila 10 a dosarului.

Potrivit listei de plată depuse la fila 4 a dosarului, pârâtul datorează reclamantei suma de 3513,63 lei, reprezentând cheltuielile de întreținere pentru perioada septembrie 2010 – septembrie 2013 și suma de 1974 lei, reprezentând penalitățile de întârziere aferente.

Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Potrivit art. 49 alin. (1) din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Având în vedere că pârâtul nu a achitat cheltuielile de întreținere ale apartamentului al cărui proprietar este instanța va admite prezenta cerere și va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5487,63 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere pentru perioada septembrie 2010-septembrie 2013.

Constatând culpa procesuală a pârâtului în formularea prezentei cauze, în baza art. 453 alin. 1 C.proc.civ., instanța va dispune obligarea acestuia la plata către reclamantă a sumei de 20 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa achitată pentru eliberarea extrasului de carte funciară.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari de Apartamente Prunului 16, cu sediul în B., ., ., . cu pârâtul I. S., domiciliat în B., ., ., .> Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5487,63 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere și penalități de întârziere pentru perioada septembrie 2010-septembrie 2013.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la Judecătoria B..

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.04.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. E. R. L. E. L.

C.E.R. 26 Mai 2014, 4 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4765/2014. Judecătoria BRAŞOV