Acţiune oblică. Sentința nr. 7603/2014. Judecătoria BRAŞOV
Comentarii |
|
Sentința nr. 7603/2014 pronunțată de Judecătoria BRAŞOV la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 32684/197/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7603
Ședința publică din data de 16.06.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. R. D. - judecător
GREFIER: A. I.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă de față care s-a dezbătut în fond în ședința publică din 26.05.2014 când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta sentință, iar instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de 02.06.2014, pentru data de 10.06.2014, iar apoi pentru data de 16.06.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța în urma deliberării a pronunțat sentința de mai jos.
INSTANTA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.12.2013, sub nr._ reclamanta T. E. M., a chemat în judecată pe pârâții Z. L. și Z. D., solicitând instanței, ca pe calea acțiunii oblice, să se constate că pârâta Z. L., deține o cotă parte de ½ din dreptul de proprietate pe care pârâții îl au asupra imobilului teren situat în Predeal, ., jud. B., înscris în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni la poziția 341/1998 sub nr. cad. 8/9 aflat în coproprietate devălmașă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 16.11.2010, în calitate de creditoare, a încheiat cu pârâta Z. L., în calitate de debitoare, contractul de împrumut autentificat sub nr. 473 la BNP L. S., în baza căruia i-a împrumutat suma de 20.000 euro cu termen de restituire cel mai târziu la data de 16.05.2011. Întrucât debitoarea nu și-a îndeplinit obligația de plată, în temeiul contractului de împrumut ce constituie titlu executoriu, a demarat procedura executării silite, în cadrul acestei proceduri, constatându-se că aceasta deține împreună cu soțul Z. D., o cotă de ¼ dintr-un imobil teren în suprafață de 646 mp, situat în Predeal, ., jud. B. și înscris în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni la poziția 341/1998 sub nr. cad. 8/9. Bunul imobil a fost dobândit în timpul căsătoriei, fiind astfel în coproprietatea devălmașă a ambilor soți. Întrucât debitoarea nu deține alte bunuri, cu excepția unei cote părți de ¼ din imobilul menționat ce se află în coproprietatea devălmașă a ambilor soți, singura modalitate de a valorifica creanța născută în temeiul contractului de împrumut, este aceea de a cere executarea silită a cotei părți din bunul imobil. Față de cele expuse, reclamanta a solicitat admiterea cererii, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile exercitării acțiunii oblice.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 970, art. 974, art. 1576-art. 1586 C.civ., art. 117, art. 192, art. 817 C.pr.civ.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 428,13 lei( fl. 25).
În dovedirea cererii, reclamantul a solicitat și instanța încuviințat, în baza art. 255 N.C.pr.civ. C.pr.civ., proba cu înscrisuri, în cadrul căreia au fost depuse, în copie xerox și vizate spre conformitate, contractul de împrumut autentificat sub nr. 4773/16.11.2010, certificate de sarcini, încheiere de încuviințare a executării silite, somația emisă la data de 22.11.2012 în cadrul dosarului exec. nr- 574/2012 al B. Termure C. O., notificarea datată 13.11.2013( fl. 8-19, 27) și proba cu interogatoriul pârâților. Absența pârâților de la luarea interogatoriului s-a constatat prin încheierea de la ședință publică din data de 26.05.2014.
Pârâții legal citați nu au depus întâmpinare, nu s-au prezentat în instanță și nu au solicitat probe în apărare.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
Prin contractul de împrumut nr. 473/16.11.2010 autentificat de BNP L. S. ( fl. 528), reclamanta T. E. M., în calitate de împrumutătoare, a acordat pârâtei Z. L., în calitate de împrumutată, în calitate de împrumutată, un împrumut de 20.000 euro, respectiv echivalentul a 86.000 lei la un curs de 4,30 lei/euro pe o perioadă de 1 an.
Întrucât pârâta nu s-a conformat obligației de a restitui împrumutul acordat, reclamanta a solicitat B.E.J. Termure C. O., începerea executării silite împotriva pârâtei Z. L.( fl. 12), cererea fiind admisă prin încheierea de ședință din data de 21.08.2012( fl. 13) pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._/197/2012.
În cadrul acestei proceduri, constatându-se că pârâta deține împreună cu soțul său Z. D., o cotă de ¼ din terenul în suprafață de 646 mp, situat în Predeal, ., jud. B. și înscris în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni la poziția 341/1998 sub nr. cad. 8/9, conform certificatului de sarcini nr._/27.07.2012( fl. 11), reclamanta a solicitat Judecătoriei B. partajarea acestui imobil pe calea acțiunii oblice.
Având în vedere succesiunea de legi, instanța, la soluționarea prezentei cauze, va avea în vedere dispozițiile legale în vigoare la momentul nașterii raportului juridic dintre părți (art. 6 alin. 2 din NCC care statuează că” actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”), cât și la momentul înregistrării acțiunii( art. 223 din Legea nr. 71/2011 conform cărora” dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite).
Pornind de la situația de fapt reținută, instanța reține următoarele:
Astfel, potrivit art. art. 817 alin.1 N.C.pr.civ., codebitorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărțeala acestora.
Conform art. 1560 N.C.civ., în vigoare la data sesizării instanței, creditorul a cărui creanță este certă și exigibilă poate să exercite drepturile și acțiunile debitorului atunci când acesta, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să le exercite. Creditorul nu va putea exercita drepturile și acțiunile care sunt strâns legate de persoana debitorului. Cel împotriva căruia se exercită acțiunea oblică poate opune creditorului toate mijloacele de apărare pe care le-ar fi putut opune debitorului.
Din interpretarea textului de lege mai sus evocat, instanța reține că pentru a fi admisibilă acțiunea oblică, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: debitorul să fi neglijat ori să fi refuzat să-și exercite el însuși dreptul sau acțiunea în exercitarea căreia i se subrogă creditorul, creditorul trebuie să facă dovada unui interes serios și legitim pentru a exercita drepturile și acțiunile debitorului, să existe un pericol de insolvabilitate a debitorului prin pierderea dreptului neexercitat de el, iar creanța creditorului, să fie certă, lichidă și exigibilă.
Prin probatoriul administrat în cauză, reclamanta a făcut dovada existenței condițiilor de admisibilitate a acțiunii oblice în ceea ce privește existența unei creanțe certe, lichide și exigibile( suma împrumutată trebuind să fie restituită la data de 16.05.2011), pasivitatea pârâtei Z. L. care nu a înțeles să-și achite datoria la termenul convenit, existența interesului născut, actual și legitim în recuperarea creanței sale, precum și dovada proprietății asupra imobilului teren în suprafață de 646 mp, situat în Predeal, ., jud. B. și înscris în Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni la poziția 341/1998 sub nr. cad. 8/9, pe care pârâta Z. L. îl deține în devălmășie cu soțul său Z. D., conform certificatului de sarcini nr._/27.07.2012( fl. 11).
Cu toate acestea, reclamanta nu a înțeles să administreze probe în sustinerea calitatii de bun comun a terenului în suprafață de 646 mp, probe din care să rezulte existența în comunitatea de bunuri a imobilului în litigiu, modalitatea dobândirii terenului în proprietate, data dobândirii acestuia și sursa banilor care au reprezentat prețul imobilului.
Potrivit art. 249 N.C.pr.civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, sarcina probei fiind așadar în sarcina reclamantei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 194 lt. e N.C.pr.civ., reclamanta trebuie să depună la dosar actele doveditoare, având obligația totodată să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului.
Întrucât reclamanta nu a făcut dovada că imobilul în litigiu a fost dobândit în timpul căsătoriei pârâților cu bani proveniți din fondurile comune ale acestora, părțile având obligația să-și dovedească pretențiile prin probele pe care le solicită a fi administrate, în lipsa administrării acestor probe, instanța va resping cererea formulată ca neîntemeiată.
Față de soluția ce se va pronunța pe fondul cauzei, instanța va respinge și petitul relativ la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta T. E. M., cu dom. în mun. București, ., ., iar cu dom. ales în vederea comunicării actelor procedurale în mun. B., .. 64, ., jud. B., la Cabinet de Avocat T. Ț., în contradictoriu cu pârâții Z. L., cu dom. în mun. București, .. 1, ., ., sector 1 și Z. D., cu dom. în mun. București, .. 1, ., ., jud. B., ca neîntemeiată.
Respinge petitul relativ la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria B..
Pronunțată în ședința publică, azi, 16.06.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. R. D. pt. grefier, A. I.,
aflat în concediu legal,
semnează grefier șef secție civilă, C. M.
Red./Dact. IRD
20.08.2014, 5 ex
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 5412/2014. Judecătoria BRAŞOV | Pretenţii. Sentința nr. 8481/2014. Judecătoria BRAŞOV → |
---|